CUPRINS:
1. Deschidere 258
2. Rugăciune
3. COR 53 TA
4. Poezie: "O inima mea" Gabi O
5. Introducere Rodica
6. COR 33 TA
7. Poezie: Golgota – Gabriela T.
8. Tema I A Sarita
9. SOLO Emilian
10. Tema I B Gabi T.
11. Tema I C Csilla
12. COR 207
13. Tema II A Emilian
14. Tema II B Laura
15. COR 140
16. Încheiere A Octavian
17. Încheiere B Cristi
18. Poezie: Carmen
19. COR 139
20. Închidere 207
21. Rugăciune
22. COR 112
23. Postludiu-ieșire
O INIMA MEA
Pleacă-te, inima mea, inima mea
Rană deschisă, izvor de drumuri
Rătăcitoare!
pe căile tale naturale nu vin decât șerpii,
decât cei
ce odată au fost îngeri de soare…
Pleacă-te inima mea, o, inima mea,
cu ce să-ți înduplec umbrele, valul?
Ce vânt te-ar preface din smoală, tămâie,
și lacrimi din resturi de stea?
Pleacă-te, inimă, întinde-te-n lung pe pământ
ca un fluviu de har, un drum adventist,
o cărare de aur pe care să treacă
picioarele sfinte ale lui Hrist!
„Osana, Fiul lui David: binecuvântat este cel ce vine în Numele Domnului! Binecuvântat este împărăția care vine, împărăția părintelui nostru, David! Osana în cerurile preaînalte!” (Matei 21 și Marcu 11,10).
Simțăminte de bucurie străbat corzile sufletului meu, la priveliștea înflorită a primăverii, gândul meu se oprește în fața jertfei și a-nvierii.
E primăvară, ca și atunci …
În ton cu natura, sufletul meu izbucnește și el în valuri de bucurie și emoție, ori de câte ori mișcarea celor din jurul meu stă să-mi reamintească întâmplarea MARII JERTFE a lui Isus pe Golgota, în anala prăznuire simbolică a paștelor. Flori de ramuri, flori de glastre, flori în zâmbetele fetelor noastre, cu ceva mai întinerite ca de obicei. Retrăiesc așa simțământul generațiilor de oameni ce au dorit să aștearnă cu respect lui Isus un covor de prețuire din laudele lor…
Mă simt aproape… Cu gândul, rup ramuri de palmier ce vreau să le aștern sub obositele picioare ale măgărușului, îi aștern chiar haina mea căci vreau să știe că-L prețuiesc ca pe un împărat.
Osana – mă trezesc strigând, Osana Fiul lui David! Și din față de tot, din primele rânduri de unde sunt, întind mâinile spre Domnul și Împăratul meu căutând-i privirea, sperând să-I prind o singură aruncătură de ochi în care să mă recunoască drept copil al Său…
Luca 12,41 Isus s-a oprit. Fața Lui este ascunsă în palme. Nici o privire nu licărește spre noi.
Te miri de ce plânge, când Tu îl serbezi? Te întrebi nedumerit ce ar putea să însemne lacrimile Lui în schimbul osanalelor tale?
… Mă tem că n-ai să poți suporta dezvăluirea tăcerii Lui îndurerate. Mă tem că n-ai să poți rezista soliei lacrimilor Sale. În plânsul Lui se ascunde o istorie tristă, între tine și El, ce chiar astăzi se derulează…
Poate, șocat de acest avertisment și de teama celor ce vrea să-ți spună, te tragi înapoi "Doar n-oi fi eu!"
Măcar acum, taci înaintea Lui și ascultă-L. Durerea Lui e pentru tine și poate fi încă vindecătoare. Taci și urmărește că pentru tine tot firul acestei adânci istorii și poate că voi înțelege…
GOLGOTA
El urcă Dealul
Dealul Universului,
Duce în spate o cruce
O plantează pierdută
Soarele de El făcut îi întoarce spatele
Și floarea sădită în Eden
Îl biciuiește
A venit să pască timpul
Asemenea unui Miel
În valea plângerii
Iarba Golgotei
Îi trece pe frunte
Și pălămida crescută din fructul
De la rădăcina lucrurilor
Îi sfâșie trupul
El urcă pe altarul cerului
Și întunerecul scapără
În această noapte ultimă
Luminând desaga cu păcatele noastre
De pe umărul Lui.
El urcă vârful neprihănirii
Și în văzul tuturor stelelor
Ca un fir de iubire
Desparte pentru totdeauna
Răul de bine.
Pe fundalul ritmic al bătăilor de toacă, clopotele răspândesc, în liniștea serii, o mireasmă solemnă. Se apropie Paștele.
Oamenii vin mulțime și umplu bisericile, un popas de pioșenie, un moment de discuție cu propria conștiință adesea trecută pe planul al doilea în sistemul de coordonare a vieții.
