In cautarea unui raspuns – autor Coconcea T. Octavian

CUPRINS:

1.    Cântare deschidere nr.
2.    Rugăciune
3.    COR
4.    Introducere:
5.    Preludiu: Omule, știi tu?…
6.    PUNCT INSTRUMENTAL
7.    Tema I: Universul
8.    COR
9.    Psalm: Unde erai tu?
10.  Tema II: Pământul
11.  Versuri: Lăudați pe Domnul
12.  Tema III: Păsările
13.  Tema IV: Florile
14.  Psalm: Ce este omul?
15.  Tema V: Omul
16.  Versuri: Întoarcerea
17.  COR SAU PUNCT INSTRUMENTAL
18.  Incheiere
19.  Cântare închidere nr.
20.  Rugăciune
21.  COR

Întrebări, întrebări, întrebări…
Viața omului este plină de întrebări. De cum se naște și pricepe lucrurile, pornesc întrebările. De ce asta? De ce așa? Cum se face asta? Cum se explică asta? De ce se întâmplă astfel? De ce s-a spus așa? De ce s-a procedat în felul acesta? Care este rațiunea?
Formularea unei întrebări ascunde întotdeauna o nelămurire și în același timp o dorință de clarificare. Și aceasta deoarece însăși contextul vieții o cere, pentru bunul ei mers, pentru iluminare.
Deci, atunci când omul întreabă, va aștepta și un răspuns. Numai că răspunsul nu va fi întotdeauna la îndemână, tot astfel cum s-a născut întrebarea. Dacă unele răspunsuri se pot obține ușor, sau mai ușor, altele necesită timp. Și dacă, în sfârșit, și toate acestea vor fi obținute, altele vor trebui mult așteptate sau chiar căutate.
În toate domeniile omul are de pus întrebări. Există însă unul în care cu siguranță că are de pus cele mai multe întrebări: lucrările lui Dumnezeu. Sub toate aspectele lor, în toate formele lor. Cerul și pământul, cu tot ce este în el și pe el. Marea, văzduhul, munții, plantele, soarele, puzderia de stele și planete, lumea păsărilor și a animalelor și nu în cele din urmă omul. Motivele, cauzele și scopurile existenței lor, constituie veșnica preocupare și căutare a omului; principiile și statutul formei și alcătuirii lor.
Căutăm răspunsuri. Și pentru că răspunsurile căutate vor fi cele mai satisfăcătoare, pentru că sunt trudite, vom încerca să le căutăm. Nu ne vom închipui că într-o oră vom găsi toate răspunsurile. Va fi mai degrabă o formulare de întrebări la care să învățăm cum să găsim răspunsuri; mai corect să știm cum să le căutăm ca să le găsim.
Nu vom uita ca, de la început să ne asigurăm însoțirea Autorului creării tuturor lucrurilor astfel ca dorințele să fie împlinite; inspirația și călăuzirea Lui, harul și dragostea Sa.
Amin.

OMULE,   ȘTII   TU?

Omule, unde este drumul
Care duce la locașul luminii?
Si întunericul,
unde își are locuința?
De când ești,
ai poruncit tu dimineții
să-și arate zorile?
Pe ce cale se împarte lumina,
știi?…
Doamne, Tu ai tras o boltă
deasupra pământului,
Ca hotar între lumină și întuneric;
în ceruri, ai întins un cort soarelui
și el, ca un mire, care iese
din odaia lui de nuntă,
Se aruncă în drumul său ca un viteaz;
Răsare la un capăt al cerurilor
Și își isprăvește alergarea
la celălalt capăt…
    
Cunoști tu legile cerului?
Poți să dezlegi frânghiile Orionului?
Tu faci să iasă la vremea lor
seninele zodiacului,
Și tu cârmuiești Ursa Marc, Rarițele?…

Ridicați-vă ochii în sus
și priviți:
Cine a făcut să meargă în șir
Oștirea lor?
O, Doamne,
numai Tu ai întins cerurile
tari ca o oglindă turnată…

O zi istorisește alteia acest lucru
și o noapte dă de știre
alteia despre El;
Și aceasta fără vorbe,
fără cuvinte, al căror sunet
să fie auzit…
Doamne, Tu ai zis:
"Să fie luminători în întinderea cerului;
luminătorul cel mare
să stăpânească
și să lumineze ziua;"
Iar pentru noapte

ai făcut
luminătorul cel mic și stelele;
Ele să fie niște semne care să arate vremile, Zilele și anii… Omule, știi tu?…
O. Doamne, Dumnezeule, Tu ești nemărginit de mare!…
                                                   Amin!

