.
Ne gasim cu studiile noastre la capitolul 8 al cartii proorocului Daniel. Acest capitol cuprinde relatarea celei de a doua viziuni profetice. Aceasta are loc la numai 2 ani de la primirea celei dintîi viziuni descrise în capitolul 7, viziune cu care ne-am ocupat în ultimele 3 prelegeri. Dupa ce în versetul 1 profetul Daniel localizeaza în timp aceasta viziune, în versetul 2 el încearca sa o localizeze si în spatiu, spunînd: "Cînd am avut vedenia aceasta mi s-a parut ca eram în capitala Susa în tinutul Elam si în timpul vedeniei mele ma aflam lînga rîul Ulai."
Mentionarea cetatii Susa întelegem ca are drept scop de a preciza nu neaparat locul în care se gasea în acel moment Daniel ci mai degraba locul în care are loc viziunea. De altfel si Ioan, vizionarul de pe insula Patmos pare de multe ori în relatarile viziunilor sale ca se gaseste ba în cer, ba pe pamînt sau pe un munte înalt, sau undeva la marginea marii, cînd de fapt el fusese în mod fizic tot timpul numai pe insula Patmos.
La data cînd are loc aceasta viziune armatele lui Cirus erau chiar în preajma Babilonului si este foarte posibil ca Daniel se gasea înauntrul zidurilor acestei cetati si nu în Susa. O scurta privire asupra acestei viziuni este suficienta pentru a ne da din nou de înteles ca aici în capitolul 8 avem de a face cu aceleasi puteri care au fost prezentate ca jucînd un rol important pe arena lumii. De ce a fost nevoie de aceasta repetare, este întrebarea.
De altfel, gîndindu-ne la cele patru Evanghelii de ce a fost nevoie de toate cele patru, de vreme ce mai toate vorbesc despre aceleasi persoane, întîmplari sau învataturi? Sau sa ne gîndim de cîte ori profetul Isaia a descris invazia asiriana, sau a adresat solii privind nimicirea Babilonului, Tirului, Egiptului, Moabului si altor cetati, natiuni sau puteri? Ne întrebam din nou de ce a fost nevoie de repetarea lor? Aceasta este de fapt o parte a planului dupa care lucreaza Dumnezeu, care da, asa cum însusi proorocul Isaia precizeaza în capitolul 28 cu versetul 13, "învatatura peste învatatura, învatatura peste învatatura, porunca peste porunca, porunca peste porunca, putin aici putin acolo".
Repetitia este mama învataturii, se zice. Si pe buna dreptate. Un lucru important, pentru a fi pastrat viu, nealterat în minte, trebuie repetat mereu si mereu si privit din toate unghiurile, pentru ca astfel sa fie cît se poate de bine înteles si asimilat. De cele mai multe ori noi ne dovedim atît de greoi în firea noastra, în a crede, a învata sau a accepta un lucru, încît o simpla privire fugitiva nu ar fi suficienta. Iata de ce adeseori sîntem chemati de Dumnezeu sa ne aducem aminte de un fapt, de o cerinta a Sa, sau de o anumita experienta traita în prezenta Lui, sa le împrospatam mereu si mereu în memoria noastra. Aduceti-va aminte de nevasta lui Lot. Adu-ti aminte de ziua Sabatului ca s-o sfintesti. Adu-ti aminte de tot drumul pe care te-a calauzit Dumnezeu.
Uneori însa, stînd în fata unei repetitii, ne putem însela, cum este cazul aici cu viziunea din capitolul 8. Unele dintre ele sînt numai în mod aparent repetitii. Privind mai atent la ele ajungem sa descoperim ca de fapt ele prezinta noi elemente care dezvolta în final noi situatii si implica noi atitudini, noi datorii, noi fagaduinte.
