• Home
  • Despre noi
  • Resurse biblice
  • Link-uri
  • Contact

Cercetati Scripturile

Portal de resurse biblice

Ești aici: Acasă / Resurse biblice / Profetii / Seriale - Cartea lui Daniel / Comentarii la Cartea lui Daniel - autor Octavian Cureteu / Cartea lui Daniel – O solie pentru timpul nostru

Cartea lui Daniel – O solie pentru timpul nostru

aprilie 26, 2011 By Site Editor

Cartea lui Daniel – O solie pentru timpul nostru

.
       In prezentarea precedenta am avut ocazia doar sa deschidem poarta inimii si a gandirii noastre spre cuvantul profetic al cartii profetului Daniel. Aceasta carte, înca din vremea în care a fost scrisa, cu 600 de ani Î.Hr. a fost randuita de Dumnezeu sa fie o carte ale caror solii sa stea pecetluite pana la vremea noastra, vremea sfarsitului. Datorita importantei uriase pe care aceste solii le prezinta pentru crestinii de azi, tocmai de aceea doresc ca aceasta carte sa devina obiectul studiului, meditatiei si rugaciunilor noastre. Acum ne gasim cu studiul nostru la începutul capitolului 1 la primele versete. Din punct de vedere istoric ne aflam în anul al 3-lea al domniei la Ierusalim a lui Ioiachim, împaratul lui Iuda. In acel an, dupa cum am citit în versetul 2, Domnul a dat în mainile lui Nebucadnetar, împaratul Babilonului, pe Ioiachim, o parte din vasele templului si o parte din floarea poporului din tinerii de vita nobila, drept captivi de razboi. Printre tinerii din primul val de captivi se numarau si Daniel si cei trei prieteni ai sai – Anania, Misael si Azaria. Ca sa întelegem bine profetiile cartii lui Daniel este necesar sa retinem faptul ca istoria poporului Israel în relatia lui cu Dumnezeu de-a lungul anilor, de la împaratul Saul si pana acum la Ioiachim, a determinat împartirea profetilor si a soliilor lor în doua mari grupe:

     O grupa este formata din acei profeti care au adresat solii din partea lui Dumnezeu în vremurile dinainte de captivitatea babiloniana, pe cand Israel era înca sub guvernarea lui Dumnezeu. Desi de multe ori se dovedise necredincios fata de Dumnezeu, totusi Israel ramasese subiectul dragostei si preocuparilor speciale ale lui Dumnezeu. Din aceasta grupa fac parte profeti ca Isaia, Ieremia, Ezechiel si unii din profetii mici cum sunt Osea, Amos si Mica. Israel era atunci recunoscut de Dumnezeu, cel putin în parte, datorita semintiilor lui Iuda si Beniamin, ca fiind poporul Sau ales. Dar dupa o vreme, chiar si poporul acestor semintii, cu sediul la Ierusalim, si-au stricat umblarea lor cu Dumnezeu si, mai mult decat atat, au depasit cu stricaciunea, idolatria si apostazia lor pe toate celelalte zece semintii ale regatului lui Israel. Tronul lui Dumnezeu care fusese asezat candva la Ierusalim, a fost uzurpat. Se parea ca Dumnezeu epuizase toata rabdarea, mila si apelurile Sale parintesti fata de poporul Sau. Tocmai acestui fapt se datoreaza acel raport atat de trist din versetul 2: "Domnul a dat în mainile lui pe Ioiachim".

      "Moara lui Dumnezeu macina încet dar extrem de fin", zice un vechi proverb, si cat de adevarate s-au dovedit a fi aceste cuvinte cu Israel! Cat de adesea uitam acest adevar. Cat de adesea uitam ca desi Dumnezeu este cu adevarat un Dumnezeu al dragostei, al milei si îndelungii rabdari, El este totusi un Dumnezeu al dreptatii, al adevarului si al judecatii. De aceea, iata, Dumnezeu a luat pe Israel, poporul legamîntului Sau si l-a dat acum în mana împaratului Babilonului îngaduindu-i sa bea cupa amara a înfrangerii, rusinii, durerilor de nedescris si robiei. Tocmai poporul Sau caruia îi fusesera date fagaduintele cele mai mari, care primise Legea Domnului ca sa faca din ea lumina neamurilor din jur, si care intrase în mostenirea nespus de binecuvantata a Canaanului, acum devenise rob al unui regat pagan.

