CUPRINS:
1. Deschidere 51
2. Rugăciune
3. Poezie: Privire în viitor
4. COR: 46 TA
5. Întrebări biblice
6. Introducere
7. COR
8. Programul propriu-zis
9. COR 84 CS
10. Poezie: Pocăința
11. COR 35 CS
12. Încheiere (apel)
13. Poezie: Ești gata?
14. Poezie: N-auzi?
15. COR: El bate
16. Închidere 16 FL
17. Rugăciune
18. COR 87 CS
19. Postludiu – ieșire
PRIVIRE ÎN VIITOR
În cele câteva clipe profetice
Înainte ca Domnul în cer să se mute
Se vor petrece multe
Și rele
Și iute.
Semne pe pământ își vor face auzit glasul
Semne în cer vor arăta istoriei ceasul
Și vom fi față-n față
Cu cărțile pentru judecată deschisă
Noi
Și cele ce-n ele sunt scrise
Și vom fi față-n față
Cu îngerul care vine și sigilează
Noi
Și cercările prin care aurul inimii ni se probează
Și vom fi față-n față
Cu noaptea lui Iacob de strâmtoare
Noi
Și lupta fără Mijlocitor
Pentru biruința cea mare
Ferice de cei care văd
În semnele vremii, cel din urmă prăpăd.
Ferice de cei care știu
Să intre în corabie, cât nu-i târziu
Ferice de cei ce-nțeleg
Că prețul jertfei lor trebuie-ntreg
Cel înțelept
Nu face din scurta-ntârziere
Neveghere
Cel înțelept
Aude vuietul dezordinei de pe urmă
Și-aleargă la turmă
Cel înțelept suie la cruce
Și intră în cetatea de scăpare
Făcută din iubire și iertare
Fie și pentru noi
Trâmbița vremii, trezire
Fie și pentru noi
Din cele ce vor venii
Iubirea Ta Doamne
În veac izbăvire
ÎNTREBĂ‚RI BIBLICE
1. În care timp a fost introdusă în lume călătoria cu corabia?
R: În timpul potopului.
2. Care corabie nu avut nevoie de vânt?
R: Corabia lui Noe Geneza 7,18
3. Care corabie a călătorit de jos în sus?
R: Arca lui Noe s-a ridicat pe măsura ce apele au crescut Geneza 7,17
4. Cum s-a numit domnitorul care a putut să-și alcătuiască o armată de numai trei persoane și cu el patru, deși teritoriul său era nemărginit de mare, și care în lung și latul acestuia, nu a avut de întâmpinat rezistentă din partea vreunei armate inamice?
R: Noe cu cei trei fii ai săi. Geneza 8,16-18; 9,1-2
5. Cum s-a numit bărbatul care un an întreg nu a ieșit din casa sa deși nu a fost bolnav sau arestat?
R: Noe Geneza 7,11 și 8,13-18
"Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pământul era plin de silnicie. Dumnezeu a zis lui Noe: "Sfârșitul oricărei făpturi este hotărât înaintea Mea, fiindcă au umplut pământul de silnicie; iată cum să-i nimicesc împreună cu pământul. Fă-ți o corabie din lemn de chiparos; Și iată că Eu am să fac să vină un potop de ape pe pământ ca să nimicească orice făptură de sub cer, care are suflare de viață; tot ce este pe pământ va pieri. Dar cu tine fac un legământ." (Geneza 6,11-18)
Viața familiei lui Noe s-a schimbat mult din noaptea în care Noe se întorcea de la rugăciunea de seară cu fața palidă. Acesta fu profund impresionat de marea răspundere ce cădea pe umerii lui. Apoi considerând că nu este un lucru lipsit de importanță faptul că a găsit favoare în ochii lui Dumnezeu a început să-și îndeplinească misiunea cu încredere în Cel ce l-a chemat. Noe împreună cu familia sa predicau, construiau, făceau provizii, având un singur scop: pregătirea oamenilor și pregătirea Bisericii-corabie.