Cuvântări religioase, coruri minunate, suflete smerite, capete plecate, toate se concentrează în același mare temă. Suferința, moartea și învierea Domnului nostru Isus Hristos.
An de an în sărbătoarea aceasta, privirile noastre se întorc nostalgic contemplând același imagine:
Pe firmamentul Universului, acompaniate de acordurile profunde ale tăcerii, se profilează în reflexele violacee ale asfințitului, trei cruci ce străpungi infinitul.
Privitorule, nu trece indiferent prin fața acestui tablou. Ceva misterios și adânc te leagă de el. Apropiate și lasă ca imaginea aceasta să pătrundă în profunzimile sufletului tău. Vino cu mine, și liniștiți să ne plecăm și s-ascultăm. Și vei găsi răspunsul mirărilor întrebătoare ce te frământă.
Ghetsemani. Acolo, în ascunzișurile întunecate a unei grădini din (apropierea) preajma Ierusalimului, s-au consumat tensiunile cele mai acute ale conflagrației universale dintre iubire și ură, dreptate și minciună, dintre Dumnezeu și Satana.
Soarta omenirii căzute se balansa în cumpăna dintre moarte și viață.
Isus trebuia să ia povara păcatelor noastre pe umerii Săi.
Și blestemul care trebuia să cadă asupra ta și a mea să se răsfrângă asupra Lui.
Omul Isus, va sta singur, în locul nostru față în față cu forțele întunerecului.
Vinovăția ta și a mea îl vor despărți de prezența permanentă a Tatălui Său.
Iar în locul atmosferei de pace și siguranță a legăturii de nezdruncinat până atunci, îl așteptau torturile teribile, ale chinurilor întunerecului de afară, unde este plânsul și scrâșnirea dinților.
Ispititorul încerca să-i determine să renunțe șoptindu-l că din cauza păcatelor noastre, niciodată nu va mai regăsi grația Tatălui Său.
Această ispită i-a produs chinuri sufletești asupra omenești, frământând sufletul Său zbuciumat, până la agonie.
„Tată dacă este cu putință, să se îndepărteze paharul acesta de la Mine.”
Putea să renunțe atunci, și întorcându-se pe tronul Său de slavă, să ne lase să plătim singuri pentru fărădelegile noastre. Dar privi spre istoria neamului nostru. Vaietele și plânsetele unei lumi nenorocite s-au ridicat înaintea Lui. Văzând soarta nenorocită ce ne așteaptă, biruința iubirii pentru noi a triumfat în sufletul Său, determinându-L să se hotărască să ne mântuiască cu orice preț, cu orice risc.
Și în felul acesta tu și eu, noi cei sortiți pieirii să putem câștiga viața veșnică.
TEMA III
Atârnat pe cruce, între cer și pământ, Hristos se jertfea pentru noi pe altarul durerii.
Timp de trei ore pământul a fost acoperit cu un văl des de întuneric. Fulgere puternice se adunară în jurul crucii. În timpul acestor ore de întuneric elita forțelor demonice asaltau spiritul Său răvășit. Dar nici suferințele fizice, nici părăsirea prietenilor Săi, nici atacurile Satanei, nici măcar păcatele lumii întregi n-au scos de pe buzele Sale vre-un geamăt.
Dar când Judecătorul divin a pronunțat sentința de condamnare împotriva purtătorului păcatelor, întorcându-și fața de la El, a ieșit de pe buzele Domnului cel mai amar strigăt care a răsunat vreodată în Univers: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu pentru ce M-ai părăsit?” Strigătul acestei teribile spaime sufletești n-a mai răsunat niciodată până atunci în auzul oamenilor sau al îngerilor.
Ochii Universului, încremeniți, priveau fără să înțeleagă, scena teribilă a prăpastiei dintre Tată și Fiu. Aceasta este realizarea păcatului.
Isus gusta acum din drojdiile paharului amar ce tremurase în mâna Sa de atâtea ori în Ghetsemani. Tot chinul și toată durerea răstignirii nu însemna nimic în comparație cu grozăvia despărțirii spirituale de Dumnezeu. Coborând acum în acel întunerec de afară El nu suferea numai durerea morții. Chinurile infernului străbăteau ființa epuizată. Demonii încercau toată ingeniozitatea lor Satanică să învăluie sufletul său într-un întunerec cât mai des, șoptindu-i că despărțirea de Tatăl Său va fi veșnică. Chiar și atunci El ar fi putut să refuze a bea paharul până la fund, dar se hotărâse să mântuiască pe om (oricât l-ar costa) cu orice preț.
