Iudeii identifica a patra fiara cu Roma. – De-a lungul secolelor, Daniel 2 a fost de obicei privit ca alfabetul marilor scheme profetice. Fiind prima viziune explicata, a fost considerata fundamentala pentru cele patru profetii urmatoare ale lui Daniel. Iudeii, in preajma inceputului erei crestine, au fost cei dintai interpreti ai acestui capitol. Se credea ca descria succesiunea a patru puteri mondiale incepand cu zilele lui Daniel urmate de imparatia mesianica. Din declaratiile lui Daniel (cap. 2,38.39; 5,28; 8,20-22) ei au tras in mod just concluzia ca prima era Babilonul, a doua era Imperiul Medo-persan, iar al treilea "Grecia", adica Imperiul Greco-Macedonean al lui Alexandru si al succesorilor sai.
La inceputul erei crestine, Iosif Flavius, istoric-preot iudeu de seama din secolul I si contemporan cu ultimii apostoli, a reiterat interpretarea iudaica acceptata a celor patru imperii. Pentru a evita sa ofenseze Roma, care nu suferea nici un rival, el a fost destul de reticent in ce priveste numirea imparatiei "de fier", care urma sa fie nimicita si inlaturata de imparatia de "piatra" care avea sa umple tot pamantul. El era chiar mai ezitant in ce priveste identificarea pietrei sau imparatiei mesianice care va pune capat Imperiului Roman. Insa iudeul Johanan ben Zakkai, si el din secolul I d.Hr., identifica in mod explicit Roma, pe atunci in culmea puterii ei, au al patrulea imperiu din profetie.
Talmudul, Targumurile si Midras, scrieri cu autoritate, au facut toate din Roma al patrulea imperiu in seria profetica. Midras-ul si Talmudul au inclus si faza eclesiastica ulterioara a Romei. Apor rabinii Eliezer, Saadia, Jefet ibn Ali, Rashi, Abraam ibn Ezra Maimonides, Gersonides, Abravanel, Joseph ben David si indeosebi Manase ben Israel, presarati intre secolele al IX-lea si al XVII-lea, i-au dublat pe autorii crestini ai acelor secole in identificarea celor patru imperii ale lui Daniel, cu piatra reprezentand imparatia mesianica care va veni. Cativa, precum Abraam ibn Ezra, Jefet ibn Ali, si Isaac Avravanel, considerau ca fierul amestecat cu lut ar putea fi Crestinismul si Mahomedanismul. Insa imparatia reprezentata prin piatra inca nu venise si pentru ei era evident ca aceasta nu era biserica crestina, asa cum sustineau majoritatea catolicilor. Cel mai explicit dintre toti a fost Manase ben Israel, care a murit in 1657. El a infiintat prima tipografie ebraica si a slujit ca rabin-sef la Amsterdam. El prezenta cele patru imperii in ordinea acceptata, cele doua picioare fiind puterea romana si mahomedanismul, cele zece degete fiind diviziunile Romei, incheind seria cu "a cincia monarhie a lui Dumnezeu".
Primii crestini asteptau divizarea Romei. – Printre scriitori crestini timpurii, Irineu din Galia, in secolul al II-lea, apeland la profetie pentru a demonstra veridicitatea Scripturii, prezenta aceeasi succesiune a celor patru imparatii, cu cea de-a patra, romana, terminandu-se printr-o divizare in zece. Pentru el Hristos era "piatra" coborand din cer profetizata care urma sa izbeasca chipul dupa prabusirea Romei. Tertulian din Cartagina, din secolul al III-lea, sustinea in mod similar ca la a doua venire a Sa, Hristos va distruge imparatiile seculare ale chipului cvadripartit, si declara ca implinirile trecutului dadeau certitudine in privinta evenimentelor viitoare.
Un interpret timpuriu clasic din secolul al III-lea (decedat in jurul anului 236), Hipolit, episcop de Portus Romanus si scriitor al unui remarcabil comentariu asupra lui Daniel, sustinea ca cele patru puteri mondiale sunt Babilonul, Persia, Grecia si Roma – in care ultima imparatie si perioada declara ca traieste generatia sa. El sustinea mai departe ca degetele de lut si fier, "care vor fi", erau inca in viitor pe vremea lui si afirma ca piatra care izbeste este Hristos, "care vine din cer si aduce judecata asupra lumii".