       Cine si-ar fi putut imagina asa ceva? Istoria poporului Israel de atunci este o lectie pentru generatia sfarsitului. Curand acelasi Dumnezeu, care n-a precupetit în dragostea Sa pentru noi sa retina nimic pentru mantuirea noastra, ci a dat pe propriul Sau Fiu sa moara pe Golgota pentru noi, Se va ridica sa judece întreg pamantul. Si Biblia ne spune prin pana inspirata a apostolului Petru ca judecata sta sa înceapa chiar de la Casa lui Dumnezeu, de la biserica lui Christos, de la noi crestinii. De aici apoi decurge o alta avertizare si o întrebare legitima a apostolului: "Si daca începe cu noi, care va fi sfarsitul celor care nu asculta de Evanghelia lui Dumnezeu?" (1 Petru 4,17). Semnal de alarma atat pentru mine cat si pentru tine prietene, care înca nu te-ai predat lui Dumnezeu în supunere si ascultare. Noi, tu si eu împreuna cu întreaga lume din jurul nostru stam în preajma teribilului ceas al judecatilor divine. Acum este vremea potrivita sa ne întoarcem spre Dumnezeu din toata inima, sa ne îndreptam caile si faptele dupa voia Sa si sa umblam în lumina sfanta a Legii Sale.

      In capitolul 1 citim, începand cu versetul 3 în continuare, urmatoarele: "Imparatul a dat porunca lui Aspenaz, capetenia famenilor sai dregatori, sa-i aduca vreo cativa din copiii lui Israel de neam împaratesc si de vita boiereasca, niste tineri fara vreun cusur trupesc, frumosi la chip, înzestrati cu întelepciune în orice ramura a stiintei, cu minte agera si pricepere, în stare sa slujeasca în casa împaratului si pe care sa-i învete scrierea si limba haldeilor. Imparatul le-a randuit pe fiecare zi o parte din bucatele de la masa lui si din vinul din care bea el, vrand sa-i creasca timp de trei ani dupa care aveau sa fie în slujba împaratului. Printre ei erau dintre copiii lui Iuda Daniel, Anania, Misael si Azaria. Capetenia famenilor dregatori le-a pus însa alte nume si anume: lui Daniel i-a pus numele Belsatar; lui Anania, Sadrac; lui Misael, Mesac; si lui Azaria, Abed-Nego. Daniel s-a hotarat sa nu se spurce cu bucatele alese ale împaratului si cu vinul pe care-l bea împaratul si a rugat pe capetenia famenilor dregatori sa nu-l sileasca sa se spurce. Dumnezeu a facut ca Daniel sa capete bunavointa si trecere înaintea capeteniei famenilor dregatori. Capetenia famenilor a zis lui Daniel: "Ma tem numai de domnul meu împaratul, care a hotarat ce trebuie sa mancati si sa beti, sa nu cumva sa vada fetele voastre mai triste decat ale celorlalti tineri de varsta voastra, si sa-mi puneti astfel capul în primejdie înaintea împaratului".

        Atunci Daniel a zis îngrijitorului caruia îi încredintase capetenia famenilor privegherea asupra lui Daniel, Hanania, Misael si Azaria: "încearca pe robii tai zece zile si sa ni se dea de mancare zarzavaturi si apa de baut. Sa te uiti apoi la fata noastra si la a celorlalti tineri care mananca din bucatele împaratului si sa faci cu robii tai dupa cele ce vei vedea". El i-a ascultat în privinta aceasta si i-a încercat zece zile. Dupa cele zece zile ei erau mai bine la fata si mai grasi decît toti tinerii care mancau din bucatele împaratului. Ingrijitorul lua bucatele si vinul care le erau randuite si le dadea zarzavaturi. Dumnezeu a dat acestor patru tineri stiinta si pricepere peste tot felul de scrieri si întelepciune; mai ales însa a facut pe Daniel priceput în toate vedeniile si în toate visele".

       Si versetul 20 spune astfel: "In toate lucrurile care cereau întelepciune si pricepere si despre care-i întreba împaratul, îi gasea de zece ori mai destoinici decat toti vrajitorii si cititorii în stele care erau în toata împaratia lui".