Distanțe de nemăsurat! Cifre de necalculat! Viteze neasemuite și sfere de necuprins! Flăcări palide de hidrogen, mase incandescente, globuri luminoase, risipite ca boabele de rouă pe catifeaua neagră a Universului!
Ridicați-vă ochii în sus și priviți! Cine a făcut aceste lucruri? Întreg spațiul ne invită; dar de unde am putea începe călătoria noastră? Cum se pot explica toate acestea?
Trecând primele hotare ale spațiului nostru, marginile propriului nostru sistem solar, descoperim mari aglomerări de son giganți: Hercules, de exemplu, cuprinde 100.000 de globuri strălucitoare. Privind printr-un telescop puternic vom vedea că fiecare glob strălucitor este în realitate un soare uriaș, iar distanța dintre ele este imensă (l l trilioane km.)
Priviți de pe pământ, Hercules, această îngrămădire de stele nenumărate, ca nisipul mării, alcătuiește una din uriașele constelații din Universul infinit.
Ce-am putea spune, de acea dâră de mărgăritare, parcă pierdute din traista unui negustor bogat, acea Cale Lactee? Sau despre acele lumini ce strălucesc și scânteiază în spatele zidului de diamant a lui Hercules, numită constelația Orion?
Numai o singură stea din constelația Orion măsoară 500 milioane de km., și ca să ne putem imagina ce-ar însemna, aceasta ar fi egal cu un soare ca al nostru dar… de 500 de ori mai mare! Cu toate acestea, Betelgeuse, nu este decât una din stelele ce ne privesc din constelația Orion.
Orionul! Este punctul la care se îndreaptă uriașele telescoape pentru a dezvălui o priveliște de nedescris. Măreția lui de necuprins uimește mintea omenească! Privind nemărginitul Univers al lui Dumnezeu, suntem uluiți, suntem orbiți, suntem copleșiți de cele ce vedem! Spațiul și veșnicia ne răscolesc gândurile.
Cugetați la aceasta!  Este posibil ca ordinea, echilibrul și armonia să fie rezultatul unei întâmplări haotice și spontane? Suntem în căutarea unui răspuns… Unde să-l căutăm?
Biblia ne răspunde: "Cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului și toată oștirea lor prin suflarea gurii Lui… Căci El zice și se face, poruncește și ce poruncește, ia ființă… Cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului și toată oștirea lor. Cerurile spun slava lui Dumnezeu și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui…" Psalm 133,6.9; 19,1-3
Amin!

Psalm  UNDE  ERAI  TU?

Unde erai tu când am întemeiat pământul?
Cine i-a hotărât măsurile?
și a strâns țărâna pământului
într-o treime de măsură?
Ai cuprins tu cu privirea
întinderea Iui?
Pe ce sunt sprijinite
temeliile lui, știi?…
Doamne, Tu ai așezat pământul
pe temeliile lui,
Ai întins miază-noaptea
asupra globului
Și spânzuri pământul pe nimic;
Tu faci să crească
iarba pentru vite
Și verdețurile
pentru nevoile omului,
Pomi roditori ca să dea fructe
după soiul lor;
Tu faci să țâșnească
izvoarele din văi
Și ele curg printre munți;
La glasul tunetului Tău
au luat-o la fugă,
Suindu-se pe munți
și coborându-se în văi…
Oare prin priceperea ta
își ia pasărea zborul
întinzându-și aripile spre miazăzi?
Oare din porunca ta
se înalță vulturul
Și își privește hrana din înălțimi?
Iată, cedrii din Liban
pe care i-ai sădit Tu
în ei, își fac păsările cuiburi;
iar cocostârcul
își are locuința în chiparoși.
Toate aceste viețuitoare Te așteaptă
ca să le dai hrană la vreme;
Le-o dai Tu, ele o primesc.
îți deschizi Tu mâna
ele se satură de bunătățile Tale
Îți trimiți Tu suflarea de viață
ele sunt zidite
și înoiești astfel fața pământului;
Le iei Tu suflarea, ele mor,
și se întorc în țărâna lor!
Cine nu vede în acestea
că mâna Domnului
a făcut asemenea lucruri?
Unde este omul înțelept
ca să înțeleagă aceste lucruri?
Mare este Domnul nostru
și puternic prin tăria Lui;
Priceperea Lui este fără margini!…
Amin!

