Rascumparati vremea – autor Coconcea T. Octavian

CUPRINS:

1.    Cântare deschidere nr. 90 IC Fraților, sosit e ceasul
2.    Rugăciune
3.    Psalmul 90 –
4.    Introducere –
5.    Tema I: Valoarea timpului –
6.    COR + COM – 13/52 Isus îmi e păstorul Bun (Ps. 23)
7.    Tema II: Căutând timpul –
8.    Versuri: Timp numărat –
9.    Tema III : Timp pentru Isus –
10.    COR  +  COM – 48/52 Ne pregătim de drum
11.    Tema IV: Programare sau schimbare –
12.    Tema V: Metode în răscumpărarea timpului –
13.    COR + COM – 95/100 Din nou se-arată o dimineață
14.    Versuri: Doar noi –
15.    Experiență: Martino, evanghelistul voluntar –
16.    Cântare închidere 106 IC – Când ziua cea mare e atât de aproape
17.    Rugăciune
18.    Postludiu – ieșire

PSALMUL   90

Doamne, din veșnicie
Tu ești Dumnezeu!
Tu întorci pe oameni în țărână
și zici: "Întoarceți-vă fiii oamenilor!"
Căci înaintea Ta, o mie de ani
sunt ca ziua de ieri
care a trecut,
și ca o strajă din noapte.
Toate zilele noastre pier…
Vedem cum ni se duc anii
ca un sunet.
Și lucrul cu care se mândrește omul
în timpul lui,
Nu este decât trudă și durere.
Căci trec iute și noi zburăm!
învață-ne să ne numărăm bine zilele
ca să căpătăm o inima înțeleaptă;
Satură-ne în fiecare dimineață
de bunătatea Ta,
Și toată viata ne vom bucura
și ne vom veseli.
Să se arate robilor tăi
lucrarea Ta,
Și slava fiilor Tăi!
Fie peste noi
bunăvoința Domnului Dumnezeului nostru
Și întărește lucrarea mâinilor noastre.
Da, întărește,
lucrarea mâinilor noastre!
Amin!

Un zbârnâit prelung tulbură liniștea… E timpul! În fiecare dimineață, ca la un semnal, mii de inimi tresar începând să bată mai repede. Banda rulantă a programului zilei, își reîncepe cursa. Coloane de mașini, șiruri de tramvaie, rânduri de trecători, măsoară minutele, secundele… Sirene, ceasuri, cadrane, își torc tic-tacul îngrijorător, ca să aducă omului aminte că timpul trece…

Timpul, acest lux atât de capricios și fragil, care se duce… ireversibil… Acest articol de primă necesitate, răstoarnă tihna patriarhală, lipsindu-l pe om de rarele sale răgazuri. Timpul, lipsește !…De la jumătatea veacului trecut când gongul profetic a bătut începutul ultimului timp, omenirea s-a angajat într-o uriașă competiție cu timpul. Dar ciudat lucru: cu cât se accelerează, parcă tot cu atât timpul se îngustează. Și, iată că – paradoxal – secolul vitezei este handicapat tocmai de "criza de timp", în accese de dăruire frenetică, se încearcă orice, se aruncă în lupta cu timpul toate forțele.

Timpul ! Se poate cumpăra timpul ?!…Totuși, în învălmășeala milioanelor de pași agitați de stresul încins al alergării, în tic-tacul lot mai haotic, se aude bine un glas: "Omule, oprește-te ! Dumnezeu, da Domnul vorbește!" Psalmul 46,10. El, părintele veșniciilor, El, Făuritorul timpului, "cheamă pământul de la răsăritul soarelui, până la asfințitul lui". E timpul să-L lăsăm să vorbească !

O avere dacă ai pierde, cu muncă stăruitoare și voință de fier, o poți recâștiga ! Sănătatea, dacă ar fi să nu o mai ai, cu tratament și răbdare, încă ai mai putea-o redobândi! Dar timpul, oricât ai da, odată ce a trecut, s-a dus pentru veșnicie. Omul cărunt, după ce a ajuns sărac în "timp", recunoaște valoarea timpului. Inspirația Spiritului Profetic spune: "Valoarea timpului întrece orice prețuire. De nici unul dintre talanții încredințați nouă, Dumnezeu nu ne va cere o socoteală mai amănunțită decât de timpul nostru".

