Spre portul odihnei

CUPRINS:

1.    Deschidere 370
2.    Rugăciune
3.    COR
4.    Poezie: Dacă mai e…
5.    Introducere
6.    Tema I
7.    COR
8.    Tema: Popas pe trei munți
9.    Tema II
10.    Poezie: Istoria iubirii
11.    COR
12.    Tema III
13.    Poezie: Drumul spre Tine…
14.    Tema IV
15.    Întrebări biblice
16.    COR+COM 351
17.    Tema V
18.    Poezie: Sinai și Golgota
19.    COR 33 TA
20.    Tema: Al doilea mare eveniment
21.    Poezie: Locuitorii stelelor așteaptă
22.    Încheiere
23.    Poezie: Cunosc un drum
24.    Închidere 352
25.    Rugăciune
26.    Postludiu – ieșire

DACĂ‚   MAI   E…

Dacă mai e un pic de liniște-ntre nori,
Dacă un pic de pace, pe valuri încă e,
Corăbier,
De ce nu te grăbești s-ajungi la țărm?
De ce?…

Dacă mai e puțin până-n apus,
Puțin pân’ să coboare-ntuneric peste val,
Luntraș,
Nu simți c-ar trebui să lopătezi
Spre mal?

Dacă s-a zis din cer: “Opriți puțin
Ca vântul să nu sufle pe mare, pe uscat”,
Tu, om,
Nu crezi că în Isus e timpul cel mai bun
De ancorat?

De-i grea încărcătura și pân’ la țărm e mult,
Și vasul e aproape să ți-l înghită largul,
Corăbier,
Å¢i-aruncă-n val comorile,… așa salvezi
Catargul…

De șase mii de ani plutim prin furtuna păcatului, a grijilor, a preocupărilor de tot felul și pe zi ce trece, înaintarea devine din ce în ce mai grea! Dar până când? Oare vom pluti la infinit pe nava lumii acesteia ce-și suportă din ce în ce mai greu pasagerii? Mergem fără nici o țintă în spațiul infinit, ori există un cârmaci ce o conduce în mod sigur într-un port dinainte pregătit? (În versurile cântării de cor ce am ascultat, s-a amintit de un port al odihnei unde curând va ancora nava lumii prezente, utopie ori realitate.)

O întrebare de mare importantă la care vom căuta să răspundem în desfășurarea programului nostru: vom sfârși călătoria noastră în portul pregătit de Dumnezeu, ori într-un holocaust nuclear pregătit de oameni?…

Dar cine poate răspunde la aceste întrebări?… Omul după cum bine știm, nu are însușirea de a cunoaște viitorul; și cel mai adesea previziunile lui sunt eronate. Mergând deci prin eliminare, din moment ce creaturile nu cunosc viitorul ne îndreptăm spre Creator.

Ne stau la dispoziție Scripturile Sfinte în care se găsesc răspunsuri competente la toate întrebările sufletului omenesc. E glasul Creatorului nostru ce ne vorbește prin ele și suntem aici la îndemnul Său care spune:
„Cercetați Scripturile!”…

V-am invitat deci, să petreceți o oră împreună cu noi, să cercetăm Scripturile pe fond de muzică și poezie.

Ce ne spun Scripturile în legătură cu întrebările: Până când vom pluti?  Cum vom sfârși călătoria noastră? Și când?Citim în 2 Petru 3,8: "Dar prea iubiților, să nu uitați un lucru: că pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, și o mie de ani sunt ca o zi". Iar Moise în Psalmi 90,4 subliniază: „Căci înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut, și ca o strajă din noapte”.

Deci celor șase mii de ani care practic s-au scurs, le putem spune șase zile. Conform textelor citate, așa îi socotește Domnul.
Scripturile din care am citat, ne spune că Dumnezeu a adus la existență și a organizat totul pe planeta noastră în numai șase zile de câte 24 de ore; după cum citim în porunca a patra: "Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile, pământul și marea, și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit". Deci după șase zile de lucru, a șaptea de odihnă!…

Acum prin analogie: După șase mii de ani de plutire prin furtună, de luptă acerbă cu stihiile dezlănțuite ale păcatului, o mie de ani de binecuvântată odihnă, conform descrierii Biblice din Apocalips 20 din care spicuim: "El a pus mâna pe balaur, pe șarpele cel vechi, care este Diavolul și Satana, și l-a legat pentru o mie de ani." "Fericiți și sfinți sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nici o putere; ci vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Hristos, și vor împărății cu El o mie de ani."

