Iuda

CUPRINS:

1.    Deschidere 73   1.3
2.    Rugăciune
3.    COR: Cântați-i Domnului
4.    Introducere
5.    COR: 84 CS
6.    Tema I
7.    Tema II
8.    Tema III
9.    Poezie: Tu și pe mine m-ai ales
10.    COR: 1 TA – Iubirea Ta
11.    Tema IV
12.    Tema V
13.    Tema VI
14.    Tema VII
15.    COR+COM 427
16.    Tema VIII
17.    Tema IX
18.    COR: Salvat aproape
19.    Încheiere
20.    Poezie: N-auzi?
21.    COR: 48 CS – Lângă Isus
22.    Închidere 211   1.2.4
23.    Rugăciune
24.    Postludiu – ieșire

Ora din această după-amiază, o consacrăm vieții unui om cu un început frumos, dar cu un sfârșit trist, cu un avânt promițător, dar al cărui final este tragic. Un om ca toți oamenii, cu calități și defecte, cu lumini și umbre, cu aur și rugină…
Un om cu a cărui viața mă pot identifica eventual și eu, sau oricine dintre dumneavoastră.
Numele lui este minunat, poate unul dintre cele mai frumoase din câte există și care, în semnificațiile lui profunde vrea să spună: “Lăudat fie Domnul!” Dar, pe cât de minunat este numele lui, pe atât de murdar și a devenit prin viața pe care a reprezentat-o.
Știți care este acest nume? Știți care este numele pe care nici un bun creștin al acestui pământ nu îndrăznește să-l pună nici unuia din copii săi?…
IUDA… Nume minunat, tăvălit în noroi, de viața unui om care l-a purtat în pelerinajul său pe acest pământ.
Iuda… simbol al răzbunării, al mândriei. Simbol a tot ceea ce poate fi mai urât și mai murdar în caracterul unui om – trădarea.
În cele ce urmează vă rugăm să primiți un sfat: nu-l priviți prea mult pe Iuda, decât în măsura în care cineva, eventual, se poate identifica cu el, priviți-l mai bine pe Isus, urmăriți-L mai bine pe El în legăturile cu ucenicul trădător pentru ca gustul amar al trădării să fie îndulcit de prezența Lui. Făcând aceasta, Îl vom înțelege mai bine pe Isus, Îl vom iubi mai mult pe Isus și vom aprecia mai adânc ceea ce a făcut El pentru omenire și pentru fiecare dintre noi.
Ne oprim în ora aceasta asupra acestui nume și pentru motivul că noi trăim un timp – timpul cercetării – timp pe care Iuda nu l-a prețuit, timp ce pentru noi trebuie să fie “ziua mântuirii” acel "ASTĂ‚ZI" – de care vorbește Scriptura.

În timp ce Isus își pregătește ucenicii în vederea consacrării lor în slujba de apostolii se apropie un om care nu fusese convocat, dar care insista să fie primit și el în cadrul intim al Mântuitorului. Este Iuda Iscarioteanul, un om cu o înfățișare plăcută, atrăgătoare, seducătoare chiar, dotat cu o inteligență vie și o abilitate deosebită, evanghelistul Matei afirmă despre el că era un cărturar, ceea ce ne face să vedem în el un om capabil, cultivat, rafinat.
Încurajat de ucenicii care-l priveau cu respect și admirație, Iuda face o declarație frumoasă, arzătoare și de o sinceritate aparent spontană:
“Învățătorul vreau să Te urmez oriunde vei merge.”
Ochii ucenicilor scânteiază…
“Acesta este omul de care avem nevoie!” gândeau ei. Isus nu se poate dispensa de un om cu o așa influență și cu o abilitate și inteligență atât ce remarcabilă. Trebuie să-L convinge pe Domnul să-l primească în rândurile noastre. Dar Isus, se pare, nu vrea să înțeleagă nimic din privirile lor arzătoare și pline de aluzii. Se uită îndelung spre noul venit, încercând să-i străpungă sufletul cu privirea Sa blândă și iubitoare: "Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului n-are unde-și odihni capul.”
Ce vor să însemne acest cuvinte? Ce este cu limbajul acesta enigmatic? Doar omul acesta e sincer și vrea din toată inima să se alăture celor mai apropiați ai lui Isus?
Și mugurii decepției încep să se deschidă din nou în sufletele bieților ucenici…