Timpul, ce nemăsurată bogăție! Dacă urmărim firul gândirii vom rămâne surprinși să descoperim că, timpul în sine, nu are nici o valoare, nu îmbogățește pe nimeni. Toți oamenii, mic sau mare, bogat sau sărac, îl au în mod egal, pentru toți o zi are 24 de ore, iar această egalitate nu șterge nici o diferență, lăsând pe fiecare așa cum este. Căci ceea ce dă preț grămezii de clipe, factorul determinant care dă valoare clipei, este folosirea modului de întrebuințare, scopul în care se folosește.

Ce înseamnă acest scop pentru timp? Este asemenea curentului care transformă filamentul cenușiu al becului, în sursă de lumină; este ca puterea aburului care pune în mișcare tone inerte de oțel.

Dar ce înseamnă ca timpul să nu aibă scop ? Pe strada noastră locuia un om vioi și bine dispus. Harnic în lucrul lui. Nimeni nu i-ar fi dat cei 63 de ani pe care îi avea. Toți îi prevesteau o bătrânețe lungă. Dar, într-un singur an, a îmbătrânit cât zece odată; buna dispoziție i s-a ofilit văzând cu ochii și îndată după aceea a murit. Oare pentru că i-a lipsit timpul? Dimpotrivă! Fiind pensionar, nevoi nu avea; la grădină sau albine, nu se pricepea. Timpul său liber, prea mult, l-a sufocat și a murit…

Deci timpul "fără scop" înseamnă moarte. Așa se explică de ce unii se sinucid. Pierzând din vedere scopul, după ce încearcă să-și rezolve povara timpului liber și neizbutind să evadeze din nespusa evadare, curmă firul timpului și al vieții…

Înțelegem! "Scopul" este cheia de aur a victoriei timpului care conferă valoare unică fiecărei secunde. El este magnetul care direcționează erele zilei către polul nord al împlinirii. Scopul, este elementul hotărâtor, care separă ceasurile bune de timpul morții- "Nici un moment de timp, să nu fie petrecut fără scop" 3. T. 540

Să facem ca timpul să se înalțe din lumea controverselor fizice, într-o lume biblică a înălțimilor morale !…

Mai mult sau mai puțin conștient, orice om trecut de copilărie, intuiește că timpul lui devine o valoare doar în perspectiva unei ținte. Desigur, când piața c plină de negustori, nu este ușor să afli cea mai bună afacere.

Priviți lumea: mirajul unui dute-vino multicolor, atrage spre calea cea largă o primă categorie de "căutători de scop". Ei nu vin cu o intenție precisă. Sunt oameni dispuși să primească orice în schimbul clipelor pe care oricum le au. Curioși în dreapta și în stânga, sunt gata să guste din ce sclipește: puțin aici, puțin dincolo, îndrăgesc multe și nu se pot hotărî asupra nici unui lucru. Iar seara, când comoara clipelor li s-a risipit, destul de mulțumiți că n-au pierdut decât timpul, dorm fără griji.

A doua categorie n-ai s-o mai întâlnești pe bulevarde sau plimbându-se curioși în fața vitrinelor poleite cu staniol. Aceștia sunt grăbiți și absenți; ci n-au timp de irosit, pentru că sunt prinși de un scop. Timpul, este cu grijă adunat, și totuși… Pe patul ultimului său rămas bun, același om "cumpărător de ținte", descoperă cea mai dureroasă realitate, fie că a bătătorit asfaltul, fie că a robotit la îmbogățirea eului, tot ce a iubit și a câștigai i se va lua.

Un bărbat de seamă englez, primul care a înființat un trust de diamante și aur în Africa de Sud, ajuns guvernatorul coloniilor, om de afaceri și temperament de fier, așteptând zadarnic duhovnicul pentru ultima împărtășanie, cu mâna tremurândă a scris în loc de testament câteva rânduri memorabile: "Am căutat în Africa diamante, aur și pământ… și am găsit! Dar plec fără să iau nimic cu mine, iar cu ceea ce aș fi putut rămâne, n-am căutat și n-am găsit ‘" Zadarnic, nu mai era timp ! "Ce are înțeleptul mai mult decât nebunul ? Și ce folos are el că s-a trudit în vânt ?"
Suntem încă pe drum, căutăm acel unic scop care să poată întinde, numai el, o punte între timp și veșnicie…

TIMP   NUMĂ‚RAT

Aicea pe pământ
și timpul e muritor
se-ngroapă în propriile clipe
țărână măruntă
spulberată prea des
adunându-se ca martor
împotriva celor ce n-au știut
să-l răscumpere

Când veșnicia va-ncepe
timpul nu se va mai număra
atunci îi va rămâne un singur nume:
trecut,

A-mbătrânit timpul,
plete albe și lungi
cine să se-ngrijească de el?

