Eu sunt

CUPRINS:

1.    Deschidere 70
2.    Rugăciune
3.    Psalm
4.    Introducere
5.    Poezie: Ruga rugilor
6.    COR
7.    Tema I
8.    Poezie: La Ghetsemani
9.    Tema II
10.    Tema III
11.    COR
12.    Tema IV
13.    Poezie: Ce-i de făcut?
14.    COR
15.    Tema V
16.    Poezie: Mai e puțin până-n seara lumii
17.    Închidere
18.    Rugăciune
19.    Postludiu – ieșire

PSALM

Binecuvintează suflete pe Domnul
și tot ce este în mine să binecuvânteze
Numele Lui Cel Sfânt
Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme,
Lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.
Înălțați pe Domnul împreună cu mine.
Să lăudăm cu toții NUMELE LUI!
Da, Dumnezeu este ajutorul meu,
Domnul este sprijinul sufletului meu!

Voi lăuda NUMELE TĂ‚U, Doamne, căci este binevoitor
Voi lăuda NUMELE LUI DUMNEZEU
Prin cântări și prin laude Îl voi preamări,
căci lucrul acesta este mai plăcut Domnului
decât arderile de tot și darurile de mâncare.

Frumos este să lăudăm pe Domnul
și să mărim NUMELE TĂ‚U, PREA ÎNALTE!
Mă-nchin în templul Tău cel sfânt
și laud NUMELE TĂ‚U, pentru bunătatea
și credincioșia Ta,
căci ți s-a mărit faima
prin împlinirea făgăduințelor Tale.

Strigați de bucurie către Domnul.
toți locuitorii pământului!
Să știți că Domnul este Dumnezeu
El ne-a făcut, ai Lui suntem,
noi suntem poporul Lui și turma pășunii Lui!

Lăudați-L și binecuvântați-i NUMELE!
Voi lăuda pe Domnul cât voi trăi,
Voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi!
Te voi înălța Dumnezeule, Împăratul meu
și voi binecuvânta NUMELE TĂ‚U în veci de veci.
În fiecare zi te voi binecuvânta și voi lăuda
NUMELE TĂ‚U CEL SFÂNT!

Gura mea va vesti lauda Domnului
și făptura mea va binecuvânta NUMELE TĂ‚U, PREA ÎNALTE
Lăudați pe Domnul!
Voi robii Domnului, Lăudați NUMELE DOMNULUI
Fie NUMELE Domnului binecuvântat
de la răsăritul soarelui și până la apusul lui
fie NUMELE DOMNULUI lăudat!
De acum și până în veac de veac!
AMIM!

Ne-am obișnuit ca tot ceea ce ne înconjoară să poarte un nume. În limba ebraică, limba Ierusalimului, fiecare nume a avut și are o semnificație. Să ne amintim: NOE înseamnă "mângâiere; – și Noe a fost mângâierea familiei sale, fiind neprihănit și fără pată între cei din vremea lui.

ISMAEL înseamnă "Dumnezeu aude" – căci Domnul a auzit mâhnirea Agarei. AVRAAM înseamnă "tată al unei mulțimi" – căci Dumnezeu l-a făcut tatăl multor neamuri. De la ființe, la plante și lucruri neînsuflețite, toate poartă un nume… Până și zeii… Mulțimea zeilor păgâni, mulțimea idolilor își poartă în nume atributele și puterea.

În acest sfârșit de veac, ca la-nceput poporul Israel, oamenii derutați, caută și în nume deosebirea dintre Adevăratul și falșii dumnezei,
Suntem întrebați. Ce vom răspunde? Care este Numele Dumnezeului nostru? De acest răspuns depinde, poate fericirea veșnică a unui suflet… De veacuri întregi omenirea caută cu înfrigurare să-și împlinească nevoile și lipsurile. Dar ce lipsește oare acestui pământ mustind de bogăție?…

De veacuri omenirea aleargă după hrană… însetează după cunoștințe, adevăr și lumină… luptă pentru supremație și nemurire…
Un glas blând străbate secolele: "Eu sunt Pâinea Vieții!", "Eu sunt Lumina Lumii", "Eu sunt Calea, Adevărul și Viața".
EU SUNT… răspunsul la marile probleme ale omenirii, răspunsul la nevoile și căutările fiecărui om. “Eu sunt Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă, începutul și sfârșitul”.
Să urmărim în continuare, sub călăuzirea Duhului Sfânt, un răspuns pe care tinerii încearcă să-l dea întrebării:
– Ce nume poartă Dumnezeul căruia Îi slujim noi?

