Sursa: www.loribalogh.ro
Atat de departe…
Atat de departe de Domnul,
Cat gandul nu trece de-ncearca sa stie…
Atat de departe de El,
Cat inima s-ajunga, se frange pustie…
Atat de departe de Domnul,
Cat fara de margini neant
Intre viata si moarte,
Cat Ghetsemani, Golgota si crucea
Avut-au toate loc intre mine si El…
Atat de departe…
Atat de departe de Domnul,
Cat mult necuprinsa iubire cereasca
S-a prefacut in trepte ale durerii
Catre adancul din mine,
Pe care, coborand, sa ma gaseasca…
Atat de departe de Domnul,
Cat nu era nici chiar atunci
Cand a Sa mana nu ma facuse inca
Suflare de viata din tarana…
Atat de departe de Domnul,
Cat – ce minune !
Oare s-ar fi putut spera
Ca s-ar gasi un pret,
O jertfa asa de mare,
Din orice departari a ma chema ?…
Nevrednic de-a fi cautat si gasit,
Cat El sa-mi dea viata cu pretul de moarte,
Inima mea, uita-vom vreodata
De Domnul cat de departe eram ?
Cat de departe…
Versuri cu autor necunoscut
Atat de departe de Domnul… Atat de departe de Cel care a facut tot ce a fost posibil si imposibil pentru ca tu, omule, sa-L cunosti, sa-L simti, sa-L iubesti…
Atat de departe de Cel care a varsat cerul pe pamant pentru ca bezna sa se prefaca in lumina, deznadejdea in speranta, ura in dragoste si moartea in viata si slava…
Atat de departe… De ce ? De ce, omule, esti atat de departe de Iisus ? De ce Ii doresti atat de putin prezenta ? De ce refuzi sa-L cunosti si sa stai o clipa de vorba cu El ? El vrea sa-ti spuna ceva, vrea sa-ti arate ca ai nevoie de El, dar ca si El are nevoie de tine… Ca din multimea ingerilor de slava care-i slujesc si a fiintelor nepatate care populeaza Universul, tu, asa de mic, neinsemnat si trecator cum esti, Ii lipsesti.
Atat de departe de Domnul… E de neinteles… Atat de putina rugaciune, atat de putin zbor spre cer, atat de dese prabusiri in tarana, atat de putina cunostinta despre Iisus…
V-ati gandit vreodata cat de putini oameni se inchina lui Iisus ? Aproape cinci miliarde de oameni sunt cufundati in cea mai intunecata idolatrie, inchinandu-se oamenilor, mortilor, spiritelor, animalelor, plantelor, profetilor, pietrelor, stelelor, vazduhului, diavolului… Oamenii acestia sunt atat de departe de Iisus…
Dar dintre cele doua miliarde de crestini, oare cati se inchina adevaratului Iisus ? Cati Il cunosc pe Cel caruia pretind ca I se inchina ?
Dar noi ? Cati dintre noi Il cunoastem cu adevarat ?
Va invitam in aceasta ora intr-o calatorie scurta, de initiere, dar pe care o dorim urmata de hotarari si cautari noi, in cel mai frumos labirint al vietii care a fost traita vreodata pe pamant: viata lui Iisus Christos. O viata inceputa intr-o iesle si sfarsita pe o cruce de lemn – cea mai tulburatoare din cate i-a fost dat omului sa le traiasca.
Pentru noi, timpul scurs intre Betleem si Golgota este o viata de om. Pentru Iisus, acest timp a oscilat intre clipe si eternitate.
Clipe, pentru ca atunci cand iubesti timpul se comprima si aproape dispare. Si nimeni nu ne-a iubit mai mult ca Iisus…
Eternitate, pentru ca atunci cand esti urat, cand oamenii te dispretuiesc si te prigonesc, timpul se dilata. Si nimeni nu a fost mai dispretuit si prigonit ca Iisus.
Despre aceasta viata, atat de plina de contraste, dar atat de minunata in continutul ei, dorim sa vorbim in clipele ce urmeaza.
