Visam ca a sosit judecata !

CUPRINS:

1.    Deschidere 50
2.    Rugăciune
3.    Poezie: Portret
4.    Introducere I
5.    Tema I: Judecătorul
6.    COR: Visam c-a sosit judecata
7.    Introducere II
8.    COR: Pregătește-te! 10 TA
9.    Tema: Îngerul I
10.    Tema: Un copil
11.    Tema II: Judecătorul
12.    COR: Oricât aș umbla
13.    Tema: Îngerul II
14.    Tema: Un convertit de curând
15.    Tema III: Judecătorul
16.    COR: Vin Salvatorule vin 6 TA
17.    Poezie: Proces
18.    COR+COM 294 – 1.2.4.5
19.    Tema: Îngerul III
20.    Tema: Un soț
21.    Tema IV: Judecătorul
22.    COR: Salvat aproape
23.    Tema: Îngerul IV
24.    Tema: Unul din cei 144000
25.    Tema V: Judecătorul
26.    COR: Psalmul 15
27.    Încheiere
28.    COR: Pe sfinte-nălțimi
29.    Închidere 79 – 1.5.6.7
30.    Rugăciune
31.    Postludiu – ieșire

PORTRET

Undeva,
la marginea Universului
pe nisipul tulburat de păcat
Isus
îmi desenează chipul:

În dreptul ochilor –
două rotocoale de fum…
În loc de brațe –
două ramuri uscate de smochin
Îmi face apoi inima –
Un ulcior spart…
și sufletul –
o piatră înghețată la soare,
Îmi desenează apoi gândurile
oglinzi cu luciu stricat…
și faptele –
o grămadă de haine rupte…
Apoi, purtat cu privirea
Acolo
unde nu-i nimeni muritor
nici umbre
nici zgomotele zilei
nici șoaptele nopții
Acolo,
unde se duc mulțime de ani
unde toate sunt știute
unde nu-i nimeni uitat..
Mă privesc
lipsit, bâjbâind, descoperit
Acoperind cu slava Sa
chipul meu
Șterge repede de pe nisip
umbra mea…
Smulge un ghimpe
din coroana de spini
și mi-l întinde
ca să desenăm împreună
o nouă primăvară pe vechile dureri…

"Auziți oare, glasul care întreabă din cer?… Îl vedeți pe cel ce se uită de la fereastra Universului către Planeta Albastră ca să culeagă un motiv de cântec pentru o zi de glorie?…
Când se uită către ceasul care anunță Marele Final și când privește în același timp către inima omenească, așteptând-o, căutând-o și dându-i altă curgere de viață, un alt înțeles al timpului?.
… Și pe aripile vântului de miază-zi, pe lungimea de undă a dragostei, prin vibrația inundată de razele zorilor, din glasul tunetului și din săgețile fulgerului, din galaxii ori din puterea atomului, din respirația mărilor și din Cartea Cărților vine… vine răspunsul…:

Eu sunt Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă, Începutul și Sfârșitul; EU sunt Domnul și afară de Mine nu este nici un Mântuitor; Eu sunt Domnul, Sfântul lui Israel și Împăratul tuturor neamurilor; Eu sunt Luceafărul de dimineață, Biruitorul neamurilor; Eu sunt Piatra din capul unghiului; Eu sunt Trandafirul din Saron; Eu sunt Păstorul cel Bun, sprijinitorul și ajutorul vostru, locul vostru de scăpare și cetățuia voastră; Eu sunt Creatorul a tot ce există, văzute și nevăzute încă de voi, Eu sunt Tatăl vostru, dar și Judecătorul vostru. La aceasta, v-ați gândit vreodată?…
„Căci voi aduce la judecată orice făptură și judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău…”

Da, Doamne, măreția Ta ne copleșește și bunătatea Ta ne inundă și hotărârea Ta dreaptă ne somează: "Tu ești Judecătorul!" Să mă ascund?… unde voi fugi departe de fața Ta și unde mă voi duce departe de gândul Tău? Căci dacă era reușit să mă înalț spre cer, tot ce-am văzut mă obligă să cred că tu ești acolo și dacă am adormit în locuința morților iată că Tu care ai fost și acolo porți cheile biruinței acum, și de voi lua aripile zorilor poposind însingurat la marginea lumii și acolo mâna Ta va da și belșug și pace…

