.
Unele profetii au fost tinute ascunse veacuri întregi, dar acum aproape de încheierea timpului Dumnezeu le-a descoperit vestind prin ele tuturor ca sa se pregateasca în vederea întîlnirii cu El în Imparatia Sa cea vesnica. Pe pamînt totul este trecator asa cum deja am vazut pîna si acele împaratii mondiale ale caror suverani s-au zbatut, au depus eforturi si au cheltuit averi fabuloase pentru a le mentine în fiinta si a le umple de slava în speranta ca ele vor dura vesnic, pîna si aceste împaratii cad si le acopera pulberea timpului si a zadarniciei. Singura care ramîne în picioare este împaratia cea vesnica a lui Iisus Christos si a sfintilor Sai. Aici, la aceasta secventa am ramas în prelegerea trecuta.
Studiul capitolului 7 din Daniel, dupa cum am vazut, ne-a transferat privirea cînd spre cer, cînd spre pamînt, pîna cînd în cele din urma am ajuns la portile cerului, ale vesniciei. Desigur ca aceasta este una din directiile la care viziunea proorocului Daniel din capitolul 7 urmarea sa conduca pe privitorii ei. Dar pe lînga aceasta ar mai fi si alte directii la care sîntem invitati sa privim. Dupa cum ati remarcat, în aceasta viziune a lui Daniel, Dumnezeu alege sa prezinte istoria marilor împaratii mondiale sub forma succesiunii pe arena istoriei a patru fiare neobisnuite.
Aceeasi succesiune a fost prezentata si împaratului Nebucadnetar într-un vis. Acesta este un punct comun în viziunea lui Daniel si lui Nebucadnetar. Dar mai este un punct comun: în visul împaratului, acel chip care i-a fost aratat, la un moment dat a fost izbit de o piatra, o piatra care s-a desprins de undeva din munte si care printr-o singura lovitura a facut pulbere toate împaratiile reprezentate prin acel chip. Acea piatra simbolizeaza împaratia universala si vesnica pe care Dumnezeul cerurilor o va aseza pe ruinele tuturor împaratiilor pamîntesti oricît de mari si de valoroase ar fi fost ele vreodata.
In mod asemanator în viziunea lui Daniel, vedem cum planul lui Dumnezeu este de a întemeia o împaratie în care toate natiunile pamîntului sa-I slujeasca si care sa dureze vesnic. Desi asemanatoare cel putin în doua privinte, totusi, viziunea lui Daniel merge mai departe decît visul împaratului Nebucadnetar. Ea ne concentreaza mai mult asupra celei de a patra împaratii si face o identificare mai precisa a împaratiei pe care Dumnezeu o va aseza pe pamînt. Aceasta ultima împaratie este împaratia care va fi data Fiului Omului, adica Domnului Christos. Despre aceasta ne-a vorbit Iisus prin cuvintele Sale din Evanghelia dupa Matei, capitolul 25 versetele 31.32, care spun astfel:
"Cînd va veni Fiul Omului în slava Sa cu toti sfintii îngeri, va sedea pe scaunul Lui de domnie al slavei Sale; toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va desparti pe unii de altii cum desparte pastorul oile de capre".
Dar înainte ca aceasta împaratie sa fie asezata, ne precizeaza profetia, trebuie sa se arate mai întîi acea putere reprezentata prin cea de a patra fiara cu acel corn mic care avea ochi si o gura, si care dupa ce a smuls trei din cele zece coarne dintîi din mijlocul carora iesise, a început sa rosteasca cuvinte grozave de hula la adresa lui Dumnezeu. Iata, aici este diferenta dintre visul lui Nebucadnetar si viziunea lui Daniel. Nebucadnetar a fost preocupat de aspectele politice ale istoriei; daca dinastia sa va putea sa dureze la nesfîrsit si gloria regatului sau sa creasca si sa straluceasca mai mult si tot mai mult. Drept raspuns înca, Dumnezeu a raspuns un "nu" categoric vizurilor îndraznete ale acelui împarat. Dumnezeu i-a raspuns tot în sens politic.
