CUPRINS:
1. Deschidere 118
2. Rugăciune
3. Simpozion: În fiecare zi
4. COR
5. Tema I
6. Poezie: Portret pentru cer
7. COR:
8. Tema II
9. Poezie: Urcă pe munte
10. Întrebări biblice
11. COR+COM 158
12. Tema III
13. Poezie: O lume mai bună
14. COR
15. Tema IV
16. Poezie: Sărman și fragil vas de lut
17. Tema V
18. COR: Vom vedea pe Domnul
19. Poezie: Rămas bun
20. COR: 60 CS
21. Închidere 372
22. Rugăciune
23. COR: 112 TA
24. Postludiu – ieșire
ÎN FIECARE ZI
În fiecare zi stau de vorbă cu mâinile mele
Despre lucrurile minunate de dincolo de stele
Ne închipuim atingerea cu porțile cetății de slavă.
Ne vedem parcă mângâind ca o dulce lumină
Florile din cea mai miresmată dumbravă
Din razele ce cresc pe drumurile frumuseții
Noi împletim panere
În care s-adunăm fructele pomului vieții
Și prin osanale cu îngerii-n răgaz
Noi învățăm să punem safir lângă topaz
Șiraguri să le prindem pe trepte și pe praguri
Să-mpodobim cu ele ale veciei steaguri
Și tot așa le povestesc, le povestesc
Până ce într-un gest de ardoare se unesc
Să-Å¢i mulțumească, Doamne
Că le-ai deprins cu lucrul Tău ceresc.
În fiecare zi spun ochilor mei
Despre mărirea împărăției promise
Despre armonia formelor și culorilor ei.
Ca și cum strălucirile cetății de aur
Înfiorând nesfârșirea apelor albastre
Ar fi deja ale noastre
Privim norii albi desprinși parcă din cerul de glorie
Ca niște vulturi de lumină
Pe drumurile aștrilor într-o plutire senină
Trec prin fața privirilor de uimire-ncărcate
Munții cei sfinți, mărturii de adevăr și dreptate
Pe toate râurile de iubire
Se oglindesc imagini din sfânta noastră mântuire
Și așa le povestesc, le povestesc ochilor mei înainte
Până ce lăcrimează-ntr-o rugă cuminte
Un aleluia pentru că Tu Doamne îi iubești
Și îi înveți de pe acum cu priveliștile cerești
În fiecare zi stau de vorba; cu inima mea
Ca pasărea peste zbaterea puilor în cuib
Mă plec peste ea
O fac să audă cum bate orionul în univers
Cum își transmit constelațiile viața în mers
O fac să simtă pulsul regesc al luminii
Legând nemurire de nemurire
O fac să înțeleagă cum bat în lumile ne-văzute
Inima împărăției de iubire
Lângă inimile îngerilor mi-o așez
Și ascultând-o, de fericire-ngenunchiez
Doamne, îți mulțumesc
Inima mea a început să bată ceresc.
Domnul spune: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi”. Nu un lucru nou, ci toate lucrurile noi. Așa fiind, lumea cea nouă va fi o lume refăcută, în loc de una creată din nou. Pentru ca păcătoșii să poată trăi în lumea înnoită, ei trebuie de asemenea, să fie reînnoiți și născuți din nou prin credința și puterea nemărginită a lui Dumnezeu, care renaște sufletele prin Duhul Său cel Sfânt.
Dumnezeu Tatăl spune despre Fiul Său: „Tu ai întemeiat în vechime pământul și cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale. Ele vor pierii dar Tu vei rămânea. Toate se vor învechi, ca o haină și se vor schimba.” Psalm 102,25.26
Atât în Vechiul cât și în Noul Testament sunt multe texte care prezic un viitor veșnic și măreț pentru lumea noastră. În Isaia 65,17 citim: „Eu fac Ceruri noi și un pământ nou; așa că nimeni nu-și va mai aduce aminte de lucrurile trecute, și nimănui nu-i vor mai veni în minte.” Cu alte cuvinte noi nu vom mai dori o întoarcere la vechea lume e păcatului și a roadelor lui. Noi vom cunoaște pe Mântuitorul, și când își va ridica mâinile străpunsă de cuie spre binecuvântare, ne vom aminti că am fost răscumpărați cu sânge și că tot prin sânge am fost spălați de păcatele noastre.
