CUPRINS:
1. Deschidere
2. Rugă
3. COR
4. Introducere
5. Tema I
6. COR
7. Tema II (2 persoane)
8. Poezie: Consultație
9. Tema III (2 persoane)
10. COR
11. Tema IV
12. Poezie: Transplant
13. COR
14. Tema V
15. Apel
16. COR
17. Închidere
18. Rugă
19. Postludiu – ieșire
Un semnal de urgență se aude din depărtare. Sirena salvării, parcă mai ascuțit ca niciodată tulbură liniștea nopții reci. Fascicole de lumină despart noaptea întunecoasă risipind-o, iar lampa de avertizare presară jocuri de umbre și lumini albastre pretutindeni.
Negreșit un accident, o stare gravă, o stare de comă, sau chiar agonia morții se anunță în vreo casă.
TREBUIE SALVAT!
Semnalul de urgență se aude mai insistent, parcă mai aproape. Gândesc că poate cuiva, unui vecin sau poate vreunui frate de-al meu îi este rău și încep să mă neliniștesc. Sunetul este mai aproape, este pe strada mea. Sunt din ce în ce mai aproape. Aud mai clar sirena care îmi sfâșie inima și apoi constat cu uimire că luminile se îndreaptă spre casa mea. Aud cum motorul se oprește brusc și portiera se închide sec. sunetul mă ține locului, iar gândul că cineva din casa mea poate fi bolnav îmi sfâșie inima. Aud câteva bătăi în ușă și apoi… liniște. Alerg prin dormitoare să văd dacă cumva soția sau copiii sunt bolnavi. În ce mă privește pe mine, sunt conștient că sunt sănătos. Atunci, de ce a oprit salvarea tocmai la mine?
Bătăile în ușă se repetă cu același timbru melodios și rugător. Din nou nedumeri îi întreb dacă le este rău celor din casă. Răspunsul este negativ. Atunci cine și de ce să fi anunțat salvarea? Și bătăile acelea le-am mai auzit în ușa mea, dar n-am deschis, iar glasul care mă roagă să-L primesc îmi este atât de cunoscut. Mă îndeamnă gândul să nu-L primesc, dar vuietul sirenei și bătăile insistente îmi vorbesc ca niciodată, că dincolo de ușă, cineva crede că este o urgență în propria mea casă. Deschid ușa și… în pragul ușii apare Doctorul:
– „O, Doamne, Tu ești? Te rog intră!…”
Deodată o amintire plăcută mi-a străbătut sufletul, aducând clipei prezente una din cele mai minunate secvențe ale primei întâlniri cu Doctorul vieții mele. Haina Lui albă, strălucitoare din inul cel mai curat, fața Lui senină ce inspiră sinceritate și încredere absolută, restabilește în mine o atmosferă sufletească plăcută, pe care demult o părăsisem. Știam de ce a venit. Trecuseră câțiva ani de la prima consultație. Ce Doctor minunat! În secolul acesta de alertă sufletească, care doctor își mai permite să-și viziteze pacientul chiar la el acasă? Și printre cele cinci miliarde de pacienți, găsește timp și pentru mine…
Și acum, Doamne, mă întrebi cum mă simt? Mă simt foarte bine! Sunt sănătos, „m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic.” Merg la adunare la toate serviciile divine și mă achit cu simț de răspundere de toate datoriile bisericii. Și conștiința mea, Doamne, e liniștită la gândul că-Å¢i urmez Å¢ie.
El s-a uitat la mine lung, dar blând, apoi tăcut, a scos din buzunarul de la piept ceva asemănător cu o oglindă. Era scris în două coloane și mă vedeam în mărime naturală. Mi-am dat seama că era oglinda Decalogului. Ca într-o panoramă am privit în ea tot ceea ce făcusem și eram surprins și ciudat, pentru că mă credeam altfel… Mi-am privit fața care mi-a apărut pământie de culoarea păcatului și brăzdată de ridurile adânci ale mâniei și încruntării. Mi-am constatat îngrozitor urâțimea păcatului care m-a prins ca într-o plasă de păianjen. Mi s-a făcut frică să-mi mai privesc fața și cu lacrimi în ochi, rapid am trecut la celălalt pol – picioarele, temelia edificiului credinței.