Cine mai are astăzi timp să privească cerul înstelat? Poate i s-ar cere omului prea mult să vorbească despre stele, când el este doar locuitor al Pământului.
Și totuși, când Dumnezeu a zis prin profeția din Daniel: "în vremurile din urmă, cunoștința va crește", lucrul acesta s-a împlinit pe deplin.
Dispozitive din cele mai sofisticate, computere, sateliți, radiotelescoape; măsoară, compară cu cea mai mare precizie tot ce se poate spune despre pământ. Ce rămâne un mister, însă, ceea ce nici un creier electronic n-o poate afirma, este legea existenței sale în univers. Să reflectăm la câteva date despre pământul nostru: această masă imensă, de 6000 miliarde de milioane de tone, stă suspendată în spațiu fără a se sprijini pe nimic, asemenea unui balon de săpun ce plutește în aer. Ce minune! Deși se învârtește cu o viteză de 187.200 km/oră; tot ce se găsește pe el nu este azvârlit de pe suprafața lui, ba mai mult, sunt atrase cu forțe de 9,81 kg./cm2. Ce echilibru de forțe!
În această alergare continuă, pământul nu întârzie nici a milioana parte dintr-o secundă, într-o mie de ani. Ce precizie!
O lege ce numai un Creator desăvârșit putea s-o imprime Terrei!
Știți ce s-ar întâmpla cu pământul nostru dacă "s-ar împiedica" în alergarea sa doar o secundă? Tot ce se găsește pe el ar zbura ca pleava bătută de vânt.
Știți ce s-ar întâmpla dacă forța de atracție a pământului ar scădea la jumătate? Omul în mișcările lui s-ar împletici ca un copil care încearcă să meargă, crestele munților se vor prăbuși, mașinile se vor ciocni, iar zidarul nu va reuși să construiască un zid drept niciodată, nimic n-ar mai putea sta în ordine, în picioare.
Știți ce ar însemna ca Cerul – această pătură de aer ce înconjoară pământul să "se strângă ca o carte ?" Ar fi ca și cum toți oamenii ar fi aruncați în cuptorul aprins de 7 ori. Această pătură, acest drum al norilor, această cortină ce se deschide noaptea, face ca razele puternice ale Soarelui să nu ardă Terra.
Suntem în căutarea unui răspuns! Cine nu vede în toate acestea că mâna Domnului a făcut asemenea lucruri?
Dumnezeu a pus la dispoziția omului de la început cel mai eficient aparat, cea mai perfectă lunetă, cel mai complicat computer și anume:
"Prin credință pricepem că lumea a fost creată prin Cuvântul lui Dumnezeu, așa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd."
De-a lungul istoriei acestei planete, omul n-a vrut să-L creadă pe Dumnezeu pe cuvânt, n-a vrut să privească totul prin credință. Pentru a accepta ideea că pământul se învârtește, sau că este rotund, viața unui om (Galileo Galilei), trebuia sfârșită pe rug. Omul era legat de același egoism moștenit:
1.    Să cunoască binele și răul.
2.    Să fie deopotrivă cu Dumnezeu.

Despre Pământ Dumnezeu a lăsat date suficiente despre creațiunea lui:
– „La început era pustiu și gol”. Suprafața uscatului era o treime de măsură – restul apă. Forma sa era sferică, El însuși stând deasupra cercului Pământului. Pământul este spânzurat în spațiu pe nimic. A înconjurat pământul cu o atmosferă numită cer. „A fost o seară și a fost o dimineață”, ceea ce implică existența ciclului zi-noapte, anotimpurile.
Cuvântul lui Dumnezeu nu ne oprește de la cercetare, ba mai mult ne spune că „însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele, în lucrurile făcute de El. Așa că nimeni nu se poale dezvinovăți!”
Amin!