Numele lui Iisus Christos a fost si continua sa fie cel mai controversat nume din cate exista pe pamant. Oamenii Il adora si tot oamenii Il hulesc. Se scriu apologii, dar si critici inalte. Se incing dispute, se tin concilii bisericesti, se scot sabiile, se ucid oameni in Numele Lui…
Numele sau se afla pe buzele care se roaga, dar si pe cele care bleastama. Pentru unii El este un simplu om, pentru altii El este un geniu. Unii I se inchina ca unui Fiu de Dumnezeu, altii Il rastignesc ca pe un talhar. Unii vad in El un carturar fara egal, altii spun ca El este cel mai mare medium spiritist. Unii cred despre El ca traieste si mijloceste in cer in favoarea oamenilor, altii spun ca nici nu a existat.
Oamenii Il asteapta sa revina restabilind armonia universala, si tot oamenii neaga lucrarea Sa, afirmand ca este un impostor. Regizori de cinema fac filme inspirate din viata Sa, compozitorii Il canta, actorii incearca sa-I imite gesturile, pictorii vor sa-L zugraveasca in culorile cele mai vii, oamenii de rand tanjesc dupa caracterul Sau…
Si tot oamenii, fie umili, fie din inalta societate, Il neaga, Il dispretuiesc, Ii intorc spatele, Il scuipa, Il rastignesc, Il hulesc… De ce atata zbucium in jurul Numelui Sau ? Ce forte ii atrag pe oameni atat de mult de Persoana Sa incat sa sacrifice totul pentru a sta in preajma Lui ? Ce forte ii indeparteaza pe oameni atat de mult de Iisus, incat sa-l urasca pana la moarte, din toate ungherele sufletului lor ?
O reintoarcere in timp, cu doua milenii in urma, ne va fi de mare folos pentru a intelege cate ceva din marea controversa nascuta in jurul Numelui lui Iisus.
Anul 34 al primului secol… Iisus nu se mai afla printre oameni, dar pamantul pe care a calcat in pelerinajul Sau pamantesc incepe sa musteasca de sangele martirilor.
Stefan este ucis cu pietre la Ierusalim pentru “vina” de a fi crestin. Petru este rastignit cu capul in jos la Roma, iar in Grecia, la Patras, este rastignit pentru aceeasi “vina” Andrei, fratele lui Petru. Apoi, rand pe rand, cad: Iacov, fiul lui Zebedei, decapitat la Ierusalim din ordinul lui Irod; Filip, spanzurat la Hierapolis, in Frigia; Bartolomeu, zis si Natanael, e jupuit de viu in Armenia; Matei vamesul, zis si Levi, este ars pe rug in Etiopia; Toma este ucis cu sulita in India; Iacov, fiul lui Alfeu, cade ucis cu maciuca in Egipt; Iuda Tadeu este rastignit in Libia; Simon Zilotul este rastignit in Persia.
Apoi, la Roma, Pavel cade si el victima a aceleiasi uri de neinteles, fiind decapitat din porunca lui Nero. Pe strazile Alexandriei moare in chinuri groaznice Marcu, evanghelistul, tarat de la un capat la celalalt al orasului. Si, in sfarsit, Luca, doctorul, isi traieste ultimele clipe in fata unui smochin din Grecia, de care de altfel a si fost spanzurat.
Oamenii incep sa moara pentru Iisus si tot oamenii incep sa omoare pe cei ce sunt ai lui Iisus. Si daca ar fi doar acestia cei care si-a pecetluit cu propria viata atasamentul lor fata de Iisus, nu ar fi prea semnificativ numarul lor. Dar cei peste 50 de milioane de martiri din timpul Evului Mediu intunecat ? Dar crestinii persecutati si astazi in tarile musulmane, unii dintre ei pierzandu-si nu doar bunurile, libertatea, dar chiar si viata ?
Ei care “au suferit batjocuri, batai, lanturi si inchisoare, au fost ucisi cu pietre, taiati in doua cu fierastraul, chinuiti, ucisi de sabie, au pribegit imbracati in cojoace si piei de capra, lipsiti de toate, prigoniti, munciti, ei de care lumea nu era vrednica, au ratacit prin pustiuri, prin munti, prin pesteri si prin crapaturile pamantului” ( Evrei 11, 36-38 ).
Niciun om nu poate explica forta aceea necunoscuta care i-a facut pe oamenii din toate veacurile si din toate colturile pamantului sa-si sacrifice renumele, averile, familiile, prietenii, si chiar viata pentru a-L urma pe Iisus.