Aici se încheie istoria timpului. Apoi va începe veșnicia, și veșnicia n-are ceas! Să reluăm această istorie cu încetinitorul, marcând evenimentele importante – privind subiectul nostru – din cele șase zile respectiv șase mii de ani – ce sunt pe cale să se încheie.În primul rând ținem să menționăm că prin aceste analogii nu fixăm nici date nici soroace. Însuși Domnul Hristos ne spune în Faptele Apostolilor 1,7: „Nu este treaba voastră să știți vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa”. Aceasta însă nu ne împiedică să studiem, să credem și să sperăm; căci pentru Domnul o zi este ca o mie de ani și o mie de ani sunt ca o zi.

POPAS   PE   TREI   MUNÅ¢I

Trei munți – trei oameni!…Al treilea munte cu o întreită semnificație, după cum Cel de al treilea Om, s-a dovedit a fi Dumnezeu!…
Este de o mie de ori mai greu să restaurezi – să refaci – decât să creezi. Istoria omenirii – istoria planetei noastre – o dovedește cu prisosință. O săptămână naturală – șase zile – I-au fost suficiente lui Dumnezeu să creeze totul pe planeta noastră; dar pentru restaurare, pentru readucerea omului la starea inițială, sunt necesari șase mii de ani!…

Frumos și calm cu un cer veșnic senin, a început istoria noastră și respectiv a planetei noastre. Cităm în sprijinul celor spuse din Scripturi: Geneza 2,4: „Iată istoria cerurilor și a pământului când au fost făcute”. Geneza 1,31: „Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse și iată că erau foarte bune”. Geneza 2,1.2: „Astfel au fost sfârșite cerurile și pământul, și toată oștirea lor. În ziua a șaptea Dumnezeu Și-a sfârșit lucrarea pe care o făcuse; și în ziua a șaptea S-a odihnit”.

Deși se spune că ziua bună se cunoaște de dimineață, prima zi – prima mie de ani – păstrând analogia – începută așa de frumos și calm este martora unei furtuni teribile ce se continuă de șase mii de ani. Suflă uraganul răzvrătirii, bate vântul necredinței; doboară copaci falnici ca dreptul Abel și umple pământul cu silnicie și răutate… Dar la jumătatea zilei a doua – respectiv a celei de a doua mie de ani, se ia o hotărâre gravă la nivelul cel mai înalt: Geneza 6,7: „Și Domnul a zis: Am să șterg de pe fața pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la vite, până la târâtoare și până la păsările cerului; căci îmi pare rău că i-am făcut"

Apare primul om din cei trei amintiți. Noe îi este numele. Iată prezentarea ce-i face Scriptura: „Noe era un om neprihănit și fără pată între cei din vremea lui. Noe umbla cu Dumnezeu” Geneza 6,9 Anul 1656 de la creațiune: răbdarea divină a ajuns la capăt!… Se dezlănțuie deluviul. Dar Noe, care a crezut spusele Domnului că va veni potopul lucrând în acord cu credința sa, și-a construit o arcă – corabie de salvare; și în ziua cunoscută numai de Dumnezeu, lui Noe i se dă porunca: "Intră în corabie, tu și toată casa ta; căci te-am văzut fără prihană înaintea Mea în neamul acesta de oameni!" Și astfel, pe pustiul apelor, o corabie plutește vreme îndelungată aparent fără țintă – în fapt condusă de îngerii cerului!…

Popas pe munții Ararat. Corabia a rămas aici, dar omenirea continuă să plutească prin neguri și furtună… pe când un nou popas?…

ISTORIA   IUBIRII

La început
iată:
Lumina,
cerul,
uscatul.

Iată fericirea
țesându-și răsadul.

Apoi un vânt străin
otrăvind
Eufratul

Noapte,
durere,
sudoare.
Moarte
secerând
prima floare.

Tăcere.
Sfat
în nemărginire,
apoi
Dumnezeu
dăruind
Nemurire.

Și iată
Dragostea
lumea o poartă
Pe palmele
ei
transplantată!

Vreo 865 de ani mai târziu – aproape o zi – se zărește un nou munte: SINAI se numește. Popas binecuvântat!… Din nou un om iese în față: Moise, îi este numele! Numele lui vorbește de ape – e scos din apă, e salvat dintr-o teribilă furtună și e destinat să salveze un popor!.. .
Aici la Sinai, Moise e chemat să urce, în timp ce Dumnezeu coboară și întâlnirea are loc pe vârful muntelui.