Mi le-am văzut slăbănogite, tremurânde, și ce era mai îngrijorător era faptul că șchiopătau amândouă. Pe tălpi aveam bătături, bătăturile umblării nefolositoare, pe căi departe de calea Domnului. M-am uitat la picioarele Marelui medic și am văzut acele picioare frumoase care aduseseră vestea mântuirii pentru orice om și m-am rușinat adânc. Neliniștit, am încercat să-mi găsesc în sfârșit ceva care să-mi placă și să-L satisfac pe Doctorul divin. Dar mâinile asupra cărora mi-am ațintit privirea erau obosite și în imposibilitatea de a mai lucra pentru Domnul, de a mai duce poveri. Mi-am pipăit brațul drept, știindu-l mai dezvoltat, dar am constatat că el, cel care trebuia să sprijine, cel care trebuia să dea, cel care trebuia să cheme, era slab dezvoltat, chiar rahitic.
Dar Doamne, înălțimea, greutatea mi le știam normale. Și îndată, oglinda se transformă pe rând în trestie de măsurat și cântărit. Pus în fața etalonului înălțimii am constatat că sunt pipernicit și nedezvoltat, dovada că hrana – studiu Cuvântului sacru – era insuficientă. Am fost cântărit în balanța cerului și găsit prea ușor.
– Și Doamne, îți amintești? Căldura aceea a credinței până la fierbinte, e imposibil să nu se fi păstrat.
Isus mi-a luat temperatura credinței și a constatat că sunt căldicel. Obosit și dezamăgit de imaginile oferite de oglinda Legii, plângând am exclamat:
„O, NENOROCITUL DE MINE, CINE MĂ‚ VA SCĂ‚PA DE ACEST TRUP DE MOARTE?”
Oglinda aceea care mi-a descoperit atâtea lucruri neștiute de mine, în mâna Marelui Medic a devenit stetoscop, astfel că El îmi ascultă respirația sufletului – rugăciunea. Curios și nerăbdător am întrebat:
– „Doamne, respirația mea e normală?”…
După ce m-a ascultat cu atenție mi-a spus:
– „Ai o respirație superficială, ceea ce face ca organismul tău să sufere de lipsă de oxigen. Constat că ai respirații forțate, determinând tusea, ceea ce mă face să cred că te complaci în a respira un aer străin, poluat, din locuri de unde asistenților mei cerești le este greu să te însoțească. Și n-ai observat? Respirația ta e șuierătoare și îngreunată de corpii străini ai resentimentelor și invidiei, dând senzația de sufocare și culminând cu stopul respirator.”
– „Dar inima? Inima mea, Doamne, cum bate? Numai Tu poți să-mi spui, numai Tu poți să știi. Oglinda Legii, marele aparat de radiografiere a întregii mele ființe mi-a înfățișat imaginea inimii și a întregului sistem circulator. Mi-am văzut inima, candela sufletului fisurată, iar uleiul – Duhul Sfânt – care întreținea o flacără ce abia pâlpâia, era pe sfârșite.
– Doctore, explică-mi această stare!”
– „Îngrijorările vieții, micile compromisuri, preocupările pentru lucrurile trecătoare au tras de inima ta, au solicitat-o, au vrut să pună stăpânire pe ea. Dar Eu am vrut să o păstrez pentru Mine, s-o umplu cu puterea Duhului Sfânt pentru o lucrare de desăvârșire. Înțelegi acum de ce au apărut aceste fisuri? Inima ta e împărțită, găsindu-se în ea dorința de a sluji și lui Dumnezeu și lui Mamona. Privește-o e ca de granit. E insensibilă la șoaptele nobile ale chemării cerești.