Niciun om nu poate explica cum acele maini strapunse pe crucea rusinii, in cele doua milenii care au trecut, au atras si continua sa atraga milioane de suflete din iadul pacatului, transformandu-le peste noapte in fiinte renascute si nobile.
In lume au existat giganti ai gandirii, moralei si filozofiei, dar niciunul dintre ei , nici toti la un loc, nu au putut rasturna o lume, asa cum a facut-o umilul locuitor al Nazaretului, Iisus. Socrate i-a invatat pe oameni timp de 40 de ani; Aristotel- alti 40 de ani, iar Platon – vreo 50 de ani. Si totusi, Iisus a reusit in doar trei ani si jumatate sa obtina infinit mai mult decat cei trei giganti ai gandirii antice, in cei peste 130 de ani de activitate insumata.
Care e secretul succesului lui Iisus ? Ce metode cu totul originale a folosit El, astfel incat nimeni sa nu-l poata egala in popularitate ?
Pe drumul Damascului, un prigonitor a lui Iisus si al urmasilor Sai, cade cu fata in tarana inspaimantat de viziunea pe care o are. Este Saul din Tarsul Ciliciei, fariseul din farisei, crescut dupa cea mai ingusta partida a neamului sau.
“Cine sti Tu, Doamne ?” – intreaba el inspaimantat. Si, atunci cand gaseste raspunsul, Saul devine Pavel, marele apostol al lui Iisus Christos, cel mai inflacarat misionar crestin al tuturor timpurilor.
“Iisus nu a facut parte dintre bogatii acestei lumi. Avand parinti saraci si crescut in umilul si dispretuitul sat al Nazaretului, El a contribuit la intretinerea familiei Sale de cum a putut manui uneltele tatalui Sau.
Mintea Lui era vie si patrunzatoare, avand o putere de gandire si intelepciune care trecea dincolo de varsta Lui. Cu toate acestea, caracterul Lui era minunat de cumpanit. Puterile mintii si ale corpului cresteau treptat, urmand legile naturii.
Purtarea lui Iisus in copilarie era deosebit de atragatoare. Mainile Sale erau gata sa dea ajutor si sa serveasca pe oricine. Sufletul ii era stapanit de o rabdare pe care nimic nu o putea tulbura, si o iubire pentru adevar care niciodata n-ar fi sacrificat cinstea. Tare ca stanca in ce priveste principiile, viata Lui se revarsa in valuri de fapte pline de iubire si de o amabilitate neegoista.
El Si-a adunat stiinta asa cum putem face si noi. Cunoasterea Lui adanca in cele ale Scripturii arata cata sarguinta pusese in copilarie si tinerete pentru a cerceta Cuvantul lui Dumnezeu.
El, care facuse totul, studia acum invataturile puse de mana sa pe pamant, in apa si in cer. A studiat viata plantelor, a animalelor, a omului… Viata Sa a fost in deplina armonie cu Dumnezeu. Cand a fost copil, a gandit si a vorbit ca un copil, dar nicio umbra de pacat n-a manjit chipul lui Dumnezeu din El. Cu toate acestea, n-a fost lipsit de ispite. A fost suspus la toate luptele pe care trebuie sa le ducem si noi pentru ca sa ne poata fi o pilda in copilarie, tinerete si maturitate.
El stia ce e saracia, rabdarea si sacrificiul. In viata Sa de munca nu existau clipe de lenevie care sa invite ispita. Nu existau ore fara o activitate anume, care sa dea ocazie la legaturi nesfinte. Pe cat mai mult cu putinta, El inchidea usa in fatza ispititorului. Nici castigul, nici placerea, nici laudele, nici mustrarile nu-L puteau face sa consimta la ceva rau. Era intelept ca sa observe raul si puternic pentru a-i rezista.
Imbracat in haine simple de lucrator, mergea pe strazile targusorului Nazaret , ducandu-Se si venind de la lucrul sau umil. El n-a folosit puterea Sa dumnezeiasca pentru a-Si usura poverile sau munca. Era tot asa de desavarsit ca lucrator, cum era de desavarsit in caracter.
