.
Iata-ne ajunsi la un moment foarte important în studiile noastre din cartea lui Daniel. Vom trece acum de la partea istorica a continutului cartii la partea a doua, care prin excelenta este profetica. Prima parte consta, asa cupa cum deja ati remarcat, dintr-o succesiune de tablouri istorice care stau in directa legatura cu viata personala a profetului Daniel si a unor persoane importante cu care el a avut de a face: prieteni, împarati si înalti slujitori împaratesti. In ce priveste partea a doua, ea este un fel de antologie profetica a viziunilor pe care Daniel le-a primit în diferite ocazii din partea cerului pe parcursul vietii sale, la care inspiratia divina a adaugat uneori si cateva explicatii cu caracter de interpretare a acelor viziuni. Desigur ca în cea de a doua parte nu putem spune ca elementele de istorie personala ar lipsi cu desavarsire, însa prezenta lor este explicata mai degraba de dorinta lui Daniel de a ne da anumite informatii privind timpul si împrejurarile în care el a primit viziunile respective.
Suntem deci cu studiile noastre la capitolul 7. In ce priveste timpul în care au loc cele scrise în acest capitol, asa cum ni se spune în mod direct în versetul 1 apartine primului an al domniei împaratului Belsatar. Prin aceasta domnie a ultimului împarat babilonian urma sa se încheie cea mai grea perioada plina de tot felul de necazuri, umilinte si suferinte ale poporului ales al lui Dumnezeu ajuns în captivitatea Babilonului. In timpul unui somn de noapte, atunci cand mintea omului este cu totul absenta fata de lucrurile care se întampla în afara lui, Daniel primeste din partea lui Dumnezeu un vis impresionant. Daca ne luam timp sa citim cu atentie relatarea acestui vis, asa cum apare în capitolul 7, descoperim ca de fapt visul este alcatuit dintr-o succesiune de 5 scene, sau tablouri profetice care au loc cand pe pamant, cand în cer. Acele scene au retinut si au tulburat atat de mult gandurile lui Daniel încat, asa cum el însusi declara în ultimul verset din capitolul 7, "mi s-a schimbat culoarea fetei".
Sa ne lua timp acum sa privim asupra primului tablou profetic. în el vedem o mare biciuita de vant din toate directiile, framantandu-si adancurile, o mare cu valuri amenintatoare care se napustesc unele peste altele cu zgomot, cu furie. Sa privim împreuna cu Daniel. Iata cum deodata, din valurile furioase ale marii, ies la suprafata rand pe rand patru fiare neobisnuite. Prima seamana cu un leu, dar lucru ciudat, acel leu avea aripi de vultur. A doua era un urs care s-a asezat într-o rana avand în gura trei coaste. Dupa aceasta fiara a urmat a treia, un leopard neobisnuit care avea patru aripi si patru capete. Dupa aceea a fost vazuta iesind din mare a patra fiara, care avea, asa cum înfatiseaza profetul, o înfatisare nespus de grozav de înspaimantatoare si de puternica. Ea avea niste dinti mari de fier; manca sfarama si calca în picioare ce mai ramanea. Aceasta ultima fiara era cu totul deosebita de toate fiarele de mai înainte si avea zece coarne. La un moment dat din mijlocul lor a iesit un corn mic, despre care se spune ca avea ochi ca de om si o gura care vorbea cu trufie. Si a fost vazut cum dinaintea acestui corn au fost smulse trei dintre cele dintai coarne.
Luati-va va rog timp, stimati cititori, si cititi cu atentie descrierea acestor fiare profetice. Ce imaginatie omeneasca ar fi putut concepe un tablou mai viu, mai real, mai potrivit cu cele ce aveau sa fie cele 4 mari puteri mondiale care rand pe rand, ridicandu-se din valurile înspumate ale lumii, ale popoarelor, urmau sa stapaneasca arena istoriei din zilele lui Daniel si pana astazi. Ce mana putea zugravi mai sugestiv, mai impresionant, caracteristicile fiecarei împaratii mondiale? Desigur ca si noi, ca si înteleptii si vrajitorii Egiptului antic, gasindu-ne în fata unei minuni divine, în fata unei descoperiri totale a puterii si întelepciunii lui Dumnezeu, asa cum este aceasta viziune primita de Daniel, nu vom putea sa ne abtinem sa nu exclamam: "Aici este cu adevarat degetul lui Dumnezeu". Ceea ce întareste si mai mult caracterul divin al acestei descoperiri este faptul ca Dumnezeu nu numai ca a facut cunoscut lui Daniel cu mult înainte traseul istoriei, încat el a luat toate masurile necesare ca sa fereasca aceasta profetie de orice speculatii si erori de interpretare.