Insa Daniel era interesat nu de mersul împaratiilor lumii, de soarta lucrurilor vremelnice, ci de soarta poporului lui Dumnezeu si a planurilor vesnice ale lui Dumnezeu cu poporul Sau ales. Dintre toate cele patru fiare, cea de a patra cred ca ati remarcat, a fost aceea care l-a nelinistit cel mai mult pe Daniel si care l-a determinat sa întrebe pe îngerul care îl însotea, care este întelesul acelei fiare. Ingerul i-a raspuns ca aceasta împaratie va devora întreg pamîntul si va calca în picioare ce va ramîne.
Puterea mondiala care a cucerit Imperiul Grec a fost desigur, Roma. Acea Roma, reprezentata în visul lui Nebucadnetar prin picioarele de fier ale acelui chip. Pîna la aparitia Romei, lumea nu a mai vazut o putere atît de dominanta si de feroce. Aceasta fiara, nu numai ca a devorat ceea ce fusese cîndva Imperiul Grecesc, ci si-a asezat bratul de fier si asupra insulelor Marei Britanii si a patruns adînc în padurile Germaniei. Cele zece coarne ale acestei fiare nespus de fioroase, erau o reprezentare ale acelor natiuni care urmau sa se nasca din întinsul acelui imperiu. Datorita presiunilor venite din exterior, date de navalirea hoardelor barbare, cît si datorita slabiciunilor ei interne, puterea Romei avea sa se stinga. Bratul tare si neînduplecat al hoardelor barbare ameninta sa rastoarne într-o zi tronul cezarilor, ceea ce s-a si întîmplat.
Asa se face ca, spre sfîrsitul a zeci si zeci de ani si lupte disperate, pe teritoriul Imperiului Roman de Apus se ridica la viata zece împaratii, sau state, pe care le-am amintit în prelegerile trecute, state premergatoare acelor mari popoare ale Europei de mai tîrziu. Acestea erau cele zece coarne. Dar dintre ele la un moment dat a mai iesit un corn, un corn mic si diferit de celelalte. Asa spunea profetia în versetele 24 si 25: "Cele zece coarne înseamna ca din împaratia aceasta se vor ridica zece împarati, iar dupa ei se va ridica un altul care se va deosebi de înaintasii lui si va doborî trei împarati. El va rosti vorbe de hula împotriva Celui Prea înalt, va asupri pe sfintii Celui Prea înalt si se va încumeta sa schimbe vremile si legea. Si sfintii vor fi dati în mîinile lui timp de o vreme, doua vremi si o jumatate de vreme."
Acea putere care da sa se instaleze pe arena lumii la data cînd imperiul cezarilor se vedea nevoit sa iasa de pe arena istoriei înfrînt si obosit, putere care avea sa influenteze si sa conduca toate cele zece state ale Europei, a fost papalitatea. Timp de cîteva sute de ani, episcopul bisericii din Roma, datorita unor conjuncturi sociale, sporeste în influenta între ceilalti episcopi si începe sa fie privit cu oarecare consideratie în raport cu ceilalti.
Cînd împaratul Iustinian si-a mutat capitala imperiului de la Roma la Constantinopole, aceasta mutare a creat pe arena sociala si politica un fel de vid, pe care episcopul de Roma nu s-a sfiit sa-l ocupe. De fapt însusi împaratul Iustinian a fost acela care 1-a înscaunat si declarat pe episcopul de la Roma ca fiind capul tuturor sfintelor biserici si capul tuturor preotilor sfinti ai lui Dumnezeu. Intre timp însa, teritoriul imperiului si cetatea Romei au început sa simta din plin apasarea împaratilor barbari. Acesti barbari erau crestini doar cu numele, însa în realitate, erau dusmanii de moarte ai catolicismului si în special ai episcopului de Roma. Insa, unul dupa altul cei mai înversunati barbari, herulii, vandalii si ostrogotii, au cazut înfrînti si în cele din urma aceste popoare au fost alungate din preajma Romei. Acum calea spre suprematie a episcopului de Roma era deschisa.