Coborând din ceruri, Domnul aduce cu Sine un dar de mare preț pentru omenire; LEGEA SA!… Legea sfântă, dreaptă și bună, are menirea și puterea să facă ordine în haos! Fără ea, înaintarea prin furtună nu mai era posibilă!

Sinai!… munte cu rezonanță în istoria noastră!… Cele două table de piatră scrise de Dumnezeu spre neschimbare, pe care le-a primit Moise din Mâna lui Dumnezeu, ne învață cum trebuie să trăim și cum să iubim pe Dumnezeu și pe aproapele… Popasul de la cel de-al doilea munte – muntele Sinai – a marcat 2513 ani de existență a omului pe planeta Pământ – respectiv două zile și jumătate.

DRUMUL   SPRE   TINE

Drumul spre Tine trece prin cruce,
Prin crucea crescută în noaptea cerului
Ca un mugur alb.
M-aș rătăci prin iarba timpului
Dar piroanele ce Å¢i-au străpuns palmele
Răsună înaintea mea.
Buzele veciei mă strigă
Și eu urc pe stânca de aur a Duhului
În bătaia de frunză
A vieții.
Din căință îmi fac trepte,
Din iertarea Ta
Aripi.

Drumul spre Tine trece prin Legea cea sfântă
Prin Legea crescută pe Sinai
Ca o floare a iubirii.
E arșiță
Și în tot universul, numai Golgota
E singura fântână.
Mai am puțin de mers
Și la fiecare pas mă aplec
Să beau din apa vie a rugăciunii…

Ne îndreptăm spre cel de-al treilea munte – primul în importanță – având în vedere evenimentele legate de el. Drumul e lung și greu!… De aproape 1500 de ani – plecând de la Sinai – omenirea vâslește din greu prin negura păcatului ce se întinde din ce în ce mai mult!… Dar când totul pare a sfârși în beznă, se arată o stea – o rază de lumină și odată cu ea un imn sublim – un cor din alte lumi ce se aude pe firmamentul lumii noastre…

Deși muzica e celestă, cântăreții nepământeni, vestirea lor e clară: cântă în limba pământenilor!… ce mesaj aduce? Să-l ascultăm: „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, și pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui.” E semnalul nașterii Celui de al treilea Om în ordine cronologică, care se va dovedi a fi Dumnezeu!…

1.    Cine este cel mai mare dintre aceia care sunt numiți apostoli în Noul Testament?
R: Isus Hristos Evrei 3,1

2.    Care bărbat a stat fără arme ca un zid contra unui popor întreg?
R: Ieremia 15,20

3.    În ce loc a precizat Mântuitorul că El va suferi, pentru ca lumea să cunoască iubirea și ascultarea Sa față de Tatăl?
R: Ioan 14,29-31

4. Unde, un serv al lui Dumnezeu a contribuit prin cererile sale să se îngreueze sarcinile poporului în loc ca ele să fie ușurate?
R: Exodul 5,5-23

S-au scurs deja patru mii de ani – patru zile din cele șase de care vorbim!… Treizeci și trei de ani mai târziu, popas pe muntele Măslinilor, munte sortit a fi martor al celor mai mari evenimente din istoria Universului. Trei sunt evenimentele legate de muntele acesta. Iată primul din cele trei: Ne apropiem cu respect!… pământul pe care călcăm este sfânt!… Urcăm panta lină a muntelui și mergem până dăm de o grădină – un loc îngrădit – spune Scriptura, și aici ne oprim și privim plini de uimire!

În grădină – grădina de fapt avea și un nume: Ghetsemani – nume cu rezonanță în istoria creștină – vedem un Om!… E noapte… razele lunii cad oblic pe fața-I nepământeană și pe hainele imaculate!… A îngenunchiat!… se roagă – rugăciune fierbinte, stăruitoare!… Zăbovește mult pe genunchi… e cutremurător… O luptă interioară teribilă se vădește pe fața Sa scăldată acum în lacrimi, sudoare și sânge!… Aici și așa s-a lucrat mântuirea noastră – pe MUNTELE MĂ‚SLINILOR…

Dar poate întrebați: Golgota?… Da! Golgota – dar am fi preferat să nu vorbim de ea; căci în timp ce Ghetsemani ne arată ce face Dumnezeu pentru om, Golgota ne arată ce face omul pentru Dumnezeu!…

SINAI   ȘI   GOLGOTA

Când unda sonoră vibrează aproape de mine
Mi-atrage gândirea tăcută asupra iubirii divine
Privesc fumegândul Sinai…
Stânci de iubire, culmi de lumină,
Ce odat’ ați simțit pașii Viului Dumnezeu!
De pe voi proclamase o voce divină
Speranța salvatoare din morbul
Păcatului prea greu.