Să mă justific?… Iată că fiecare gând e tot atât de clar pentru Tine ca și traseul vântului, alergând caravana norilor, fiecare privire, fiecare gând, fiecare faptă sunt imagini imprimate pe lungimea unei vieți destinată numai mie. Ceea ce scrie acolo mă plasează între tragedie și sublim, între victorie sau înfrângere, între condamnare și achitare…

Timpul se scurge repede și anul acesta, în luna aceasta de octombrie, clepsidra Universului a început să măsoare zile de teribilă solemnitate; 140 de ani de cercetare… De la primul creat, străbătând catalogul celor înscriși în serviciul lui Iehova până astăzi și până când se va auzi: glasul strigând: "S-a sfârșit!", fiecare va primi un răspuns: un DA sau un NU.

"Doamne, fă-ne o favoare în ora aceasta! Lasă-ne să stăm în preajma îngerului care deschide cărțile, să vedem ce vede el și să auzim ce aude el… Fă o breșă către viitor și lasă-ne să întindem aripile imaginației noastre în preajma ultimei clipe de har din clepsidra iubirii…
„Mă uitam la aceste lucruri, până când s-au așezat niște scaune de domnie; și un îmbătrânit de zile a șezut jos. Haina Lui era albă ca zăpada și părul capului Lui era ca niște lână curată; scaunul Lui de domnie era ca niște flăcări de foc și roatele Lui ca un foc aprins. Un râu de foc curgea și ieșea din-naintea Lui. Mii de mii de slujitori Îi slujeau și de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a ținut judecata și s-au deschis cărțile”…

Doamne, câtă solemnitate și ce liniște s-a lăsat în sala marilor hotărâri!…Cine este acela care să audă glasul care îl cheamă lângă trestia măsurării depline?… Cine este nedrept și-ar mai putea îndrepta ceva? Și cel întinat și-ar mai putea curăța ceva?… Neprihănitul va trăi fără prihană și mai departe și cel sfânt se va sfinți și mai din ce în ce mai mult.

Iată, că răsplata Ta, Doamne, este cu Tine ca să dai fiecăruia după fapta lui. Deschid cărțile și degetul se oprește asupra unui nume.
Este un copil ce aleargă spre Tine! Sunt îngerul lui și îl cunosc bine; Cuvântul judecată nu-l înspăimântă și fața lui este ca o floare deschisă soarelui. Vrea să spună ceva:

Iată-mă, Doamne! În ziua aceasta, îmi amintesc atât de bine de cuvintele poruncite părinților mei:  "Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți, căci a unora ca ei este Împărăția cerurilor!" Poate că nu am înțeles totul din Cartea pe care ne-ai lăsat-o să o citim, dar cât am înțeles, eu Te-am crezut pe cuvânt.

Mi-a plăcut tare mult de copilașul Moise care deși a crescut în mijlocul bunătăților el a ales mai bine pribegia din urma oilor, numai ca să rămână ascultător. Citeam cu emoție istoria tânărului Iosif și tare mi-aș fi dorit să fiu așa cinstit ca el. Dar n-am să uit niciodată ziua, când, fiind bolnav în pat, am auzit aceeași întrebare pe care ai pus-o tuturor suferinzilor: „Vrei să te faci sănătos?”...

Atunci m-am rugat în sinea mea: "Doamne Tu, care ai vindecat pe surzi și pe șchiopi; Tu care ai dat vederea orbilor și ai alinat durerile oamenilor, te rog să mă vindeci și pe mine în îndurarea Ta". N-am avut nici o îndoială că nu mă vei asculta, gândind că în curând voi fi în țara unde nimeni nu va mai suferi, unde mă voi putea juca cu leii și unde lupul va sta la un loc cu mielul. Eu, toate acestea le-am crezut din toată inima.