RUGA   RUGILOR

Mai dă-mi o viață Doamne!
Nu ca să-ți tulbure marea armonie
Lăudându-te cu glasul meu nepriceput.
Nu ca să Te crucific din nou
prin mulțimea fără rost a rugilor mele
Prin zădărnicia meritelor
Ce mă înșel că le-nsușesc prin ele.
Mai dă-mi o viață Doamne!
Nu ca să-ți pretind a mă salva.
Este prea mult că m-ai creat,
Nemeritat de mult.
Nu ca să folosesc minunile Tale
Nu ca să-mi atribui drepturi
La bunătatea Ta,
Nici pentru a mai fi încă unul
De care să te poți rușina.

Mai dă-mi o viață, Doamne!
Nu pentru a-ți sta în cale
Cu cererile mele, nesăbuite cereri
Nu pentru a-ți răni din nou fruntea
Văzându-mă cum încerc să-ți obțin
Favoarea, schingiuindu-mi trupul
împotriva dorințelor
Pe care mi le-ai dat
Și asupra cărora n-am nici un drept,
Mai dă-mi o viața Doamne!
Pentru un singur lucru ți-o cer;
Vreau să înțeleg de se poate,
Zbaterea frunzei între ramura mamă
Și pământul somn,
Fărâmă din zbaterea Ta
Între cer și inima mea.

"Moise a zis lui Dumnezeu: "Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel și le voi spune: "Dumnezeul părinților voștri m-a trimis la voi" mă vor întreba: care este Numele Lui?" ce le voi răspunde?"….

La Horeb dincolo de pustei, minunea rugului ce nu se mistuia arzând, uimește și atrage pe savantul păstor…
Dintre flăcări, glasul divin cheamă pe Moise, "cel scos din ape", și el răspunde și ascultă. "Acum vino, Eu te voi trimite"…
O fărâmă de teamă, o fărâmă de împotrivire, o fărâmă de eu pământesc: "Ah, Doamne, eu nu sunt un om cu vorbirea ușoară, și cusurul acesta nu este nici de ieri, nici de azi, nici măcar de când vorbești Tu robului Tău, căci vorba și limba îmi este încurcată."

Dar Domnul răspunde: "Du-te, dar Eu voi fi cu tine, cu gura și te voi învăța ce vei avea de spus". Din rugul aprins, al iubirii divine ce nu se mistuie, glasul ceresc ne-a chemat. Ne-am oprit, am răspuns, și ascultăm: "Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile". O fărâmă de teamă, o fărâmă de împotrivire… Suntem lipsiți de putere și înțelepciune, suntem lipsiți de meșteșugul vorbirii…

Dar Domnul răspunde: "… Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacurilor".
Suntem întrebați, ce vom răspunde? Care este Numele Dumnezeului nostru?… De dincolo de pustiul acestei lumi, din mijlocul flăcărilor de iubire, Domnul a răspuns: "Voi merge Eu Însumi cu tine și îți voi da odihnă".

PSALM

Fără oprire, peste zi și noapte,
Vântul nesiguranței se-aude cum bate;
Dar eu adorm și mă scol în pace mereu
Domnul este păstorul meu.

Că n-au de-ajuns, deșartă alergare;
Gunoaiele planetei le scurmă fiecare;
Eu ochii către ceruri mi-i ridic
Nu voi duce lipsă de nimic.

Sunt prevestiri de moarte ce-or urma
Că văile și munții lumii s-or usca;
Dar eu simt liniștea frumoaselor livezi,
El mă paște în pășuni verzi.

Că n-or mai fi izvoare se mai spune,
Dar știu că El va face cu mine o minune,
Lângă fântâni îmi pregătește tihnă
Și mă duce la ape de odihnă.

Când prea e mare lipsa de iubire
Și când speranța cade-n amorțire,
Îmi-pune-n gânduri ruga și-n inimă cântecul
Îmi înviorează sufletul.