Iisus nu S-a dat inapoi de la griji si raspunderi cum fac multi care sustin ca sunt urmasii Lui. Dar niciodata n-a fost atat de stapanit de ele incat sa nu aiba timp de a se gandi la lucrurile ceresti.
Deseori, El lasa bucuria inimii Sale sa zboare in cantari de psalmi si melodii sfinte. Adesea lucratorii din Nazaret Ii auzeau glasul inaltandu-se in laude si multumiri catre Dumnezeu. Cantecul Il lega de cer, iar cand tovarasii Sai se plangeau de oboseala muncii, erau inviorati de melodiile linistite pornite de pe buzele Lui. Imnurile Lui pareau ca ii izgonesc pe ingerii cei rai si ca un parfum umpleau locul cu o atmosfera placuta.
Batrani, oameni tristi, oameni apasati de pacate, copii la joc in bucuria lor nevinovata, toti se simteau mai bine langa El. El, care tinea lumile prin Cuvantul Sau, se pleca sa ajute si unei pasari ranite. Nimic nu ramanea neobservat de El, nimic pentru care sa nu dea ajutor.
Iisus se ferea de ingamfare. El n-a cautat pozitii inalte, nici castiguri, nici titluri. A trait pentru a placea Tatalui Sau ceresc, a-L onora si a-L servi in lucrurile obisnuite ale vietii. El a facut lucrarea lui Dumnezeu si atunci cand se afla la tejgheaua dulgherului, ca si atunci cand facea minuni pentru multime.
Rabinii stiau ca Iisus nu fusese invatat in scolile lor, dar El intelegea Scripturile mai bine ca ei. Se afla in El o putere atat de mare de cugetare incat prejudecatile lor erau doborate prin modestia si frumusetea purtarii Lui.
Nu exista un alt glas ca al Lui, asa de calduros, serios si totusi plin de melodie. Cuvintele Lui ii faceau pe oameni sa cugete si sa nu le mai uite…” Niciodata !
“Iisus nu ataca preceptele sau practicile oamenilor invatati, dar cand era mustrat pentru purtarea Lui simpla, arata Cuvantul lui Dumnezeu care apara felul Sau de purtare. Era gata sa primeasca orice cuvant primit de la Dumnezeu, dar nu putea sa asculte de invataturile oamenilor.
Nu avea multi bani de dat, dar adesea se lasa nemancat pentru a-i ajuta pe cei ce erau in mai mare lipsa ca El. Cand fratii Lui se purtau urat cu bietii oameni nenorociti, El ii cauta pe acesti oameni si ii incuraja. Celor care ar fi avut nevoie le dadea un pahar de apa rece, sau le dadea in liniste chiar hrana Sa. Mangaind pe cei suferinzi, adevarurile pe care le spunea erau unite cu fapte bune si erau bine intiparite in minte.
In Iisus se gaseau mari contradictii. Era Fiul lui Dumnezeu si, cu toate acestea, era un copil slab. Era Creatorul lumilor, Stapan al cerului si al pamantului, si totusi era sarac. Avea o demnitate si o personalitate cu totul deosebite, dar nu cauta marire pamanteasca, fiind multumit cu situatia cea mai umila.
Fratii Sai nu puteau intelege de ce era asa de linistit cand se afla in greutati si lipsuri. Ei nu stiau ca pentru binele nostru se facuse sarac, pentru ca prin saracia Lui noi sa putem fi imbogatiti.
Christos ramanea neinteles oamenilor pentru ca nu le semana. Tinta Lui nu era tinta lor. El nu ura decat un singur lucru pe lumea aceasta: pacatul. Nu putea sa fie de fatza cand se savarsea ceva rau fara sa simta un sentiment de durere pe care nu-l putea ascunde. Pentru ca viata Sa condamna raul, avea dusmani si in familie, si intre straini. Cinstea si dezinteresarea Lui erau luate in batjocura. Rabdarea si bunatatea Lui erau considerate lasitate.
Din amaraciunile pe care oamenii le au de suportat n-a ramas niciuna pe care sa n-o fi gustat-o si El. Se gaseau si oameni care sa-L faca de ras in fatza lumii din cauza nasterii lui si a situatiei Lui umile. De multe ori a trebuit sa suporte privirile batjocoritoare si soptirile de rau. Daca ar fi raspuns cu o privire lipsita de rabdare, daca ar fi facut o singura data un lucru rau, asa cum Il indemnau fratii Lui, n-ar mai fi fost o fiinta desavarsita. N-ar mai fi putut sa indeplineasca Planul de Mantuire.