Deși se concentrează împotriva Lui toate puterile întunerecului, totuși, în clipele crizei supreme Isus continua să se roage. În clipa aceea când se părea că tot Universul se ridicase împotriva Lui, când totul în jurui era numai întuneric, nici un înger n-a venit să-l întărească, când demonii-ncleștați luptau să-L pironească pentru totdeauna, chiar Tatăl își întoarse fața de la El, ochii credinței străpung prin negură spre cer. Și glasul triumfal răsună: „S-A SFÂRȘIT!”
Hristos a biruit!
Împărăția morții și demonul s-au prăbușit.
Păcatul a fost demascat în hidoșenia chipului său. Împărăția fărădelegii și a morții s-a prăbușit. Dreptatea și iubirea caracterului Său au prezentat dovezile decisive ale justificării. Problema fundamentală care a frământat mințile Universului și-au găsit rezolvarea la Golgota.
Dar noi, noi victimele neputincioase ale răzvrătirii ce vom face? Nu ne mai rămâne decât cu an de an să aducem jerbele noastre de tristețe și compătimire la monumentul mormântului în care zace trupul inert al eroului care a căzut nevinovat în lupta destinelor? Nu nicidecum. Planul de mântuire nu s-a terminat la Golgota! Veniți și priviți: Mormântul este gol! HRISTOS A ÎNVIAT!
Tresăltați în cântări de bucurie fii oamenilor. Preamăriți pe Domnul cu laude și osanale!
Hristos a înviat! Pentru noi stânca a fost străpunsă și mormântul este gol…
Dumnezeu a găsit un răspuns la problemele omenirii și răspunsul aceste este învierea.
"Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferință… Dar după ce-și va da viață ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânță de urmași, va trăi multe zile, și lucrarea Domnului va propăși în mâinile Lui.
Va vedea rodul muncii sufletului Lui și se va înviora. prin cunoștința Lui, Robul Meu cel neprihănit, va pune pe mulți oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu, și va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.
De aceea îi voi da partea la un loc cu cei mari și va împărți prada cu cei puternici, pentru că s-a dat pe Sine Însuși la moarte, și a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora și s-a rugat pentru cei vinovați.” Isaia 53, 10.11.12
Cuvintele proorocului s-au împlinit. Isus S-a înălțat la cer reluându-și locul pe tronul de slavă al Tatălui.
În Marele Sanctuar al Universului, împlinind lucrarea de Mare Preot, Hristos mijlocește pentru oameni.
Toți cei care își recunosc vinovăția și vin înaintea Lui prin credință, primesc iertare. Deși nu numai atât. Predându-și viețile lor în mâna Lui, El curăță caracterele lor, aducându-i la o stare de neprihănire.
Aceia care L-au ales ca Mântuitor personal, devin urmașii Lui, copii ai Săi când lucrarea Sa se va încheia Domnul se va întoarce în puterea Sa regală și îi va lua cu Sine într-o viață nouă.
Haina mânjită a păcatului te desparte de Dumnezeu. Dar El este gata să te dezbrace de haina ta păcătoasă și să te acopere cu haina imaculată a neprihănirii. Oprește-ți piciorul rătăcitor pe cărările amăgirii! Deschide bine ochii înnegurați de falsele speranțe ale fericirii!!
Ridică-ți fruntea sus și pășește încrezător înainte!
O rază de lumină descopere în fața ta pârghia de lansare într-o nouă viață.
În templul sufletului tău, Hristos vrea să înalțe monumentul neprihănirii.
Și ecoul triumfului de pe Golgota să renască în ființa ta cântarea cea nouă a biruinței.
Trăiește experiența aceasta acum și nu va mai trece mult până când cântarea aceasta de biruință se va uni cu sunetele harfelor îngerești într-o revărsare de slavă.
Iar dacă vreun semn de întrebare încearcă să-ți umbrească în suflet speranța luminii, atunci vino din nou cu mine acolo și privește:
Mormântul e gol! Iată puternicul argument al salvării depline:
HRISTOS A ÎNVIAT!
ÎNCHEIERE A
Era seară. O atmosferă de pace mângâia asfințitul cu aripile tăcerii. Pe muntele Măslinilor, urcau agale ucenicii și Isus Învățătorul lor cel înviat din morți. Dinspre Ierusalim, numai clinchetul turmelor ce se întorceau de la păscut și câte un țipăt nevinovat de copil mai răzbăteau văzduhul.
Ceata s-a oprit în loc. Ucenicii ascultau captivați și plini de seriozitate. Și deodată din senin un nor alb și strălucitor i-a învăluit. Apoi alburiul s-a concentrat în jurul Învățătorului și încet-încet ca un fulg, Acesta se înălța spre imensul văzduhului sub privirile lor încremenite de uimire. Și au rămas așa privindu-L până când norul alb dispăru în infinit. Da, Hristos s-a înălțat la cer.
Venise timpul ca Universul ceresc să primească pe Împăratul Lui.