Și uită-te atent cum circulă sângele! E ca un pârâu ce se subțiază și se pierde printre nisipurile rătăcirii. El care ar fi trebuit să transporte pâinea vieții la fiecare mădular, la fiecare gând, el este acum un mesager obosit, aproape de a-și părăsi menirea pe care a lăsat-o Creatorul în cea mai minunată creație a Lui.”
Cu sufletul răvășit de starea inimii mele am strigat urgența sufletului meu:
„ZIDEȘTE ÎN MINE O INIMĂ‚ CURATĂ‚, DUMNEZEULE, PUNE ÎN MINE UN DUH NOU ȘI STATORNIC!”
CONSULTAÅ¢IE
Deși târziu,
am venit și eu la consultație
și iată aici ce este al meu:
gândurile, privirea și inima
cu-a ei respirație
Ce plânge într-una, Doctore,
ce plânge mereu.
Ce n-am făcut?
i-am dat zbuciumul plăcerilor
și alergarea privirilor,
i-am procurat monezile strălucitoare
ale mândriei
și focul modern al bucuriei,
i-am cumpărat câmpii
cu fantasme
și i-am spus în fiecare seară
anecdote și basme…
ca să se simtă bine, Doctore,
ca să se simtă bine,
dar ea e mereu bolnavă
și plânge în mine.
Ce n-am făcut?
i-am cântărit pasiuni și diversitate,
i-am adus tensiuni și clipe
și glorie
în fața tribunalelor
ce nu se mai satură de victorie.
Am venit cu inima mea, Doamne,
la consultație
să-mi pui un diagnostic,
o explicație, și poate…
că se va face bine.
*** ~ ***
Nu e prea târziu?
Să fie ultima consultație?
Ce zici, Doctore, ce zici?
Doctorul vieții
Privește și tace.
Ce n-a făcut, omule,
Ce n-a făcut?
A coborât pacea din veșnicie
și ți-a dat-o s-o bei
ca inima, cu ploaie din cer
să crească, să cunoască, să știe.
A aprins un foc mare
pe Golgota
cu lemne din crucea iubirii
ca la căldura lui
să se topească monezile firii.
Å¢i-a zâmbit inimii tale încruntate
și la refuzurile ei repetate
nu și-a vărsat paharul de iubire
umplut cu bunătate.
Ce n-a făcut, omule,
ce n-a făcut?
Acum, când timpul se scurge
Spre secundele prăbușirii,
vii și tu cu inima ta
pentru a încerca ultima speranță
a izbăvirii.
Și pentru că în cer
Cărțile se scriu,
Întrebi tulburat:
Nu e prea târziu?
Să fie ultima consultație?
Ce zici, Doctore, ce zici?
Și cel ce-a sprijinit cerul
cu o cruce
și pe care a înfipt-o adânc
surpând a mormântului groapă prea rece…
Cel care cu puterea respirației lui
a întreținut focul Golgotei
mereu prea aprins,
ca să vadă și cel ce în rătăcire era prins…
cel ce n-a vărsat nici un strop
de bunătate
din paharu-I plin al iubirii
prea veacuri purtate,
speranța vindecării tale
și Doctorul tău
îți spune inimii tale-nșelate:
„Dă jos zdrențele tale-nvechite,
de ură udate,
dezbracă-te de cămașa rătăcirii
și de veșmântul atât de purtat și uzat
al firii,
și primește haina aceasta albă a neprihănirii,
această haină albă fără nici o cusătură,
pentru că ți-e frig
și tu ai nevoie de căldură,
Dă inimii tale
această comoară,
acest bulgăre de aur al credinței
ca să cumperi cu el toate speranțele
și iubirile cerului
și liniștea conștiinței.
Ia această alifie,
ca inima ta să vadă,
din drumul pierdut să reînvie,
să creadă.