Eusebiu Pamfhili, din secolul al IV-lea, episcop de Cezareea si faimos "parinte al istoriei bisericesti", de asemenea numea cele patru imparatii indeobste acceptate adaugand ca "dupa acestea patru, imparatia lui Dumnezeu era infatisata ca o piatra care nimicea intregul chip" prin interventie divina. Chiar si contemporanul Aphrahat, inteleptul persan, sustinea acelasi lucru, considerand ca piatra care izbeste este imparatia vesnica si inca viitoare a Domnului Hristos.
Divizarea recunoscuta la momentul cand a avut loc. – Apoi, in timp ce Roma era in curs de prabusire, Sulpicius Severus, din Aquitaine, din secolul al V-lea, a devenit crainicul unei noi impliniri – ca lutul se amesteca deja cu fierul pe vremea lui. "Si aceasta s-a implinit", declara el. Ilustrul doctor al bisericii latine, Ieronim (c. 340-420), sustinea si el fragmentarea progresiva a Imperiului Roman asa cum "majoritatea recunosteau deschis" pe vremea lui, si i-a numit pe cei dintai sfaramatori barbari ai Romei. Exegetul grec Theodoret (c. 386-457), episcop de Cyrrhus din secolul al V-lea sustinea in mod similar ca puterea de fier a Romei era deja slabita datorita amestecului cu lutul, piatra vesnica (Hristos) fiind menita sa distruga natiunile la cea de-a doua venire.
Augustin aplica muntele de piatra la Biserica. – Apoi a venit Augustin sustinand in mod eronat ca profetizata domnie vesnica a Domnului Hristos ar fi domnia prezenta a Bisericii Catolice, despre care el credea ca se afla in plin proces de a deveni pe vremea sa un munte cuprinzand tot pamantul.
Interpretii dinaintea Reformatiunii considera piatra ca fiind in viitor. – Veacurile au trecut. Apoi Ioachim de Floris (decedat in 1202), remarcabil comentator medieval, a reluat explicatia capitolului 2 din Daniel, intr-o forma oarecum incalcita. Cele patru imperii sunt: (1) Haldeu si Medo-persan, (2) Macedonean, (3) Roman si (4) Sarazin, considerand piatra care umple pamantul ca fiind inca viitoare. In curand John Wyclif, profesor la Oxford si "Luceafarul Reformatiunii", in secolul al XIV-lea, spunea si el ca "cele patru monarhii" din Daniel 2, cuprindeau in mod evident Asiro-Babilonia, Medo-Persia, Grecia si Roma. Iar Walter Brute, invatat lolard contemporan declara ca "picioarele chipului" de fier si lut reprezentau "imperiul Romei" sfaramat, care "inca mai dureaza", considerand piatra imparatia care va sa vina a Domnului Hristos.
Reformatorii realmente unanimi cu privire la interpretarea standard. – Cand mijeau zorile Reformatiunii secolului al XVI-lea, dinamicul Marin Luther, dupa prezentarea succesiunii standard a celor patru imperii – Babilonul, Persia, Grecia si Roma – sustinea: "In privinta aceasta toata lumea este de acord". El mai declara si ca piatra este imparatia lui Dumnezeu care va veni. El era sustinut in pozitia aceasta de Melanchthon, precum si de Virgil Solis, Senecker si Oecolampadius. In Elvetia, Tobias Stimmer si in Britania George Joye, Hugh Latimer, Thomas Becon si Thomas Brightman – toti din secolul al XVI-lea – sustineau pozitii similare ca fiind platforma in mod obisnuit acceptata a Reformatorilor.
Contra-Reformatiunea tagaduieste caderea Romei. – Presiunea acuzatiei unanime a tuturor gruparilor protestante, ca Biserica Romana este Antihristul profetizat, era adanc resimtita de papalitate, si a dus la contrainterpretarea profetiei in timpul contra-Reformatiunii si dupa aceasta. Cu privire la Daniel 2, Cardinalul Bellarmine (decedat in 1621), cel mai capabil polemist iezuit, cautand sa abata aplicatia de la biserica romana, sustinea ca Antihrist nu poate sa vina pana la consumarea divizarii Imperiului Roman potrivit cu cererea profetiei.