La fiecare ispita avea un singur raspuns: “Sta scris”. Rareori mustra vreo fapta rea, dar avea intotdeauna sa spuna un cuvant de la Dumnezeu. Iisus nu se certa pentru drepturile Sale. Adesea, intentionat I se facea munca mai grea doar pentru motivul ca El era bun si nu se plangea. Cu toate acestea, n-a gresit si nici nu S-a descurajat. A trait mai presus de toate aceste greutati de parca se afla in lumina fetzei lui Dumnezeu. Nu se razbuna cand oamenii se purtau aspru cu El, ci plin de rabdare suferea insultele. El nu se lua cu nimeni la cearta.
Clipele Lui cele mai fericite erau acelea in care se gasea singur cu Dumnezeu si cu natura. De cate ori avea ocazia se retragea de la preocuparile Sale pentru a merge in campie, pe colinele muntilor, sau printre copacii padurii unde se afla in stransa legatura cu Dumnezeu.
De multe ori zorii diminetii Il gaseau intr-un loc retras, meditand, cugetand la Scriptura, sau rugandu-Se. Din aceste timpuri de liniste pornea apoi spre casa unde Isi relua lucrarile si dadea exemplul Sau plin de rabdare.
Printre oameni neciopliti si necuviinciosi, printre vamesi nedrepti, printre risipitori, samariteni pacatosi, soldati pagani si tarani brutali, El umbla bland si nepatat.
N-a trecut pe langa niciun suflet ca si cum ar fi fost fara valoare, ci a cautat sa dea fiecaruia leacul mantuitor. Oriunde se afla, stia sa dea invatatura potrivita cu locul si imprejurarile, glasul Sau fiind mereu un balsam vindecator. O singura tinta a avut in viata: sa-i faca pe altii fericiti…”
Concluzii
“In aceeasi perioada de timp – a unor conflicte intre Pilat si locuitorii Ierusalimului pe tema unor apeducte pentru aprovizionarea orasului cu apa – traia Iisus, un om intelept, daca ar fi sa-L consideram doar un simplu om, atat de minunate erau lucrarile Lui. El ii invata pe cei ce aveau placere sa fie instruiti in cunostinta adevarului si era urmat nu numai de unii evrei, ci si de unii dintre neamuri.
El era Christosul. Mai marii neamului nostru, acuzandu-L inaintea lui Pilat, acesta L-a rastignit. Cei care L-au iubit in timpul vietii nu L-au parasit nici dupa moartea Sa. El le-a aparut viu si inviat a treia zi, dupa cum prezisesera sfintii profeti si ca , de asemenea, va face multe alte minuni. De la El si-au luat numele crestinii pe care ii vedem in zilele noastre.”
Acesta este portretul sumar, dar plin de adevar, pe care-l face lui Iisus istoricul evreu Iosif Flavius in cartea sa “Antichitati iudaice”.
V-am propus la inceputul acestei ore doar o calatorie de initiere prin labirintul vietii lui Iisus. Vesnicia nu poate fi cuprinsa in cele cateva clipe pe care ni le-a oferit aceasta ocazie. Cu atat mai putin nu putem exprima in slabele si limitatele noastre cuvinte ceea ce inseamna iubirea, sfintenia si neprihanirea lui Dumnezeu manifestate in Fiul Sau, Iisus Christos. Rostul clipelor petrecute meditand la acest subiect este altul: acela de a ne apropia de Iisus, Fiul lui Dumnezeu, intelegandu-L mai intai ca Fiu al omului; apoi, de a ne desprinde din multimea de peste doua miliarde de crestini care se inchina unui Christos istoric, impersonal si fara viata, facand din noi niste inchinatori ai unui Christos viu, prezent si apropiat de nevoile si problemele vietii noastre, un Christos adevarat.
Acesta este Mantuitorul in care credem, pe care Il avem ca Model al vietii noastre, pe care Il predicam. Lumea este satula de teorii si filozofii; ea are nevoie de o Persoana capabila sa o inteleaga, sa o ajute si sa o ridice din abisul framantarilor ei. Si cine poate fi aceasta persoana daca nu Iisus Christos ?