Când drumurile par a fi-ncurcate
Ori prea trecând prin beznă, ori prea urât umblate,
Spre cer El din făgăduinți îmi face trepte
Și mă povățuiește pe cărări drepte…

Nu pentru că-n ceva e vreun merit al meu,
Din pricina Numelui Său.

Printr-un legământ de iubire
Ne-am dat întâlnire
La intrarea-n cer, în fața porții,
Chiar dacă-ar fi să trec prin valea umbrei morții.

Inima mi-o ascult și-mi bate liniștită
Așa cum la-nceput, de Tine-a fost pornită.
Zadarnic m-amenință durerea ce vine
Nu mă tem de nici un rău, căci Tu ești cu mine.

Când glasul Tău mă-nvață și drept mă pedepsește,
Eu simt în brațul Tău ceva ce mă iubește.
Sufletul meu deloc nu mi se tânguie.
Toiagul și nuiaua Ta mângâie

Dușmani așa de mulți la fiecare pas
Nici chiar acasă nu mai sunt acas,
Dar trec cu binecuvântare printre ei.
Tu îmi întinzi masa în fața potrivnicilor mei,

Și văd cum toți se-adună să se-nfrunte
Pe locurile cele mai de frunte,
Dar eu aștept în pace din partea Ta un semn
Îmi ungi capul cu untdelemn.

Tu îngrijești de mine ca de copilul Tău
Să-mi fie ce e bine, să nu-mi fie ce-i rău,
Cum e frumos în ceruri, aici frumos la fel,
Și paharul meu este plin de dă peste el.

Și caut vorba ca să spun,
Păstor al meu cât ești de bun
Și caut cântec pentru-a Te slăvi
Da, fericirea și-ndurarea mă vor însoți.

Te voi urma prin vremi oricât de grele
În toate zilele vieții mele.

Și nu m-or îngrozi semnele timpului
Și voi locui în casa Domnului
Până la sfârșitul zilelor mele.
APOI, MĂ‚ VA MUTA ÎN CASA LUI DIN STELE.

LA   GHETSEMANI

Se îngenunche ceru-n Ghetsemani
prinzându-mă în mână
ca pe un bulgăr de țărână
Și stele mari de sânge și sudoare
Se văd căzând, arzând
pe inimi care dorm la rând
și nici măcar să știe pot
ca pentru ele tot s-a dat să fie
pus sub cruce și ocară
să fie scos afară lovit, batjocori
și pironit pe lemn
un Miel de jertfă nepătat
Să curgă sânge pe altar
Păcatul lor să poată fi spălat.

Se îngenunche Ceru-n Ghetsemani
și din pământ se urcă
în fiecare piept o cruce
iar timpul stă uimit pe loc
și nu se poate duce
la cei ce vin
decât sub umbra celui răstignit
în semn că eu am fost iertat
primit, iubit.

În Ghetsemani s-a ‘ngenuncheat prinzându-mă
în mână Cerul
și eu un bulgăr de țărână
pot astăzi să vă spun
că Dumnezeu e mult prea drept
Și totuși mult prea bun.

Ștefan Bratosin

"De sus, din slava senină", "inima iubirii divine dorește după copii săi de pe pământ, cu o iubire mai tare decât moartea. Dând pe Fiul Său pentru noi El ne-a dăruit totul în acest Unic dar. Viața, moartea și lucrarea de mijlocire a Mântuitorului, lucrarea îngerilor în favoarea noastră și suspinurile negrăite ale Duhului Sfânt, dar mai presus de toate, Tatăl, lucrând totul prin toți-toate acestea sunt puse în slujba mântuirii oamenilor.

Suntem ai Săi… Copii ai Părintelui Ceresc, născuți din iubire! Zi și noapte El ne poartă de grijă și ne conduce prin valea umbrei morții veghind asupra pașilor noștri temători și nesiguri. Și cerul nu e prea sus pentru mâna Lui, întinsă să susțină, să-ndrepte, să mustre, s-aline.
Și cerul nu e prea departe pentru glasul Său mângâietor:"Sunt Eu numai un Dumnezeu de aproape, zice Domnul, și nu sunt Eu și un Dumnezeu de departe? Poate cineva să stea într-un loc ascuns, fără să-L văd Eu? Nu umplu Eu cerurile și pământul?"