LĂ‚UDAÅ¢I  PE  DOMNUL !

Lăudați pe Domnul vieții
Cer și mare și pământ
Și voi zorii dimineții
Mare este El și Sfânt!

Lăudați-L astre, soare,
Lună. stele, galaxii îngeri, duhuri slujitoare
Mare e din veșnicii

Lăudați pe Domnu-n cânturi,
Voi planete-n mers străbun…
Și furtuni și mori și vânturi
Mare este El și bun!

Lăudați-L voi popoare,
Limbi, noroade, seminții…
Munți, coline, văi, izvoare
Și belșuguri și câmpii…

Lăudați pe Domnul, lanuri
Ieri și azi și-n viilor…
Å¢ări, pustiuri și voi, neamuri
Mare e și iubitor!

Lăudați-L mic și mare,
înălțimi și-adâncuri chiar,
Tot ce are-n el suflare,
Să slăvească al Său har!

Lăudați-L, Osanale,
Să-I aducem pe pământ…
Voi părtași iubirii Sale
Lăudați-L, căci e Sfânt!

"Oare prin priceperea ta își ia zborul pasărea spre miază-zi?" Toamnă! Pădurea fumegă. Negurile se lasă perdeluind zările. Păsările se rotesc în înalt, se deșiră, iar se strâng și iar se adună, apoi își aleg călăuzele, le pun în frunte și-n vârf de săgeată călătoresc…
Se ridică stolul, sus, sus, pe apa albastră a cerului și ca împinse de un dor tainic, vorbesc, se șterg din zarea plaiurilor noastre, se duc!… încotro?…

O lume mai bună, mai caldă, unde știu că pot trăi peste iarnă, le cheamă an de an. Ele zboară mii de kilometri de-a lungul coastei mării, deasupra pustiurilor și stepelor, deasupra orașelor, satelor, lacurilor și munților, până ajung în Africa, Liban sau Egipt.
Cine le spune că a sosit timpul să plece? Cine le oferă harta drumului ce-l au de străbătut? Ce gând le-a duce înapoi, la același cuib? Iată o taină pe care mintea omului n-o poate cuprinde!
Berzele – de exemplu, se întorc din Sud la începutul lui aprilie, numai când vremea a început să se încălzească. De obicei, mai întâi sosesc "EI", recunosc locul din înălțime, și odată ajunși, deretică cuibul, pai cu pai, așteptând ca un îndrăgostit, sosirea partenerului lăsat în urmă. Apariția lor, a femelelor după câteva zile, regăsirea este cuprinsă de o emoționantă "îmbrățișare", dând din aripi, clămpănind si atingându-și ciocurile lungi.
Viața în doi și febrilitatea în sărăcăciosul lor cămin ne face adeseori să reflectăm. Ambii soți sunt preocupați de creșterea puilor, educarea lor pentru zbor, grija pentru eventualele pericole, iar când anul trecut de noi se apropie de sfârșit își adună odraslele Ia cuib și ca și în fața unui altar de seară, întind gâturile lungi, clămpănind tainica chemare a migrației… Ce-am putea răspunde la toate acestea?
Aceeași lege, aceeași chemare pusă de la început în toate creaturile lui Dumnezeu… Cine poate s-o priceapă?
"Doamne, Tu pe toate le-ai făcut cu înțelepciune și Pământul este plin de făpturile minunilor Tale"!
Amin.