„Da, fiul meu. Sunt fericit că ai crezut tot ce Å¢i-am spus. Toate faptele tale sunt scrise aici în Cartea aceasta. Sunt fericit că nu ai socotit ca un basm ce ai citit în CARTEA pe care Å¢i-am dat-o. Te vei bucura de cea mai fericită copilărie, vei crește dar fără să-mbătrânești, vei dezlega taine pe care niciodată, pe pământ, nu ai fi reușit să le înțelegi. De acum, vino! Totul este al tău!…”

Pentru mine e o surpriză, Doamne! Nu îmi vine să cred! Doar îl cunoști, știi cine a fost și totuși în cartea vieții scrie: "IERTAT"
Poate fi o greșeală?!… Dar nu! Tu, Doamne nu poți greși niciodată. Cu mâna mea am scris toate faptele lui și bune și rele căci l-am purtat sub privirea mea de la nașterea lui și iată-l acum în amurgul vieții sale, stă la bara judecății. Ce ar mai putea să spună?!…

"Când ultimii stropi de har mai picurau, am venit și eu, Doamne… După ce Te-am blestemat, după ce Te-am ignorat și după ce Å¢i-am sfidat existența Ta, într-un târziu mi-am venit în fire și m-am întâlnit cu Tine cu aceeași surpriză pe care avut-o Pavel pe drumul Damascului.. De când am aflat că poți să mă ierți, în ciuda oricăror nelegiuiri făptuite în trecut, de atunci, mugurii speranțelor mele, au început să se desfacă. Tot sistemul meu rațional și conduita mea logică s-a năruit.

Am descoperit că toate întrebările mele își au răspunsul numai în Cartea Cărților pe care nu o citisem niciodată până la această vârstă. M-am luptat mult cu mine însumi ca să îmi plec genunchiul, căci "eul" nu putea fi înfrânt aș ușor. O lovitură de gong s-a auzit în conștiința mea: "Trăim în timpul judecății de cercetare!

Genunchiul meu mândru s-a plecat și atunci am avut prima convorbire cu Tine, Doamne. Parcă și azi mai aud șoaptele chemării Tale:
"Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați căci Eu vă voi da odihnă!" „De vor fi păcatele voastre roșii ca purpura, le voi face albe ca zăpada”.

Doamne, astăzi numele meu a fost strigat la bara judecății. Tu ești drept în hotărârile Tale, facă-se voia Ta!

„De-ai fi știut de câtă bucurie s-a umplut cerul când, obosit, cu mâna streașină la ochi, te-am văzut că te întorci!.. Am pregătit o haină nouă și am vestit un praznic în toată întinderea stăpânirii mele, căci ce era pierdut, a fost găsit…Acum ești liber, liber să treci pe porți, în casa Tatălui tău. „Intră în bucuria stăpânului Tău!”…

PROCES

Cu mine însumi,
Stau singur…
Și-ncerc ca să deschid proces
Asupra unei vieți aproape terminată
Dosarul greu, l-apropii lângă mine…
Cu litere de aur gravate pe copertă
Văd scris al meu nume și prenume.

Cu mine însumi,
Înveșmântat în robă,
Deschid ședința propriului proces…
Surprins, uimit, căci de la prima filă
Când am fost scris
În catalogul acestui punct din Univers
Primeam ca moștenire o viață de prihană
Și-un loc în rândul cetei chemată în proces…

Cu mine însumi,
Mă judec
Și mulțumit că nu m-aude nimeni
Privesc granit prin viață dând filă după filă
Doar aș găsi o zi, măcar o zi lipsită de prihană!
Dar, vai… l-această vârstă atât de ‘naintată
Nu-i pagină mai neagră, mai mult decât cealaltă…

Cu mine însumi,
stau singur, reflectez
Ce-aș mai putea să fac?
Ce hotărâre poartă pe ultima lui filă
dosarul cel de azi?…
O Doamne aș vrea să iei dosarul
Și să-l clasezi,
Căci la Golgota cu sângele-Å¢i vărsat
Se va șterge orice filă murdară de păcat…

O mâna nevăzută întinsă peste mine,
așterne pe pagina cea albă
rămasă pentru azi, cel mai dorit răspuns:
"TOT cerul se pronunță, că tu ai fost iertat!"

Trâmbița anunță o nouă cercetare… Două dosare, unul lângă altul, se deschid în același timp. Să fie liniște deplină, să se poată auzi bine ce vor spune cei doi soțul și soția… Deși anii au trecut, iar tâmplele s-au îmbogățit de șuvițele albe ale trecerii, nimic din cele întâmplate n-au rămas nescrise în cartea aceasta.