Aceasta specificare inspirata, insista el, inca nu avusese loc. El sustinea ca cele doua picioare ale colosului metalic reprezentau Roma rasariteana si respectiv apuseana; ca atunci cand Roma apuseana a cazut, piciorul rasaritean inca statea. Iar cand Imperiul Rasaritean s-a prabusit in 1453, piciorul apusean se refacuse deja la momentul acela sub forma Sfantului Imperiu Roman – asadar Roma avusese intotdeauna un picior pe care sa stea. Iar Roma trebuie sa se prabuseasca inainte ca Antihrist sa poata aparea. Asadar, insista el, papalitatea nu e Antihrist.
Interpretii din perioada post-Reformatiunii plaseaza piatra in viitor. – Formulari ale Bisericii Anglicane precum A Short Catechisme, autorizat de Edward VI in 1553, declarau imparatia reprezentata prin piatra ca fiind inca in viitor. Calvin, totusi, inca mai inclina spre conceptia ca piatra reprezinta domnia spirituala a bisericii care urma sa zdrobeasca toate imparatiile pamantesti. Aceasta explica tendintele sale despotice.
In perioada post-Reformatiunii, dupa invatatul Joseph Mede, care a murit in 1638, s-au ridicat John Tillinghast, rector in Biserica Independenta; Thomas Beverley, pastor independent; William Sherwin; Pierre Jurieu, French Huguenot, Sir Isaac Newton; Thomas Newton, episcop anglican; Heinrich Horch; Jean de la Flechere, asociat elvetian al lui Wesley; Hans Wood, laic irlandez; John Willison, cleric scotian; James Bicheno, disident englez; si Christian G. Thube, pastor german, sustinand cu totii succesiunea Babilonului, Persiei, Greciei si Romei, socotita in mod obisnuit pe atunci ca indiscutabila. Picioarele si degetele erau natiunile in care se impartise Roma. Iar piatra se considera cel mai adesea ca reprezinta imparatia Domnului Hristos care va veni.
Americanii din perioada coloniala sprijina conceptiile standard. – Scriitorii americani din perioada coloniala si de la inceputurile nationale din secolele al XVII-lea si al XVIII-lea dublau conceptiile din Lumea Veche. Ephraim Huit din Connecticut, primul comentator sistematic al cartii lui Daniel din Lumea Noua (1644), ramanea la cele patru imperii standard, piatra era imparatia viitoare a Domnului Hristos, iar amestecul lutului cu fierul in picioarele chipului era considerat a fi amestecul Bisericii Romei cu puterile civile ale Europei. In acelasi timp invatatul Thomas Parker, din Massachusetts, insista ca imparatia reprezentata prin piatra nu va fi asezata inainte de a doua venire a Domnului Hristos, care va aduce caderea imparatiilor si prabusirea lui Antihrist. Iar Samuel Hutchinson, laic din Boston, declara ca piatra "inca nu" fusese taiata din munte.
Increase Mather, scriitor prolific despre profetie si presedinte al universitatii Harvard, care a murit in 1723, nominaliza cele patru monarhii si specifica diviziunile, sustinand si el ca piatra nu este inca muntele care umple lumea. Cotton Mather, fiul acestuia, teolog congregationalist, sustinea acelasi lucru. Iar Nicholas Noyes, pastor din Salem, sustinea ca chipul metalic sta pe "ultimele sale picioare", ca si cum ar fi primit o lovitura zguduitoare din partea "Pietrei". Ezekiel Cheever, un director de scoala contemporan din Noua Anglie, de asemenea sustinea ca imparatia Domnului Hristos nu va fi asezata decat dupa trecerea celor patru monarhii.
Benjamin Gale, medic din Connecticut, sustinea ca sectiunea picioarelor si degetelor chipului reprezinta ultima forma a tiraniei romane, in care "puterile civila si eclesiastica sunt unite si amestecate." Samuel Osgood, director general al postelor intre 1798 si 1791, considera ca perioada picioarelor se apropia cu repeziciune de sfarsit, piatra reprezentand a doua venire. Joshua Spalding, premilenialist din Salem, de asemenea sustinea conceptia standard cu privire la cele patru imperii, piatra izbind chipul la a doua venire. Si, in fine, David Austin, fost pastor prezbiterian, sustinand ca lutul si fierul reprezenta puterea statala si puterea bisericeasca, declara ca nimicirea lor se va realiza prin prezisa izbire a chipului de catre piatra.
