Lauda Domnului ! – II – autor Lucian Mihailescu

        

    CUPRINS:

1.    Deschidere: 11/100 Slavă, slavă
2.    Rugă
3.    COR: 12/52 Laudă, suflete, pe Domnul!
4.    Tema I (Introducere):
5.    Poezie: Psalmul 147
6.    COR: 23/100 Vrednic ești Doamne (de învățat)
7.    Tema II:
8.    Poezie: Psalmul 149
9.    Tema III:
10.    COR: 34/100 Ce bun e Dumnezeu
11.    Tema IV:
12.    Poezie: Psalmul 145
13.    Tema V (Încheiere):
14.    Închidere: 78/100 Printre nori de osanale
15.    Rugă
16.    Postludiu – ieșire

    Ce reprezintă lauda?

Este un mod de a-ți arăta aprecierea pentru ceva sau cineva. De a recunoaște meritele cuiva. De a fi uimit de anumite capacități  sau fenomene. De a prețui atât de mult pe cineva, încât să nu poți păstra în tine acest simțământ.
       Este o exprimare a unei trăiri interioare care-ți aduce bucurie sufletească. Este o acțiune care are de-a face cu ființa umană, mai presus cu scopul pentru care a fost creată.
       Cine    dintre noi nu a lăudat vreodată pe cineva? Dar cine din noi a fost, lăudat măcar o dată?
      
 Să descoperim împreună fațetele laudei.    

       În afară de om, celelalte elemente ale Universului aduc laudă. Orice copac, orice frunză, orice floare laudă pe Creatorul Său, oferindu-se spre binele altora. Florile oferă frăgezime și gingășie, aducând bucurie omului. Apele aduc laudă Creatorului lor, prin circuitul lor în  natură  ajutând ca pământul să dea rod.
    Îngerii plini de măreție aduc slavă lui Dumnezeu, lucrând pentru sufletele omenești. Ființele necăzute în păcat aduc slavă Celui ce le menține în viată, prin ascultarea si respectul lor.
    Dar omul? Are el lauda pe buzele sale? Către ce sau cine se îndreaptă lauda sa? Izvorăște lauda din ființa noastră sau e nevoie de o educație pentru a ști să lăudăm?

PSALMUL  O  SUTĂ‚  PATRUZECI  ȘI  ȘAPTE

Lăudați pe Domnul, căci avem motive:
Acest lucru este frumos în sine.
Și-n plus e o datorie a omului
(Veți vedea îndată de ce).
Domnul Își înalță un nou Ierusalim,
Îi strânge pe cei risipiți,
Vindecă pe bolnavi și leagă rănile.
El este mare și puternic prin Sineși.
Acoperă cerul cu nori, udă pământul, crește desul gazon,
Hrănește vita din grajd, dar și corbul din zare.
Și ca totul să dăinuie, Domnul trimite Legile pe pământ.
Ca un fulger aleargă cuvântul Lui.
Å¢ie îți explică Legile pe îndelete,
Ca un părinte o face, ca un dascăl, ca o dădacă,
Tuturor oamenilor le spune cum e legea,
Dar ție, Iacobe, ți-o bagă cu pâlnia-n cap
(Dacă vrei!)
Laudă-L pe Domnul.
                   
Petre Anghel, „Davidiada”, pag. 145

    Omul… Ce este omul? Ce se pretinde a fi? Ce drepturi își arogă? Ce înălțimi își asumă?
    
„Nu există altceva afară de sufletul egoist al omului care să trăiască pentru sine”. Natura noastră interioară este marcată de păcat, care cere mereu supremația. Egoismul este calea distrugerii sale. Egoismul este mândrie, iar mândria este opusă recunoștinței. Cum ar putea omul să aducă laude?
    