       Desigur ca si de data aceasta, un cititor grabit ar putea trece usor peste detaliile acestei întamplari, gandind ca aici este vorba doar de niste oameni si fapte care au ramas undeva ascunse în cutele istoriei. Dar nu. Aici Dumnezeu a asezat o lectie foarte actuala pentru noi, o cauza, o datorie si un apel urgent. Este ceasul din urma al istoriei. Ca si acum 2600 de ani Dumnezeu are nevoie în lumea de azi de barbati si femei care asemenea lui Daniel si prietenii sai trebuie sa ramana statornici în fata valului corupator al lumii, sa ramana neîntinati, necorupti de standardele joase ale societatii, cautand mai presus de toate onoarea lui Dumnezeu.

       Astazi, vorbind în sens figurativ, Ierusalimul este înconjurat de ostile Babilonului. Poporul lui Dumnezeu este împresurat din toate partile de o lume vrajmasa, ostila legii divine, ostila chemarii lui Dumnezeu la o viata sfanta si credinciosa. Din pacate, ici si colo pe fata pamantului , observam ca nu numai o parte din .vasele casei Domnului au cazut în mainile lui Nebucadnetar. Vrajmasul poporului lui Dumnezeu vrea mai mult decat niste vase, fie ele chiar de aur. El vrea sa puna mana pe generatia cea tanara a poporului lui Dumnezeu; Nebucadnetar vrea tineri, tineri fara cusur. Spiritul lui Nebucadnetar este spiritul lumii, este spiritul celui rau, care a lucrat dintotdeauna si care lucreaza si în lumea zilelor noastre. Vrajmasul lui Dumnezeu nu arata nici cel mai slab interes si nu se deranjeaza de fel de tineri si în general de acei crestini, care sunt slabi si plini de cusururi în caracterele lor, care se lasa în voia pornirilor firii lor pamantesti. Lumea de azi este interesata de tineri fara cusur, frumosi la chip, înzestrati cu întelepciune în orice ramura a stiintei, cu mintea agera si pricepere, care sa slujeasca în casa împaratului ,si care sa învete scrierea si limba tarii. Si noi ca parinti, am gandit poate la fel despre copiii nostri.
    
     Privind la sansele timpurilor noastre i-am învatat ca o lume de posibilitati le sta deschisa, uitand sa le vorbim suficient de mult si de serios si despre spiritul veacului în care traim si primejdiile care îi pandesc. Vedeti, lumea de azi este atat de preocupata de tinerii poporului lui Dumnezeu încat le deschide larg portile palatelor ei, se îngrijeste de meniul lor zilnic, aloca bugete speciale pentru formarea viitorilor demnitari ai generatiei de maine.

     Nici o cheltuiala nu pare prea costisitoare pentru Nebucadnetar, cand este vorba de educatia unor tineri fara cusur. Nebucadnetar este nespus de grijuliu pentru tinerii din Ierusalim care vrand sau nevrand au fost adusi captivi la curtea sa. El merge pana acolo încat le prescrie nu numai hrana sau vinul cu care sa fie hraniti, ci tot el hotaraste si filozofia vietii lor, limbajul precum si granitele spirituale în care acei tineri urmeaza sa-si traiasca de aici înainte restul vietii. Trei ani de instruire. Nici pe departe ca planurile lui Nebucadnetar sa fie un simplu capriciu regesc. Scopul lui cu acesti tineri a fost vazut clar înca de la început. El a cautat sa stearga din istoria acelor tineri pana si numele pe care îl purtau. El dorea sa-i dezradacineze de credinta în care si-au petrecut anii copilariei lor. In vechiul Israel, un nume de onoare trebuia sa cuprinda întotdeauna în întelesul lui si numele lui Iehova. Evident, Nebucadnetar a cautat sa înlocuiasca numele lui Dumnezeu din numele acelor tineri cu numele zeitatilor lui. Apostazie calculata în mod milimetric.

      Desi de la Daniel si pana la noi s-au perindat peste 2 milenii, spiritul lumii a ramas acelasi – de a face educatia tinerilor pentru ca acestia sa fie în slujba împaratului. Daniel si prietenii sai pareau la început sa fi fost niste abandonati ai cerului, însa în ciuda oricaror aparente defavorabile, ei au luat hotararea sa onoreze pe Dumnezeu, sa refuze orice compromis cu lumea si sa asculte de glasul voiei divine. Si cat de mult a fost rasplatita credinciosia lor. Nu numai ca numele lor au fost înscrise pentru vesnicie în cartile din ceruri iar ei au ajuns sa fie cunoscuti pretutindeni pe pamant de-a lungul mileniilor si pana astazi, dar mai este ceva. Daniel a devenit un canal prin care Dumnezeu a descoperit
lumii evenimentele viitorului. El a devenit apoi obiectul protectiei speciale a lui Dumnezeu atunci cand a fost aruncat în groapa cu lei, asa cum vom vedea in capitolele urmatoare. Iar prietenii sai au fost scosi nevatamati din cuptorul cu foc.In plus, ei au fost rasplatiti de Dumnezeu prin aceea ca le-a deschis calea spre pozitiile si raspunderile cele mai înalte în imperiu.