Dar, pentru ca sa-l primesti pe Iisus in viata ta, trebuie mai intai sa-l cauti. Cele cateva clipe petrecute aici ti-au aratat in mare, cine este acest Iisus. Vei descoperi tu insuti, daca vei cauta, lucruri mult mai frumoase si mai uimitoare despre El. Pe masura ce Il vei cunoaste mai bine, vei observa ca El va cobora de pe paginile Evangheliilor, patrunzand in propria ta viata. Vei dori sa fii si tu ca El, la fel de bun, amabil, rabdator, iubitor… Daca-L vei cauta, nu ocazional, ci zi de zi, prin rugaciune sau studiul Bibliei, vei constata ca El este Modelul ideal al vietii tale la care te vei lupta sa ajungi cu orice pret, caci Il vei iubi din ce in ce mai mult.
Si astfel, unind cautare cu cautare, cunostinta cu cunostinta, te vei simti atat de aproape de Domnul incat vei constata ca ceea ce sa- spus astazi despre El este putin, foarte putin in comparatie cu ceea ce vei fi descoperit tu insuti despre El. Te vei simti atat de aproape de El, incat va deveni Prietenul tau cel mai bun, incat vei auzi frunzele pomului vietii fosnind langa tine. Te vei simti atat de aproape de Domnul incat te vei ruga: “Ajuta, Doamne, sa treaca mai repede aceasta ultima clipa care a mai ramas pana la intalnirea cu Tine in Imparatia Ta.”
Demult, Iisuse
Demult, Iisuse, Tu ai trecut pe aicea doar odata
Si zeci de veacuri n-au putut sa stearga chipul Tau placut
Din ochii care Ti-au vazut faptura minunata.
Ce har putut-ai oare-avea in vorba si-n privire
Ca veacuri au trecut asa si nu Te-au mai putut uita,
Ca le-a robit iubirea Ta intreaga lor simtire ?
Prin ce putere le-ai rapit intreaga lor fiinta,
Ca au rabdat, au patimit, au ars, dar nu Te-au parasit ?
Au fost ucisi, dar au murit crezand in biruinta.
Ca ne-ncetat, de cand Te-ai dus, Ti-asteapta revenirea,
Ca-n focul tot mai ‘nalt Iisus din rasarit pana-n apus
Te cheama azi un dor nespus adanc traind iubirea.
Ca si-azi de mii de ani privesc cu-acelasi dor pe cale,
Iar asteptarile ce cresc mai mult iubirea le-o maresc,
Mai mult, mai mult doresc ivirea Fetzei Tale…
O, de-ai veni cat mai curand ! Te cheama-ntreaga fire !
Te cheama-altarul sangerand si timpul tot mai greu urcand,
Si-n taina tot mai ‘nalt arzand nestinsa Ta iubire.
Versuri cu autor necunoscut
Atat de aproape…
Atat de aproape de Domnul…
Frunzele pomului vietii fosnesc langa mine,
Franturi din minunile cerului, soapte,
Fructele-s coapte.
Fa, Doamne, sa treaca mai iute
Si-aceasta ultima clipa ce a mai ramas din noapte.
Atat de aproape de Domnul…
Pe porti si pe turnuri,
Pe templul de aur,
Cetatea cea sfanta imi cheama privirea,
Ingerul, gata sa strige ca-ncepe vecia,
Imi cere iubire…
Intareste-mi peste abis ultimul pas !
Fa, Doamne, sa-mi fie deplina jertfirea !
Atat de aproape de Domnul…
Simt Legea divina cum arde-n dreptate,
Simt sabatul, coroana si miezul ei de foc,
Asa de aproape-s toate…
Si-asa de-adevarate…
Ca-ndraznesc in ruga din nou sa le invoc.
Fa-mi, Doamne, in casa ta si mie loc !
Atat de aproape de Domnul…
Simt graba Lui venind spre impinire,
Si glas de biruinta ca glasul multor ape.
Si inca simt, mai mult decat orice,
Ca El, din moarte, vine sa ma scape…
Inima mea, sperat-am noi vreodata
De Domnul sa fiu atat de aproape ?
Atat de aproape…
Versuri cu autor necunoscut
Lori Balogh