Primește, omule,
această rețetă scrisă
cu sângele cerului și lacrimă sfântă,
ca să fie pace în inima ta,
să fie sănătos
și să-ți meargă bine…
Deci ascultă!
Cine știe, poate e ultima
melodie a se cânta,
poate e cea din urmă consultație…
poate e cea din urmă.”
– „Și acum, te rog să-mi răspunzi la câteva întrebări: Ai poftă de mâncare?”
– „Tocmai doream să-ți spun, Doctore că sunt zile în șir când nu am poftă de mâncare. Nici acum nu pot să-mi explic ce se întâmplă cu mine.”
– „Ai vrea să-mi spui ce hrană folosești într-o săptămână? Pentru Mine această informație este foarte importantă!”
– „O, Doctore, tu știi prea bine cât de aglomerate sunt zilele de astăzi. Dimineața citesc doar textul și uneori o cântare, iar în timpul săptămânii dacă nu am avut timp să-mi pregătesc lecțiunea o pregătesc vineri, ca să pot face față momentului din timpul Școlii de Sabat. Dar sâmbăta, Doctore, mă înfrupt din belșug din Pâinea Vieții care se frânge și simt că îmi dă puteri pentru săptămâna viitoare. Dar, Doctore, lămurește-mă, ce rost au aceste întrebări, e ceva în neregulă?
– „Trebuie să înțelegi tot ceea ce-ți voi spune. Hrana pe care o consumi este insuficientă și ceea ce este mai grav este faptul că de multe ori hrana ta este infestată cu toxine, iar posibilitatea de eliminare a lor necesită un efort pe care tu nu poți să-l depui, pentru că ești prea slăbit.
… Și acum vreau să-ți analizez sistemul nervos. „Gândurile tale nu sunt gândurile Mele”. Ai lăsat să se infiltreze în viața ta gânduri fără suportul sigur al credinței și ai permis curenți de învățătură falsă care te-au dezorientat de la adevăratul drum al vieții. Pentru că ai îngăduit atingerea cu gândurile profane ale neascultării, ai provocat în mintea ta un scurt-circuit, care ți-a ars toată instalația conștiinței tale. De aici, vorbirea de rău, nemulțumirea, invidia, care s-a asociat cu răzbunarea, înlocuirea vocabularului ceresc pe care ți l-am dat la consultația anterioară, cu cuvintele pierzării. Îți aduci aminte ce ți-am spus?: „Din cuvintele tale vei fi scos fără vină și din cuvintele tale vei fi osândit.”
– „O, Doamne, vreau să trăiesc! Alungă din mine gândurile rătăcirii și umple-mă cu gândul veșniciei. Pune strajă gurii mele, deschide-mi buzele și gura mea va vesti lauda Ta!”
– „Dacă ai ști de câte ori am stat la ușa ta insistând să mă primești, dar tu ai preferat să nu Mă auzi. Urechea ta era îndreptată spre vocea propriilor tale interese, spre șoaptele propriului tău eu, care îți impuneau dorințele lor egoiste. Eu știu că numai un dușman este lăsat afară, dar Eu, Eu sunt Prietenul tău, Eu sunt Doctorul vieții tale, Eu sunt Mântuitorul tău. De aceea am venit ca să-ți vindec urechea ta, căreia îi plăcea să audă doar ce voia, s-o îndepărtez de zgomotele asurzitoare ale păcatului și s-o umplu de melodia minunată a salvării. Dacă ai fi citit foaia de observație și rapoartele de gardă ale asistenților Mei cerești, ai fi văzut cât de indiferent ai trecut pe lângă strigătele de deznădejde ale semenilor tăi, ai fi văzut cât de preocupat ai fost să-ți asculți glasul propriilor tale interese.