Cea mai simplă modalitate este de a te lăuda pe tine însuți… Câți oameni nu procedează așa? Își înalță eul înaintea celorlalți. „Lauda de sine nu miroase a bine!” Și totuși, majoritatea o practică…
    
Te poți lăuda cu o reușită personală, cu posesiunile tale, cu un talent al tău, cu poziția socială. Uneori nu e nevoie de cuvinte: e suficientă o privire, un gest, o atitudine. Pasul următor este să ceri celorlalți să te laude! Și omul ajunge pe un piedestal pe care-l crede de granit, dar prăbușirea lui va fi mare. Să ne lăudăm cu înțelepciunea noastră? Sau cu bogățiile „noastre”? Sau cu tăria noastră?

NU, ci „cel ce se laudă să se laude că are pricepere și că Mă cunoaște, că știe că Eu sunt Domnul, care fac milă, dreptate și judecată pe pământ. Căci în aceasta găsesc plăcere Eu, zice Domnul!”

PSALMUL  O  SUTĂ‚  PATRUZECI  ȘI  NOUĂ‚

Lăudați pe Domnul,
Cântați în cuvinte inedite,
Spuneți cuvinte mari despre El
În adunări, acolo unde se strâng
Credincioșii Lui.
Israeliților, bucurați-vă,
Căci el vă e Tată,
Fii ai Sionului,
Realizați cine v-a făcut!

Să se laude Numele Lui
În jocuri,
Lăudați-L cu toba
Sau cu instrumente delicate
Ca harpa.
Domnul Se bucură
Când își vede poporul
Și-i slăvește pe cei nefericiți
Mântuindu-i

Să salte de bucurie credincioșii
Îmbrăcați în slavă,
Să strige de bucurie
În intimitatea lor,
Să nu se lase doborâți de
Vrăjmași,
Să știe lumea
Că noi suntem ai Lui
Și vom învinge pe împărații
Lumii.

Lăudați pe Domnul.
                Petre Anghel, „Davidiada”, pag 151

    Ce avantaj are lauda de sine? Căutați vreunul!
    Să privim sincer. Poate că te simți important și stăpân pe tine, dar mâine vei constata că și tu ai lipsuri.
    Uneori această auto-laudă este ascunsă chiar după intențiile noastre bune…
    E mai bine să lauzi sau să fii lăudat? Ce efect au laudele pe care le primim? Ne întăresc, ne încurajează? De ce ne laudă oamenii? (Uneori, mai rar) pentru că sunt sinceri și vor să ne ajute să atingem o țintă mai înaltă.
    Aici putem vorbi de apreciere. Ea marchează o treaptă a creșterii noastre, și ne dă imbold pentru mai sus. Aprecierea poate fi sinceră, la obiect și ziditoare. Ea poate fi primită simplu, mulțumind, fără a da explicații despre meritul aprecierii.
    <Fă binele și vei primi laude.>
    Alteori, suntem lăudați din interes, ca o lingușire, pentru a se obține ceva de la noi. Lauda și aprecierea au în comun acest element al prețuirii. Impactul lor poate merge însă mai adânc, ancorându-se de tainicele porniri ale eului.
    <Dacă vrei să distrugi pe cineva: laudă-l!>
    Avem nevoie de apreciere? Dar de laude?
    Haideți să punem echilibru în viața noastră, controlând orice tendință de înălțare a eului. Să rămânem conștienți de limitele noastre și să ne îndreptăm privirea spre calea pentru care am fost creați.

    De unde izvorăște fericirea noastră? Privind doar la oameni observi că ceva lipsește. Adevărata frumusețe a vieții este să-L lăudăm pe Dumnezeu. De ce să-L lăudăm?
„O, de-ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui fața de fiii oamenilor!…”
    
A fi corect cu tine însuți înseamnă a recunoaște că nu ai nici putere în tine spre a face binele… Suntem slabi și neputincioși. Cu ce ne vom lăuda? Orientarea corectă este să ne raportăm la Creatorul nostru. Atunci vom înțelege locul nostru și scopul nostru. Astfel vom înțelege locul laudei în viața noastră.
    
Sentimentele se întăresc prin exprimare. Dumnezeu nu are nevoie de laudele noastre. El nu este un doritor de laude. El ne dorește pe noi! Lauda nu-L schimbă pe Dumnezeu, ci, lauda mă schimbă pe mine, ajutându-mă să mă raportez corect la poziția reală pe care o am. Lauda aduce în noi eliberarea de griji și bucuria relației cu Dumnezeu.
    