Sa privim dar mai atent asupra acestei viziuni. In viziunea ce ni se prezinta în capitolul 8 asistam la o lupta între doua animale domestice: un berbec si un tap. "Am ridicat ochii, m-am uitat si iata ca într-un rîu statea un berbece si avea doua coarne. Coarnele acestea erau înalte, dar unul era mai înalt decît celalalt si cel mai înalt a crescut cel din urma. Am vazut cum berbecele împungea cu coarnele spre apus, spre miazanoapte si spre miazazi. Nici o fiara nu putea sa-i stea împotriva si nimeni nu putea sa-i scape pe cine-i cadea în mîna, ci îi facea ce vroia. Si a ajuns puternic. Pe cînd ma uitam cu bagare de seama iata ca a venit un tap de la apus si a cutreierat toata fata pamîntului fara sa se atinga de el. Tapul acesta însa avea un corn mare între ochi. A venit pîna la berbecele care avea coarne si pe care-l vazusem stînd în rîu si s-a repezit asupra lui cu toata puterea lui. L-am vazut cum s-a apropiat de berbece, s-a aruncat încruntat asupra lui, a izbit pe berbece si i-a frînt amîndoua coarnele fara ca berbecele sa i se fi putut împotrivi. L-a trîntit la pamînt si l-a calcat în picioare si nimeni n-a scapat pe berbece din mîna lui".
Sper, stimati cititori, ca aici nu este vorba de o lupta crîncena între un berbece si un tap. Ce ar fi putut fi atît de important într-o asemenea confruntare încît sa retina atentia unui profet si astfel sa gaseasca un loc pe paginile sfinte ale Bibliei? Nu, lupta nu este între doua animale ci între fiinte omenesti; între niste puteri omenesti. In aceasta privinta profetia nu ne lasa nici o îndoiala. Insusi Daniel a simtit ca în spatele acelei scene cu un berbece si un tap în plina lupta se afla un înteles mult mai adînc. De aceea relateaza în versetul 15: "Pe cînd eu Daniel aveam vedenia aceasta si cautam s-o pricep, iata ca înaintea mea statea cineva care avea înfatisarea unui om. Si am auzit un glas de om în mijlocul rîului Ulai, care a strigat si a zis: ‘Gabriele, tîlcuieste-i vedenia aceasta’. El a venit atunci lînga locul unde eram si la apropierea lui m-am înspaimîntat si am cazut cu fata la pamînt. El mi-a zis: ‘Fii cu luare aminte fiul omului, caci vedenia priveste vremea sfîrsitului’. Apoi mi-a zis: ‘Berbecele pe care l-ai vazut cu cele doua coarne, sînt împaratii mezilor si persilor. Tapul este însa împaratia Greciei si cornul cel mare dintre ochii lui este cel dintîi împarat’".
Sa ne oprim putin aici. Ceea ce am citit pîna aici pare sa fie o simpla varianta a ceea ce am mai citit în capitolul 2 cu ocazia visului lui Nebucadnetar si în capitolul 7 cu ocazia primei viziuni a lui Daniel, toate trei vorbind despre aceeleasi prime trei împaratii mondiale: Babilonia, Medo-Persia si Grecia, lasîndu-ne impresia ca avem de a face cu niste imagini fotografice ale aceluiasi subiect dar luate din unghiuri diferite. Intr-un fel da, asa ar fi, dar în realitate fiecare imagine are individualitatea ei. Desi fiecare în parte au de a face cu acelasi subiect, este aproape imposibil sa le poti întelege corect sau sa obtii o concluzie deplina asupra subiectului în sine daca nu iei fiecare imagine în parte s-o analizezi în mod atent.
Priviti înca o data asupra imaginilor din visul lui Nebucadnetar. E drept, avem acelasi subiect, acela al marilor împaratii mondiale în succesiunea lor. Dar în visul lui Nebucadnetar accentul este pus pe latura politica, istorica, lumeasca, pe felul în care un om important din lumea aceasta ar putea fi impresionat, în felul în care un razboinic al veacurilor ar putea vedea istoria în desfasurarea ei. Pentru vremea aceea cînd în arta militara de abia aparusera masinariile de asediu, berbecii cu care se strapungeau ziduri sau porti de cetati, sau acele masinarii de aruncat pietre de materiale incendiare, împaratia lui Dumnezeu apare sub forma umila a unei pietre mici, care se desprinde din munte fara ajutorul sau iscusinta vreunei mîini omenesti, fara strategii si calcule balistice.