Domnul vrea ca să ne ducă într-o țara nepătată unde vor dispare tot ce este mânjit de păcat, dar pentru aceasta Isus a trebuit să plătească marele preț al mântuiții noastre și aceasta a făcut-o de bună voie, din iubire pentru creaturile Sale. Nimic mânjit nu va intra acolo! Prin noi înșine nu vom putea să ne spălăm de păcat: „Oricât aș încerca nu voi putea spăla nimic din vina mea”. Dar sângele-Å¢i Isus pe cruce când a curs îmi spală vina mea oricât ar fi de grea.
PORTRET PENTRU CER
Cum ar trebui s-arate
Ochiul care peste-o clipă
Va ajunge să privească
Slava Domnului Isus
Chip de slavă-mpărătească?
Prin ce lacrimi de iubire
Se va face limpezice?
Cum ar trebui să cânte
Biruința-n văi de jale
Limba care peste-o clipă
Va fi pusă ca să strige
Aleluia, osanale?
Vorba cum să o rostească
Pentru lumea îngerească?
Din noian de glasuri multe
Ce ar trebui s-asculte
Cel ce peste-o clipă poate
Dinspre pajiștea iubirii
Dinspre muntele dreptății
Invitat va fi s-asculte
Vocile eternității
Cum ar trebui să bată
Cu ce foc, cu ce iubire
Inima ce deîndată
Va începe nemurire?
Inima spre ceruri duce
Ritmul stabilit pe cruce?
Cum ar trebui să fie
Haina albă-n curăție
Pentru cel ce va începe
Sărbători de veșnicie?
Cum ar trebui s-arate
Fără pată, fără vină
Cel ce vrea cu îngeri parte
În vecia de lumină?
Fiecare, fiecare
Trebuie să treacă focul
Probelor de-asemănare
Cât Sinaiul, cât Golgota
Pentru cer înfățișare
Doamne, de minuni eterne
Doar un ceas ne mai desparte
Și de chipul slavei Tale
Suntem încă prea departe
Să renaștem din ruine
Rugă înălțăm spre Tine:
Fă ca-n ziua cercetării
Glasul Tău să nu condamne
După chipul slavei Tale
Chipul nostru schimbă-l Doamne
TEMA II
Despre pământul cel nou Domnul spune: „Eu Însumi mă voi veseli și Mă voi bucura de poporul Meu. Nu se va mai auzi în el de acum nici glasul plânsetelor nici glasul țipetelor” Isaia 65,19. Scriitorul Apocalipsului, de pe insula stâncoasă a Patmosului, privind, la lumea mântuită, scoate în evidență același adevăr. „Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” Apocalipsa 21,4
Când Tatăl nostru Ceresc va seca râul lacrimilor, El face aceasta prin îndepărtarea cauzei care le provoacă. Lacrimile cele mai amare sunt acelea, care se rostogolesc pe obrajii tineri ai unei mame, când aceasta se pleacă, cu inima zdrobită de durere și cu inima nețărmurită, peste patul în care întâiul ei născut își dă viața. Dacă un puternic salvator sau un prieten binevoitor ar putea spune copilașului răpus de nemiloasa moarte:
„Trezește-te, tu care dormi!” Și dacă ochii aceluia s-ar putea din nou deschide; dacă obrăjorii i-ar deveni iarăși rumeni și dacă buzele s-ar mișca așa încât să poată spune iarăși acel dulce cuvânt de „Mamă”, atunci cauza suferințelor ei ar fi de îndată înlăturată, iar lacrimile ei de durere s-ar transforma în lacrimi de bucurie. Deci, atunci când Dumnezeu va nimici pentru totdeauna păcatul, El va îndepărta prin aceasta pentru totdeauna păcatul, El va îndepărta prin aceasta pentru totdeauna cauza tuturor lacrimilor de durere.
URCĂ‚ PE MUNTE
Urcă pe munte
Să vezi splendoarea de dincolo
Splendoarea Canaanului.
