Autor: Benone Cătană
CUPRINS:
1. Deschidere – 61/100 Mai mult să Te iubesc
2. Rugăciune
3. COR – 55 Aștept în tăcere
4. Tema I A –
5. Tema I B –
6. Poezie: Lucrurile de valoare
7. COR – 24 Tot ce avem mai frumos
8. Tema II A –
9. Tema II B –
10. Poezie: Dragostea –
11. COR – 45 Eu stau la ușa ta și bat
12. Tema III –
13. Poezie: Al Tău sunt
14. Încheiere –
15. COR – 156 Rugă de seară
16. Poezie: Am cerut –
17.Închidere – 60/100 Eu vreau pe Isus și iubirea Sa
18.Rugăciune
19. COR – 178 Cu Isus sau 176 Isuse scump
20. Anunțuri: program de iarnă – servicii divine
21.Postludiu – ieșire
Deva, 28 octombrie 2006
Un scriitor german, Max Eyth a scris o nuvelă intitulată „Tragedie profesională”. E vorba de un tânăr inginer care, printr-un straniu concurs de împrejurări primește o comandă foarte importantă. I se cere să construiască un pod deasupra unui fluviu, într-un loc unde acesta devenise un adevărat braț de mare… Dificultatea proiectului consta și în faptul că podul urma să fie supus acțiunii fluxului și refluxului, iar la începutul perioadei respective tehnica nu dispunea încă de mijloacele moderne. Tânărul construiește acest uriaș pod… Când a fost gata s-a sărbătorit inaugurarea cu muzică, drapele și ziariști. Oficialii trec cu trenul peste pod… Tânărul inginer era în centrul atenției tuturor. Numele lui figurează în toate ziarele. Acum era un om cu faimă… La Londra deschide un uriaș birou de arhitectură și se căsătorește cu o fată bogată. El are tot ce-o dorește inima…
Și totuși, în viața lui este un secret ciudat care-i întunecă viața, un secret știut numai de soția lui. Totdeauna când vine toamna el dispare… El pleacă să vadă podul… Noaptea, când furtuna urlă și ploaia se năpustește în rafale, atunci stă la picioarele podului, învăluit în impermeabil… și tremură de frică… El simte literalmente forța furtunii care se dezlănțuie împotriva stâlpilor… Și de fiecare dată reface calculele pentru a se asigura că ei sunt destul de solizi, că a evaluat corect forța vântului… Când a trecut furtuna, pleacă din nou la Londra și redevine omul celebru care ocupă un loc așa de important în viața metropolei. Nimeni nu observa teama tainică ce îl roade…
Oare e bine construit podul? Oare e destul de puternic? Într-o noapte cu furtună grozavă, el vede un tren angajându-se pe pod. El urmărește cu privirea lanternele roșii de la ultimul vagon. Deodată ele au dispărut și știe că trenul s-a prăbușit în apele adânci ale mării înfuriate. Podul se rupsese pe la mijloc…
Oare nu este aceasta istoria vieții noastre? Noi toți construim un pod – podul vieții noastre… Și uneori când avem câte o noapte fără somn sau când ne tulbură ceva deosebit, se trezește teama: Am construit oare corect podul vieții mele? E destul de solid pentru a putea rezista furtunilor care mă amenință? Și atunci știm foarte precis că ceva nu e în regulă! Podul vieții noastre nu e în ordine! Cine ar putea să nu recunoască lucrul acesta? Fiecare din noi putem spune „Perfect în ordine? NU! Ar trebui multe să fie altfel!” S-ar putea să nu știm exact ce anume nu e în ordine, sau unde este punctul slab, sau simțim cu toții lucrul acesta… Multe ar trebui să fie altfel… Ce anume? De unde să începem? Cine ne-ar putea descoperi?…
Lucrurile de valoare
Azi noapte s-a cutremurat pământul
– a câta oară? –
uimit și el de câte se-ntâmplară
pe suprafața lui…
O clipă, doar o clipă
ne fuge planeta sub picioare
și totul devine fără valoare:
știința slabă
înțelepciunea oarbă
puterea mută
iar avuția surdă…
Nu! N-are cum să ne placă,
dar totdeauna când Dumnezeu vorbește
omul trebuie să tacă!