Acea piatra însa cade precis asupra tintei. Este dirijata totusi de o mîna nevazuta, si un ochi supraomenesc urmareste cu atentie atît traiectoria ei cît si efectul loviturii. Prima viziune a lui Daniel este oarecum o schita si mai specifica si mai particulara a acelorasi puteri mondiale, dar vazute prin prizma unui ochi spiritual, de catre un om al lui Dumnezeu, un om al credintei, care apreciaza evenimentele si situatiile dupa criterii morale.
In aceasta viziune niste fiare cumplite iau locul acelor metale, mai mult sau mai putin pretioase, iar împaratia lui Dumnezeu apare în valoarea ei reala, morala, în slava ei, ca un fel de încoronare a tot ceea ce este omenesc. Vedem un final în care Fiul Omului vine pe norii cerului avînd în mîna Sa cea mai înalta învestitura a tronului cel vesnic al lui Dummnezeu. Visul lui Nebucadnetar, cred ca ati remarcat, nu continea nici o referinta privind faradelegile celui de al 11-lea corn, cornul cel mic, care ajung în cele din urma la culme si care fac în final necesara marea zi a judecatii divine. In viziunea lui Daniel acel corn mic este de fapt obiectivul principal asupra caruia privitorul trebuie sa-si îndrepte atentia. El este inamicul numarul 1 al Fiului lui Dumnezeu, al poporului celor sfinti, al legii lui Dumnezeu si al împaratiei vesnice a lui Dumnezeu.
Pentru acel corn mic este pregatita o zi a judecatii si a mîniei divine, lucru care nu este nicidecum amintit în cele ce au fost prezentate lui Nebucadnetar în vis. Tot astfel stau lucrurile si cu viziunea de care ne ocupam acum, cea din capitolul 8. Desi ea pare sa strabata pentru a treia oara aceeasi cale batatorita a prezentarii împaratiilor mondiale, ea are totusi un punct de vedere deosebit de celelalte doua dinaintea ei.
In cele doua prezentari de mai înainte am urmarit niste scene în care puterile lumesti erau prezentate într-o forma globala, fara nici o distinctie pentru evrei si neamuri. Era mai degraba un fel de prezentare a doua lumi în conflict: o lume în care domina omenescul care ocupa primul plan al istoriei pamîntului, dupa care în mod inevitabil urmeaza împaratia lui Dumnezeu, care spulbera tot ce este omenesc si se instaleaza cu putere si slava. Intîi este prezentata o istorie exterioara, materiala în care valorile sînt apreciate dupa cele ce izbesc privirea si au un pret omenesc, ca apoi sa vedem cum se deschid portiile unei istorii de natura spirituala în care sfintenia si credinciosia fata de legea divina au pretul cel mai mare înaintea lui Dumnezeu.
Ar mai fi un aspect care n-ar trebui pierdut din vedere: pîna la capitolul 7, limba care a fost folosita în redarea acestor profetii este limba obisnuita a epocii si a locului si anume aramaica si nu ebraica; în timp ce aceste viziuni din capitolul 7 si 8 cît si celelalte care urmeaza acestora sînt prezentate în limba iudaica. Puterile mondiale pe care Daniel le vede si le aude de data aceasta, aici în capitolul 8 sînt receptionate nu de un om de lume, ca Nebucadnetar de pilda, sau ca un om spiritual, un simplu om din poporul celor sfinti, ci el le vede si le aude toate ca un profet iudeu, ca fiind un subiect de deosebit interes pentru poporul sau. Aceste este de altfel si motivul pentru care Babilonul, forta dominanta a timpului cînd Daniel a avut aceasta viziune, nici macar nu mai este amintit aici în capitolul 8, deoarece Babilonul îsi jucase rolul sau în viata poporului iudeu, rol pentru care Dumnezeu chemase Babilonul sa paseasca pe arena istoriei. Acum ceasul caderii lui se apropia cu repeziciune.