     Notati va rog, trei mari rasplatiri: descoperiri profetice, protectie speciala si asigurarea unor pozitii înalte în societate. Iubiti tineri care cititi aceste randuri, recunoasteti, oare nu sunt acestea lucrurile pe care le asteptati de la viata: popularitate,succes, faima ? Oare nu ravniti si voi sa urcati culmile succesului în profesia pe care v-ati ales-o, sa ocupati o pozitie înalta în societate? O, sunt sigur ca acum, cand stiti secretul succesului lui Daniel si al prietenilor sai veti alege si voi ca si ei sa traiti o viata de stransa legatura cu Dumnezeu, o viata curata, credincioasa, fara nici un compromis cu pacatul. Nu uitati ca în orice încercare si proba exista un Dumnezeu în cer care conteaza pe fiecare dintre voi si care este gata sa rasplateasca credinciosia voastra. Cuvantul ne spune astfel: "Dumnezeu a dat, a dat acestor patru tineri stiinta si pricepere si întelepciune" .

       Dar lectia aceasta nu este numai pentru cei tineri, ci si pentru cei mai înaintati în varsta. A trai fara compromis cu pacatul, aceasta este voia lui Dumnezeu. Noul Testament, spre deosebire de ce gandese cei mai multi crestini ai zilelor noastre, nu acorda nici o îngaduinta pentru o viata mai joasa decat standardele legii celor zece porunci. Noul Testament este cum nu se poate mai explicit în chemarea divina de a nu ne conforma tiparelor lumii si a ne desparti de tot ce este întinat. Ascultati ce scria apostolul Pavel în Romani 12,1:

     "Va îndemn dar fratilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, sa aduceti trupurile voastre ca o jertfa vie, sfanta, placuta lui Dumnezeu. Aceast va fi din partea voastra o slujba duhovniceasca. Sa nu va potriviti chipului veacului acestuia, ci sa va prefaceti prin înoirea mintii voastre ca sa puteti deosebi bine voia lui Dumnezeu cea buna, placuta si desavarsita".

      Si tot apostolul Pavel scriind crestinilor din Corint în 2 Corinteni 6,14 face urmatorul apel foarte solemn: "Nu va înjugati la un jug nepotrivit cu cei necredinciosi, caci ce legatura este între neprihanire si faradelege? Sau, cum poate sta împreuna lumina cu întunericul? Sau, ce legatura are cel credincios cu cel necredincios? Iesiti din mijlocul lor si despartiti-va de ei, zice Domnul. Nu va atingeti de ce este necurat si va voi primi".

      Nimic nu este mai daunator pentru viata unui crestin si pentru viata unei biserici, decat a te lasa tarat de valul lumii pe fagasul unei vieti întinate plina de compromisuri sau conflicte cu glasul lui Dumnezeu. Noi crestinii, ne spune apostolul Petru în 1 Petru 2,9 "am fost chemati de Dumnezeu din întunericul acestei lumi la lumina cea minunata a Evangheliei ca sa alcatuim un popor sfant, o preotie împarateasca, pentru ca sa vestim puterile minunate ale lui Dumnezeu".

       In trecut preotii care slujeau la templu aveau datoria sa se fereasca de orice lucru întinat. Acum preotia levitica a fost transferata asupra noastra. Dumnezeu conteaza pe noi si aseaza pe umerii nostri aceeasi raspundere de a fugi de orice întinaciune a trupului si a spiritului. Noi suntem chemati sa stralucim în întunericul acestei lumi asemenea unor lumini si sa respingem orice compromis cu tiparele si gusturile lumii. Noi trebuie sa reactualizam pentru zilele noastre si în familiile noastre tiparele lui Dumnezeu cu privire la mancare, îmbracaminte, distractii, munca, odihna, cheltuirea banilor si întrebuintarea timpului si a tuturor darurilor divine. Lumea din jurul nostru trebuie sa vada în orice crestin un om deosebit, distins, cu totul diferit de ceilalti oameni, un om a carui viata este conforma cu voia lui Dumnezeu cea buna, placuta si desavarsita. Solia acestei prelegeri este pentru noi crestinii, pentru noi cei credinciosi. Daca nu sunteti crestini, desigur ca veti simti ca aceste apeluri nu va privesc de fel. Dar, daca sunteti crestini, crestini cu adevarat, cum ati putea sa nu luati în serios chemarea lui Dumnezeu la o viata curata, sfanta, conforma cu poruncile Domnului ?