Ieșim cât mai iute afară,
nu ne pasă
chiar dacă tot ce rămâne în casă
va fi poate acoperit de ruine,
destul să știm că mama și tata
și copiii sunt bine…
A doua zi
e parcă prima dintr-o nouă eră,
e ca un nou început de har
plutind în atmosferă…
Poate de-acum vom avea gânduri noi, mai curate,
poate lumea va avea altă față,
mai întoarsă către dreptate;
Poate adevărul va ieși din eclipsă,
poate nu vom mai sta indiferenți la Apocalipsă,
poate uitarea nu se va așterne iar
și poate rugăciunile făcute atunci
nu vor fi fost în zadar…
Altfel,
Dumnezeu va trebui să vorbească
mai clar și mai tare
și nu doar printr-o blajină cutremurare…
Azi noapte s-a cutremurat pământul
și probabil nu pentru ultima oară…
O clipă, doar o clipă
ne-a fugit totul de sub picioare
ca să-nvățăm
care sunt lucrurile cu adevărat
de valoare…
Benone Cătană – 28 10 2004
Dapozzo este un evanghelist francez. Din lagărul de concentrare s-a întors cu un braț zdrobit… El a scris următorul episod care s-a petrecut în lagăr, un episod care l-a marcat pentru toată viața. El povestește:
În locul acela în care eram prizonier, m-a chemat într-o zi la el comandantul lagărului. Am fost dus într-o cameră unde era pusă masa, dar cu un singur tacâm… Apoi a intrat comandantul. Mie îmi era o foame de lup… Comandantul s-a așezat la masă și a fost servit cu un ospăț regesc… Un fel după altul… Iar eu trebuia să stau acolo și să-l privesc… El își lingea buzele iar eu muream de foame… Dar ce era mai rău încă nu venise… La sfârșit i s-a adus cafeaua. Atunci a scos un pachețel pe care l-a pus pe masă și a spus: „Știi ce am aici? E un pachețel trimis de soția ta… E plin de prăjiturele!” Știam câte nevoi sunt acasă, ce puțină mâncare era, și-mi închipuiam cât de mult trebuia să fi economisit soția mea ca să le facă și să mi le trimită… Comandantul a început să le devoreze una câte una… Atunci l-am rugat: „Dați-mi vă rog măcar una, nu vreau s-o mănânc, ci s-o păstrez ca amintire de la iubitoarea mea soție!”… Dar el a mâncat-o și pe ultima zâmbind…
Acestea sunt clipe de maximă revoltă când exasperarea atinge punctul culminant și se transformă în ură. Dar în acea clipă am devenit conștient ce înseamnă „dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre” (Romani 5,5) și Duhul Sfânt mi-a adus în imagine pe Isus răstignit și mi-am spus că El a murit și pentru mine, și a murit și pentru acest comandant… Am simțit dragoste pentru omul acesta și m-am gândit: Bietul de tine! Tu n-ai pe nimeni care să te iubească… Dacă așa te porți cu toți, înseamnă că ești înconjurat numai de ură! Ce bine că eu sunt copilul lui Dumnezeu!
Comandantul a simțit atitudinea lui Dapozzo. I-a văzut dragostea din privire… N-a mai putut suporta, s-a sculat de la masă și… dus a fost!
Dar istoria nu s-a terminat. După război Dapozzo l-a vizitat pe comandant de ziua lui. Când l-a văzut, fostul comandant a pălit: „Ai venit să te răzbuni?” DA – a răspuns Dapozzo, vreau să mă răzbun! Aș vrea să primiți tortul acesta, să vă urez LA MULTI ANI! și să stăm o clipă împreună!…
Un creștin care s-a supus în totul Domnului Hristos nu se mai află sub stăpânirea urii, ci a fost eliberat de orice urmă de dorință de răzbunare pentru că „dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inima lui”.
Ce ar fi fost însă ca în momentul de maximă iritare și de ură să fi apărut în mintea lui Dapozzo nu imaginea lui Isus pe cruce, ci imaginea unui sportiv care luptă pentru locul I, imaginea unui rocker gata să înghită microfonul, sau a unui actor cu o armă în mână, gata să-și facă dreptate?…
Ce nu este în regulă în viața noastră? Ce lucruri ar trebui schimbate? Poate că nu știm exact, dar un lucru știm exact și anume că trebuie început cu Isus. Imaginea Lui trebuie să fie adânc plantată în suflet și în gând, și atunci toate celelalte lucruri se vor pune în ordine. El bate la ușă și are o singură dorință: să stea de vorbă cu mine și cu tine, să petreacă mai mult timp în compania noastră. Să nu fie doar un slujitor supus care ne ascultă rugăciunile și care ne ajută în nevoile noastre. El vrea să fie exact ceea ce este, adică un Frate bun, un Prieten adevărat. Vrei și tu lucrul acesta?