Și totuși,… Isus nu-l respinge pe noul venit. Ar fi fost o lovitură prea grea pentru ucenici, care s-ar fi îndoit serios de înțelepciunea Domnului lor. După părerea lor, El ar fi comis o gravă greșeală dacă l-ar fi respins pe Iuda.
Nu! Isus nu-l respinge, vrea numai să-i sfredelească întunecimile sufletului și să scoată la lumină tot ce e ascuns acolo. El vrea, printre rânduri, să-i spună noului venii:
"Știu care îți sunt gândurile și planurile inimii, știu că tu nu Mă cauți pentru că Mă iubești, ci pentru că speri că alături de Mine și folosindu-te de puterea Mea, să-ți atingi scopurile meschine! Alături de Mine nu le vei câștiga, căci Eu sunt sărac, mai sărac decât oricine. Nu pentru aceasta am venit în lume, ci pentru ca să te mântuiesc pe tine. Dacă vrei, vino totuși după Mine!"
Și Isus îl primește pe Iuda în cercul intim al ucenicilor. El știe câtă suferință va avea din partea noului ucenic, dar mai știe că și acest om, cu pretențiile lui de cărturar, cu defectele și slăbiciunile lui, cu umbrele și luminile caracterului și comportamentului său poate deveni un cetățean al Împărăției lui Dumnezeu dacă se lasă modelat de iubirea Sa. Acest om are nevoie de un Mântuitor, și gândul acesta biruiește. De acum înainte Iuda se va bucura de aceleași drepturi ca și ceilalți unsprezece, va avea același ocazii ca și ei, va vedea aceleași minuni ale harului, va gusta aceleași dureri, va urma aceeași școală a umilinței…
O, Doamne, cât de îndurător Te arăți cu cel ce știi că Te va trăda într-o zi!
Lăudat să fie Numele Tău!
Amin !

Din momentul intrării lui în cercul intim al ucenicilor, Iuda începe să resimtă influența binecuvântată a caracterului lui Isus.
NU! Iuda nu este o stâncă insensibilă la ceea ce se petrece în jurul său. Este un om ca oricare, cu rațiune și cu sentimente, un om care are influență asupra celorlalți, dar care la rândul său este influențat de aceștia. Zi de zi el are ocazia să vadă minunile Domnului său; zi de zi vede bolnavi vindecați, morți înviați, suflete descurajate întărite, inimi însetate – săturate din izvorul adevărului. Toate acestea nu-l lasă insensibil, dimpotrivă, privește cu admirație la Isus și începe chiar să-L iubească. Mai mult decât atât, Iuda dorește o schimbare în bine a vieții sale, sperând că această schimbare să se producă în urma legăturii sale cu Isus.
Cel ce nu a stins niciodată mucul încă fumegând al credinței omului și care nu a frânt niciodată trestia ruptă a speranței, nu va stinge nici mucul iubirii și al speranței noului ucenic. Isus citește în inima lui și vede în ce abisuri de nepătruns s-ar fi scufundat ucenicul Său, dacă nu ar fi venit niciodată în contact cu harul Său divin.
Da! Isus se va ocupa de el la fel de mult ca și de ceilalți ucenici, căci și Iuda are nevoie de un Mântuitor. Îl va suporta zi de zi, timp de trei ani și jumătate, îi va da lecții nenumărate de lepădare de sine, va face față cu blândețe criticilor, va potoli certuri provocate de el; se va lăsa chiar vândut și crucificat doar pentru a mai salva un om din ghearele necruțătoare ale păcatului. De ce toate acestea? Pentru că ISUS îl iubește și pe Iuda. Îl iubește la fel ca pe Petru, pe Ioan, Iacov sau oricare dintre ucenici. Va reuși oare Isus să transforme cărbunele în diamant?…