Prin piețe, la colțuri de stradă
tot mai des se strigă;
e vremea să răscumpărați
pentru cele câteva clipe
pe tejgheaua murdară
rămase
o veșnicie se vinde.

Hanna Bota, Dincolo de sine, pag. 62

"Toate lucrurile își au vremea lor și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui" Eclesiastul 3,1.

Dar gândul Eclesiastului e cu atât mai adânc cu cât reversul acestui text cuprinde soluția pentru acel unic scop care să dea timpului adevărata valoare de "avere nestricăcioasă", "care nu se va lua omului". Dacă toate lucrurile își au vremea lor și orice lucru își are ceasul lui, atunci se poate spune cu adevărat că orice vreme își are lucrul ei și orice ceas își are lucrarea lui.

Nu este destul să "împrumuți" un scop oarecare timpului pe care-l administrezi, ci din toate scopurile să-l afli pe acel unic scop, singurul cerut de timpul dat. Aici este înțelepciunea ! David inspirat de Duhul Sfânt își înconjura tronul cu bărbați care se pricepeau cu înțelegerea vremurilor.

Dar, degradat de păcat, omul a pierdut înțelegerea vremii care i-a fost acordată. Dezorientat, se lasă momit de himere uitând că împărtășește soarta unui osândit la moarte, că el își va încheia alergarea în țărână, ignorând scurtimea și nesiguranța vieții. Aceasta reduce ghemul timpului la o singură certitudine: "astăzi". Doar atât revine în mod sigur omului. Este tot timpul. Și această vreme nespus de scurtă își are lucrarea ei.
Ce credeți, ce va face un condamnat la moarte în cele câteva zile dinaintea execuției? Se gândește el la meciuri sau la meniuri copioase, la moda zilei, la reclamele străzii? Oare nu-și va încorda toate puterile minții, oare nu va stărui cu disperare spre a găsi un timp de amânare, de scăpare? Singura lucrare justificată în starea de condamnat în care ne aflăm, nu va fi decât izbăvirea, mântuirea! Orice altceva ce ar fi pe lângă acest țel, răpește bietului condamnat la moarte noua valoare a timpului acordat, îl jefuiește de ul¬tima șansă.

Este o mare iscusință a diavolului de a oferi cu dărnicie mii de alte ținte pentru fiecare vârstă, pentru fiecare gen, spre a ocupa răgazul vieții acesteia în alte direcții. Neobosit, el zidește în jurul omului o grădină frumoasă, fermecată, care să-i umple tot timpul camuflându-i scopul real al timpului. Dar aici, se află taina isprăvniciei timpului! Nu de a măsura și de a împărți convenabil timpul între diversele preocupări; nu de a ține o contabilitate amănunțită a orelor zilei, ci de a descoperi din toată inima unica nevoie a omului: timpul pentru Isus.

Vom înțelege atunci că orice minut folosit în alte scopuri considerate a fi chiar nevinovate după opinia lumii, dar care este în afara planului de izbăvire, va fi un timp care ne va acuza la bara judecății. Vor striga atunci minutele folosite pentru plăcere, poftele și plăcerile egoiste; vor striga secundele jertfite cu atâta larghețe și bunăvoință dumnezeilor moderni; ne vor încărca atunci cu o povară atât de mare, încât moartea ni se va părea o eliberare!

Inspirația Spiritului Profetic ne avertizează: "Viața este prea importantă spre a fi absorbită de lucruri vremelnice și pământești, iar omul să fie învârtit ca o morișcă, de griji cu privirile la lucrurile care nu au un interes veșnic." 4. T. 130 ‘Timpul nostru aparține lui Dumnezeu și datoria noastră cea mai sfântă este de a-l folosi pentru proslăvirea Lui" P. D. 311 Dacă credem aceste avertismente și le luăm la inimă ca să devină o realitate, vom deveni slujitori ai timpului pentru cauza lui Dumnezeu.