La început unii ascultaseră atenți și serioși mesajul lui Noe. Ei chiar îl ajutaseră în munca lui. Dar pe măsură ce anii treceau, corabia și Noe deveniră obiectul glumelor lor. Oamenii îl numeau nebun. Mulțimile veneau să-l privească și să-l tachineze, puțini mai ascultau mesajul Bisericii-corabie. Cu toate acestea Noe și toți ai săi nu încetau să spună:
"Nu e mult ceea ce îți cere Dumnezeu. Numai să intri în corabie când Noe te va chema. Numai să ai încredere în cuvintele Sale!"
PROVESTITOR:
În acest timp, Hans, un tânăr de treabă, se afla în drum spre casă venind de la lucrul său. În liniștea amurgului, un gând îl îmboldi: ce-ar fi dacă s-ar duce în vârful dealului să vadă Arca? Zis și făcut.
În ultimul timp a auzit multe despre neobișnuita corabie. În general erau observații batjocoritoare, glume, ironii și vorbe de spirit din partea creștinilor aparținând bisericilor istorice. Hans voia să se convingă cât adevăr se găsea în solia despre așa numitul "sfârșit al lumii" și despre această "Biserică-Corabie".
Curios, Hans privește arca. Este foarte impresionat de sistemul solid și de rezistența bună a materialelor de construcție. Dar nu durează mult până ce Noe încetează lucrul își dă șortul jos, pune ciocanul și fierăstrăul într-o parte și mătură talașul într-un colț, ca să înceapă predicarea; căci Noe nu este numai un constructor de corăbii, ci și un "Predicator al Neprihănirii." Hans se așează pe una din băncile puse sub cerul liber în fața corăbiei, pentru ascultătorii ce se adună în fiecare zi. Și se așează destul de departe ca să poată urmării totul bine.
NOE:
Timpul se apropie de sfârșit, prietenii mei. Dumnezeu are de îndeplinit o judecată. Ați folosit bogățiile acestui pământ și binecuvântările Sale fără să vă gândiți la ascultarea de Dumnezeul care vi le-a oferit. Voi, care vă creați proprii voștri idoli în fața cărora vă închinați, vă bateți joc de adevăratul Creator, de Dumnezeu.
Nu regretați păcatele voastre, dar trebuie să știți că nenorocirea stă la ușile voastre. (Geneza 6,5-7). Apa va umple pământul și numai aceia care vor intra în corabie vor fi în siguranță. Din cauza voastră, Dumnezeu regretă că a creat pământul și tot ce este pe el. Întoarceți-vă! Întoarceți-vă acum de la căile voastre rele cât mai este timp. Dumnezeu este plin de milă și încă vă iartă.
POVESTITOR:
Curând Hans aste cu totul captivat de prelegerea lui Noe. Cât de bine înțelege el avertismentele profețiilor dumnezeiești. Nu poți să nu recunoști faptul că Noe vestește solia sa cu mare seriozitate și cu toată sinceritatea. Curând Hans este convins că ceea ce Noe predică, el însuși o crede.
Dar Noe nu se străduiește numai să prezinte avertismente logice, ci cu mult mai mult, el vrea să atingă și inima ascultătorilor săi. Noe le pune tuturor înainte îndemnul de a se hotărî pentru Biserica-Corabie și de a scăpa astfel de nimicirea ce stă să vină.
La încheiere, Noe face un apel fierbinte:
NOE:
Numai cei ce se hotărăsc de partea Bisericii – Corabie vor fi salvați.
Cine vrea să se hotărască de partea Bisericii – Corabie? Cine vrea să scape de potopul mondial?
POVESTITOR:
Și Hans nu mai poate sta nehotărât, se ridică, merge în față și-și mărturisește astfel decizia de a se uni cu Noe și de a intra în arcă.
COR: 84 CS
POCĂ‚INÅ¢A
Arde sufletul meu
Este momentul marii pocăinți
Pe harta lumii regretele aleargă
Ca niște râuri fierbinți
Propria-mi vină
Cât n-o pot cuprinde de grea
Ca un munte uriaș
S-a prăbușit peste conștiința mea
Până ce pașii mei rătăciți
În sângele Tău Doamne vor fi ispășiți
Genunchii în smerenie îi vor ține-ndoiți
Spre mila Ta îngemănate
Palmele-mi vor fi împreunate
De nevrednicie fruntea plecată
Până ce haina pentru ceruri
Mi-o vei da curată
Îmi caut gândul Doamne
Dar gândul mi-e spre Tine strigare
Îmi caut inima
Dar ea îmi este lacrimă
Care cere salvare
Iată-mă Doamne un condamnat la moarte
Ce-mi caut libertatea în marea Ta dreptate
Iată-mă Doamne un bulgăr de pieire
Ce-mi caut izbăvire
În marea Ta iubire
Gândurile, vorbele, faptele rele
Ca o grămadă de vreascuri le-am strâns
Să le ard în focul pocăinței mele
Și-n ultima clipă a marelui plâns
Strigătul meu către Tine
Să fie-ndurare
Harul Tău către mine
Să fie iertare.