În viața micului grup al ucenicilor apar momente de tensiune, Ioan Botezătorul, deschizătorul de drum al lucrării lui Mesia, este arestat și decapitat din ordinul lui Irod.
Iuda este scandalizat… După părerea lui, Isus ar trebui să fie mai energic și să-l elibereze pe Ioan Botezătorul din închisoare. De omul acesta avea nevoie nu numai Isus, ci și întregul regat eliberat al lui Israel, pe care îl așteptau cu atâta dor discipolii Domnului.
Dar iată că Isus rămâne pasiv în loc să-l răzbune pe Ioan și apoi să-l învieze. El se retrage împreună cu ucenicii în locuri singuratice.
Iuda nu înțelege nimic, îi este chiar ciudă pentru că Cel în care-și pusese atâtea speranțe refuză să fie mai categoric față de cei ce veneau la El cu batjocuri, ispite, și amenințări. De ce oare le vorbea Isus ucenicilor atât de des despre încercări, persecuții și moarte? cp înseamnă discursul din sinagogă cu privire la Pâinea Vieții?
"Dacă nu mâncați carnea Fiului Omului și nu beți sângele Său, nu veți avea viața în voi. "
Biet om! Ai intuit că Isus, nu a venit pe pământ pentru a restabili o împărăție pământească, ci pentru a oferi oamenilor comori spirituale de care ei au nevoie în primul rând, și de care ai nevoie și tu… Intuiția ta e corectă: Isus nu le va da ucenicilor ceea ce așteaptă ei, locuri de miniștri în împărăția cea nouă. De aceea, pentru că ai înțeles lucrul acesta, vei sta deoparte, distant, pe post de observator, vei încerca să-ți ascunzi planurile, gândurile, dar vei supraveghea de aproape derularea evenimentelor.
Vei căuta de acum înainte să provoci discuții contradictorii între ucenici, căutând să semeni în sufletele lor curate îndoiala. Vei fi inițiatorul tuturor certurilor pentru întâietate, vei alege texte din proorocii pe care le vei răstălmăci și apoi le vei prezenta colegilor tăi pentru a-i arunca în valurile nesiguranței. Vei căuta să profiți de orice împrejurare și te vei bucura de cei câțiva arginți care ți-au fost încredințați pentru a-i administra în folosul grupei și a celor săraci și nenorociți.
Biet om! În inima ta începe să se producă despărțirea de Hristos. De ce? Pentru că ți-a înșelat așteptările egoiste, pentru că ai sperat altceva de la El, pentru că nu L-ai iubit destul.

Iuda nu-și poate ascunde mult timp întunericul inimii…
În casa lui Simon din Betania, un fariseu vindecat de lepră și simpatizant al lui Isus, are loc un ospăț. Isus, Binefăcătorul lui Simon, este invitat împreună cu ucenicii să ia parte la masa festivă oferită de fariseu. Bucuria poate fi citită pe fețele tuturor, dar și un simțământ de nesiguranță, de incertitudine. Lazăr este prezent și el și toți așteaptă ca cel invitat de curând să le povestească ceva din viața de dincolo de mormânt. Dar Lazăr nu are nimic de spus asupra acestui subiect. Invitații mai știu că Isus se îndreaptă spre Ierusalim, pentru a serba Paștele. Oare acesta să fie momentul când Isus va pune mâna pe putere și se va declara rege al regatului eliberat al lui Israel?
Gânduri peste gânduri, priviri întrebătoare, discuții în taină, întrebări ce rămân fără răspuns…
Deodată gândurile sunt întrerupte și cuvintele se opresc pe buze, căci un parfum deosebit de plăcut și de pătrunzător inundă întreaga încăpere.
Ochii tuturor caută întrebători și zăresc la picioarele lui Isus o femeie plângând, ștergându-I picioarele, cu părul ei lung și bogat.
Este Maria Magdalena, femeie păcătoasă ce primise asigurarea atât de scumpă a iertării Mântuitorului. Dorise ca gestul ei – spargerea vasului de alabastru plin de mir, la picioarele lui Isus – să treacă neobservat. Și într-adevăr, trecuse neobservat, dar parfumul gestului său nu l-a mai putut ascunde.
Reacția este imediată. Iuda nu se mai poate stăpâni și fără să aștepte ca Isus să-și spună părerea, începe să murmure, să aducă insinuări; manifestându-și vizibil nemulțumirea.
“De ce nu s-a vândut acest mir cu 300 de dinari și să se fi dat săracilor?”
Îl interesa într-adevăr pe Iuda soarta săracilor? Nicidecum! Era doar un pretext al nemulțumirii sale. Nu grija pentru săraci îl frământa, ci părerea de rău pentru risipa făcută…
Prea înalte sunt părerile pe care le ai față de tine însuți, Iuda! Într-adevăr, ești un bun administrator, financiar, dar ești și un hoț. Ai îndrăznit să folosești micile economii de ucenicilor pentru a-ți satisface interesele tale egoiste! Ești lacom, Iuda! Râvnești după cei 300 de dinari, nu pentru binele comunității, ci pentru a te bucura doar tu de ei. Vino-ți în fire! Pocăiește-te grabnic, imită gestul Mariei, căci doar câteva zile vei mai avea ocazia să stai în preajma lui Isus!
Dar NU! Iuda nu schițează nici un gest că ar dori să-și schimbe atitudinea…