Timpul! Se poate cumpăra timpul ? Atunci când lumea sceptică zâmbește, Dumnezeu înalță speranțele: "Răscumpărați vremea !" Un gând cu totul extraordinar ! Timpul care s-a dus, să-1 mai aduci înapoi ? Ziua de ieri s-o poți trăi din nou ? Sau ce ar vrea Cuvântul să spună ?
Dacă timpul reprezintă o valoare sau nu, în funcție de scopul valoros sau nu, căruia îi slujește, atunci răscumpărarea vremii înseamnă răscumpărarea scopurilor uitate sau lăsate în umbră. Oare câte ocazii am pierdut, câte scopuri bune în planul lui Dumnezeu am abandonat ? Chiar acum sunt invitat să revin asupra lor, nu dând ceasul înapoi, ci hotărându-mă să recuperez restanțele.

Cuvântul "răscumpărați vremea", ne cheamă nu atât la un fapt restrâns, limitat, ci la o schimbare de optică, de mentalitate. Aceasta, cere o puternică legătură cu Dumnezeu și atunci minutele cheltuite în tramvai, cu ochii pe geam, nu vor mai fi "clipe pierdute", ci ocazii de vestire a mântuirii.

Știți că Domnul Hristos nu făcea planuri ? Că El doar le primea în fiecare dimineață de la Tatăl în rugăciune ? De aceea Domnul nu avea pierderi. "A răscumpăra" după exemplul lui Isus, înseamnă a primi, prin rugăciune, zi de zi, programul infailibil ce nu va putea da greș, pentru toate amănuntele zilei. Eu, neștiutorul, pot spune: "voi face… și mă voi duce… voi cumpăra !" Dar, de câte ori planul meu întocmit aparent fără cusur, s-a dovedit o adevărată capcană pentru pierderea de timp ! Pe cutare, nu l-am găsit acasă… La magazin era închis încât am pierdut timpul degeaba ! Dar, Tatăl Ceresc, care le știe pe toate mai dinainte, mă poate călăuzi în mersul celor mai mici amănunte, ca să nu pierd nici o clipă din timpul Său. Dar asta necesită o umblare cu Dumnezeu, doar este rețeta Domnului Isus.

"Si noi, dacă zicem că rămânem în El, trebuie să trăim și noi cum a trăit Isus", l Ioan 2,6. Așa au umblat copiii lui Dumnezeu din vechime, așa și eu trebuie să-mi răscumpăr posibilele clipe irosite, "în folosirea timpului", spune E.G.White, fie ca orice creștin să caute călăuzirea lui Dumnezeu." D.V. 208 Un bărbat al credinței mărturisea: "În viața mea au existat trei perioade: prima, când n-aveam nici un plan și mă conduceau ocaziile, a doua, când m-am trezit și am început să mă conduc eu pe mine însumi, iar a treia, cea de acum, când, mulțumesc Domnului că nu mai am planurile mele, ci doar, îl las pe El să mă conducă!" Minunată experiență!

Dar, Cuvântul Domnului "răscumpărați vremea", trebuie să se mai aplice într-o direcție, care mă privește în princi¬pal pe mine. Lucrarea și călăuzirea lui Dumnezeu nu exclude voința și capacitățile mele. Dimpotrivă, ea le solicită din plin. Iar eu prin neglijență sau dezordine, pot să împiedic lucrarea Sa. De aceea, iată nevoia avertismentului ceresc care are un caracter mai practic și privește procedura în lucrarea obișnuită a zilei. Cum îți rânduiești lucrările? Cum te odihnești? Cât de mult te silești? E.G.White scrie în cartea Parabolele Domnului, aceste cuvinte cu adevărat memorabile: „A răscumpăra timpul, însemnează folosirea conștiincioasă, în marele Său plan de mântuire, a timpului care ne-a mai rămas”.

Ca să lămurim termenul "conștiincios", să ne apropiem prin două întrebări care descoperă două principii călăuzitoare:
1.  Ești ordonat în lucrări ?
Modul în care Domnul a ordonat pământul nostru, ne desfășoară principiul ordinii. Nu putea oare ca Domnul să zică un cuvânt și totul să apară într-o singură zi ? Dar El a creat lumea în șapte zile: aceasta pentru o învățătură de căpetenie: ordinea și pentru ca eu s-o aplic în tot ceea ce fac. "Nici un moment nu trebuie trecut fără un plan" zice serva Domnului în Mărturii voi. III, p. 540. "Unii sunt întotdeauna la lucru în cele gospodărești, nu pentru că au prea multe de făcut, ci pentru că nu-și programează lucrul." P. D.