POVESTITOR:
În seara aceea Hans povestește soției lui, Maria cu sinceră emoție despre nou descoperita sa credință și despre puternica lui hotărâre de a se alătura Bisericii – Corabie pentru ca astfel să se pregătească cum trebuie pentru judecata viitoare. Maria însă este de altă părere.
MARIA:
– Ascultă Hans, nu am de gând să mă las atrasă de nici un curent de fanatism. Eu cred că religia este bună și de folos, dar nu trebuie să duci lucrurile astea prea departe. Dacă te hotărăști de partea acestei biserici eu și copiii te părăsim. Vom merge la mama. Dar cu tine n-am să mai rămân sub nici o formă. Ceea ce ai de gând n-o să mă câștige niciodată să fiu. de acord.
POVESTITOR:
Explicațiile soției sale îl cutremură. Devine foarte gânditor.
HANS:
Ah, dacă ar fi ascultat și Maria predica! S-ar fi convins, și acum ar fi știut și ea unde este adevărul.
POVESTITOR:
A doua zi Hans merge din nou la lucru. Dar și-a pierdut bucuria ce-o avea de obicei și nu poate de loc să uite predica lui Noe. Iarăși și iarăși își amintește de cele auzite, despre apropiatul sfârșit.
Cu toate puterile Hans se străduiește să nu se mai gândească la ele.
Câteva luni mai târziu, își isprăvi treaba mai devreme și în drum spre casă, se gândi să dea pe la arcă să vadă cât a mai avansat construirea corăbiei.
Spre surprinderea lui, constată că arca este aproape gata și de aceea, el devine mai neliniștit. Zăbovi lângă arcă ca să asculte din nou predica lui Noe.
NOE:
– Această corabie are menirea să salveze pe cei neprihăniți când apele vor cădea din cer și torente de ape vor țâșni din pământ într-o zi foarte curând. Dumnezeu va acoperi pământul cu apă. Nimeni nu va scăpa decât cei din corabie. Aceasta este cuvântul lui Dumnezeu. Veniți acum cât mai este timp. Credeți avertizarea pe care o face Dumnezeu. Găsiți-vă siguranța în corabie. Părăsiți-vă păcatele voastre…
POVESTITOR:
Ceea ce aude de astă dată îl mișcă mai mult ca oricând. I se pare că Noe a predicat cu mai multă convingere și seriozitate.
HANS:
Nu ai încape nici o îndoială! Omul acesta știe din partea cui vorbește!
POVESTITOR:
Și din nou își ia hotărârea să se alipească de Biserica – Corabie.
POVESTITOR:
Acasă, Hans își deschide inima toată Mariei care de data aceasta reacționează cu totul altfel:
MARIA:
– Hans, atunci am fost cam pornită… Dar între timp am mai citit și eu câte ceva și vreau să-ți spun ce gândesc în privința aceasta: spune, cât pricepem noi, doi oameni simpli, din toată teologia?
De ce nu mergem la oraș să ascultăm ce gândesc oamenii cu pregătire despre problema aceasta. Cu siguranță că savanții au a explicație pentru “Sperietoarea” cu potopul. De ce n-am asculta odată și părerea lor?
POVESTITOR:
Hans merge la oraș. Mai întâi vorbește cu un sociolog:
SOCIOLOG:
– Nuu! Asta nu e modalitatea de a salva lumea. Dacă într-adevăr Noe are pe suflet să salveze omenirea, de ce nu-și întrebuințează bogățiile să clădească locuințe cartiere pentru nenorociți și să facă tot ce poate ca să aducă cerul pe pământ? Cu imensele fonduri alocate pentru Arcă puteau fi ajutați mii de nenorociți, mii de flămânzi, pe când cu o asemenea corabie nimeni nu poate să-și potolească foamea. Cât despre un sfârșit fie prin apă, fie prin foc… așa ceva nu va fi niciodată. Noe e categoric un alarmist. Merge-ți la Doctor Modernius și ascultați ce vă va zice el!