Câteva zile mai târziu, în camera cinei cea de taină, lui Iuda i se oferă ultima ocazie de har.
Prezența lui printre ucenici, la ultima întrevedere înainte de Calvar, era de fapt o formalitate. Inima o vânduse deja împreună cu planul de a-L trăda pe Isus. La data aceea fusese deja de două ori la preoți și pusese la cale planul vânzării lui Isus.
Și totuși trădătorul e printre ucenici. Mai mult decât atât, se așează la masă la stânga lui Isus. Atmosfera este încărcată… După ce e îndeplinit actul umilinței, Isus împarte pâinea și vinul, simbolul ale jertfei Sale salvatoare.
În tăcerea apăsătoare a încăperii, Iuda meditează adânc. În prezența lui Isus, o voce lăuntrică îl mustră: "Iuda, ce e cu tine? Ce ai de gând să faci? Renunță la planurile tale murdare! Uite! Acum ai ocazia să-I mărturisești tot ce ai ascuns în inimă și El te va ierta."
Inima începe să i se deschidă și buzele parcă ar dori să rostească ceva, dar o altă voce îi șoptește: “Nu renunța la planul tău! E cea mai bună cale pentru a-L sili pe Isus să dobândească tronul. El e prea nehotărât, dar are putere. Tu trebuie să-L ajuți cu inteligența ta! Du planul la bun sfârșit, vinde-L preoților și vei vedea că astfel Isus va fi silit să-și folosească puterea divină, va pune mâna pe putere, iar pe tine te va face cel dintâi în regatul Său! Du-te și vinde-L!”
Dar firul gândurilor îi este întrerupt. "Adevărat, adevărat vă spun că unul din voi Mă va vinde."
Cuvintele acestea rostite de glasul tremurător al Domnului, îi umplu de ucenici de consternare. Cum? Un trădător printre ei? Nu este posibil. După trei ani și jumătate de împreună slujire, luând parte la aceleași suferințe și greutăți, unul să trădeze? Pentru ce motiv?
Tulburarea Domnului îi pune pe gânduri și-i îndeamnă pe fiecare să se cerceteze adânc.
"Doamne, sunt eu?" Rând pe rând ucenicii caută asigurarea lui Isus. Iuda tace… Cufundat în gândurile sale, nu sesizează faptul că a rămas ultimul, privirile tuturor se îndreaptă spre el. Alertat, îngrozit la gândul că poate fi bănuit și dorind să scape de privirile apăsătoare ale celor din jur, Iuda întreabă:
"Nu cumva sunt eu, Învățătorule?" "Da, Îi răspunse Isus, tu ești".
Surprins și îngrozit, Iuda se ridică în gradă, iese din încăpere, închide ușa și se pierde în întunericul de afară.
Limita fusese trecută. Ultima ocazie de pocăință trecuse. De acum, biet ucenic trădător, te așteaptă clipe de zbucium și de agonie, lacrimi și scrâșniri din dinți, căci, departe de Isus nu poți găsi pacea după care atât de mult tânjește sufletul tău.