"Marele purtător de grijă își întinde mâna și îndestulează trebuințele tuturor făpturilor Sale.Dacă Dumnezeu, Arhitectul Divin, dă frumusețe și varietatea culorilor, unor simple flori ce mor într-o zi, cu cât mai multă grijă va avea El de aceia care sunt creați după chipul și asemănarea Sa?"

"Eu Sunt" se aude prin ușa veșniciei, redeschisă pe Golgota. "Dacă intră cineva prin Mine va fi mântuit; va intra și va ieși și va găsi pășune". Dar cum să intri? Poarta e strâmtă și calea îngustă…    Să intri, așa cum, ascultând, Abel a adus o jertfă… Să mergi, așa cum ascultând, a umblat Enoh cu Dumnezeu trei sute de ani…

Să ieși, așa cum, ascultând, a fost Ilie înălțat la cer, fiind foarte aproape de Omul Durerii pe Muntele Schimbării la Față…
Ascultând au intrat ei și-alții atâția, pe poarta cea strâmtă și Dumnezeu le-a purtat de grijă, revărsând în viețile lor binecuvântări ce strălucesc peste timp – mărturie vie a iubirii divine.

EU SUNT – conjugare de-a pururi la timpul prezent, promisiune eternă și zilnic răspuns frământărilor, grijilor, problemelor noastre; sprijin necontenit și caldă binecuvântare peste umărul pus la povara sufletului de lângă noi, pentru Cuvântul dus minții neștiutoare, pentru mângâierea durerii și lacrima ștearsă cu iubire…

În grija pe care noi trebuie să purtăm semenilor noștri, tot El este Acela care face partea cea mai grea.
El ne însoțește pe cărarea îngustă ce duce la cer, ne conduce prin valea umbrelor morții, veghind cu iubire asupra pașilor noștri temători și nesiguri IEHOVA IIRE = Eu sunt cel ce port de grijă, ieri și azi și-n veci!
Amin!

Război!… Cuvânt care oriunde și oricând a fost și este rostit, trezește în suflet sentimentul groazei…Morți, răniți, mutilați fizic și spiritual, ruine de piatră și ruine de carte – iată urmările acestui flagel, a cărui umbră amenințătoare n-a încetat să colinde pământul, de-a lungul timpului, avându-și izvorul în întunericul nopții de zămislire a răului în Univers…

Există, însă, și un altfel de război, la fel de distrugător: războiul sufletesc; frământarea umană în dorința de a găsi adevărul și strădaniile pline de vicleșug ale celui rău, de a-l ascunde, de a-l mistifica… lupta cu păcatul, lupta cu fiece clipă a alegerii între bine și rău… cu învinși și biruitori.

Adam fusese alungat din Eden. Poarta spre veșnicie se închisese… Cine o va redeschide?… Cine va avea puterea neprihănirii desăvârșite, ca să poată învinge puterile întunericului?… Cine va instaura din nou domnia păcii pe pământ?… Un înger?… Un om?…
O, nu! Unicul Fiu al lui Dumnezeu s-a coborât din slavă!… "iată că Leul din seminția lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit!"
A biruit cu pacea sufletului Său, furia dezlănțuită a răului și a lumii: "Răstigniți-L!… răstigniți-L…!" Și a răspuns: "Vă las pacea, vă dau pacea Mea, nu v-o dau cum v-o dă lumea, să nu vi se tulbure inima, nici să nu vi se-nspăimânte!"

Zi de zi, viața creștinului este o luptă, căci creșterea duhovnicească se face prin bătăli crâncene.Armele lui? Biblia, rugăciunea, studiul și comuniunea cu Dumnezeu. Dacă omul nu este făcut pentru Dumnezeu, de ce nu este fericit decât în El? Și dacă omul este făcut pentru Dumnezeu de ce îi este atât de împotrivitor? Originea și destinul nostru sunt strâns legate de originea și destinul întregului Univers, ceea ce ne obligă să alegem între două soluții: Dumnezeu sau nimic.Pentru cel ce gândește, Dumnezeu este o necesitate intelectuală.
Pentru cel ce simte, Dumnezeu este o necesitate morală.