POVESTITOR:
Hans caută biroul Dr. Modernius. Îndată secretara îi conduce în camera de lucru a cunoscutului teolog:
MODERNIUS:
Frumos, Hans, că ați venit pe la mine. Problema sfârșitului m-a preocupat serios de mai multă vreme. Chiar doctoratul l-am dat cu tema Escatologiei, adică a științei despre sfârșitul lumii.
Și să-ți spun: toate națiile lumii au un folclor despre un sfârșit al lumii. Unii zic că odată totul va îngheța într-un uriaș sloi de gheață; alții vorbesc despre un potop; mai departe se zice că totul va arde, și mai nou că va fi vorba de o explozie gigantică. Nicidecum însă! Toate aceste profeții nu trebuie să fie înțelese literal. Dacă ele vorbesc despre "potop" asta nu se referă la apa în sensul obișnuit, la H2O, așa cum o cunoaștem din chimie. ci la un potop al fărădelegii și al înstrăinării de Dumnezeu care va cuprinde tot pământul. Apoi, să vă mai reamintesc, că noi suntem produsul evoluției. Ne aflăm într-un proces de dezvoltare care se îndreaptă tot înainte. Capătul acestei evoluții încă mult timp de-acum încolo n-o să fie atins. Nu vă lăsați, înspăimântați de "sfârșitul lumii". În privința aceasta puteți fi foarte liniștiți. Lăsați-l pe Noe să predice cât va avea poftă. De altfel ideea unui potop universal este cu totul neștiințifică. Am să vă dau o recomandație pentru Dr. Briliant, profesorul de științe naturala de la Universitate, care vă poate sfătui!
POVESTITOR:
În aula universității, Dr. Briliant dă lui Hans următoarea explicație:
DR. BRILIANT:
– Hans, în lumea științifică, există convingerea categorică că un potop mondial nu poate avea loc practic, pentru că nu există suficientă apă pentru așa ceva. E ciudat că acest om și-a construit Biserica – Corabie tocmai pe un munte! Era mai potrivit dacă și-o ridica jos, în vale, mai degrabă lângă un lac. Hotărât, e imposibil ca întreaga suprafață a pământului să fie acoperită cu apă. Asta contrazice orice cunoștință științifică.
POVESTITOR:
La urmă pașii îl poartă pe Hans la biserica sa părintească!
PASTOR:
– Ce mai faci Hans? Cum o mai duce Maria, și copiii? (POVESTITOR:) întreabă, pastorul care i-a cununat.
PASTOR:
– Hans, arăți, așa de îngrijorat!… Ce ai, Maria este bolnavă?
HANS:
Oh, nu domnule pastor, îmi fac gânduri cu privire la potop, la Noe, la sfârșitul lumii, la ziua de apoi, la Biserica – Corabie. Sunt sleit cu totul. Am cugetat mult cu privire la asta și nu pot să uit ce am auzit.
PASTOR:
– Ascultă Hans, mai întâi să-ți amintesc că Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al iubirii. Pretutindeni în natură ni se dă de veste că Dumnezeu este iubire. Este de neînchipuit ca un asemenea Dumnezeu să nimicească bărbați, femei, copii. La astfel de lucruri Dumnezeu nu se gândește cu nici un chip! Și apoi de care biserică aparține Noe, de fapt?
HANS:
– Păi, asta nu știu… Nu m-am gândit la asta niciodată. Până acum m-am preocupat doar de solia ce-o predică. Este solia despre sfârșitul lumii.
PASTOR:
Exact aici e toată problema, Hans! Nici una din celelalte biserici nu crede, ceea ce crede Noe! Sinodul s-a preocupat îndeaproape de-o bucată de vreme de predica lui Noe și despre profețiile sfârșitului. Nu se află nici un singur învățat printre noi care să-i acorde cea mai mică confirmare!