Picioarele ucenicului trădător, spălate cu câteva clipe în urmă de Isus, nu rămân curate, căci ele umblă în întunericul de afară, căutând cărarea spre călăii Mântuitorului.
"Veniți! Acum este momentul să-L prindeți. Vă voi duce eu însuși la El."
O mare mulțime, înarmată cu săbii și ciomege se alătură lui Iuda, pornind împreună spre Ghetsemani, locul tainic al rugăciunii, atât de familiar micului grup de ucenici. Nu se poate ca Isus să nu fie acolo în aceste clipe, și într-adevăr, El este acolo, în același loc singuratic, în taina nopții adânci, îngenunchiat, crispat, cu picături mari de sudoare și sânge pe frunte, în luptă crâncenă cu ispita. Isus se luptă cu glasurile ispitelor atât de puternice și iese biruitor. Va bea paharul suferinței până la capăt.
Dar clipele tainice ale rugăciunii sunt întrerupte… Printre copacii grădinii se văd torțe aprinse, se aud săbii zăngănind în tecile lor și glasuri, multe glasuri de oameni. Înaintează încet, se apropie și iată-i în fața micului grup adunat în jurul lui Isus. Cineva se desprinde din mulțime, se apropie de Isus și-L sărută…
“Iuda, cu o sărutare vinzi tu pe Fiul Omului?”
Dar inima ucenicului rămâne de piatră… Ochii îi scânteiază de satisfacție, căci planul i-a reușit. De acum Isus va fi silit să recurgă la puterea Sa divină pentru a scăpa din mâinile mulțimii și se va proclama rege. Iar el, el va rămâne cu cei 30 de arginți și va primi cel mai însemnat loc alături de noul rege al lui Israel, ca răsplată a abilității sale.
Scenele ce urmează sunt privite cu viu interes de Iuda. Dar se întâmplă ceva ciudat: Isus nu reacționează așa după cum se aștepta el. De ce oare se lasă legat de aprozi?
Ce se întâmplă oare cu Isus? De ce nu vrea să se elibereze? De ce refuză cu atâta insistență să se folosească de puterea care o are?

Picături mari de sudoare izvorăsc pe fruntea palidă a ucenicului… Isus e îmbrăcat și e silit să meargă cu gloata spre locul judecății. Iuda e neliniștit, agitat…
Semne mari de întrebare se agață tot mai multe și mai grele de conștiința bietului ucenic. Nu-l întrebați ce simte în inimă! Ghearele ascuțite ale remușcărilor încep să i-o sfâșie.
"Isuse, de ce, de ce nu vrei să te eliberezi din mâinile acestor oameni?"
În sala de judecată Isus, e torturat, umilit, înjosit. Dar nu e singurul. Iuda e torturat și el, dar de conștiința lui.
Cum poți să asiști la supliciile și umilirile Domnului tău, după ce L-ai vândut cu propria ta mână, ucenic trădător? Cum poți să privești în ochii atât de blânzi și iubitori ai Domnului, după ce te-ai lepădat de ei? Nu te ard?…
Ba da! Privirea nevinovată a lui Isus îl arde, ca un foc care-i mistuie interiorul.
Iuda nu mai suportă și, în sala de judecată o voce puternică și zguduitoare îi umple de groază pe cei din jur:
“Caiafa, dă-I drumul acestui om. Am vândut sânge nevinovat!”
Mulțimea se întoarce spre glasul ce răsună puternic și vede un om de o statură înaltă, făcându-și loc prin ea. Este palid și picături mari de sudoare îi curg pe frunte. Ajuns în fața Marelui preot aruncă la pământ cei 30 de arginți, prețul vânzării lui Isus, apoi, prinzând mantia marelui preot, îl imploră să-L elibereze pe Isus.
Mânios, Caiafa îl înlătură…
"Dar am păcătuit, strigă din nou Iuda, am vândut sânge nevinovat!"
„Ce ne interesează? Te privește!”
Iuda se îndreaptă disperat spre Isus. Se aruncă la picioare și-L roagă să se elibereze.
Isus îl privește compătimitor, dar nu-l mustră. La ce bun mustrarea? Harul se închisese pentru Iuda. Isus știe că pocăința lui nu e adevărată și teama de pedeapsa e mai mare decât regretul.
Într-un târziu, privindu-l în ochi pe ucenic, îi spune: "Eu pentru aceasta am venit în lume.”
Iuda simte că totul s-a prăbușit. Se ridică, iese din sală și strigă: "Prea târziu, prea târziu…" Nu poate suporta să-și vadă Domnul crucificat. Și pentru a doua oară, picioarele lui caută aceleași cărări ale nopții de afară…