Tocmai de aceea la versetele 16.17 si 23 Daniel primeste în mod expres interpretarea cerului la vedenia sa prin cuvintele: "Aceste patru fiare mari, sunt patru împarati, care se vor ridica pe pamant". Referindu-se la cea de a patra fiara, glasul ceresc îi da lui Daniel urmatoarea explicatie: "Fiara a patra este o a patra împaratie care va fi pe pamant". Ecuatia este deci clara: acolo unde este un împarat, trebuie sa existe neaparat si o împaratie. Deci în aceasta viziune este vorba în realitate de 4 mari împaratii mondiale care aveau sa iasa din marea cea mare a framantarilor sociale si politice si a vanturilor razboaielor care urmau sa bantuie asupra lumii. In privinta acestor patru fiare vazute de Daniel în viziune este necesar sa subliniez faptul ca numai cu extrem de rare exceptii toti comentatorii profetici din toate generatiile au vazut în ele un fel de reprezentare si mai vie si mai reala a celor patru împaratii mondiale vazute de Nebucadnetar în vis sub forma unui chip omenesc reprezentat prin cele patru metale diferite: aur, argint, arama si fier.
Capul de aur al chipului din visul lui Nebucadnetar reprezentand împaratia Babilonului, apare aici în capitolul 7 reprezentat printr-o fiara care se aseamana cu un leu ce avea patru aripi. Trebuie sa va spun ca reprezentarea împaratiilor prin chipuri de animale era un obicei împamantenit în antichitate. Aceste simboluri de animale erau aplicate pe steaguri, pe arme, monumente, monede sau sigilii imperiale. De pilda imaginea leului era corespunzatoare pentru Babilon. Combinatia de leu cu aripi de vultur era în mod frecvent întalnita în lucrarile edilitare si de arta ale Babilonului, prima din cele patru împaratii. Leul, ca împarat al fiarelor campului, iar vulturul, ca împarat al pasarilor. Leul fiind vestit prin puterea lui, iar vulturul prin taria, rezistenta, curajul si întinderea zborului sau, acestea reprezentau cum nu se putea mai bine imperiul Babilonian ajuns pe culmile gloriei lui. Puterea acestui imperiu a fost resimtita nu numai în lumea Mesopotamiei, ci mai mult, de la Marea Mediterana pana la Golful Persic si din Asia Mica pana în Egipt.
In desfasurarea vedeniei profetul Daniel vede cum leului i s-au smuls la un moment dat aripile, astfel ca leul nu mai era în stare sa zboare ca un vultur care se arunca asupra prazii. Fara îndoiala ca acest detaliu profetic se refera la timpul cand în evolutia acestei împaratii Babilonul avea sa-si piarda însemnatatea si rolul sau, gloria si puterea ei. La un moment dat leul este vazut stand drept în picioare ca un om si ca i s-a dat o inima de om. Aceasta precizare indica asupra faptului ca leul babilonian în trecerea vremii avea sa-si piarda puterea lui de leu fiind readus la puterea obisnuita a unui om obisnuit. De pilda regele Richard al Angliei a fost supranumit Richard inima de leu, deoarece în seama acestui rege se punea mult curaj si o îndrazneala nemaiîntalnita. O inima de om adesea este zugravita spre a zugravi o stare de lasitate, timiditate, slabiciune, caracteristici atat de bine potrivite Babilonului de mai tarziu, depravat si slabit de luxul, violenta si mandria lui necugetata.
Argintul din chipul visat de Nebucadnetar este aici în viziunea lui Daniel reprezentat prin viziunea unui urs. Amandoua reprezentarile vorbesc despre aceeasi împaratie – Medo-Persia. Dupa cum argintul este inferior aurului, tot asa, în multe privinte ursul este inferior leului. Totusi, ursul acesta din profetie este si el crud, rapace, caracteristici pe care profetul Isaia în capitolul 13 din cartea sa le-a asezat în dreptul mezilor. Ati remarcat faptul ca ursul a fost vazut sezand pe o rana? Talcuitorii profetiei au vazut în aceasta o indicatie clara ca aceasta împaratie, desi alcatuita din doua mari segmente, mezii si persii, numai unul din segmente avea sa fie mai important în istorie. Ceea ce s-a si întamplat. Persii s-au impus ca putere dominanta în regatul medo-persan chiar înainte ca Medo-Persia sa fi cucerit Babilonul. Cele trei coaste din gura ursului sunt considerate de cei mai multi interpreti ai profetiei ca fiind o aluzie la cele trei mari regate pe care ursul medo-persan le-a devorat si anume: regatul Egiptului, al Libiei si Babilonului. Regatul Medo-Persan avea sa dureze 203 ani de la anul 539 pana la ani 336 Î.Hr.