        Accentuez: Nevoia cea mare a bisericii crestine în aceste zile este aceea de separare de lume, de despartire, de sfintire si curatire. De abia atunci biserica va fi eficienta în marea ei misiune de a evangheliza lumea. Desigur ca este cu totul nepopular sa te separi astazi, cand toata crestinatatea discuta ideea ecumenisinului, a unirii bisericilor. Desigur ca este neplacut sa cazi în dizgratia lumii, sa suferi o scadere brusca a popularitatii si avantajelor pe care lumea ti le ofera atunci cand alegi sa mergi în pas cu ea. Dar, ce cautam noi mai mult: aplauzele lumii, avantajele vremelnice, popularitatea si ferirea de suferinte, sau aprobarea lui Dumnezeu? Trebuie sa fim atenti ca nu cumva în dorinta noastra de a place lumii, tocmai noi sa pierdem acel unic motiv al existentei noastre rostit de Iisus: "Voi sunteti lumina lumii".

       Stand fata în fata cu exemplul celor patru tineri captivi din Babilon sa recunoastem astazi înaintea lui Dumnezeu micimea credintei noastre, micimea standardelor vietii noastre, micimea statorniciei si credinciosiei noastre. Acei patru tineri cu riscul propriei lor vieti au luat marea hotarare sa nu se spurce cu bucatele si vinul de la masa împaratului. Ei si-au luat riscul sa gandeasca diferit, sa aleaga ceva diferit, sa actioneze diferit. Da, cu adevarat, a fi credincios asa cum vrea Dumnezeu înseamna sa risti, înseamna sa-ti iei crucea în fiecarre zi si sa umbli cu Iisus.

      Cu multi ani în urma am cunoscut un tanar elev de liceu care încerca sa-si deschida viata în fata Evangheliei si sa faca loc în viata sa lui Iisus. Acela a fost un tanar care a stiut sa riste. Problema vietii lui era destul de complicata. Desi tatal sau se tragea dintr-o familie crestina, acesta nu cultivase nici un interes pentru religie. Fiecare întalnire cu prietenul meu era de fapt o noua ocazie de studiu, o noua treapta de urcat cu Dumnezeu. Ce era uimitor pentru mine de fiecare data cand ne întalneam era repeziciunea cu care prietenul meu prindea, întelegea, asambla si primea adevarurile lui Dumnezeu. In mod intentionat am lasat la urma unele dintre cele mai grele probe la care Dumnezeu îl punea acum la încercare…

      Dar, laudat sa fie Dumnezeu ca într-o seara, imediat dupa studiu, ca si în celelalte seri de mai înainte, prietenul meu a luat hotararea de a continua sa mearga cu Dumnezeu si cu adevarul Sau, coste aceasta oricat l-ar costa. Azi sunt fericit sa va spun ca acel tanar a ramas un barbat de valoare în aceasta lume, un stalp în biserica, un exemplu pentru familia sa, într-un cuvant – un adevarat Daniel.

      O, Doamne, da-ne si noua harul si puterea în aceste zile de pe urma sa fim deosebiti de lume, sa ne purtam cu vrednicie pe calea adevarurilor Tale, sa fugim de necuratia care este în lume si sa fim prin lumina Evangheliei Tale lumini în lumea de azi. Implineste aceasta rugaciune. Te rugam în numele Domnului nostru Iisus Christos. Amin !

Pastor Octavian Cureteu

Cu permisiune

Din categoria: Comentarii la Cartea lui Daniel - autor Octavian Cureteu

Lori Balogh - Dincolo de Orizont

Categorii articole


SANO VITA - In armonie cu tine CONCELEX - Excelenta in constructii
Daniel Ionita - Lansarea Editiei a 2-a Testament - Antologie de Poezie Romana Moderna (versiune bilingva Romana/Engleza)