A-L lăuda înseamnă a ne închina Lui! Iar Domnul Dumnezeul nostru este Singurul Domn și numai Lui merită să aducem închinare. A-L lăuda înseamnă a avea o credință vie în El, în ceea ce ESTE EL, în ceea ce ne-a spus EL prin Cuvântul Său!    
A-L lăuda este izvorul bucuriei și fericirii noastre!  

P S A L M U L   154

Lăudați pe Domnul
La răsărit de Soare,
Și la apus lăudați-L,
Lăudați-L cu martori
Dar și în propria cămăruță,
Lăudați-L în comunitate,
La un loc cu presbiteri sobrii
Lăudați-L când se bucură tinerii:
Și privesc spre cer cu ochi de cristal.

Lăudați pe Domnul
Cântând în gând,
Fredonând în șoaptă,
Cu gura până la urechi strigați,
Bateți din palme,
Să se trezească surzii
Și să se rostogolească ecoul.

Spuneți lumii acesteia
Cine este adevăratul Domn.
Spuneți copiilor și moșnegilor,
Dar mai ales s-o știe tinerii,
Coloanele zilei de mâine.

Lăudați pe Domnul,
Faceți-o cum vreți voi,
Dar lăudați-L.
            
        Petre Anghel, „Davidiada”, pag. 207

    
Avem în noi implantată dorința după ceva mai  bun. „A pus în noi chiar și gândul veșniciei…”
    
Din adâncul veșniciei Dumnezeu a pus în noi acea sămânță din caracterul Său. Noi suntem ai Săi, Îi aparținem, și nu putem fi fericiți fără a ne reîntoarce la originea noastră. Dumnezeu a creat pe om, după chipul și asemănarea Sa. El ne-a creat din dragoste, dorind să aibă o relație strânsă de părtășie cu noi. Chiar dacă noi am păcătuit, El nu ne-a părăsit, ci și-a dat viața, în Fiul Său, Isus HRISTOS    ca noi să fim salvați. Ce poate să răspundă sufletul meu la aceste adevăruri pline de solemnitate, la valul de iubire revărsat peste noi?
    
Cum pot să tac și să nu strig: O, Doamne, fii lăudat că ai murit și pentru mine, că m-ai iertat și-mi dai viață în continuare! Iți mulțumesc și te laud pentru bunătatea Ta, pentru grija și călăuzirea Ta, pentru planul Tău cu mine. Tu meriți totul! Ce pot să-ți dau eu? O inimă plină de păcate… Ia-o și schimb-o Tu, făcând-o curată, nouă!     

„Vrednic este Mielul care a fost înjunghiat ca să primească puterea, înțelepciunea, tăria, cinstea, slava și lauda, în vecii vecilor!”     
                            AMIN!    

PSALMUL  NOUĂ‚ZECI  ȘI  DOI

Frumos este
Să lăudăm pe Domnul,
Să strigăm dimineața
Bunătatea Lui
Și noaptea să-I șoptim credincioșia.

Tu, Doamne, mă vigorezi
Prin lucrarea ieșită
Din propria-Å¢i mână.

Că nu-și dau seama toți,
Nu e dificil de văzut
(prostul nu pricepe măreția Ta
Și nici tembelul nu ia seama la ea).

Mie, fiul Tău,
Îmi întărești mușchii
Ca unui taur
Și-mi netezești pielea cu alifii,
Ochiul meu vede ce dorește,
Urechea doar sunete plăcute
Distilează.
Cel fără prihană înverzește ca bradul
Și crește ca stejarul înalt.
Cei sădiți în casa Domnului înverzesc,
Sunt plini de floare și de rod,
Ei și la bătrânețe înverzesc.

Și ce simplu e miracolul:
Asta se-ntâmplă
Ca să arate Domnul că e drept.
Și cine-i El?
E stânca mea, cel fără de păcat.        

Material preluat de la www.intercer.net