POVESTITOR:
Și pastorul îi explică în continuare:
PASTOR:
– Noe este la urma urmei un alarmist. Dacă Dumnezeu într-adevăr s-ar fi gândit la o asemenea catastrofă, ar fi făcut cunoscut aceasta marilor biserici și conducătorilor religioși!
Și încă ceva: Chiar crezi că acest predicator din Biserica Corabie de acolo sus să aibă dreptate și noi toți ceilalți, în număr de milioane! să fim rătăciți?!
POVESTITOR:
La aceste puternice argumente, Hans nu poate să răspundă. (El încă nu putea să știe ce urma să zică Isus: "îngustă este calea și strâmtă este poarta ce duce la viață și doar puțini sunt cei care o găsesc”).
După toate câte a auzit Hans se simte mult mai bine. În sfârșit argumentele au fost atât de convingătoare! Fără prea multă osteneală Hans își petrece timpul fără griji și fără să se mai gândească la predica despre sfârșitul, lumii.
Totuși, într-o seară, în drum spre casă, privește în sus, spre arcă, și este grozav de înspăimântat de ceea ce vede:
– păsări zboară către arcă animale aleargă urcând muntele spre corabie. Hans vede cum dispare dincolo de ușa corăbiei pereche cu pereche, din cele necurate doar câte una, din cele curate câte șapte.
Hans aleargă către casă și strigăt:
HANS:
– Maria, ai văzut? Aceasta este ultima avertizare. Noe a vorbit despre asta! Animalele intră în corabie! Noe are totuși dreptate! Pregătește-te iute, trebuie să ajungem sus până nu se închide ușa corăbiei. Hai, grăbește-te și îmbracă și pe copii. Nu avem nici o clipă de pierdut!
POVESTITOR:
Cât de recunoscător este Hans că ușa este încă deschisă. Maria, aproape fără răsuflare din pricina urcușului, ajunsă sus, întreabă pe rudele ei:
MARIA:
– Ascultații ce ziceți voi despre toate astea?
RUDA:
– Maria; pastorul nostru a vorbit cu profesorul Catedrei de Naturale de la Universitate. Savantul acesta explică faptul că există oameni care sunt în stare prin hipnoză, să influențeze comportamentul animalelor. Și acest Noe și-a dezvoltat o capacitate ieșită din comun în domeniul hipnozei animalelor. Noe se folosește de acest trucaj de hipnoză ca să înșele pe cei creduli cum că ceva din prezicerile lui ar fi adevărate. Clericul nostru e de părere că nu avem de ce să ne neliniștim. Noi să așteptăm până ce biserica va da o circulară oficială despre potop. Avem încredere în sfatul bunului nostru pastor și vom aștepta să vedem cum evoluează lucrurile.
POVESTITOR:
Noe privi spre Hans în clipea următoare:
NOE:
– Intră repede înăuntru! Adu și pe soția ta și pe copii. Mai am destul loc în arcă dar nu avem nici un răgaz. Grăbește-te și urcă sus!
POVESTITOR:
Dar Maria luă cuvântul:
MARIA:
– Hans Vrem să mai așteptăm puțin. Să ne gândim, odată în plus la toate și să cercetăm lucrurile mai temeinic. Și dacă mai așteptăm încă câteva luni și ne vom lămuri mai bine asupra lor, vom avea suficientă putere de convingere pentru rudele noastre Atunci o să ne botezăm cu toții odată. Nu crezi că ar fi o treabă bună?
POVESTITOR:
Și în timp ce Noe lansează o ultimă chemare Hans zice:
HANS:
– În seara asta încă nu Noe! Dar m-am hotărât cu toată seriozitatea să mă atașez de arcă și nu pot s-o las pe Maria în nenorocire. Ea n-ar vrea să facă nimic care să producă neînțelegeri cu rudele. Sper că mă poți înțelege, Noe!
POVESTITOR:
Hans strânse mâna Mariei oftând cu întristare.
HANS:
– Tare-aș, vrea să fiu salvat, dar vreau să te am și pe tine!
MARIA:
Mai târziu Hans, nu în seara asta.
POVESTITOR:
Noe iată că a intra în corabie. Deodată o făptură luminoasă coboară din cer și… închide ușa corăbiei.