În aceeași zi, pe drumul care duce de la palatul lui Pilat la Golgota, strigătele mulțimii care-l conduc pe Isus la locul execuției sunt întrerupte dintr-o dată: într-un loc retras, la rădăcina unui copac, un trup neînsuflețit zace cu o funie legată de gât. Sub greutatea corpului, creanga se rupsese și acum trupul zace la pământ, zdrobit și sfârtecat de câini.
Mulțimea îl recunoaște, și râde. E Iuda.
Priviți-l! Și el a fost cu Isus. Priviți-i ochii tulburii câtă groază ascund ei! Priviți-i fața încremenită, câtă durere exprimă! Uitați-vă la mâinile lui, care o viață întreagă au mângâiat argintii, cât de crăpate sunt! Priviți-l! Și el a fost cu Isus.
Mulțimea râde… Un singur suflet plânge: Isus. Nu plânge pentru suferințele Sale nici pentru moartea care-I stă înainte, ci pentru bietul ucenic pe care l-a pierdut pentru veșnicie. Plânge pentru că jertfa iubirii pe care o va aduce acolo sus, pe crucea Golgotei, va fi (ineficientă) fără folos pentru acest om despărțit pentru totdeauna de harul lui Dumnezeu.

DA! Isus plânge pentru fiecare din noi, ori de câte ori ne ducem departe de El, pe cărările nopții acestei lumi. De ce oare i-au plăcut lui Iuda tovărășia banilor și a mulțimii batjocoritoare, mai mult decât tovărășia lui Isus? De ce oare ne place și nouă, de multe ori, să rătăcim prin labirintul plăcerilor vieții când singura certitudine și speranță e în Isus, Fiul lui Dumnezeu.
Iuda a fost un trădător; el nu L-a trădat numai pe Isus, ci și propria sa misiune! Iuda s-a trădat pe sine însuși, curmând definitiv unica lui posibilitate de a beneficia de harul lui Dumnezeu – legătura sa cu Isus.
Iuda a fost un trădător, dar să nu-l acuzăm. Și noi putem fi. Oare cel mai neînsemnat păcat nu înseamnă trădare? Oare cea mai mică neascultare nu înseamnă că L-am vândut pe Isus și misiunea noastră pe câțiva arginți pe care ni-i oferă această lume? De câte ori nu ne pocăim de greșelile noastre doar de teama pedepsei?
Nu este adevărat că uneori unii dintre noi sunt Iuda, având unul din cele mai frumoase nume – cel de adventist – așteptător al revenirii Domnului, dar trădând misiunea ce le-a fost încredințată?
Poporul din care facem parte va trece prin grele încercări în ultima confruntare dintre bine și rău. Fiecare din noi va fi pus, mai curând sau mai târziu în fața a două alternative: să rămână în preajma lui Isus, chiar cu riscul pierderii libertății și a vieții sau să caute cărările cele mai scurte spre trădare în acele momente. Să ne aducem aminte de Iuda, să medităm la sfârșitul lui și să ne alipim cu întreaga noastră ființă de Isus, Mântuitorul sufletelor noastre.
Amin!

Material preluat de la Intercer.net