DRAGOSTEA
Când vorbim despre iubire
se ivesc zorile …
când iubim,
răsare soarele;
când facem un cântec despre dragoste
se desfac mugurii în floare,
când dragostea cântă
se împlinește timpul de cules …
Si inima celui care iubește,
știe bunătatea și mila,
cunoaște bucuria si zâmbetul,
unui strop de fericire;
cunoaște tristețea
și boabele de rouă
din lacrimile
celor care au nevoie de iubire,
căci dragostea
acoperă totul,
crede totul
și suferă totul…
De aceea
cel care știe
că dragostea
vine senină și netulburată
de la Dumnezeu
poate să spună oamenilor
de pe această planetă,
că atunci
când vorbim despre iubire
se ivesc zorile
si când iubim
răsare Soarele
dreptății noastre.
TEMA III
În orașul Lubeck există o biserică veche, domul din Lubeck, în care se află un vestit tablou cu răstignirea lui Isus, pe care l-a pictat Hans Memling în secolul XV. Când biserica aceasta a suferit un bombardament în 1942 și a ars, un soldat necunoscut s-a năpustit cu câțiva prieteni în biserică pentru a salva din flăcări această operă de artă.
Ostași cu lănci, stau pe cai, mercenari aruncând zarurile, o mulțime pestriță, femei ce plâng, farisei batjocoritori, oameni care stau mai aproape sau mai departe de Isus. Deasupra tuturor se înalță cele 3 cruci… Și este acolo, în tabloul lui Hans Memling ceva deosebit… În mijlocul mulțimii, la piciorul crucii este un spațiu liber. La ce s-o fi gândit pictorul când a lăsat locul acela liber. Veți spune că nimeni n-ar fi îndrăznit să stea chiar așa de aproape de Isus, când soldații romani era conducătorii evenimentului… Poate că aveți dreptate… Totuși pictorii medievali nu pictau nimic la întâmplare. Este o regulă binecunoscută, ca de altfel în toate operele de artă, fie cele plastice, fie cele literare sau muzicale. Numai amatorii pot lăsa elemente negândite în operele lor… Pictorul Hans Memling are un mesaj. El vrea să spună: „Aici lângă crucea lui Isus e un loc liber! Aici este locul tău!”
Al Tău sunt
Autor : Elena Prisacaru
Tu știi: de frunze eram plin,
-Și nimeni nu era ca mine-
Dar seva mea era venin!
Apoi, Te-am cunoscut pe Tine!
Eram mai rău decât un spin!
-Ce falnic mă credeam sub soare!-
Dar Tu aveai un plan divin.
Mi-ai arătat ce-nseamnă….MARE!
La rădăcină m-ai săpat.
Iar eu ziceam “puțin îmi pasă”.
Cu-a Ta iubire ai udat
Viața mea, de-ambiții roasă!
Cu Duhul Sfânt m-ai căutat.
Și a murit răul din mine.
De răutate m-ai scăpat.
O, Doamne, nimeni nu-i ca Tine!
Nu am cuvinte să Te cânt.
Tu mi-ai schimbat și mers și gând.
Primește-al laudei cuvânt.
Primește-mă căci al Tău sunt!
Dragi prieteni! Dacă podul vieții noastre are vreo defecțiune, dacă în construirea lui n-am ținut seamă de toate elementele din jur care s-ar putea dezlănțui contra noastră, dacă simțim că e ceva de refăcut și poate nu știm cum și nu știm de unde să începem, să-L lăsăm pe Isus să intre în inima noastră. Să-i facem loc, și să-i facem timp. Să plantăm imaginea Lui cât mai adânc în conștiința noastră. În felul acesta El poate susține pilonii puternici ai podului vieții noastre. Și atunci când vor veni în calea noastră momente când foarte ușor ne-am putea mânia, ne-am putea descuraja, vom simți puterea Lui, prezența Lui care rezolvă totul.
Mai mult decât atât: relația cu El va produce acea bucurie despre care El Însuși spune „vreau ca bucuria Mea să rămână în voi și bucuria voastră să fie DEPLINĂ‚!” (Ioan 15,11)
Un pastor a întrebat pe cineva:
– „Tu ești creștin?”
– „Bineînțeles – a fost răspunsul. Doar nu sunt musulman!”
Și pastorul a continuat:
– „Dacă ești creștin, spune-mi te rog: ai simțit vreodată o așa bucurie că ești creștin încât să nu poți dormi noaptea?”
A fi creștin nu înseamnă doar a-ți plăti datoriile și taxele regulat, ci înseamnă să simți apropierea de Isus, să trăiești în prezența Lui și aceasta produce cea mai mare bucurie din lume!