Dar nu se întâmplă nimic deocamdată. Oamenii, speriați, reacționează diferit. Unii plâng, alți se roagă, unii cântă, alții dansează, unii blestemă, alții batjocoresc. Noaptea, trece în așteptare… dar nu s-a întâmplat nimic! Toate rămân așa cum erau la început. A doua zi trece. Nu se întâmplă nimic. Trece ziua a treia, a patra, a cincia, a șasea zi. Nu se întâmplă nimic!
La o săptămână de la acel eveniment Hans și Maria vorbeau aprins pe verandă.
MARIA:
– Hans, nu ești tu fericit că acum o săptămână în urmă nu ai intrat în Biserica Corabie? Corabia stă tot acolo pe uscat, și nimic nu s-a întâmplat…
HANS:
– O, da, Maria, tu ai dreptate, tu totdeauna ai dreptate. Voi, femeile, aveți un instinct deosebit pentru anumite lucruri. Într-adevăr sunt bucuros că n-am intrat în arcă. M-aș fi făcut doar de râs!
POVESTITOR:
În acel moment, un fulger străbate cerul, un înspăimântător tunet urmează și pământul se cutremură. Nori negri acoperă cerul.
Maria și Hans se privesc speriați. Teama, o îngrozitoare teamă îi apucă. Repede iau capiii în brațe și se grăbesc în sus spre arcă. Hans apucă o piatră și bate insistent la poarta puternicei corăbii. Cu glas tare el strigă în fața dezlănțuitului muget al naturii:
HANS:
Noe, deschide ușa. Maria este acum pregătită să vină cu mine! Te rog. deschide ușa! Vrem și noi să intrăm. În corabie!
POVESTITOR:
Dar NIMENI nu poate să deschidă ușa harului odată ce Dumnezeu a închis-o! Noe nu mai poate să primească pe Hans și familia sa înăuntru în arcă. Noe nu mai răspunde! Este prea târziu!
Ploaia se întețește din ce în ce mai tare! Grămezi neînchipuit de mari de mase de apă se varsă din cer. Ici și colo, pământul se crapă. Arteziene năvalnice țâșnesc înspre cer. În toate văile se adună apă, mai întâi în cele mai adânci, apoi urcă din ce în ce. Și tot urcă!
Hans, Maria și copiii sunt năuciți. Nu le mai rămâne decât să caute scăparea urcând tot mai sus pe munte. Urcă mereu, tot mai sus. Curând puterile îi lasă. Se tem pentru viața copiilor. La un moment dat, ei leagă copiii de spinarea animalelor puternice care de asemenea urcau muntele și apoi urmăresc cu lacrimi în ochi cum aceștia dispar în furtuna din susul muntelui. Mână în mână, urcă cei doi acum fără copii. Pe neașteptate, stânca din fața lor se despică și o uriașă fântână arteziană îi izbește, o smulge pe Maria și o târăște la vale în noapte. "Ajutor, ajutor!" strigă ea cu ultimele puteri. Dar nimeni nu o mai poate ajuta în această cea din urmă noapte a pământului.
Clătinându-se, cu sufletul sfâșiat de durere, Hans înaintează. Ajunge pe creasta muntelui. Întreaga panoramă i se deschide înainte. În apropiere zărește un copac uriaș. Se târăște spre el, apucă crengile puternice, se cațără spre vârf și sus de tot, se oprește. Încă tot mai speră că poate apa nu va urca până sus…
În fața sa clocotește o priveliște sumbră… imaginea unei lumii care se duce la fund. Viața! – gândul acesta mai trece odată pe lângă el. Totul, da, tot ce dorea să salveze, s-a dus: munca lui, soția, copiii – totul e pierdut pentru veșnicie.
HANS:
O, de n-aș fi amânat hotărârea! De n-aș fi amânat hotărârea! De aș fi primit invitația lui Noe. Poate că aș fi reușit s-o conving până la urmă și pe Maria, dacă aș fi rămas statornic. Atunci, ar fi fost și copiii cu noi salvați. Acum însă este prea târziu! Ceasul a sosit, secerișul s-a sfârșit și eu sunt pierdut!