De aici înainte cornul cel mic avea sa creasca nespus de mult. Multi crestini ai zilelor noastre care de altfel sînt credinciosi si devotati cauzei lor, simt de-a dreptul o greutate în a face legatura între cornul cel mic si papalitate. Ei nu pot crede ca lucrurile grozave mentionate în profetie ca fiind faptele cornului cel mic sînt în realitate faptele papalitatii. Alti crestini, nu numai ca nu pot crede asa ceva, dar ei se simt chiar ofensati sa vada atîta ocara aruncata asupra propriei lor biserici pe care o iubesc si o slujesc cu multa credinciosie. Sa lasam însa deoparte orice neîntelegere asupra acestui punct si sa privim asupra a sapte puncte distincte prezentate în versetele citate mai înainte, 24 si 25, prin care papalitatea a fost identificata cu cornul cel mic.
Primul semn. Cornul cel mic trebuia sa rasara pe teritoriul vechiului Imperiu Roman. Al doilea semn: cornul cel mic trebuia sa apara imediat dupa destramarea Imperiului Roman. Al treilea semn: papalitatea trebuia sa fie o combinatie între puterea politica si cea religioasa. Trei dintre primii împarati barbari s-au supus si au cedat ascensiunii papalitatii. Al patrulea semn: cornul cel mic avea o gura care rostea cuvinte pline de trufie la adresa Celui Prea Inalt, numindu-l pe papa vicerege al lui Dumnezeu pe pamînt. Al cincilea semn: aceasta putere a cornului cel mic a persecutat pe crestinii credinciosi facîndu-se vinovata de moartea a milioane de oameni care au îndraznit sa creada si sa lucreze diferit de deciziile acestei biserici. Al saselea semn: cornul cel mic, sau papalitatea, a încercat pe diferite cai sa schimbe sarbatorile si legea lui Dumnezeu, pretinzînd ca biserica are puterea de a opera orice schimbare în legea divina, întrucît aceasta putere i-ar fi fost data direct de catre Dumnezeu. Astfel se stie ca Biserica Catolica si-a asumat raspunderea de a fi luptat sa schimbe însemnatatea si închinarea a zilei de odihna lasata de Dumnezeu de la creatiune, care este sîmbata, ziua a saptea a saptamînii, cu ziua duminicii, care este ziua întîi a saptamînii. Si acum, si cel de al saptelea semn: papalitatea a întretinut o stapînire politico-religioasa care a durat 1260 de ani.
Acest al saptelea semn ar merita putin explicat. In viziunea sa, Daniel, afla timpul cît avea acel corn mic sa-si exercite puterea sa.
La versetul 25 gasim scris astfel: "Si sfintii vor fi dati în mîinile lui timp de o vreme, doua vremi si o jumatate de vreme." Din cele scrise în Daniel 4,23 am înteles ca acel cuvînt care în limba click pentru imaginea maritaaramaica era numit "o vreme", însemna în realitate "un an". In acel verset ni se spune ca împaratul Nebucadnetar a vazut în visul sau cum un strajer sfînt s-a coborît din cer si a strigat: "taiati copacul si nimiciti-l; dar trunchiul cu radacinile lui lasati-l în pamînt ca sa fie udat de roua cerului si sa stea la un loc cu fiarele cîmpului pîna vor trece sapte vremuri peste el". Deci o vreme, doua vremi si o jumatate de vreme ar însemna de fapt trei ani si jumatate.