Viața este o picătură de soare! Fără astrul zilei procesele vitale care se petrec în orice organism animal sau vegetal, ar înceta.
Soarele, acest agregat termo-energetic, degajă o temperatură de peste 14 milioane de grade Celsius. Dar cât îi este necesar Pământului? Cât ajunge pe Terra din această formidabilă energie? Doar a doua milioană parte!
"Culegerea" acestei energii de către toate organismele vii de pe pământ le face să-și trăiască viața după niște legi ce uimește mintea omului.
Să ne luăm pentru puțin timp ochii de la soare și să ne aruncăm privirea la florile de pe câmp. Fiecare, după soiul lor, fiecare îmbrăcate după portul lor, fiecare cu parfumul specific lor, fiecare se naște la timpul ei și trăiește în țara ei.
Pentru fiecare soi de flori sau plante, s-a fixat mai întâi un scop – nimic nu a fost creai fără sens! Crinul este grațios, îmbătător la miros, în timp ce mușețelul, mărunt pe marginea șanțului, le invită să-l aduni pentru un ceai de te vor supăra amigdalele iarna sau dantura.
Dar pentru a se obține culoarea florii, este necesară montarea în sămânță a unui bulb a unei fabrici de coloranți și a unui decorator, care să aranjeze, să combine în modul cel mai perfect, culorile în petale.
Cine n-a admirat o garoafă sau o panseluță. Dar mai trebuie ceva: condiția de viață – acea posibilitate de a supraviețui dincolo de coajă! Priviți cum se "naște" și trăiește o floare:
Mai întâi, sămânța spulberată de vânt, sau așezată cu grijă de cultivator in pământ, puțină apă, puțină căldură și ceva misterios se întâmplă în interiorul ei. .Se umflă, crapă coaja și un fir verde, plăpând iese; apoi crește, străbate bulgărele de pământ așezat peste el, își ridică capul semeț către soare în semn de mulțumire, își dedică viața, să ne încânte privirile; apoi se pleacă în recunoștință și moare.
Ghiocelul rămâne totuși un mister pentru savanți. Cum poale străbate firul verde zăpada și totuși să nu înghețe? Ce-am putea răspunde? Ascultați:
Pentru a putea supraviețui gerului, sau unei eventuale ierni mai îndelungate, Creatorul a prevăzut ca în clopoțelul său odată ieșit din pământ, să existe un dispozitiv – un fel de baterie solară – capabilă să capteze razele Soarelui -acumulând căldura și menținând-o cu cel puțin 4-5 grade C mai mult decât mediul înconjurător.
Datorită acestui mecanism, unele flori ce cresc în zonele în care ziua este cald, iar noaptea foarte Irig, reușesc ca în cupele lor să acumuleze temperaturi de 14-18 grade C mai mult decât cea de afară, fapt ce determină ca multe insecte să-și petreacă noaptea în acest culcuș cu "încălzire solară"
Suntem în căutarea unui răspuns! Priviți florile de pe câmp și spuneți-I pe nume Meșterului care le-a zidit! Aplecați-vă și îmbătați-vă cu parfumul lor mirositor!
în fața lucrărilor Lui, orice meșter rămâne rușinat și gânditor.
Doamne, Tu ai făcut toate lucrurile în mod desăvârșit și ai văzut că erau foarte bune!
Amin!

Psalm   CE ESTE OMUL?"

Dar omul?
Ce este omul ca se te gândești la el
Și fiul omului ca să-l bagi în seamă?
Zilele lui sunt ca floarea de pe câmp.
Trece un vânt și locul pe care-l ocupa
Nu se mai cunoaște…
Toate zilele lui sunt pline de durere,
Și truda lui nu este decât necaz.
în sudoarea feței lui își mănâncă pâinea
Până se întoarce din nou în țărâna pământului…

ește în mijlocul propășirii, păcii și fericirii
Cu coapsele încărcate de grăsime;
Sămânța lui se întărește
Și odraslele lor propășesc sub ochii lor.
Dar într-o clipă se coboară în locuința morților
Este dus la groapă; înaintea lui merge mulțimea,
Și după el toți oamenii bocesc, fără să-i poată auzi.
Altul își duce viața cu amărăciune în suflet.
Uscat și fără vlagă;
Când moare nu-l mai plânge nimeni.
M-am uitat la toate asupririle care se fac sub cer
Și iată că cei năpăstuiți varsă lacrimi
Și nu este nimeni să-i mângâie.
O, deșertăciune a deșertăciunilor!
Toate lucrurile sunt într-o necurmată frământare
Dar așa cum se spune:
Ochiul nu se mai satură privind
Și urechea nu obosește auzind.
Totul este deșertăciune și goană după vânt!…
Când mă gândesc, mă înspăimânt
Și toată mintea mi se-ntunecă;
Poate un om să aducă ceva bun celui Atotputernic?
Trebuie să poată!
Amin.