PARTENERI MEDIA

Vizitati profilul Intercer la Instagram - Our LWS Instagram photos

Orhideea Gardens - Apartamente business class la pret economy

Institutul Teologic Adventist - Sesiunea Iulie 2014

RESURSE CRESTINE

Noutati Intercer - Noutati din lumea crestina si stiri generale Director de link-uri Intercer - Fa cunoscut site-ul tau!
Website Intercer pentru mobil - intercer.mobi AdServ Intercer - Mica publicitate si reclama
Intercer Istoric - Pionierat, inovatie, voluntariat, consecventa Biblia pe telefonul mobil - mai mult de 60 de limbi, versiuni paralele
Biblia in limba romana online, text si audio Calea Catre Hristos, text si audio
Studii biblice - studiu, inspiratie, descoperire Scrieri E.G.White in format audio
Intercer English - Articles, news, video clips Intercer Video Clipuri de la Youtube, Vimeo, etc.

Articole recente

  • Noul website Cercetati Scripturile in WordPress
  • Resurse biblice AUDIO
  • Resurse biblice
  • Anunt important
  • Articole despre personaje biblice

Comentarii recente

  • Mr WordPress la Home

Arhive

  • februarie 2015
  • octombrie 2013
  • aprilie 2013
  • martie 2013
  • februarie 2013
  • ianuarie 2013
  • decembrie 2012
  • mai 2012
  • aprilie 2012
  • ianuarie 2012
  • decembrie 2011
  • noiembrie 2011
  • octombrie 2011
  • septembrie 2011
  • august 2011
  • iulie 2011
  • iunie 2011
  • mai 2011
  • aprilie 2011
  • martie 2011
  • februarie 2011
  • decembrie 2010
  • noiembrie 2010
  • octombrie 2010
  • septembrie 2010
  • august 2010
  • iulie 2010
  • iunie 2010
  • mai 2010
  • aprilie 2010
  • iunie 2008
  • mai 2008
  • ianuarie 2008
  • octombrie 2007
  • septembrie 2007
  • iulie 2007
  • aprilie 2007
  • februarie 2007
  • decembrie 2006
  • septembrie 2006