Secolul al nouasprezecelea prezinta un tablou impresionant. – In secolul al XIX-lea, Manuel Lacunza, preot si scriitor iezuit chilian, termina profetia chipului metalic cu cele zece degete ale picioarelor de fier ca fiind regatele pretins crestine romano-gotice din Europa Apuseana si piatra ca imparatia Domnului Hristos. El accentua continuarea divizarii, in ciuda casatoriilor intre familiile regale si declara ca biserica medievala nu era imparatia reprezentata de piatra.
In Marea Britanie au fost multi comentatori proeminenti, anglicani, prezbiterieni, baptisti si alti nonconformisti, care au prezentat invataturi similare intre 1805 si 1822, accentuand aceleasi patru puteri mondiale si picioarele si degetele din fier si lut ale Europei faramitate – nu putini comentatori nominalizandu-le chiar – iar piatra prezentand-o ca fiind imparatia viitoare a Domnului Hristos, a lui Dumnezeu sau a lui Mesia. Pe langa acestia, Episcopul Daniel Wilson din India, Francois Samuel Robert Louis Gaussen din Elvetia si J. H. Richter din Germania prezentau aceeasi invatatura.
Americanii din secolul al nouasprezecelea aproape unanimi. – Nu doar mileritii, ci si majoritatea comentatorilor cartii lui Daniel din Statele Unite care au scris intre 1798 si 1844, erau in general de acord asupra faptului ca cele patru parti metalice ale chipului profetic simbolizau Babilonul, Medo-Persia, Grecia si Roma, cu picioarele si degetele din fier amestecat cu lut ca fiind natiunile divizate ale Europei. Unii au mers pana acolo incat sa spuna ca amestecul acesta reprezenta totodata unirea dintre biserica si stat. Si toti acestia afirmau ca piatra care trebuie sa sfarame natiunile si sa umple pamantul este viitoarea imparatiei a Domnului Hristos.
Acelasi lucru este valabil pentru sutele de crainici mileriti care au scris si au predicat intensiv in prima parte a anilor 1840′. Pozitiile milerite asupra profetiei acceptate in mod obisnuit au fost obtinute in mare masura printr-o serie de vreo 18 conferinte generale ale clericilor si altor lideri care adoptasera cauza milerita. Acestia veneau din toate gruparile religioase: baptisti, congregationalisti, prezbiterieni, metodisti, episcopalieni, crestini, reformati olandezi, etc. Aici, in conferinta, au ajuns la concluzii pe care apoi le-au proclamat lumii prin brosuri, tratate si carti si prin grupul lor de periodice raspandite din Maine in Ohio si de la Montreal pana la Baltimore si Washington, D.C. Acesta cuprindea peste 30 de publicatii nationale si locale, permanente si temporare, cu un tiraj neobisnuit de mare pentru vremea respectiva. Iar acestea au vorbit realmente intr-un singur glas, fiind de acord in toate punctele esentiale asupra marilor scheme profetice ale lui Daniel si asupra perioadelor de timp legate de ele.
Lantul martorilor acopera era crestina. – In concluzie, Daniel 2 a fost interpretat, intr-o unanimitate remarcabila de catre interpreti deopotriva iudei, romano-catolici si protestanti de-a lungul a aproape 2000 de ani, ca vorbind despre cele patru puteri mondiale de la Babilon la Roma. Picioarele si degetele chipului metalic din profetie au fost recunoscute ca fiind Imperiul Roman divizat, continuand pana astazi sub forma natiunilor moderne ale Europei apusene. Diferentele principale, in afara de variatia asupra semnificatiei celei de-a patra imparatii – regatele elenistice sau Roma – au fost: 1) ca iudeii considerau piatra doar ca viitoarea imparatie mesianica,2) ca romano-catolicii considerau piatra ca fiind biserica romana actuala, intr-un proces inexorabil de a deveni muntele care umple lumea; si 3) ca majoritatea protestantilor au interpretat-o ca fiind viitoarea imparatie care va fi intemeiata de Domnul Hristos la a doua Sa venire.
Prin urmare, Adventistii de Ziua a Saptea, sunt in acord cu interpretarea istorica fundamentala a lui Daniel 2 – patru puteri mondiale, Roma divizata in zece regate, cu toate legaturile lor de casatorie, asocierile si aliantele lor zadarnice, lutul amestecat cu fierul implicand totodata amestecul "statului cu biserica", intemeierea apropiata a imparatiei lui Dumnezeu care se va realiza printr-o interventie divina in treburile omenesti prin a doua venire a Domnului Hristos, cand perioada alocata domniei lui Antihrist se va sfarsi in cele din urma.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