– Te-ai întrebat vreodată ce prețuiesc ochii tăi mai mult? Pe cine ai ales să stea în prim-planul preocupărilor și vederilor tale? Ai știut vreodată că de fapt ești orb, deși te considerai cu ochii deschiși? Privirea ta obișnuită să prindă doar imaginile din imediata ta apropiere a uitat să privească spre făgăduințele cerești care ți se oferă spre împlinire veșnică. Prin ochii tăi, demult n-a mai pătruns lumina cerească, iar adevărul prezent care trebuia să sosească în sufletul și în gând a rămas deoparte, lăsând ca răcoarea întunericului să întârzie în ființa ta. Dar, nu te descuraja!
– Vrei să te faci sănătos? Vrei să-ți recapeți vederea?”
– „Da, Doamne! Alungă întunericul din privirea mea, cheamă iarăși lumina adevărului Tău! Vreau iarăși să văd!”
TRANSPLANT
Am crezut că inima mea
poartă-n ea iubire
și că poate să dea
chiar și fericire;
Doamne, nu-i adevărat
Îi lipsește fapta,
și este nespus de rea…
transplantează-mi alta!
Am crezut că mâna mea
Este mai miloasă
Că se-ntinde ca să dea,
Ca de altu-i pasă.
Însă nu, o, nu-i așa
n-are pic de milă
tai-o și în locul ei
pune a ta mână.
Am crezut că-n drumul meu
Pun piciorul bine,
Că e drumul cel ales
Și că mă susține.
Însă nu, este greșit,
Rătăcește-n-truna
Doamne, Doamne, schimbă-mi-o
Și mă ia de mână.
Mai credeam că ochii mei
Poartă-n ei lumină,
Și că-n ei se oglindește liniște deplină.
Însă, vai, sunt orbi, sunt goi,
Fă cu ei ce crezi,
Doamne, scoate-i și în loc
Pune alții limpezi…
Cine-ar fi crezut că am
O ureche surdă;
De Cuvântul vieții sfânt
Nici nu vrea s-audă
Ce să fac ca să aud
Șoaptele-Å¢i divine?
Doamne, pune-mi alta-n loc
Ca s-aud mai bine.
Și credeam că vorba ei
Vorba limbii mele
Este dulce și cu vers
Și cu dor de stele.
Însă nu-i adevărat
Totul e minciună.
Doamne, limba-i de tăiat,
Pune-mi alta bună.
Ochi, picior, urechi și mână
Totul mi s-a transplantat.
Limba mea laudă-ntruna,
Doamne, sunt un om schimbat!
Inima își cântă versul
Unei vieți de fericire
Căci acum în sentimente
Poartă-n ea o nouă fire.
Am crezut că nu se poate
Că voi fi pe veci pierdut
Cine să mai intervină
Când ești gata să le treci?
Însă, Doamne, ce minune!
m-ai primit, m-ai consultat
și în fața tuturora
pot să spun: „DA, sunt salvat!”.
– „Doamne, spune-mi ce boală am? Te rog, pune-mi diagnosticul!”
Marele Medic mă privi cu toată dragostea celor șase mii de ani de har și îndurare și-mi spuse:
– „Suferi de boala laodiceanului care se dovedește a fi cea mi necruțătoare boală spirituală.”
– „Doamne, mai sunt speranțe? Cine mă va putea vindeca în afară de Tine? Cine sub cer sau în Univers mai poate trata boala mea? Te rog, dă-mi rețeta, operează-mă dacă este nevoie. Vreau să mă fac sănătos!”
Și din privirea și din vocea Lui înțeleaptă înțeleg de ce curge în mine o liniște sufletească și o încredere neclintită. În așteptarea aceea plină de speranță au început să se îndrepte spre mine primele cuvinte ale rețetei divine:
– „Pentru mâinile tale tremurânde și pentru picioarele tale slăbănogite îți întind toiagul lui Dumnezeu care te va sprijini pe calea credinței. În orice loc, în orice timp, pentru orice problemă, roagă-te neîncetat! Numai așa vei putea să trăiești printre lucrurile de acum și printre cele viitoare. Îți recomand pentru respirație pădurea de brazi viguroși – ora de rugăciune a comunității – unde mirosul de rășină se înalță spre cer.