Ce este omul?
Un animal evoluat dea-lungul timpului, ajuns astăzi la cea mai înaltă treaptă a desăvârșirii?
Sau specia cea mai complexă, cea mai superioară dintre mamifere, ce își are obârșia dintr-un fir de praf de cosmic, rătăcit pe Terra? Acest fir de praf ce străbate milioanele de ani de dezvoltare prefăcându-se grație modificărilor climaterice; acest fir de praf ce nu cunoaște decât un singur destin, să ajungă "OM", grație unei legi conform căreia "nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, ci totul se transformă"; acest fir de praf, ajuns în sfârșit azi, "un bulgăre de țărână". OM!!
În articolul unui ziar scris nu de mult "Viața este cel mai complex fenomen din natură. El omul, este o parte a naturii, dar însuflețită prin „ceva” ce nu se poate defini încă, denumindu-se provizoriu "Energie vitală". Această "FORÅ¢Ă‚" stă în fiecare moleculă constructivă.
Adevăratul vis al omului a fost să reediteze Geneza, nu a materiei și nici a lui, ci a vieții.
Știința recunoaște caracterul limitat al capacității umane și nu cunoaște faptul că în orice cunoaștere relativă – precum religia – există un grăunte de adevăr absolut obiectiv ce va fi cunoscut mai devreme sau mai târziu."
Să încercăm să vedem ce știe și ce nu știe omul despre sine însuși: Omul este un univers! Și ne-ar fi foarte greu să-l explorăm acum! Dar să ne oprim doar la marile lui părți componente.
Cu posibilitățile actuale, să pătrundem în această mașinărie complicată, unitară și robustă care este omul:
întreaga aparatură a omului este protejată de un înveliș special, cu o suprafață de 2 m2, elastic, rezistent la umiditate, frumos colorat ce deține o sumedenie de funcții. Cea mai interesantă ar fi plasarea pe întreaga suprafață a unor senzori ce analizează și reacționează când este în pericol, integritatea corpului; un fel de – avertizor de avarie – ce se montează pe automobile, numai că cel de la om, știe când este atins de un om bun și simte durerea unui răufăcător. Aceasta este PIELEA. Pentru a putea fi realizată doar funcția senzorială a ei, cu dispozitivele electronice moderne, ar fi necesară suprafața unui teren de fotbal.
Toată aparatura este purtată de colo-colo, cu ajutorul a două pârghii simetrice, un fel de roți cărora nu li se tocesc niciodată anvelopele și ale căror osii nu trebuiesc niciodată unse. Cele două picioare își schimbă direcția fără volan si răspunde la comenzile date cu cea mai mare rapiditate. Apoi două pârghii articulate mari ce se termină fiecare cu câte 5 pârghii mai mici, se găsesc fixate în partea superioară a corpului. Niște fire de carne – mușchii – un fel de cablu de oțel – fac să se rotească la orice unghi și să prindă obiectul din orice poziție. Ce ar putea fi mai necesar ca mâinile, omului?
Partea cea mai voluminoasă a mașinăriei omului este TORACELE – un fel de combinat industrial – în care se prelucrează, se ansamblează și se distribuie toată materia primă introdusă în el. După ce este sfărâmată de un malaxor – dinții – este dirijată pe o bandă transportoare – numită esofag spre o uzină de prelucrare – stomacul – unde sosesc din diferite părți agenții chimici de prelucrare – numiți sucurile gastrice; iar după aceea, o parte este ambalată și așezată în niște magazii, iar restul pe "calea sângelui" circulă să hrănească tot organismul.
Tot aici se află o pompă – un fel de "perpetuum mobile" perfect, mișcându-se în virtutea impulsului de la început. Fără oprire, zi și noapte, face să curgă ca Dunărea prin brațele ei, cei 4-5 litri de sânge, irigând toate canalele ce străbat întreg corpul.
Într-o viață de om mica pompă, inima – este în stare să umple bazinul lacului Cișmigiu.
Deasupra corpului stă și conduce – capul un fel de com¬puter electronic, ultramodern, ce este conectat de întreg corpul printr-o rețea foarte fină de fire numită NERVI, prin care recepționează, analizează și comandă toate operațiile.
Microprocesorul – adică creierul – este cea mai fantastică piesă ce se găsește în corp și a vorbi mult despre el ar însemna să ne permitem prea mult.
În partea frontală, capul este prevăzut cu un aparat de filmat stereoscopic telecomandat. Ochii, aceste terestre către lume, imprimă ireversibil color mesajul reflectat al obiectelor înconjurătoare în camera obscură a creierului, unde sunt developate, prelucrate, apreciate și depozitate într-un set de imagini ce nu se deteriorează. Tot capul deține cea mai perfectă sală acustică, sonorizată cu două receptoare stereofonice, multidirecționale, ce pot percepe sunete în banda 500-2000 Hz. URECHEA – acest canal de sunet vine să perfecteze filmul vieții cotidiene.
Dacă vrem să vedem cum se înregistrează, cum se selectează, cum se memorează tot ce percepe urechea, sau cum se șterge (uită) o melodie și se imprimă alta, ne-am strădui zadarnic… Reflectați doar la un singur lucru!: Pentru a realiza cu ajutorul celor mai miniaturizate componente electronice, numai această funcție a creierului, suprafața pieselor ar ocupa suprafața București-Iași!
Știință atât de minunată este mai presus de puterile noastre și este prea înaltă ca s-o putem prinde! Pentru a răspunde întrebării pusă la început, ce este omul? Noi spunem: "Și Dumnezeu a zis: Să facem pe om după chipul și asemănarea noastră… și a făcut pe OM din țărâna pământului, i-a suflat suflare de viață în nări și astfel s-a făcut un suflet viu…"
Å¢ărână prelucrată de mâna unui minunat Maestru , sau mai bine spus, o picătură de divin cu o destinație specială. Nu putem decât să admirăm această operă și să preamărim concepția.
Amin.