Tot cerul aștepta să salute pe Mântuitorul în curțile cerești. Oastea cerească, cu strigăte și aclamații și cântări cerești, lua parte la cortegiul acela plin de veselie.
„Porți, ridicați-vă capetele;
Ridicați-vă, porți veșnice,
Să intre Împăratul slavei!
Cine este acest Împărat al salvei?
Domnul cel tare și puternic,
Domnul cel viteaz în lupte,
Porți, ridicați-vă capetele;
Ridicați-le porți veșnice,
Cine este acest Împărat al slavei?
– Domnul oștirilor!
El este Împăratul slavei”
Psalm 24, 7-l0
Atunci porțile Cetății lui Dumnezeu se deschid larg, iar mulțimea îngerească intră pe porți într-o revărsare de armonie încântătoare.
Iată tronul și în jurul lui curcubeul făgăduinței. Iată heruvimii și serafimii, conducătorii oștilor îngerești, fii lui Dumnezeu, reprezentanții lumilor necăzute, toți sunt adunați. Ei doresc cu ardoare să sărbătorească biruința Sa și să-L proslăvească ca pe Împărat al lor.
Dar El le face semn să dea înapoi. Nu încă: El nu poate acum să primească coroana slavei și haina împărătească. Merge înaintea Tatălui Său. Arată fruntea Sa rănită, coasta împunsă, picioarele vătămate; Își înalță mâinile care poartă urmele cuielor…
ÎNCHEIERE B
Înainte de a se fi așezat temeliile pământului Tatăl și Fiul se uniseră într-un legământ pentru răscumpărarea omului, dacă el ar fi fost biruit de Satana. Ei își strânseseră mâinile într-un solemn legământ că Hristos se va face garant pentru neamul omenesc. Legământul acesta s-a împlinit, atunci când pe cruce a strigat: „S-a Sfârșit!”. El S-a adresat Tatălui. Înțelegerea fusese pe deplin adusă la îndeplinire. Acum El zice: "Tată, S-a sfârșit. Am împlinit voia Ta, O Dumnezeul Meu. Am săvârșit lucrarea de răscumpărare. Dacă dreptatea Ta este mulțumită: "Vreau ca acolo unde sunt Eu să fie împreună cu Mine și aceia, pe care Mi i-ai dat Tu" Ioan 19,30; 17,24.
Glasul lui Dumnezeu se aude rostind că dreptatea este împlinită. Satana este înfrânt. Cei ai lui Hristos de pe pământ, care se încred în El sunt primiți înaintea Lui.
Înaintea îngerilor din cer și a reprezentanților lumilor necăzute, ei sunt declarați îndreptățiți. Unde este El, acolo va fi și biserica Sa, "bunătatea și credincioșia se întâlnesc, dreptatea și pacea se sărută". Brațele Tatălui cuprind pe Fiul Său și se dă poruncă: "Toți îngerii lui Dumnezeu să i se închine!"
Cu o bucurie de nedeschis, cârmuitorii și puterile recunosc supremația Domnului vieții. Oastea îngerilor I se închină, în timp ce strigătul de bucurie umple curțile cerești: "vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească puterea, bogăția, înțelepciunea, tăria, cinstea, slava și lauda” Apocalipsa 5,12
Cântările de biruință se unesc cu sunetele harfelor îngerești, până când pare că însuși cerul se revarsă de bucurie și laudă. Iubirea a biruit. Cel pierdut a fost găsit, cerul răsună de glasuri care proclamă cu tărie:
"A Celui ce sade pe scaunul de domnie, și a Mielului să fie lauda, cinstea, slava și stăpânirea în vecii vecilor!”
Amin!
FEREASTRA CERULUI
În Paradis păcatu-a spart
Fereastra de mărire
Prin care cerul minunat
Se oglindea-n iubire.
Și mii de țăndări pe pământ
Căzute-n risipire
Au stins al îngerilor cânt
Aprins de la zidire.
Cătând prin pulbere de drum
O Mână-nsângerată
Ar vrea s-adune chiar acum
Fereastra sfărâmată
Este ISUS în chip de rob.
Rănindu-Și sfânta Mână
Adună inimi, ciob cu ciob
Nimic să nu rămână.
Adâncă lacrimă de cer
Stă gata să le spele
Și orice colț, orice ungher
Să fie scris cu stele.
Apoi din ele, mii și mii
Să facă astăzi iară
Fereastră sfântă-n veșnicii
Cum fu odinioară.
Și astfel cioburi: tu și eu
Prin jertfă adunate
Vom fi din nou în Dumnezeu
Minuni răscumpărate…
N-acel vitraliu luminos,
Fereastră spre mărire,
Prin care străbătând Hristos
S-aducă mântuire.
Material preluat de la www.intercer.net