Familia a fost rânduită de Dumnezeu de la început și ei au înțeles lucrul acesta.Deși cei doi au devenit prin actul căsătoriei, una, iată că fiecare va fi cercetat separat. Poate fi drept ca unul să fie luat, iar celalalt lăsat?!… Să vedem ce ar putea zice soțul:

Deși nu mă așteptam așa de curând să-mi vină rândul la judecată, Å¢i-am auzit glasul Doamne, și am venit în fața îndurării Tale. Am înțeles că deja soția mea a fost găsită ca un om după inima Ta, Doamne… Mă bucur și eu de fericirea ei. Spune te rog un cuvânt și voi fi alături de ea. Doar n-ai spus Tu, că omul nu este bine să fie singur?…

Nu înțeleg de ce trebuie să rămân aici. Nu am vorbit eu în Numele Tău? Nu am câștigat eu suflete pentru staulul Tău?! Nu am păzit eu Legea Ta din tinerețea mea?! Doamne, Tu care locuiești în cerurile prea înalte; Tu care îți întinzi anii în veșnicii, să fii avut nevoie vreodată de timpul meu sau de inima mea?!

Nu erau alți frați chemați în slujbe alese să se ocupe de cel căzut între tâlhari?! Pentru ce să înalț rugăciunii când cei nelegiuiți sporesc în putere?! Am făcut doar ce eram dator să fac…

Îmi pare rău, dar nu te cunosc… Toată alegerea ta pe care te simțeai dator să o faci nu a fost decât goană după vânt. Cei ce lucrau cu tine, nu știau că tu porți numele Meu. Hrana ta, sufleteasca lipsea adeseori; gustai doar atunci când soția ta frântă de oboseală căuta să-ți deschidă apetitul pentru studiul Cuvântului Meu…

Å¢i-am cerut inima și nu te-a "lăsat inima" să mi-o dai căci îți plăcea așa cum este. Å¢i-am cerut "timp" din timpul pe care ți l-am dat eu și tu ai zis că timpul se măsoară în bani. Îmi pare foarte rău, tu vei rămâne aici…

Îl văd venind ca un steag victorios dintr-o luptă crâncenă… Îl văd obosit, dar fața lui brăzdată de lacrimi, e totuși senină. El a auzit trâmbița judecății Tale și iată-l că se-ndreaptă cântând. Cine este Doamne?… Și deschizând cartea vieții citesc: El este unul din cei 144.000!…

De mult privesc spre ziua aceasta, Doamne, și parcă nu-mi vine să cred că trăiesc!.. De-alungul clipelor de victorie ale credinței mai mult ca oricând am simțit puterea Duhului Sfânt. Cât de adevărate erau cuvintele Tale cu privire la timpul sfârșitului. Cine ar fi crezut că ținerea sabatului va stârnii mânia fraților creștini uniți sub mâna aceluiași braț asupritor?…

Cât de limpede se desfășura firul evenimentelor, când prin decretul dat de către diferiții stăpânitori ai creștinătății, contra celor ce respectă poruncile lui Dumnezeu, li se va retrage scutul stăpânirii, lăsându-i pradă pe mâinile celor nelegiuiți. De multe ori m-am întrebat:
“Va uita oare Dumnezeu pe poporul Său în această oră a încercării?”…

Cum putea să ne uite? El, care n-a uitat pe credinciosul Noe, când lumea urma să piară de judecățile lui Dumnezeu, El, care n-a uitat de Lot, când focul a căzut din cer, și a mistuit cetatea, sau pe Ilie zdrobit de teama succesului, ori pe Ieremia, Daniel și mulți alții…

Domnul oștirilor a declarat: "Iată! Pe palmele Mele te-am săpat; ești al Meu, nu te teme!..." A lupta cu Dumnezeu – o cât de puțini știu ce înseamnă aceasta!… Cât de puțini sunt cei care țin cu credință nestrămutată la făgăduințele lui Dumnezeu când valurile încercării vor năvăli asupra fiecărui urmaș al lui Hristos. „De acum mă așteaptă cununa neprihănirii pe care mi-o va da Domnul, judecătorul cel Drept, și nu numai mie, ci, tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui!”