2. Cum te odihnești după muncă?
Întrebarea se pune în sensul răscumpărării timpului. Lâncezind sau nefăcând nimic? Medicii au constatat că cel mai eficient mod de a odihni mintea sau timpul de osteneală în timpul unei munci, este de a face altceva, de a nu sta.Odihnește-te de muncă, printr-o altă muncă! Cei ce au procedat în felul acesta au câștigat în longevitate zeci de ani; cei mai mulți au atins suta și au fost activi până în ultimele zile. De două ori au răscumpărat aceștia timpul: prin viață lungă și printr-un program zilnic dublu.

Cunoașteți cazul muncitorului englez Stephenson, care se odihnea alternând umila sa muncă cu studiul aritmeticii și al geometriei, ca, după ani de răscumpărare în felul acesta, să devină inventatorul locomotivei cu aburi: celebrul Stephenson. Sfatul inspirației Spiritului Profetic, este să îmbini efortul mintal cu munca fizică, preocupările personale cu activitățile altruiste, cele materiale cu cele spirituale. De tine și de mine depinde să răscumpărăm timpul celor calea minute de așteptare care se scurgeau de când era chemat la masă și până se servea mâncarea. Se cunoaște și cazul unui băiat de prăvălie care a învățat câteva limbi numai în timp ce străbătea drumurile cu comisioanele, devenind în cele din urmă un poliglot de renume. Și câți alții, care, răscumpărând cele 60 de bătăi ale minutului, au depășit un start greșit și chiar au întrecut pe favorizații soartei, doar prin faptul că au știut să răscumpere vremea.

Acum, după atâtea limpeziri privind valoarea timpului și răscumpărarea lui simțim oare o apăsare mai mare a răspunderii noastre? Vom continua ca ieri, vom deveni noi, ca noul răsărit al zilei ce vine? Să ajute bunul Dumnezeu ca toate aceste cuvinte să conteze ca un ceas hotărâtor, iar timpul, acest talant, atâta timp cât mai există un astăzi, să fie dat la schimbător.  Amin !

DOAR   NOI

A trecut vremea
și trece
ca visele pe care dimineața le uităm
ca ploile anilor ce-au curs în trecut,
florile vieții se ofilesc
sub a trecerii vremilor brumă,
iar noi rămânem nimic
poate că doar o trecere a vremii din urmă.

Că totu-i trecător
o știe pomul, frunza, floarea,
o spun atâtea cruci peste morminte
și amintirea celor mulți care-au plecat
doar ni ne facem că trăim
și c-am uitat.

Că tot ce s-a născut sub soare
e goană după vânt, deșertăciune,
o știm și noi,
o spune fiecare
când seara mulțumim Celui de sus
c-am mai trăit un timp,
un fir din orizontul curs în depărtare.

Că fiecare zi e împrumut ceresc
și că dobânda lui e clipa unui bine,
o știm chiar de atunci
când zorii se desfac
și când visările sunt numai amintirea
clipelor ce vin
și-n drumul lor nebănuit se duc și tac.

Doar noi ne facem că trăim
ori c-am uitat…

Daniel Chirileanu, Corigenți la… a doua venire, pag.230

Sub soarele torid, încovoiat de greutatea genții, Martino înainta gânditor. Nu mai era tânăr, iar acum când se uita în urmă și când compara pe omul încovoiat cu ceea ce ar fi dorit să fie, îl cuprindea tristețea… Privește, s-a scurs timpul, aproape 40 de ani și Martino a rămas tot în micul atelier, pe când alții care au prins timpul și i-au smuls binecuvântările, și-au făurit un rost, un nume.

Martino era un mecanic umil și credincios, în dimineața aceea pornise ca evanghelist voluntar. Când a ajuns în dreptul primei case s-a mai înviorat. Cu zel începu să prezinte cărțile și vându câteva din ele. Trecuse câtva timp, când a ajuns în dreptul unei uși mari. Bătu cu nădejde. Din casă nu se auzea nici un zgomot. Abia după ce repetă bătăile cu mai multă insistentă cineva îi deschise.