Dar inima trebuie schimbată. „Este nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea.” Îți voi schimba inima de piatră, și în locul ei îți voi transplanta o inimă de carne, simțitoare, plină de dragoste, gata a se jertfi pentru altul. Dar, ai grijă. Păstrează-ți inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieții.
Pentru că ești anemic, va trebui să te hrănești cu Cuvântul Vieții, singurul care este în stare să-ți restabilească greutatea spirituală normală. Ferice de cei flămânzi și însetați după neprihănire, căci ei vor fi săturați. Îți voi da vitaminele făgăduințelor veșnice și astfel vei putea învinge păcatul și ispita.
Pentru a restabili din nou legătura cu Ziditorul tău, cu Părintele tău pe care L-ai părăsit în urma pornirilor firești, îți voi da gândurile Mele, credința și ascultarea Mea, monezile cu care vei cumpăra cerul.
Unge-ți ochii cu alifia Duhului și ascultă șoaptele Lui pentru ca să vezi lămurit lucrurile desăvârșirii.
Dezbracă-te de haina murdară a îndreptățirii tale și îmbracă-te cu haina neprihănirii Mele. Te vei feri de frigul morții și vei fi recunoscut după strălucirea veșmântului când porțile cele veșnice se vor deschide să primească pe cei răscumpărați.
Aceasta este rețeta divină pentru vindecarea petelor de moarte. E singurul tratament care poate scăpa de moarte".
Apoi a pus parafa, crucea Golgotei, a semnat cu sângele Său și a spus: „Eu vin curând. Păstrează ce ai pentru ca nimeni să nu-ți ia cununa!”
Curând, foarte curând va veni clipa în care fiecare om va trebui să apară la consultația finală. Curând, foarte curând ultima expertiză a sufletului se va desfășura în fața ființelor cerești și atunci nu va mai exista nici un tratament pentru nimeni. Cel ce va fi găsit sănătos spiritual, va moșteni veșnicia, cel bolnav spiritual, cel ce n-a vrut să ia aminte la șoaptele chemării divine va fi osândit.
Dacă astăzi, glasul istoriei ar bate pentru ultima dată, dacă el ar anunța la ultima consultație, dacă acum ar trebui să te înfățișezi înaintea Marelui Medic, ce va putea spune El despre tine, despre sănătatea sufletului tău, ce va spune despre funcționarea organelor tale?
Ce constatări va putea face El despre picioarele și brațele tale? Le va putea declara „picioare frumoase”, picioare ale vestirii, sau va constata trist și aceasta o să-ți umple sufletul de amărăciune – că picioarele tale au croit cărări strâmte, ce au indus în eroare? Ce depozitează inima ta, vasul încredințat de Dumnezeu pentru a păstra binecuvântările? Este ea depozitul sentimentelor celor mai curate și sfinte sau izvoarele care țâșnesc din ea sunt apele de la Mara? Dacă astăzi ar trebui să dai socoteală de cum ai aplicat rețeta divină, ce se va putea citi în foile de observație ale cerului, în cărțile de aducere aminte? Se va putea citi că ai hrănit sufletul suficient cu Cuvântul Său? Gândurile tale sunt gândurile veșniciei sau gândurile alergării vremelnice?
Privește încă odată rețeta divină, tratamentul propus cu această ocazie. Mai este o clipă de har, o fărâmă de favoare, se mai poate cumpăra aurul credinței, haina îndreptățirii și alifia Duhului. Acele bătăi în ușă se mai aud încă. Cumpără de la El, Farmacistul divin rețeta, pentru că atunci când toți ochii se vor îndrepta spre tine la consultația finală, Marele Medic să poată spune satisfăcut în dreptul tău:
SĂ‚NĂ‚TOS!
„Da, suflete, încrede-te în Domnul, căci de la El vine ajutorul!” Amin!
Material preluat de la www.intercer.net