În vale-mi se deschide o scenă dureroasă;
O practică tristă și-amară, nemiloasă…
Chin și durere… sânge și moarte…
Patima… victima… de ce miel?

Cu gândul fugar, într-o clipă
Prin negura vremii, de cremene dură,
Răzbat povârnișul stâncos
Și fac ca imaginea vie
S-oprească gândirea, doar câteva clipe,
De-asupra unui munte cu nume maiestuos.
GOLGOTA se numește.

La locul numit “al căpățânii”
Mulțime adunată…
Se țipă, se râde, se glumește,
E batjocorit
Omul ce pe crucea din mijloc
Se află pironit.

Fruntea-I e plină de sânge,
E strivit de veninul durerii.
Are motive de-a plânge,
O lume sortită pieirii.
Dar El …
Asemeni unui miel…
Se lasă chinuit pană la moarte…
De ce strivit prin moarte?
De ce, El de aceasta doar să aibă parte?
Ca în pustie, acum nu se mai duce miel?
De ce urcă Calvarul Prințul Emanuel?
De ce să moară-n chinuri un om nevinovat?
Când, peste toată lumea El e și împărat?…

Lui I-era sete de viață ce-n tine pulsează
Dar tu, nepăsător îl hrănești cu oțet.
El vrea sa transforme sufletul tău ce oftează
Și pe inima roasă de jar să-ți pună pecete

Îngroapă vechiturile omului din trecut:
Și pe-o cruce de lemn noduros
Mori cu Hristos!

La numai patruzeci și trei de zile de la cutremurătoarea dramă din grădina Ghetsemani și Golgota, Isus și cei unsprezece ucenici ce mai rămăseseră, se îndreaptă spre muntele Măslinilor. "Venise timpul – spune Spiritul Profetic – ca Domnul Hristos să se înalțe la tronul Tatălui Său". "Ca loc pentru înălțarea Sa, Isus alese acel colțișor de atâtea ori sfințit de prezențe Sa pe când locuia printre oameni. Nici Muntele Sion, locul cetății lui David, nici muntele Moria, locul unde se găsea Templul, nu avea să fie cinstit în felul acesta. În locurile acelea Domnul Hristos fusese batjocorit și lepădat. Din locurile acelea Domnul Hristos istovit și împovărat plecase să afle odihnă pe Muntele Măslinilor!… În grădina Ghetsemani situată la poalele, El se rugase și se chinuise singur. De pe muntele aceste urma să se înalțe la cer". Și al treilea Om, s-a dovedit a fi Dumnezeu!…

O făgăduință dată și încă neîmplinită: Faptele Apostolilor 1,10-11: "Și cum stăteau ei cu ochii pironiți spre cer, pe când se suia El iată că li s-au arătat doi bărbați îmbrăcați în alb, și au zis: Bărbați Galileeni, de ce stați și vă uitați spre cer? Acest Isus care s-a înălțat la cer din mijlocul vostru, va veni în același fel cum L-ați văzut mergând la cer." Spiritul profetic adaugă: “Și tot pe vârful Muntelui Măslinilor se vor odihni picioarele Sale când va veni a doua oară”.

Și astfel Muntele Măslinilor va fi: Muntele salvării – Muntele înălțării și Muntele revenirii în glorie a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos!… Primele două mari evenimente au avut loc și nimeni nu poate contesta; dar al treilea pe când?…

LOCUITORII   STELELOR   AȘTEAPTĂ‚

Pe țărmul stelelor de miazănoapte,
Locuitorii stelelor așteaptă
Corăbii pământene să sosească
Din marea tragedie omenească.