Dacă rațiunea umană declară că Dumnezeu există, inima omenească ajunge, în mod natural la această convingere.Totuși, pacea interioară nu trebuie să fie tulburată de nici un conflict. Sufletul știe, prin Duhul, că este victorios în Isus. Cel care crede, nu mai practică păcatul intenționat. Acela care ne-a păzit un moment de ispită, de păcat, ne poate păzi de același păcat toată ziua, toată luna, toată viața!…

Trăim în lumina deplină a prezenței Domnului Isus și părtășia cu Dumnezeu – Tatăl este deplină, căci ea nu mai este tulburată de amintirea greșelilor trecute, de acuzațiile chinuitoare ale mâinilor pătate sau de sentința de osândire a inimii. Ne putem bucura, în El de o bucurie crescândă și de o odihnă pe care nimeni nu o poate tulbura. Fiul lui Dumnezeu s-a coborât din slavă ca să ne spună:
"Îndrăzniți, Eu am biruit lumea! Pace vouă!"

Amalec a ridicat ochii împotriva Scaunului de Domnie al Domnului, a fost învins, și pomenirea lui a fost ștearsă de sub ceruri…
O luptă – simbol al marelui conflict declanșat în Univers: un înger a ridicat mâna împotriva Scaunului de Domnie al Domnului…
"Când își ridica Moise mâna, era mai tare Israel…" O mână ridicată de Moise – curaj, putere și îndemn. O mână întinsa de Moise – un steag ridicat spre biruință!

Israel a luptat și a biruit, având ca steag simbolic, mâinile lui Moise ridicate, ca semn că Dumnezeu era de partea lor, era cu ei.
"De n-ar fi fost Domnul de partea noastră,
să spună Israel acum!
de n-ar fi fost Domnul de partea noastră,
ne-ar fi înghițit de vii,
când li s-a aprins mânia împotriva noastră;
Ne-ar fi înecat apele,
ar fi trecut râurile peste sufletul nostru;
ar fi trecut peste sufletul nostru valurile
năpraznice.
Binecuvântat să fie Domnul,
care nu ne-a dat pradă dinților lor!
Sufletul ne-a scăpat ca pasărea din lațul păsărarului
lațul s-a rupt și noi am scăpat.
Ajutorul nostru este în Numele Domnului
Care a făcut cerurile și pământul"

Pe o colină, la răscruce de vremuri, Domnul oștirii a înălțat un steag veșnic: O CRUCE și un NUME!!! și orice ochii al credinței îl poate vedea. Este mâna Domnului ridicată pentru poporul Său ce luptă cu roadele amăgirii, cu păcatul. Milenara luptă se apropie de sfârșit. Asfințitul e aproape și mâna Domnului ce dă curaj, putere și îndemn spre biruință, va coborî în curând. Steagul biruinței va fi așezat pe pământ.

Împotrivitorul a fost învins și Domnul îi va șterge pomenirea de sub ceruri (se va citi Apocalips 22,11): "Cine este nedrept să fie nedrept și mai departe; cine este întinat să se întineze și mai departe, cine este fără prihană să trăiască și mai departe fără prihană, și cine este sfânt, să se sfințească și mai departe".

CE – I   DE   FĂ‚CUT?

Nori grei… plumburii…
Se văd în depărtări…
La orizont, furtuna a-nceput!
Se-ndreaptă furioasă, către noi…!
Ce-i de făcut?

Priviți spre cerul cenușiu și trist,
Iar vântul, vâjâind, a început!…
Sunt oile în staul sau afar’?…
Ce-i de făcut?

Furtuna e la uși, crește mereu…
Cohortele de demoni au crescut!
Spre noi se-ndreaptă-n urlet ne-mpăcat!
Ce-i de făcut?

Se-ndreaptă-n vuiet, azi, al vremii ceas
Și ura se aprinde tot mai mult!…
Dar oare este-acum al nostru pas?
Ce-i de făcut?

Vrăjmașul se frământă de nespus!
De partea lui să trecem a cerut…
Să-L părăsim pe bunul Domn Isus?
Ce-i de făcut?

Lingușitor Satan întinde mâna
Și ne oferă daruri tot mai mult…
Se-ntinde peste lume, iar, minciuna…
Ce-i de făcut?