Urcă pe munte să fii la un pas de Eden
Să-ți oglindești privirile-obosite
Pe măreția orașului veșnic
Să înțelegi că viața
Nu-i frângere de drum
Nici sfârșiri de timp
Și nici sfârșit de noi :
Că ceea ce se pare încheiere
E numai început
Că-n zarea ce se stinge
Se înfiripă zorii veșniciei
Cu revărsări de fluvii de lumină
Urcă pe munte
Numai pe vârf de munte poți pricepe
Că nu ești doar un bulgăre de tină
Ci colț de cer, fărâmă de divin
De veșnicie
Urcă pe munte
Pe muntele credinței
Pe stâncile speranței
Pe crestele făgăduințelor minune
Privirile tale să plângă fericite
Oprite de măreția patriei promise
Urcă pe munte
Chiar obosit de anii ce te-așteaptă
De tâmplele cărunte
De brațele-n durere frânte
De fruntea-nsângerată
Și de picioarele rănite
Urcă pe munte
De nu se poate altfel
Urcă-n genunchi.
Chiar dacă sufletul ți-e sfâșiat de ne-mpliniri
De căutări zadarnice
De doruri risipite
Urcă pe munte
Chiar dacă-ți pare aspră, fără sens
Cărarea ce te poartă către culme
Chiar dacă pașii simt
Prăpăstiile fricii
Chiar dacă-auzi șuvoaiele de lacrimi
Sălbatice vuind
Urcă pe munte
Ele curg la val
Din ce în ce se-aud mai jos
Dezamăgirile și plânsul
Din ce în ce e mai aproape
Urcă pe munte
Acolo-ți cad pe fruntea de văpatii
Stropi de balsam de paradis
O împlinire-a armoniei
Ce-o-ncerci acuma fără rost
Acolo-n vârf de tot
Aripi în loc de pași încătușați
În loc de mers e zbor netulburat.
Urcă pe munte
Și sub vegherea îngerilor buni
Acolo sus
Ce-i pământesc din tine
Să se atingă
Și să te-aprinzi pe bolta veșniciei
Ca o stea nemuritoare
Acolo sus pe muntele credinței
Pe muntele Golgota
Spre dincolo, spre Dumnezeu.
ÎNTREBĂ‚RI BIBLICE
1. Care este cea mai mare făgăduință în Noul Testament?
R: Apocalipsa 3,21
2. Cum se numește cetatea, al cărui volum cubic este amintit în Sfânta Scriptură?
R: Ierusalimul cel nou. Apocalipsa 21,16
3. Unde întâlnim în Biblie vorbindu-se despre un zid, care este mai lung decât zidul chinezesc?
R: La Noul Ierusalim Apoc, 21,16
4. Cum s-a numit omul acela, care și-a construit un palat de fildeș? Dar a murit într-un car?
R: Ahab. 1 Împărați 22,35.39
Slava pe care a pierdut-o Adam prin căderea în păcat, va fi redată omului din nou prin Domnul Isus Hristos, care a răscumpărat-o prin propria-I jertfă. Tot ceea ce noi avem, ar trebui să poarte inscripția crucii, deoarece crucii i se datorează orice binecuvântare.
În grădina Edenului animalele erau supuse, folositoare, și în firea lor inofensive. Păcatul le-a înrăit, devenind vătămătoare. Dar și cu privire la lumea animalelor avem dată făgăduința: (citește Isaia 11,6-9 și 65,25).
Deoarece pământul cel nou va fi înzestrat și cu animale, acestea își vor datora existența lor ori unei învieri ori unei creațiuni. Psalmistul pare a lăsa să se înțeleagă că a avea loc o noua creațiune a lor. În Psalmul 104,29-30 David spune despre animale: „Îți ascunzi Tu Fața, ele tremură; le iei Tu suflarea: ele mor; și se întorc în țărână. Îți trimiți Tu suflarea: ele sunt zidite și înnoiești astfel fața pământului.” Astfel animalele care vor fi pe noul pământ vor fi create din nou, în timp ce fața pământului va fi reînnoită.
„Atunci lupul va locui împreună cu mielul și pardosul se va culca împreună cu iedul; vițelul, puiul de leu și vitele îngrășate vor fi împreună și le va mâna un copilaș” Is. 11,6.
Aceasta este încă o dovadă că animalele nu vor fi sălbatice. Pe țărmurile însorite ele râurilor ce vor brăzda țara și locurile cele frumoase pe care, prin credință deja le vedem, animalele pașnice vor păși agale (încet) fiind bucuria întregii familii omenești care vor trăi în pace, iubire, și fericire. Gândul acesta ne face să auzim îmbietoarea chemare:
Vino acasă, vino-ncurând,
A lor chemare, o-aud oricând;
Vino dar vino, nu-ntârzia…
Isus te-așteaptă, în casa Sa.