Categorii

  • Adorare, inchinare
  • Adrese de biserici adventiste
  • Ajutor in criza
  • Anul Nou
  • Aperitive
  • Arheologia si reconstituirea istoriei antice – autor Biserica Adventista
  • Articole
  • Articole despre activitatea fizica
  • Articole despre bauturi nealcoolice
  • Articole despre Biblie
  • Articole despre binefacere
  • Articole despre biserica
  • Articole despre boli si tratamente
  • Articole despre caracter si comportament
  • Articole despre casatorie si familie
  • Articole despre consumul de alcool
  • Articole despre credinta
  • Articole despre cumpatare
  • Articole despre darurile spirituale
  • Articole despre doctrina biblica
  • Articole despre dragostea lui Dumnezeu
  • Articole despre educarea copiilor
  • Articole despre educatie
  • Articole despre evanghelizare
  • Articole despre expunerea la soare
  • Articole despre fiinta umana
  • Articole despre fiinta umana (2)
  • Articole despre folosirea apei
  • Articole despre fructe si beneficiile folosirii lor
  • Articole despre fumat
  • Articole despre igiena corporala
  • Articole despre Iisus Christos
  • Articole despre Imparatia lui Dumnezeu
  • Articole despre inchinare
  • Articole despre ispita si pacat
  • Articole despre ispravnicie
  • Articole despre istorie si arheologie
  • Articole despre judecata lui Dumnezeu
  • Articole despre legume si beneficiile folosirii lor
  • Articole despre lupta credintei
  • Articole despre mantuire
  • Articole despre mass-media
  • Articole despre minunile Creatiei
  • Articole despre muzica
  • Articole despre natura si creatiune
  • Articole despre nutritie
  • Articole despre ocultism
  • Articole despre odihna si somn
  • Articole despre organe si functiile lor
  • Articole despre pastoratie
  • Articole despre personaje biblice
  • Articole despre plante medicinale
  • Articole despre pocainta
  • Articole despre prietenie
  • Articole despre prima venire a lui Iisus
  • Articole despre primul ajutor in urgentele medico-chirurgicale
  • Articole despre principii generale de sanatate
  • Articole despre problemele tineretului
  • Articole despre relatiile umane
  • Articole despre revenirea lui Iisus
  • Articole despre sanatate si vindecare
  • Articole despre sanatatea mintii
  • Articole despre semnele sfarsitului
  • Articole despre sexualitate
  • Articole despre stilul de viata
  • Articole despre stres
  • Articole despre suferinta si incercare
  • Articole despre traditii si obiceiuri
  • Articole despre viata
  • Articole despre viata de familie
  • Articole despre viata de rugaciune
  • Articole despre vitamine si suplimente
  • Articole despre vointa omului si vointa lui Dumnezeu
  • Articole despre vorbire
  • Articole diverse
  • Articole diverse despre biserica
  • Articole dupa subiect
  • Bauturi
  • Biblia
  • Biblia – informatii
  • Biblia (2)
  • Biografii
  • Biserica
  • Biserica (3)
  • Biserica crestina primara – autor Biserica Adventista
  • Biserica medievala – autor Biserica Adventista
  • Botez
  • Botez (2)
  • Botezul (2)
  • Bucuria in Domnul
  • Bucuria mantuirii intr-o lume suferinda – traducere Ion Codescu
  • Cadrul istoric al perioadei patriarhale – autor Biserica Adventista
  • Calea catre Hristos
  • Calendarul in timpurile Vechiului Testament – autor Biserica Adventista
  • Caminul adventist
  • Caminul crestin
  • Caminul crestin (2)
  • Caracterul lui Dumnezeu
  • Cartea Naturii
  • Carti online
  • Carti scrise de E. G. White
  • Catastrofism – Potopul
  • Cele sapte biserici din Apocalipsa – autor Biserica Adventista
  • Ciorbe
  • Clasificare dupa autori
  • Clasificare dupa subiect
  • Comentarii AZS la Cartea Apocalipsei – traducere Christian Salcianu
  • Comentarii la Apocalipsa – autor Octavian Cureteu
  • Comentarii la Cartea lui Daniel – autor Octavian Cureteu
  • Comportament
  • Comuniunea cu Dumnezeu – autor R. Allan Anderson
  • Creatie sau evolutie
  • Creatie sau evolutie ? – autor Viorel Dascalu
  • Creationismul – Generalitati
  • Creatiune, evolutie sau creatiune – evolutie ? – autor Cornelius Greising
  • Creatiunea
  • Credinta
  • Crestinism practic
  • Critica inferioara si superioara – autor Biserica Adventista
  • Cronologia biblica de la Exod la Exil – autor Biserica Adventista
  • Cronologia exilului si a intoarcerii din robie – autor Biserica Adventista
  • Cronologia istoriei biblice timpurii – autor Biserica Adventista
  • Cronologia profetilor Vechiului Testament – autor Biserica Adventista
  • Cronologie a faptelor apostolilor si epistolelor pauline – autor Biserica Adventista
  • Cununie
  • Curtenie
  • Daruri spirituale
  • Daruri spirituale (2)
  • Datini si obiceiuri
  • Declaratii oficiale
  • Deserturi
  • Despre noi
  • Devotionale
  • Devotionale despre credinta
  • Devotionale despre fiinta umana
  • Devotionale despre Biblie
  • Devotionale despre calea adevarului
  • Devotionale despre caracterul lui Dumnezeu
  • Devotionale despre cercetarea de sine
  • Devotionale despre dragostea fata de semeni