Am cerut…
"Am cerut de la Dumnezeu putere
Ca să reușesc în viață;
Am fost făcut slab
Ca să învăț să ascult în umilință…
Am cerut sănătate
Ca să fac lucruri mai importante;
Mi s-a dat boala
Ca să fac lucruri mai bune…
Am cerut bogăție
Ca să fiu fericit;
Mi s-a dat sărăcie
Ca să fiu mai înțelept…
Am cerut putere
Ca să fiu slăvit de oameni;
Mi s-a dat slăbiciune
Ca să simt nevoia de Dumnezeu…
Am cerut toate lucrurile
Ca să mă bucur de viață;
Mi s-a dat viață
Ca să mă bucur de toate lucrurile…
Nu mi s-a dat nimic din ce-am cerut,
Dar mi s-a dat tot ce-am putut spera vreodată.
În ciuda dorințelor mele,
Mi s-a răspuns la o rugăciune nerostită."
Calea către Hristos trece pe la cruce
Prin umilință și suferință la biruință…
Mai mult mă atrage calea spre culme
Decât calea cea largă spre lume:
Cineva le știe și le suportă pe toate
Părinte – și Tată și mamă – și Frate…
Am stat departe de Tata o vreme
Ca un copil răzvrătit ce se teme…
Nebunia mea voiam s-o plătesc,
Să fac orice și oricât, să mă chinuiesc,
Numai să-L împac pe Tatăl meu,
Deși plecat, să mă pot numi totuși fiul Său,
Nu voiam să m-apropii de casă,
Să-L las înainte să-mi iasă,
Cu gura mea umilit să rostesc
„Primește-mă ca rob să-ți slujesc”;
Și uitasem că are și El inimă de Părinte,
Că nu-I trebuie faptele mele bune și sfinte,
Uitasem că are și el o sete fierbinte
După copilul plecat fără minte,
Că al Lui e tot aurul și argintul,
Că El a făcut și al Lui e pământul,
Că n-are nevoie decât de inima mea
Pentru ca dragostea Lui s-o toarne în ea…
Uitasem și eu de adevărata sete din mine
Ce nu poate fi stinsă cu ape străine,
Uitasem că foamea ce mă ardea
Se potolește doar cu dragostea Sa…
Doamne, lasă-mă să-ți mărturisesc
Tot ce-am făcut și tot ce trăiesc
Mi-arunc la picioarele Tale rănite
Zdrențele inimii mele golite…
Că sunt iubit am știut dar n-am prețuit,
Că iubesc știu acum și sunt fericit…
Poezia. 2
Calea către Hristos nu e largă
Și pentru că nici nu coboară,
Nu e deloc cea mai ușoară…
Însă ceva mă atrage spre culme
Să las calea cea largă spre lume:
La capătul ei, acasă-n mărire
M-așteaptă un Tată plin de iubire…
De ce m-am istovit în căutările mele deșarte
După o fericire ce sfârșește în moarte…
Acum las în urmă calea care coboară
Căci privesc cu alți ochi minunile ce mă-nconjoară:
Iată, pentru nevoia mea de lumină
O mână a aprins soarele pe bolta senină,
Simt razele lui, trimise să mă-ncălzească
Doar atât cât să nu mă topească;
Văd norii încărcați cu belșug de-ndurare
Trimiși să plouă cu hrană peste ogoare;
Văd grija Cuiva din slava cerească
Pentru fiecare foame și sete omenească;
Văd scrisă dragostea Lui cu litere de foc
Pe fiecare fir de iarbă, în fiecare boboc,
Pe chiar în fiecare floare de spin,
Pe fiecare lacrimă și în fiecare suspin…
Azi nu mai ascult șoapta înșelărilor
Și nu mai fug din fața încercărilor;
Hristos a trecut pe aici printre spini și văpăi
Și văd bine urmele pașilor Săi,
Îi văd lacrimile împrăștiate pe jos,
Și-I aud cuvintele rostite frumos…
Văd atâta iubire divină
În stropii de sânge rămași prin grădină
Și sus, la capăt de cruce
Pe unde și pașii mei trebuie să urce…
Doamne,
Știam că ești sfânt și prea plin de dreptate,
Dar nu vedeam și marea Ta bunătate,
Acum mă-ntorc spre Tine, Părinte ceresc,
Primește-mă, să-ți slujesc!..