Să mai dormim? de somn e vremea, oare?!
Ah, nu vedeți că lupta a-nceput?
Solemn se pune-această întrebare:
Ce-i de făcut?

Am fost conduși prin pustie, apoi poate câmpii și-acum, în acest sfârșit de veac, urcăm pe o potecă aspră, pe o coastă singuratică de munte. Călători singuratici, suntem învăluiți de întunericul nopții. Tristețea locurilor pare să fie în armonie cu viața de fiece zi, în jurul căreia se adună și se îngrămădesc norii. În acest sfârșit ce veac, ca la-nceput poporul Israel, oamenii, derutați caută deosebirea dintre Adevăr și minciună.
Un glas blând străbate secolele: "Eu sunt Pâinea Vieții", "Eu sunt Lumina lumii", "Eu sunt Calea, Adevărul și viața".

"Lângă patul de suferință, insuflând puterea de a răbda, Eu sunt Cel ce alin durerea…"
"Cu cei ce duc lupta credinței, împlinind sacra datorie de a vesti Evanghelia, Eu sunt Cel ce dă putere faptei și Cuvântului…"
"Alături de cel prigonit și asuprit, în lipsuri și greutăți, Eu sunt cel ce întind o mână de scăpare și ajutor…"
"Lângă cel chinuit de remușcări, apăsat de propriile lui mâini pătate, aruncat de cel rău în groapa disprețului și a hulei, Eu sunt cel ce pot să dau iertarea și pacea…"
"Pe poteca din urmă a vremilor de strâmtorare, în lupta cu puterile întunericului, Eu sunt mântuirea ta!…"

Purtăm, fiecare, un nume… dar CINE SUNTEM?… Urcăm, călători singuratici, pe poteca îngustă, privind țintă la steagul ridicat pe vârful celui mai înalt deal de pe pământ: GOLGOTA. Aproape de vârf, plecați în umilință, scrutăm viitorul: pe locul acela pietros, cerurile se vor deschide, porțile de aur ale cetății se vor desface și raze strălucitoare vor coborî, îmbrăcându-ne…". Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu și al Mielului vor fi în ea. Robii lui îi vor sluji. Ei vor vedea fața Lui și NUMELE LUI va fi pe frunțile lor". (Apocalipsa 22,3.4)            Amin!

Doamne,
Mai e puțin până-n seara lumii
Și încă n-am făcut nimic pentru Tine
Când de pe crucea jertfei Tale
Atâta dragoste în inimă coboară
Cuvânt și faptă voi-găsi pentru slujire?…

Aș clădi o cetate
Cu ziduri puternice
Cu turnuri înalte
Cu porți deschizându-se larg
Spre departe
Cu temple-mbrăcate-n balsam de-nchinare
Să intre oricine
Spre rugă, iertare…
Dar Doamne
Port în gându-mi
Cetatea mult promisă
Ce-așteaptă pregătită
În cerul rău cel sfânt
Minunea ei m-atrage-așa de mult
Că uit de-orice cetate pe pământ.

Aș săpa o fântână
Cu limpezi izvoare
Curând într-o pace deplină
Ca și cum apa ei
Ar putea să-Å¢i fie alinare
Ca și cum stropii ei
Ar putea, să mai stingă-acel strigăt
"Mi-e sete"
Dar Doamne
Am auzit de apa vie
Din fântânile cerului
Cu cumpenele lor sprijinite de stele
Și nu mai știu decât s-aștept
Să-ți văd iubirea
Oglindită-n ele

Aș aprinde-o lumină
De parcă-aș mai putea cu ea
S-alung întunericul
Din noaptea trădării
Să fac să se vadă-adevărul
În pridvorul roman
În care Pilat
În loc să-și spele conștiința
Își spală mâinile…

Aș aprinde-o lumină
Și aș pune-o la răscrucea rătăcirilor
Acolo unde bâjbâie lumea
Neștiind încotro…

Dar Doamne
Am auzit de-o țară-a lumii
La Tine sus
În care heruvimii
Te laudă zburând printre jerbe și stele
Și de-atunci mă tot întreb
Ce lumină să-Å¢i aprind aș putea

Poate doar
Inima mea…
Doamne
Mai e puțin până-n seara lumii…

Material preluat de la www.intercer.net