Acum, comparati va rog cele scrise în capitolul 7 despre timpul cît avea sa dureze puterea cornului mic cu cele ce stau scrise în Apocalipsa 12,14.6 si cele scrise în Apocalipsa 11,2.3. Sa citim mai întîi în Apoc. 12,14: "Si cele doua aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii ca sa zboare cu ele în pustie în locul ei unde este hranita o vreme, vremi si jumatatea unei vremi". Deci, remarcati asemanarea exprimarii timpului cu cele scrise în Daniel despre cornul cel mic: o vreme, doua vremi si jumatate de vreme. Acum sa citim si versetul 6 din capitolul 12 al Apocalipsei. Aici ni se da dezlegarea a ceea ce înseamna trei ani si jumatate. Textul versetului 6 ne spune: "Si femeia a fugit în pustie într-un loc pregatit de Dumnezeu ca sa fie hranita acolo 1260 de zile".
Calculati va rog, cîte zile întregi sînt în trei ani si jumatate. Este simplu: 3×360=1080 zile, la care mai adaugam acum o jumatate de an, adica înca 180 de zile. In total fac exact 1260 de zile. Acum sa privim si asupra versetelor 2 si 3 din capitolul 11 din Apocalipsa. Incercati sa faceti exceptie de întelesul celor scrise în aceste versete si sa va concentrati atentia asupra unor date precise de luni si zile. Sa citim versetul 2: "Dar curtea de afara a templului las-o la o parte nemasurata, caci a fost data neamurilor care vor calca în picioare sfînta cetate patruzeci si doua de luni".
Retineti dar din acest verset 42 de luni. Acum sa citim si versetul 3: "Voi da celor doi martori ai mei sa prooroceasca îmbracati în saci 1260 de zile". De aici retinem numarul 1260 de zile. Acum sa ne întrebam cîte luni sînt în trei ani si jumatate. Raspunsul este simplu – 42 de luni. Dar, cîte zile? Deja stim – 1260 de zile. Iata deci ca domnia cornului cel mic avea sa dureze o vreme, doua vremi si o jumatate de vreme, adica 3 ani si jumatate, adica 42 de luni sau calculata în zile 1260 de zile. însa, în limbaj profetic, cînd vorbim de 1260 de zile, ele sînt de fapt 1260 de ani. Desi pare ciudat, acesta este felul în care s-a calculat întotdeauna timpul profetic. Click pt imaginea maritaReferindu-ne acum la cornul cel mic, daca socotim anul 538 D.Hr. ca fiind anul în care papalitatea este instaurata de fapt, prin decretul lui Iustinian, si numaram de la acel an 1260 de zile profetice, sau 1260 de ani calendaristici, ajungem la anul 1798. Ce s-a întîmplat la aceasta data? Deschideti va rog orice enciclopedie de istorie si veti afla: 1798 este anul cînd generalul francez Bertier, din ordinul liui Napoleon, a intrat în cetatea Romei, l-a arestat pe papa si l-a dus apoi în exil în Franta. Acest act a pus capat în mod oficial suprematiei papale care, potrivit cu profetia, avea sa dureze 1260 de ani, ceea ce s-a si întîmplat.
Poarte ca unii din dumneavoastra v-ati întrebat: Dar de ce si-a luat Dumnezeu drept scop în a aseza în fata lumii în prim plan papalitatea si Biserica Romano-Catolica? As dori sa raspund la aceasta întrebare cît se poate mai bine din dorinta de a sterge din mintea oricui gîndul ca profetia lui Daniel ar denunta Biserica Romano-Catolica în întregime. Nu. Dumnezeu de fapt, cheama la pocainta si slujire adevarata pe orice om, indiferent în care biserica s-ar afla acesta la ora cînd aude chemarea divina. Dumnezeu are candidati la împaratia Sa cea vesnica în orice biserica. Dumnezeu nu mîntuieste si nu condamna pe nimeni dupa criteriul afilierii cuiva la o biserica, ci dupa criteriul relatiei personale a acelui om cu Iisus. "Nu cine-Mi zice Doamne, Doamne, va intra în împaratia Cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu care este în ceruri", a spus Domnul Iisus.