A treia fiara care a fost vazuta iesind din mare, era asemenea unui pardos. Acest regat este totuna prin regatul simbolizat prin arama din visul împaratului Nebucadnetar. Leopardul este un animal feroce si carnivor, recunoscut prin agerimea si repeziciunea miscarilor lui. Adaugati va rog la aceste caracteristici înca alte doua: suplete si siretenie, si vedeti avea astfel imaginea completa a împaratiei Greciei. Cred ca întelegeti ca aici nu este vorba de Grecia zilelor noastre, ci de Grecia din timpul lui Alexandru Macedon, prin care s-a inaugurat perioada elenistica a istoriei lumii, cuprinsa între anii 338 si 146 Î.Hr.
De remarcat este faptul ca pardosul din viziunea lui Daniel avea patru aripi. Cu toate ca pardosul este el însusi o faptura iute, renumit prin agilitatea luinaturala, totusi aripile adauga un spor de viteza, vrand prin ele sa se sublinieze în mod corespunzator uimitoarea viteza cu care Alexandru Macedon avea sa-si duca pretutindeni campaniile sale militare. Notati: nu doua aripi ci patru. Este vorba aici de o repeziciune superlativa. Aceasta a fost de fapt caracteristica de seama a tacticii sale militare. In 11 zile Alexandru Macedon si ostile sale au parcurs 500 de km pentru a cuceri Babilonul. Dar, despre acelasi pardos din viziune mai aflam ca avea si patru capete.
Aceasta era o prevestire cu privire la viitorul imperiului sau. Alexandru Macedon a visat sa fie la carma unui imperiu universal si el a sperat sa vada acest vis împlinit dar moartea sa timpurie a pus definitiv capat planurilor sale fapt pentru care imperiul sau a fost împartit în patru mari regate stapanite de cei patru generali de seama ai armatei sale: Casandru, Lisimah, Seleuc si Ptolemeu. Casandru avea sa domneasca peste Macedonia si Grecia, Lisimah avea sa domneasca peste Tracia si o parte din Asia Mica, Seleuc detinea cea mai mare parte din imperiul Medo-Persan, parte din Asia Mica, Siria de nord, Mesopotamia si rasarit. Ptolomeu avea sa detina suveranitatea peste Egipt, Palestina si o parte din Asia Mica. Dar, chiar si în faza lui divizata dupa moartea lui Alexandru Macedon, imperiul Greco-Macedonean a reusit sa ramana o întrupare a idealurilor întemeietorului lui: o lume unita prin limba, filozofie, comert si civilizatie.
Sa privim acum si asupra ultimei fiare pe care Daniel a vazut-o cum se ridica din mare. Aceasta fiara, a patra, se spune în versetul 7 ca avea o înfatisare nespus de grozav de înspaimantatoare si de puternica. In lumea animala, oricat am cauta, nu gasim nici o fiara care sa semene cu aceasta, asa cum fusese cazul cu fiecare din primele trei fiare. Istoria ne obliga sa vedem în aceasta fiara simbolul împaratiei Romei, este vorba de Roma de fier din visul lui Nebucadnetar. Istoriceste vorbind, trecerea de la un imperiu la altul a fost un proces gradat, care s-a consumat pe parcursul zecilor de ani. De pilda, la anul 200 Î.Hr. Roma ajunsese stapana meleagurilor de apus ale Mediteranei, începand ca putin cate putin privirea si interesele si sa fie atrase de rasarit unde mai tarziu avea sa devina o forta dominanta, în anul 197 Î.Hr. Roma a biruit Macedonia si a asezat sub protectia sa statele grecesti.
In anul 168 Î.Hr. prin batalia de la Pitna, Roma a pus capat regatului macedonean si în anul 146 vedem cum în sfarsit Roma proclama si anexeaza Macedonia la teritoriile ei ca pe orice alta provincie romana. Acest proces de continua asimilare a noilor teritorii grecesti s-a încheiat la anul 30 D.Hr. Profetia viziunii lui Daniel ne spune despre fiara astfel: "Fiara manca".
Iata ce marturisea un scriitor versat despre Roma: "Fiara romana tinea toata lumea cunoscuta sub fiarele ei grozave. Dintii ei mari de fier stau ca o marturie privind cruzimea si puterea ei. Dupa cum fiara sfasia, manca si calca totul în picioare, tot asa si Roma a mancat natiuni întregi si popoare prin cuceririle ei."
Dar si la propriu, fiara manca. Numai Egiptul furniza în fiecare an Romei în jurul a 2 milioane de butoaie de grau. Notati va rog: milioane de kg. de grau. Popoarele cucerite timp de zeci si zeci de ani au fost obligate sa procure gratis si cu regularitate hrana cetatenilor ei romani. In afara de hrana, cetatenii romani cu ocazia înscaunarii unui împarat obisnuiau sa primeasca mari donatii de bani. Fiara aceasta sfarama si calca totul în picioare. In urma ei, doua mari orase antice cum este Corintul si Cartagina au fost distruse. "Divide et impera", asa glasuia principiul Romei, si Roma cezarilor nu si-a dezmintit caracterul ei distrugator.