ÎNTOARCEREA

Sunt firul de praf de pe cumpăna timpului
Din picătura de apă din vadra veșniciei
O șuviță de fum în puterea vântului
Un abur ce piere ca să nu mai fie…

Sunt umbra clipei desprinsă din orologiul firii
Un bob de nisip din clepsidra iubirii
Sunt stropul de tină, din care, minune!
Ai semănat aluatul veșniciei…

Am străbătut pustia răzvrătirii
Arșița de nisip mi-a topit plumbul firii,
Iar stelele priveau cu ochi de foc
Și-nțelegeau durerea răzvrătirii.

Am pribegii pe la fântâni crăpate
Prin munți, prin văi adânci și locuri neumblate
Am sorbit oboseala cu tălpi însângerate
Aici am căzut zdrobit de glia-nverșunată.

Târziu, când am privit spre cerul-înfățirii
Ce curcubeu, ce astre, ce caste-a nemuririi
Tu m-ai străfulgerat cu clocotul iubirii
Și ai cântat cu mine duetul Mântuirii.

ÎNCHEIERE

Va veni o zi când omul va trebui să-și
plece privirea semeață
Și îngâmfarea lui va fi smerită.
Oamenii vor intra în crăpăturile pământului
Și vor striga la stânci să cadă peste ei
De frica Acelui Atotputernic.
Căci Dumnezeu va aduce la judecată orice faptă.
Și judecata aceasta se va face cu privire
La toi ce este ascuns: fie bine, fie rău;

"Du-te acum", zise Domnul,
de scrie aceste lucruri pe o
tăbliță
Și sapă-le într-o carte
Ca să rămână până în ziua de apoi,
Ca mărturie pentru vecie și în veci de veci
Evanghelia aceasta va fi propovăduită în toată lumea.
Ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor
ATUNCI VA VENI SFÂRȘITUL!
încă puțină, foarte puțină vreme,
Și Cel ce vine va veni
Și nu va zăbovi.
Atunci orice ochi va vedea și va înțelege
Că Dumnezeu este CREATORUL CERULUI ȘI AL
PĂ‚MÂNTULUI.
Un glas de gloată va zice:
"ALELUIA, ALELUIA, A DOMNULUI DUMNEZEULUI NOSTRU ESTE PUTEREA, MĂ‚RIREA ȘI SLAVA!"
Amin!

Material preluat de la www.intercer.net