–   Bună ziua, pe cine căutați?
– Sunt un vânzător ambulant cu cărți religioase… Știți,
Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu…
–   O, intră te rog, înăuntru.

Surprins de o asemenea invitație, Martino păși pragul rugându-se în gând după ajutorul lui Dumnezeu. Când ajunse în dreptul ușii de la sufragerie, zări de jur împrejur 16 persoane șezând liniștite, cu Biblii în mâini, ca și cum așteptau pe cineva.
–   Dumnezeu v-a trimis! Spune-ne totul! Emoționat, Martino scoase 16 lecțiuni din geantă, le împărți și începu cu ei studiul cuprinzător, desfășurând rând pe rând adevărul prezent, chemarea lui Dumnezeu, adevărul despre Biserica pe care o are pe pământ. Când ajunse către sfârșit, unul din cei de față, luă cuvântul:
– Cu adevărat Dumnezeu v-a trimis. Aceasta este ceea ce așteptam cu nerăbdare de mult timp. Pe cineva. Iată-ne, suntem gata să ascultăm.
Și povesti totul. Erau un număr de 16 persoane, toți prieteni și rude, fără vreo apartenență religioasă, însetați după Pâinea Vieții, foarte puțin cunoscători ai Biblici. Dar toți se hotărâseră să afle adevărul. Tocmai în ziua aceea se adunaseră să se roage Domnului cu post și rugăciune. Iar Domnul a fost cu ei. În seara acelei zile, Martino se întorcea fericit acasă. Își povesti de două ori experiența, după care spuse soției sale:
–  Știi că mi s-a luat o grea povară de pe sufletul meu? De mult mă gândeam că s-au irosit anii degeaba, când puteam face ceva pentru Domnul prin avere sau rang… Gândeam omenește. Dar astăzi, Domnul mi-a răsplătit de două ori mai mult. Când înțeleg că zilele mele sunt în mâna Domnului și El îmi programează clipele, iar eu, un om păcătos, pot să intru în planul divin, simt că cerul se coboară peste mine. E prea mult pentru mine, dar știu că prin asta am realizat totul! O, numai de n-aș uita această experiență!
                                Amin!

E   O   VREME

E o vreme
când soarele oricât de ascuns printre nori
ți-e lumină și viață,
când luna oricând de mereu palidă
deși arareori e plină
întotdeauna îți picură visuri pe pleoape
ca un mănunchi înflorit de lumină,
și somnul te cuprinde ușor,
dar… întotdeauna această vreme a trecut.

Se întâmplă uneori o vreme nemăsurată de nimeni
nimeni nu știe când vine,
o recunoaștem târziu, când își adună minunile,
când strânge cântecele de iubire
și pleacă cu visele noastre cu tot
în urmă lăsându-ne doar zâmbetul bătrân și fals.
În această vreme nu se oprește deloc.

Vine vremea
când îngenunchează gândul peste inimă
și inima bătută de-atâtea emoții
bătută de bătăile ei mai iuți ori mai rari,
se va opri ca de popas într-o sclipire de bucurie
sau mai curând
la umbra unui întunecat de necaz
și când această vreme a trecut
e-ntotdeauna prea târziu,
e prea târziu pentru vreun bine
și fericit de prea târziu pentru vreun rău.
E-un timp rămas de așteptare doar,
atât de scurt cât zori să curgă din luceferi
cât somnul celor buni să iasă din țărână
și-această vreme vine,
e singura ce poate să rămână.

Daniel Chirileanu, Corigenți la… a doua venire, pag. 232

UN   CLOPOT

În suflet, funii parcă
De-un clopot sunt legate,
Și vreuna dintre toate
Când rău să miște-ncearcă,
El bate, bate, bate…

Nu funii care-nhamă
La oiște telegarul
Să tragă iute carul;
Nici clopot de aramă
Ce-l toarnă argintarul.

Ci fapte, care toate
Se prind de bolta mintii
Și țin lumina ființei;
Iar clopotul ce bate,
E clopotul conștiinței…

O faptă ce te-atrage
Dar n-are haină bună,
El n-o să te răpună,
Căci funia-i se trage,
Iar clopotul răsună…

Dar, nu la toți; la unii
Al faptei rele tropot
N-aduce-n suflet hohot;
În van vor trage funii
De ruginitu-i clopot!…

Cornel Greissing

Sursa: www.intercer.net