O alta caracteristica a celei de a patra fiara este ca avea zece coarne. O explicatie este data chiar de profetul Daniel la versetul 24 din capitolul 7, unde se subliniaza cat se poate de clar ca acele zece coarne ale fiarei înseamna ca din împaratia aceasta se vor ridica zece împarati. Fiind vorba de zece împarati, neaparat ca trebuie sa ne gandim si la zece împaratii. Invadarea imperiului Roman la un moment dat de catre numeroasele triburi barbare a dus la înlocuirea marelui imperiu al Romei cu un numar de state, sau monarhii separate, zece la numar. Acestea au fost pe parcursul istoriei totusi considerate a fi împreuna. Iata în linii mari lista celor zece împaratii: Ostrogotii, au ocupat Italia de nord; vizigotii, Spania si Franta de sud; francii, Franta nordica; vandalii, Spania si Africa de nord; suevii, Portugalia; alemanii, Germania; anglo-saxonii, Marea Britanie; herulii, Italia; lombarzii, Austria; burgunzii, Elvetia.
In viziunea sa profetica Daniel observa cum din mijlocul celor zece coarne a iesit un alt corn denumit cornul cel mic, dinaintea caruia au fost smulse la un moment dat trei din cele dintîi coarne. Desi mic si neînsemnat pentru o vreme, acest corn este descris mai tarziu ca avand o înfatisare mai mare decat celelalte zece coarne. Cercetand filele istoriei profane se poate sublinia faptul ca acest nou element, cornul cel mic, a aparut ca fiind adaugat la cele zece coarne pana la un punct. Apoi însa, prin smulgerea a trei coarne din cele zece s-a facut suficient loc pe arena istoriei pentru ca acel corn mic sa creasca mai mult decat celelalte. Asa se face ca din ruinele Romei imperiale a celor zece coarne s-a ridicat un alt imperiu spiritual, sub forma Bisericii Romane Catolice.
Iata ce scria despre acest moment istoric atat de important Carol Conrad Erhardt în lucrarea sa cu titlul "Papalitatea si treburile civile", la pagina 137: "Chiar dupa ce Imperiul Roman a fost dezmembrat si locul lui a fost luat de catre un numar de regate barbare, Biserica Romano Catolica nu numai ca a devenit independenta fata de stat în treburile ei religioase, dar a dominat si în treburile civile. Uneori, sub domnitori de felul lui Carol cel mare, Otto cel mare si Henric al II-lea, puterea civila a stapanit biserica într-o oarecare masura. Dar în general vorbind, sub sistemul politic feudalist, biserica fiind mai bine organizata, centralizata si unificata, avand pe papa în fruntea ei nu numai ca a fost independenta în treburi eclesiastice, dar a stapanit si în cele civile.
Pentru a ajunge la o astfel de pozitie dominanta profetia arata ca dinaintea cornului mic au fost smulse trei coarne, adica trei împaratii au fost nimicite. Asa s-a si întamplat în realitate. Din cele zece natiuni barbare, trei natiuni care stateau în mod direct în calea ridicarii puterii papale si anume herulii, vandalii si ostrogotii, au fost suprimate. Despre acel corn mic profetia divina mai spunea ca avea ochi de om si o gura care vorbea cu trufie. In versetul 25 descoperim catre cine îndrepta cornul cel mic al acestei fiare vorbele lui de hula. Versetul spune: "El va rosti vorbe de hula împotriva Celui Prea Inalt, va asupri pe sfintii Celui Prea înalt si se va încumeta sa schimbe vremile si legea. Si sfintii vor fi dati în mainile lui timp de o vreme, doua vremi si o jumatate de vreme".
Un lucru important de remarcat: a patra fiara, spre deosebire de celelalte fiare dinaintea ei este în conflict cu Dumnezeu, cu legea Lui, cu sfintii Lui. Cine va iesi pana la urma biruitor? Cine va ramane pe pozitie? Care va fi deznodamantul istoriei celor patru fiare? Oare vor trebui la nesfarsit ochii nostri sa nu priveasca decat la o mare vesnic agitata si la niste fiare dornice sa devoreze, sa nimiceasca, sa domine? Nu, desigur ca nu. Imediat dupa aceasta scena pamanteasca privirea profetului a fost atrasa de o scena cereasca. Despre cine vorbeste ea? Ramane ca prin harul lui Dumnezeu sa cercetam în prelegerea viitoare acel tablou solemn, mangaietor si plin de însemnatate. Dorinta si rugaciunea inimii mele este ca Domnul sa ne urmareasca pe fiecare din noi pana atunci cu bratul Sau ocrotitor si cu dragostea Sa. Amin!
Pastor Cureteu Octavian
Cu permisiune