De aici înainte Babilonul nu urma sa mai aiba nici o implicatie în istoria poporului ales al lui Dumnezeu. Din acelasi motiv nimic nu se mai aminteste în mod special în acesta viziune cu privire la cea de a patra împaratie, aceea a Romei. Aceasta împaratie apare mai degraba inclusa în cea de a treia împaratie. De asemeni, în aceasta profetie din capitolul 8 nu auzim nimic despre cele zece coarne ale celei de a patra fiare, decît daca admitem ca ele sînt reprezentate de cornul cel mic, care, ni se spune ca a crescut dintr-unul din cele patru coarne ale tapului, si despre care afla în versetul 9 ca la rîndul lui s-a marit nespus de mult spre miazazi, spre rasarit si spre tara cea minunata. In schimb însa, cînd privim cu atentie asupra acestei viziuni, aflam ca ea are referinte precise cu privire la o ostire sau o ierarhie spirituala, cu privire la capetenia acestei ostiri, la jertfa necurmata, la locasul cel sfînt si tara minunata.
Desi este vorba aici de aceleasi puteri mondiale, accentul însa se pune pe ceea ce interesa în mod deosebit pe poporul iudeu, iar toate celelalte lucruri sînt asezate pe un plan secundar. Ceea ce pentru Nebucadnetar aparea ca fiind un segment al unui corp omenesc în care bratele si pieptul erau de argint, si ceea ce pentru Daniel în viziunea din capitolul 7 aparea ca un urs fioros, aici în capitolul 8 imaginea se schimba cu aceea a unui berbece cu doua coarne. Schimbarea simbolului este clara, este o adaptare potrivita aceea ce poporul iudeu trebuia sa descifreze în aceasta viziune. Medo-Persia simbolizata aici prin berbecul cu doua coarne, privit în relatia lui cu poporul Israel nu avea sa fie un fel de fiara salbatica pornita sa devoreze, ci mai degraba o putere spînitoare prietenoasa, care din punct de vedere religios împartatea destul de multe puncte comune cu religiile semitice ale zonei si cu sistemul teocratic al lui Israel. Aceasta este de fapt puterea mondiala care a refacut fiinta poporului Israel dupa cei 70 de ani de captivitate în Babilon si ajutat la rezidirea templului si la reînfiintarea serviciilor religioase ale lui.
Multi dintre iudeii care au ales sa locuiasca în rîndul populatiei medo-persane aveau sa ocupe locuri importante în societate si în guvern si sa exercite o influenta covîrsitoare asupra lor, asa cum reiese din acea carte minunata a istoriei lui Estera. Vazuta prin prizma prin care s-a manifestat ca putere mondiala, da, Medo-Persia a fost o putere feroce, un urs care facea ravagii. Dar în legatura ei cu Israel ea s-a dovedit a fi asemenea unui animal domestic inofensiv. Un berbec cu doua coarne, o împaratie în care se întîlnesc doua natiuni care împreuna reprezinta o forta. Daniel a privit cum berbecele împungea cu coarnele spre apus, spre miazanoapte si spre miazazi, fapt care denota agresivitate militara îndreptata împotriva Babilonului, Asiriei, tarilor Asiei Mici, tarilor din jurul Marii Carspice si împotriva tarilor din sudul Mediteranei, Egiptul si Libia. Istoria confirma veracitatea împlinirii acestei profetii.
Sa mergem mai departe. Ceea ce în chipul omenesc din visul lui Nebucadnetar era înfatisat prin pîntecele si coapsele de arama, iar în prima viziune a lui Daniel ca un leopard cu patru capete si patru aripi, aici în viziunea din capitolul 8 este prezentat sub imaginea unui tap. Nu-i nici o îndoiala ca aici este vorba de Imperiul Greco Macedonean al lui Alexandru cel Mare, iar cornul cel mare al tapului fiind el, cel dintîi împarat al lui, asa cum a precizat lui Daniel însusi îngerul Gabriel. In ceea ce priveste caracteristicile întelepciunii, curajului, vitezei si setei de a da lovituri mortale fulgeratoare, Grecia a fost asemenea unui leopard; dar fata de poporul iudeu ea a fost o putere ce parea si mai domestica, si mai de treaba.