O LUME MAI BUNĂ‚
Există, există o lume mai bună
O lume lipsită de-amar și de chin
Și-dorul meu zboară spre zări de lumină
La Tine, Isuse, aș vrea ca să vin.
Există, există o țară frumoasă
O scumpă Cetate, cu străzi de cristal
Acolo e Domnul, iubirea-i duioasă,
Și îngerii cântă în cor triumfal.
O țară a păcii, eternă mărire
Spre tine să zbor cât de mult eu aș vrea.
Să gust aș dori din a ta fericire,
De tine tânjește azi inima mea!
Mai este o lume, o lume mai bună
Mai este o țară mai dulce ca-n vis
În ea nu se află-a durerii cunună
Căci ea se numește ETERN PARADIS.
Există o lume cum minte – omenească
Nicicând n-a-ndrăznit să gândească vreodată
O lume-mbrăcată-n mărire cerească,
Cum ochi omenesc n-a văzut niciodat!
Există, există o lume mai bună
O, n-ai vrea și tu acolo s-ajungi?
Din moarte te smulge, curaju-ți adună
De ce în durere și azi să mai plângi?…
Privește spre ceruri, spre Å¢ara Eternă,
Pe-aripa speranței tu zboară spre ea!
Găsi-vei acolo iubirea divină
Și veșnica pace în ea vei afla.
Cu dor te așteaptă Isus și pe tine
Un loc în mărețul palat să îți dea
Acolo în sferele-nalte, senine
Dorește nespus cu El să te ia.
De-aceea, ascultă-I chemarea duioasă
Ascultă-I șoptirea mai dulce ca-n vis
Mai este o lume cu mult mai frumoasă
Și crede, căci Domnul așa a promis.
TEMA IV
Profetului Isaia, i-a fost descoperit ca și oricărui alt profet al Vechiului Testament, slava lumii care va veni, și el ne face o vie descriere a acesteia, așa cum ea va fi în veacurile care vor urma. Întreg capitolul 35 din cartea sa, este consacrat bucuriei care va fi acolo.
„Pustia și țara fără apă se vor bucura, pustietatea se va veseli și va înflori ca trandafirul. Acest text vrea să spună că va sosi timpul când pustiul va fi îmbrăcat în verde. Aceasta este într-adevăr o minunată schimbare în comparație cu ceea ce ochiul călătorului vede astăzi când străbate suprafața de nisip a imensei Sahara, a cărei lungime și lățime este de sute de kilometri. În toată întinderea ei nici un pom sau câmp verde nu salută privirea noastră… dar după restatornicire, câmpii verzi și păduri minunate vor apare peste tot, ce aici nu este roditor, acolo nu va mai fi.
Descriind mai departe noul pământ profetul zice: “Se va acoperi cu flori, și va sări de bucurie cu cântece de veselie și strigăte de biruință, căci i se va da slava Libanului, strălucirea Carmelului și a Saronului, vor vedea slava Domnului, mărirea Domnului nostru."
Pădurile Libanului cu cedrii cei impunători și Muntele Carmel în cea mai mare parte a anului este acoperit cu verdeață, piscurile lui sunt acoperite cu brazi și stejari, iar la poalele lui cresc măslini și dafini. Din coastele lui ies o mulțime de izvoare a căror apă se adună în multe pârâiașe limpezi, care curg grăbite printre malurile lor acoperite de lujeri.
Saronul este o câmpie în Palestina de 100 de km lungime, de-alungul malului mării, între Carmel și Iope. Aici pământul este foarte roditor. Totul este acoperit de un bogat covor de flori și verdeață.
Dacă caravanele care de abia se văd scăpați de norii de nisip și-ar putea da seama de minunata transformare ce-i așteaptă ar dori ca timpul acesta, când pustiul va fi împodobit cu aceea frumusețe făgăduită să vină cât mai curând.