Aici, în aceasta privinta trebuie sa fim cît se poate de clari. Dumnezeu nu este partinitor ci în orice neam si în orice biserica cine face voia lui Dumnezeu este bine primit de cer. Dar daca prin profetie Dumnezeu îsi îndreapta degetul judecator asupra sistemului papal, aceasta se datoreaza atitudinii pe care acest sistem a luat-o înca de la început fata de legea divina, fata de lucrarea mîntuirii si fata de urmasii credinciosi ai lui Iisus.
Daca cititi cu atentie capitolul 13 din Apocalipsa veti întelege grozavia cuvintelor si în final a judecatilor divine îndreptate asupra acelui corn mic. Intelegem ca de fapt cornul cel mic este în disputa cu Dumnezeu, este în vrajmasie de moarte contra lui Iisus si a urmasilor Lui cu adevarat credinciosi. Cornul el mic este omul faradelegii despre care a vorbit apostolul Pavel în 2 Tesaloniceni, care avea sa se aseze în templul lui Dumnezeu dîndu-se drept Dumnezeu. Da, cornul cel mic vorbind cu trufie, a pretins ca reprezinta interesele cauzei credintei în lume, ca vorbeste în numele lui Dumnezeu, ca este însusi Dumnezeu. Dar Dumnezeu îl demasca pentru ca nimeni sa nu fie înselat sau surprins.
Cornul cel mic, în loc sa reprezinte si sa aiba grija de interesele lui Dumnezeu, ne spune capitolul 13 din Apocalipsa, s-a asezat de partea lui Satana si lupta împotriva atît a lui Dumnezeu cît si a poporului Sau credincios. De aceea si Satana i-a dat fiarei si cornului mic scaunul lui de domnie, putere si o stapînire foarte mare. Unde se afla astazi acel corn mic? La anul 1798, ce-i drept, cornul cel mic a primit o lovitura care a fost într-un sens, mortala, dar numai pentru o vreme. Insa profetia arata ca rana de moarte avea sa fie vindecata si fiara urmeaza sa se ridice din nou ca sa prapadeasca si sa înspaimînte întreaga lume. Multi, nu pot crede ca istoria Evului Mediu se va repeta, ca din nou cornul cel mic va scalda în sînge altarul credintei. Oricît ar parea de necrezut este totusi momentul sa luam în serrios avertizarile profetiei. Satana nu s-a pocait, Satana nu a renuntat la planurile sale criminale. Ce se va întîmpla cu cornul cel mic pîna la urma? Sa privim si asupra ultimului tablou al viziunii lui Daniel. La versetul 2 6 ni se da raspunsul: "Apoi va veni judecata si i se va lua stapînirea care va fi prabusita si nimicita pentru totdeauna. Dar domnia, stapînirea si puterea tuturor împaratiilor care sînt pretutindeni sub ceruri se vor da poporului sfintilor Celui Prea înalt. Imparatia Lui este o împaratie vesnica si toate puterile îi vor sluji si îl vor asculta."
Iubite prieten. Nu mai sta în cumpana, istoria confirma profetia. Asa cum au fost prezise cele patru mari imperii mondiale si apoi aparitia, dezvoltarea si prabusirea cornului cel mic, si toate s-au întîmplat exact asa cum au fost prezise, tot asa, fii sigur ca ca va veni atît judecata cît si rasplata divina pentru cei credinciosi. Dorinta si rugaciunea mea este ca în acea zi mareata a restaurarii împaratiei vesnice a Domnului Iisus sa fim împreuna între toti aceia care vor sta în fata tronului Celui Prea Inalt voiosi si gata sa-L slujeasca si sa-L asculte. Si Domnul sa ne ajute la toate acestea prin puterea si harul Sau. Amin!
Pastor Cureteu Octavian
Cu permisiune