POVESTITOR:
În acest moment, uriașul copac se clatină și cade sub asaltul teribil al valurilor care inundă muntele într-un muget îngrozitor. "Ajutor!" – strigă el. Dar nimeni nu este de față care să-i poată ajuta. În lumina albă a unui fulger se mai zărește doar om mână ce dispare în clocotul apei. Este mâna lui Hans, cel care atâta timp amânase solia harului lui Dumnezeu.
Era… prea târziu!
Stimate ascultător, auzi tu chemarea Bisericii Corabie chiar astăzi? Dacă da, grăbește-te să răspunzi chemării și nu mai zăbovi. Din fericire Dumnezeu încă mai lasă deschisă ușa harului pentru fiecare.
NU AMÂNA HOTĂ‚RÂREA!
Ascultă apelul adresat personal de către Cuvântul lui Dumnezeu și… VINO!
Matei 24,37-39: "Deoarece cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla și la venirea Fiului omului. În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau și beau, se însurau și se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, și n-au știut nimic, până când a venit potopul și i-a luat pe toți, tot așa va fi la venirea Fiului omului."
"Înainte de toate, să știți că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor, și vor zice: "Unde este făgăduința venirii Lui? Căci de când au adormit părinții noștri, toate rămân așa cum erau de la începutul zidirii!”.
Căci înadins se fac că nu știu că odinioară erau ceruri și un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă și cu ajutorul apei, și că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă. Iar cerurile și pământul de acum sunt păzite și păstrate, prin același Cuvânt, pentru focul din ziua de judecată și de pieire a oamenilor nelegiuiți.
Dar, prea iubiților, să nu uitați un lucru: că pentru Domnul, o zi este da o mie de ani și o mie de ani sunt ca o zi.
Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinței Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare, pentru voi, și dorește ca nici unul să nu piară, ci toți să vină la pocăință.
Ziua Domnului însă va veni ca un hoț. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cerești se vor topi de mare căldură, și pământul cu tot ce este pe el, va arde.
Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiți voi, printr-o purtare sfântă și evlavioasă, așteptând și grăbind venirea zilei lui Dumnezeu în care cerurile aprinse vor pieri și trupurile cerești se vor topi de căldura focului?
EȘTI GATA?
Ești gata? Sună întrebarea
Acum, când vremea-i pe sfârșit
Și peste veacuri înserarea
Se lasă greu, dar hotărât…
Când soarele încet coboară
Și pleoapele-s pline de somn…
Ești gata? ca să-L primești iară
Cu bucurie pe-al tău Domn?
Auzi din noaptea cea adâncă
De mii de ani, cum tot mereu
De sus, de pe-nroșita stâncă
Vorbește încă Dumnezeu…
Și jertfa Lui și-a Lui iubire
Te-ntreabă încă, chiar acum
Ești gata?… Așteptatul mire
Privește-L vine… e pe drum!
Ești gata zorile s-arată
Și soarele va răsări
În strălucirea-i minunată
Și va începe marea zi…
O dulce zi de primăvară
În pragul sfintei veșnicii…
Ești gata? Liniștea coboară
Pe munți, pe dealuri… pe câmpii…
Ești gata? Cerul este gata
Și te așteaptă-n dor nespus
Să-ți dea pe veci de veci răsplata
Viața veșnică-n Isus…
De-aceea azi ascultă glasul,
Solia dragostei cerești…
În orice clipă, la tot pasul
Fii gata, gata să-L primești!
N – AUZI?
N-auzi?
Mai bate.
Tu, tuturor găsești un loc să dai;
O frunte întristată,
O față-nlăcrimată,
Mai vrea un loc…
Vei spune și-azi că, n-ai?
N-auzi?
Mai bate…
Nu vrei o consacrare din inimă s-aduci?
Pe-altarul Său,
Departe de rău,
Alege ce-ți oferă El,
Calea care te cheamă să urci.
N-auzi?
Mai bate…
Dar oare va mai aștepta?
O față-nlăcrimată
O frunte sângerată,
Ar vrea cu dor,
Un loc în inima ta
N-auzi?
Mai bate…
Vrea să-ți reverse în suflet stropii de ploaie promisă
Har minunat,
Dor neuitat.
Călător de pe Terra
Nu sta cu poarta închisă.
Material preluat de la www.intercer.net