"Tu ești comoara Mea de preț, căci Tu nu te-ai temut că lutul se poate prăbuși în strâmtorarea nemiloasă a urii. Nu ți s-a lipit inima de lucruri pieritoare și nu te-ai robit banului ca să te prăbușești pe altarul lui. Mă bucur că ai făcut din Mine, ținta cercetării tale stăruitoare, putând să stai tare în fața alegerii supreme…

Ai cântat cântecul speranței când ai fost pribeag, rătăcind prin văgăunile munților și ai trecut prin flăcările urii fără să ți se ardă un fir măcar din țesătura dragostei tale turnată de Duhul Sfânt. Pagini glorioase sunt înscrise în dreptul numelui tău, când ai sunat din trâmbița Cuvântului Meu către lume. Te-ai ridicat pe Stânca Veacurilor și ți-ai rostit psalmul speranței tale. Ridicați-vă privirea către țara făgăduinței veșnice. De acolo de sus, de pe culmea neprihănirii se vede bine. E, a Ta!….

GÂNDURILE  CELOR  ÎMBRĂ‚CAÅ¢I  ÎN  ALB

(lăsați-mă să vorbesc pentru voi și-n locul vostru ca și cum voi singuri ne-ați spune)
Iată, am ajuns pe munte!
Suntem atât de aproape de cer,
iar pașii încă urcă,
urcă până când palmele ating bolta veșniciei,
din brațele-ncărcate să nu ne mai scape.

Oare ce-am învățat pân-am ajuns pe culme?
De la stâncile din cale-am învățat tărie,
neclintire-n credință să ne fie.
Cerul ne-a învățat să luminăm,
să risipim căldura vieții
‘ntre cei rămași în urmă, rătăciții.

Norii ne-au învățat să credem în zbor,
să dorim să străbatem zarea spre mai frumos,
mai nobil, mai adevărat
Ne-au învățat să ne-mbrăcăm în alb,
mai albi ca și zăpada,
iar liniștea trecerii lor să fie liniște-n sufletul cu dor.

Urcând pe munte am învățat de la copaci
să fim puternici:
viscolul, furtuna și vântul
să nu ne-ncovoie pe drum

Ploaia ne-a-vâțat să picurăm peste alții
dragoste și-mpăcare
Amurgul pace ne-a-nvățat.
Răsăritul a luminat credința într-un nou început,
iar firele de iarbă – fire de umilință
păsările cântec și zbor cu noi au încercat.
De la stele drum drept și veșnicie am gustat
O și câte și mai câte pe drumul către cer
n-am învățat:
zâmbet, încredere și curat.
bucuria noului ce se deschide-n drum,
credința în albul ce ne-nbrac-acum,
Si-am spune din nou:
suntem în sfârșit cu piciorul pe stâncă, pe Munte.

Și iarăși am striga:
iată, de departe am sosit.
încălțămintea ce-o purtăm o spune s-a tocit
Dar n-am mai zăbovit.
Nu vreți să ne cântați
să ne deschidă cerul
și-o voce s-auzim;
"Fiți binecuvântați!
Fiți binecuvântați!"

Mai văd o carte, Doamne!… Și îngerul mai scrie pe cele câteva file albe rămase, ceva… Această carte poartă chiar numele meu!.. Și pe mine, Doamne, mă strigi la judecată? M-am lăsat prins de scenele judecății Tale și nu m-am așteptat să vină și rândul meu. Uitasem că și eu sunt în rândul celor ce vor fi strigați…

Doamne mai fă-mi o favoare! Dă drumul imaginației mele și lasă-mă să mă cobor în timpul meu de viață unde încă se mai găsește lumina harului Tău. Încă n-am ajuns să mă prind de certitudinea unei vieți desăvârșite. Se mai lucrează, Doamne, la stâlpii credinței, și se mai finisează le ferestrele gândirii… Se mai sapă încă la fântâna inimii și se mai trudește la zidăria voinței.

Știu că timp mult nu mai este și aș dori ca templul sufletului meu să fie gata. În fața Ta, Doamne să pot sta cu privirea sus și să-Å¢i ascult judecata: "Vino, rob bun și credincios de moștenește Împărăția Tatălui care este în ceruri!" Amin!

Sursa: www.intercer.net