Deși calendarul s-a schimbat, anumite lucruri au rămas aceleași. De exemplu, trăim încă în aceeași casă în care am locuit anul trecut, mergem încă la aceeași școală, sau la același loc de lucru, suntem încă prieteni cu aceiași oameni. Încă mai trebuie să ne achităm facturile, să pregătim mâncare și să facem curat prin casă. Unele lucruri s-au schimbat, dar multe au rămas aceleași… Mulți încă sunt aceiași oameni brutali, egoiști precum au fost anul trecut.
Calendarul s-a schimbat, dar ei au rămas aceiași. Adevărul este că un nou calendar nu ne poate schimba, doar Isus ne poate schimba.
Să analizăm o istorie adevărată din Biblie. Este istoria tânărului bogat… Veți spune că nu sunteți bogat. Deci, această istorie nu este pentru
dvs. Sunteți sărac. Ce credeți că înseamnă să fi i sărac? Un bărbat care avea probleme fi nanciare i-a spus soției: “De ce nu te înveți să economisești banii?” Ea a răspuns: “Niciodată nu-mi dai destul ca să pot practica aceasta”. Oare acest lucru înseamnă să fi i sărac? Ce credeți că înseamnă să fi i bogat? Înseamnă oare a avea mulți bani? Cât de mulți? Înseamnă aceasta a avea o mașină, o casă? Sau o casă mare? Cât de mare trebuie să fi e?
Este oare istoria săracului tânăr bogat despre bani? Dacă nu, atunci despre ce-i? Vom vedea. Ca să înțelegem mai bine ce se întâmplă aici, trebuie să citim pasajele care se află mai înainte de istoria acestui tânăr. Istoria lui s-ar părea că începe de la Matei 19:16, dar de fapt începe din Matei 19:13. Matei 19:13 ne spune despre copiii care au venit la Isus și care au fost binecuvântați de El (țineți minte acest lucru, faptul că copiii au fost binecuvântați de Isus). Isus ne spune în versetul 14: “Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți, căci Împărăția cerurilor este a celor ca ei”.
Copilașii sunt simpli, curați și cinstiți în felul lor de vorbire și de purtare, chiar și atunci când se joacă. Copilașii pot împărți hrana lor, jucăriile lor (țineți minte faptul că copiii pot împărți cu alții ce au, dar pentru adulți este uneori dificil să facă acest lucru). Trebuie să fim ca copiii ca să moștenim Împărăția lui Dumnezeu.
Isus a luat pe acești copilași, i-a pus pe genunchii Lui și i-a binecuvântat. Ei au privit în ochii Lui, iar El a privit în ochii lor. Prin apropiere un bărbat tânăr și bogat urmărea mișcările, gesturile lui Isus în timp ce El interacționa cu copiii.
Tânărul a fost atins de Isus, a crezut în El și avea o întrebare pentru El. Versetul 15 din capitolul 19 spune că, după ce Isus a petrecut timp cu copilașii, “a plecat de acolo”. Când Isus s-a sculat să plece, un tânăr n-a putut să stea liniștit.
Tânărul “a alergat la El” (Dorința veacurilor, p. 504) și apoi versetul 16 începe să ne spună istoria lui, și ni se descoperă întrebarea Lui: “Învățătorule, ce bine să fac, ca să am viața veșnică?” Isus răspunde la întrebarea tânărului, spunându-i să țină poruncile. Tânărul întreabă: “Care?”
Isus îi spune care, iar tânărul Îi spune că le-a păzit până atunci. “Ce-mi mai lipsește?” a fost ultima întrebare pe care i-a pus-o lui Isus…Și Isus i-a răspuns, privind la el, o tânără față privind la alta.
“Dacă vrei să fi i desăvârșit, du-te de vinde ce ai, dă la săraci și vei avea o comoară în cer! Apoi vino, și urmează-Mă”. Versetul 22 raportează: “când a auzit tânărul vorba aceasta, a plecat foarte întristat, pentru că avea multe avuții”. Săracul tânăr bogat.
Deci despre ce este această istorie? Este despre bani? Nu. Este despre a da la săraci? Nu. Este despre tânărul bogat? Nu. Atunci despre ce
este de fapt? Este despre Isus. Când în versetul 16 acest om s-a apropiat pentru prima dată de Isus, el era un tânăr bogat, dar când a plecat, era săracul tânăr bogat. De ce? Deoarece deși era bogat, el era sărac, fi indcă nu-L avea pe Isus.
Dar de ce nu-L avea pe Isus? Deoarece nu L-a ales pe Isus. Istoria este despre Isus și despre a-L alege pe Isus mai presus de orice altceva pe acest pământ.
Sursa: http://programetineret.ro