Om-călător,
Omul-catarg ce-a străbătut
Vâltoarea vieții de-a lungul, de-a latul,
Cătând un loc
În care ancora să și-o arunce,
A văzut reflectate-n adânc de durere…
Un Ghetsemani, o cruce,
Și-a înțeles că sensul de-a birui furtuna
Este de-a ‘naltul.
Fiindcă,
Din fulgerul de-a scânteiat
În strigătul de moarte pe Golgota
Străluminând Calvarul,
Pentru cei ce navighează spre stele,
A fost aprins în portul Orionului,
Farul.
Pe țărmul cerului de miazănoapte
Locuitorii stelelor așteaptă
Corăbierii lumii să sosească
Din marea tragedie omenească.

Îi așteaptă,
Cu istoria lor milenară,
De luptă cu valul, cu vântul
Care-atât de cumplit îi loviră pe ei,
Și loviră pământul
Și-n care și regele lor, Isus,
Trebui să-și găsească mormântul,

Îi așteaptă
Pe plajele luminii
Unde-și desfac aripile
În armonie de culoare, de sunet și zbor,
Heruvimii…
Îi așteaptă pe-acei
Care-n furtuna descătușatelor străfunduri
Își încordau privirile
Să prindă prin beznă spre țărm o scânteie
Pe care s-o transforme-ntr-o Cale Lactee

Pe țărmul cerului de miazănoapte,
E totul pregătit de sărbătoare.
Și-ntr-un albastru plin de nerăbdare
Locuitorii stelelor așteaptă
Corăbierii lumii să sosească
Din marea tragedie omenească…

Ne aflăm la începutul celui de a șaptea mie de ani – a șaptea zi – și conform poruncii și practicii instituite de Dumnezeu încă din săptămâna creațiunii, a șaptea zi, Sabat – odihnă!… Se va instaura Sabatul veșnic adesea cântat de noi: „până când la ziua Ta sabate veșnic vom serba?”…

Am citit din Biblie: "Dar prea iubiților, să nu uitați un lucru; că pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, și o mie de ani sunt ca o zi"; iar în Psalmi: "Căci înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut, și ca o strajă din noapte". Privind lucrurile prin prisma celor citite și mai adaugă versetul 12 din Apoc. 22 – de pe ultima pagină a Scripturii – unde zice: "Iată, Eu vin curând; și răsplata Mea este cu Mine; ca să dau fiecăruia după fapta lui," avem imaginea următorului tablou:

Pleacă tatăl în călătorie la început de săptămână – în prima zi – și spune copiilor săi: Eu vin curând; la sfârșit de săptămână voi fi aici pentru că Sabatul vreau să-l petrec împreună cu voi. Pentru un Adventist de Ziua a Șaptea, este firesc să aștepte Sabatul ca cea mai frumoasă zi din cele șapte ale fiecărei săptămâni!…

Nu vrem să mai adăugăm la cele spuse decât un scurt citat al Spiritului Profetic: "Lucrarea de nimicire a Satanei s-a sfârșit pentru totdeauna. Timp de șase mii de ani și-a făcut voia, umplând pământul de vai și producând durere. Acum făpturile lui Dumnezeu sunt pentru totdeauna eliberate de prezența și de ispitirile lui. Tot pământul se bucură acum de odihnă și pace; izbucnesc oamenii cei drepți în cântece de veselie".
Așteptăm Sabatul!… Sabatul cade întotdeauna la sfârșitul săptămânii – în ziua a șaptea – după cele șase zile de lucru. Rânduiala aceasta este dumnezeiască și faptul acesta umple inimile noastre de bucurie și speranță!

Am ținut să precizăm, și repetăm: Nu fixăm date ale revenirii Domnului, ci ne rezumăm la a ne ruga, a studia, și a crede Cuvântul adevărului: Biblia!

CUNOSC   UN   DRUM

Cunosc un drum între pământ și cer
Și-așa-s de fericit că îl cunosc.
În fiecare zi alerg pe el,
Pe el…
În fiecare zi cu Domnul mă-ntâlnesc.

Și-alerg în zori
Căci știu că El m-așteaptă
Și-apoi pornim spre sus.
Și mâna mea-n puternica Lui dreaptă
Îmi e tărie pentru înc-o treaptă
Și mi-e de-ajuns.
Căci la cetatea slavei
Aș vrea s-ajung până-n apus.

Și-aștept o zi
Când pe-acest drum voi fi departe.
Departe de pământ, de cer aproape
Ca la un pas.
Și Domnul îmi va spune
Ce lui Enoh cel drept:
„E ceru-așa de-aproape…
Vino acas’!”

Sursa: www.intercer.net