SĂ‚RMAN ȘI FRAGIL VAS DE LUT
Sărman și fragil vas de lut
Fără milă din mână în mână trecut
Nici frumusețe n-ai și nici noblețe
Dar nu dispera
Te va privi Maestrul într-o zi
Și-ți va vedea ascunsa frumusețe
În loc de cinste-n casa Lui te va opri
Sărman și fragil vas de lut
Atâta ocară asupra ta
Prietenii și dușmani au abătut
Văzându-te așa sărac, murdar
Te va-ntâlni Maestrul într-o zi
El va vedea în tine un alabastru rar
Și vas de cinste-n templul Său vei străluci
Sărman și fragil vas de lut
Printre alte vase rămas necunoscut
Aruncat într-un colț de dispreț
Te va găsi Maestrul într-o zi
Și-n ochii lui vei fi de mare preț
Te va lua, vas minunat, să- I fi
Se va cânta frumos
Despre tine-ntr-o zi
Sărman și fragil vas de lut
Cu comoara harului umplut
Isus va prețui umilința ta
Vei uita rănile ce te-au durut
Și vei fi vas de cinste-n locuința Sa
Numai o clipă mai ai de trecut
Sărman și fragil vas de lut
„Atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor,deschide urechile surzilor; atunci șchiopul va sări ca un cerb și limba mutului va cânta de bucurie, căci în pustie vor țâșni ape și în pustietate pâraie.” Isaia 35,5
Boala trupească influențează și sufletul. Iată un orb care trece trist și nemângâiat prin viață deoarece nu poate vedea răsăritul auriu și apusul măreț al soarelui… nici munții cei înalți sau verdele frumos al câmpiei, ori întinsul nesfârșit al mării albastre. Când aud despre aceste lucruri frumoase el suspină și strigă: „Ah de-aș putea să văd și eu”!
O femeie oarbă citea odată cu degetul ei arătător în scrierea orbilor aceste cuvinte: „Atunci se vor deschide ochii orbilor!” Ea ridică capul deschizând pleoapele ochilor ei orbiți, ca și cum ar fi vrut să vadă pe prietenele ei care nu erau oarbe și le întrebă: „S-a împlinit oare această făgăduință?” Ea primi răspunsul că nu; dar va veni o zi când pe noul pământ își va căpăta vederea, cu lacrimi de bucurie în ochi ea zise: „Prin Mila lui Dumnezeu, și eu trebuie să fiu acolo”.
Surdul deși este binecuvântat cu vedere și poate privi frumusețile naturii, care încă mai vorbesc despre Creatorul ei, totuși el nu aude freamătul pădurii, cântecul păsărelelor, nici dulcea și melodioasă voce a omului; iar muzica plăcută, melodioasă și armonioasă ca a unei îndepărtate harpe eoliene, el nu o cunoaște, totuși va veni o zi, când va auzi acordurile dulci ale unei Patrii mai bune, cântate de ceata celor mântuiți și de nesfârșitele oști îngerești.
„Atunci șchiopul va sări ca un cerb! Cerbul este cunoscut ca un animal grațios, care fuge repede. Acestea vor fi calitățile celui șchiop pe noul pământ. Spinii, mărăcini și pălămida semnul blestemul vor dispărea pentru totdeauna când va reânoi Domnul care va fi patria noastră veșnică Edenul păcii.
RĂ‚MAS BUN
Va fi o zi,
Da, va fi o zi,
Când lupii și mieii trăi-vor împreună.
Când n-or mai fi
Nici ape înghețate, nici nori, nici furtună
Va fi o zi, o minunată zi;
Când tu și eu, când noi și voi,
Nu ne-om mai despărții.
Va fi un ceas,
O frântură de ceas,
Când dintre crăpături de stânci, ieși-vom să privim.
Când cel rămas,
Așteptând să țâșnească apă din stânca Refidim
Va trăi ultimul ceas, ce minunat ceas,
Ultimul de pe pământ;
Când Fiul lui Dumnezeu va zice: “Vin acas’”
Va fi o clipă,
Un crâmpei de clipă,
Când din slavă în slavă ne-om schimba.
Când înveliți ca de-o aripă,
O țara mea! Spre tine vom zbura.
Și ce frumos, poți tu să ști?
Epoci de veșnicii
Nedespărțiți, nedespărțiți vom fi.
Acolo… „El va șterge orice lacrimă din ochii lor, Și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”
Apocalipsa 21,4
Material preluat de la www.intercer.net