Iosif Flavius relateaza într-una din lucrarile sale istorice ca atunci cînd Alexandru Macedon a ajuns cu ocazia campaniilor sale în Palestina, la portile Ierusalimului, hranit de vanitatea sa de mare cuceritor al lumii, s-a gîndit sa-si ridice bratul sau si asupra acestei cetati. Dar un vis deosebit pe care cerul i l-a dat atît lui cît si marelui preot iudeu, l-a retinut sa mearga mai departe în satisfacerea ambitiilor sale militare si, mai mult l-a determinat sa priveasca în mod favorabil la acest popor. Si istoria spune ca atunci cînd marele cuceritor al lumii s-a întîlnit fata în fata cu marele preot si a vazut pe fruntea acestuia mitra de aur pe care era scris numele lui Iahve (numele ebraic al lui Dumnezeu), el s-a plecat înaintea marelui preot în semn de omagiu si i-a întins mîna dreapta în semn de prietenie. Intrînd apoi în Ierusalim, se mai spune ca Alexandru Macedon ar fi adus jertfe în semn de închinare înaintea Dumnezeului lui Israel, iar preotii i-au adus cu acea ocazie sa citeasca tocmai cartea proorocului Daniel la locul acesta din capitolul 8 în care statea scris despre el. Si istoria se încheie aratînd cît de impresionant a fost Alexandru Macedon de aceasta descoperire profetica referitoare la persoana sa încît a ascultat cererea fruntasilor natiunii Israel si pretutindeni pe întinsul imperiului sau a acordat israelitilor libertate de a se bucura de legile si traditiile lor religioase, de a sarbatori zilele lor festive si au fost scutiti de a plati tribut în acei ani sabatici.
Nu stiu cît de mult adevar este în aceasta poveste, mai ales cînd vine de la istorician de origine israelita tentat sa zugraveasca istoria în mod favorabil pentru poporul sau. Stiu însa cu siguranta ca între leopardul din prima viziune si tapul din a doua viziune era o mare deosebire. Oricum pîna aici, istoria careia îi putem da crezare a confirmat profetia si a ales sa mearga pe traiectoria trasata de Acela care troneaza mai presus de toate si de toti. Oare nu este aici o lectie si pentru noi? Oare nu ar trebui privind la exactitatea cu care si-a urmarit Dumnezeu prezicerile Sale si a purtat de grija poporului Sau de atunci sa încetam sa ne mai temem, sa mai murmuram si sa ne lasam cuprinsi de îndoieli cu privire la felul în care El alege sa conduca vietile noastre? El care a stat necontenit la cîrma merilor evenimente ale lumii, El care a tinut în mîna Sa vietile tuturor popoarelor si a fiecarui om. El care a spus ca nici macar o vrabie nu cade pe pamînt fara voia sau stirea Tatalui nostru din cer, cum nu va pretui cu mult mai mult pe fiecare din noi? De ce nu ne-am pleca în clipele noastre de cumpana, de teama sau disperare înaintea Tatalui nostru din cer? De ce nu ne-am aseza atunci, mîna noastra în mîna Sa si sa-I spunem: Doamne, condu Tu viata mea cum îti place. Ma asez de buna voie la dispozitia voiei Tale si a planurilor Tale cu mine, pentru ca sînt sigur ca nimeni si nimic nu ma va desparti de dragostea Ta. De aceea iata-ma, sînt al Tau. Primeste-ma în numele dragostei Tale infinite pe care mi-ai aratat-o prin jertfa Fiului Tau si-al meu Mîntuitor Iisus Christos. Ajuta-ma sa fiu si sa ramîn al Tau pentru totdeauna. Ajuta-ma sa Te ascult si sa Te proslavesc. Fii Tu pe deplin stapînul vietii mele si-Ti multumesc pentru toate în numele Domnului meu Iisus Christos. Amin!
Pastor Cureteu Octavian
Cu permisiune