  • Devotionale despre Duhul Sfant
  • Devotionale despre educatie
  • Devotionale despre evanghelizare
  • Devotionale despre formarea caracterului
  • Devotionale despre griji si ingrijorari
  • Devotionale despre ingrijirea sanatatii
  • Devotionale despre mantuire si eliberare
  • Devotionale despre multumire si recunostinta
  • Devotionale despre natura
  • Devotionale despre odihna si Sabat
  • Devotionale despre pacat
  • Devotionale despre pacat si iertare
  • Devotionale despre pocainta
  • Devotionale despre prietenie
  • Devotionale despre Providenta lui Dumnezeu
  • Devotionale despre revenirea lui Christos
  • Devotionale despre slujire
  • Devotionale despre suferinte si incercari
  • Devotionale despre viata
  • Devotionale despre viata bisericii
  • Devotionale despre viata de familie
  • Devotionale despre viata de rugaciune
  • Diavol
  • Dictionar biblic
  • Dictionar biblic
  • Din viata bisericii – autor Biserica Adventista
  • Diverse (2)
  • Diverse (3)
  • Doctrina Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea
  • Doctrine biblice
  • Dor de cer
  • Dragostea – autor Teodor Hutanu
  • Dragostea lui Dumnezeu
  • Duhul Sfant
  • Dumnezeu
  • Editoriale
  • Editoriale de Benone Burtescu
  • Editoriale de Daniel Nitulescu
  • Editoriale de Octavian Lupu
  • Editoriale de Titus Cazan
  • Editoriale de Valeriu Petrescu
  • Elemente din biografia lui E. G. White
  • Eseuri
  • Eseuri de Constantin Dinu
  • Eseuri de Daniel Nitulescu
  • Eseuri de Florin Laiu
  • Eseuri de Mihai Bala
  • Eseuri de Nicu Butoi
  • Eseuri de Octavian Lupu
  • Eseuri de Ovidiu Radulescu
  • Eseuri de Titus Cazan
  • Evenimente finale
  • Evolutionism la amvon – autor Titus Cazan
  • Evolutionismul – Generalitati
  • Existenta lui Dumnezeu
  • Experiente
  • Experiente despre puterea rugaciunii
  • Fagaduinte
  • Falsurile evolutionismului
  • Familie
  • Fericirile – autor Teodor Hutanu
  • Ganduri care ne pun pe… ganduri
  • Greutatile, unitatile de masura si valorile monetare in VT- autor Biserica Adventista
  • Idei in mers
  • Iisus Christos
  • Ilustratii
  • Ilustratii – Statistici
  • Ilustratii despre ateism
  • Ilustratii despre bani
  • Ilustratii despre Biblie
  • Ilustratii despre biserica
  • Ilustratii despre caracter
  • Ilustratii despre cinste si corectitudine
  • Ilustratii despre compasiune
  • Ilustratii despre credinta
  • Ilustratii despre daruire
  • Ilustratii despre darurile spirituale
  • Ilustratii despre defecte de caracter
  • Ilustratii despre devotament
  • Ilustratii despre dragoste
  • Ilustratii despre evanghelizare
  • Ilustratii despre existenta lui Dumnezeu
  • Ilustratii despre fagaduintele lui Dumnezeu
  • Ilustratii despre griji si ingrijorari
  • Ilustratii despre iertare
  • Ilustratii despre influenta
  • Ilustratii despre intelepciune
  • Ilustratii despre ispita si pacat
  • Ilustratii despre jertfa lui Christos
  • Ilustratii despre judecata lui Dumnezeu
  • Ilustratii despre lauda lui Dumnezeu
  • Ilustratii despre lupta credintei
  • Ilustratii despre mandrie si umilinta
  • Ilustratii despre mantuire
  • Ilustratii despre multumire si recunostinta
  • Ilustratii despre pocainta
  • Ilustratii despre prejudecati si spiritul de masa
  • Ilustratii despre providenta lui Dumnezeu
  • Ilustratii despre revenirea lui Christos
  • Ilustratii despre rugaciune
  • Ilustratii despre sfarsitul lumii
  • Ilustratii despre speranta
  • Ilustratii despre suferinte si incercari
  • Ilustratii despre timp
  • Ilustratii despre unitate
  • Ilustratii despre valoarea omului
  • Ilustratii despre viata
  • Ilustratii despre viata de familie
  • Ilustratii despre vointa
  • Imbracaminte si accesorii
  • Imbracaminte si podoabe – autor Samuele Bacchiocchi
  • Impatrita naratiune a Evangheliilor – autor Biserica Adventista
  • Indreptatirea prin credinta
  • Informatii despre autorii Bibliei
  • Informatii despre cartile Bibliei
  • Informatii despre limbile Bibliei
  • Informatii generale despre Biblie
  • Informatii generale despre intreaga Biblie
  • Informatii generale despre Noul Testament
  • Informatii generale despre Vechiul Testament
  • Inspiratia, viata si lucrarea lui E. G. White
  • Instrumente muzicale la evrei – autor Biserica Adventista
  • Interviuri
  • Intrebari biblice
  • Intrebari frecvente de doctrina biblica
  • Intrebari imp.
  • Introduceri la cartile Bibliei – autor Biserica Adventista
  • Ioan pe insula Patmos – autor Biserica Adventista
  • Iona – autor Teodor Hutanu
  • Ispita, pacat
  • Istoria interpretarii Apocalipsei – autor Biserica Adventista
  • Istoria interpretarii Cartii lui Daniel – autor Biserica Adventista
  • Istoria romana in timpurile Noului Testament – autor Biserica Adventista
  • Istorie,arheologie
  • Iudeii primului secol crestin – autor Biserica Adventista
  • Jertfa lui Christos
  • Lege si har
  • Legile termodinamicii
  • Libertate religioasa
  • Linkuri
  • Literatura iudaica antica – autor Biserica Adventista
  • Localitati biblice – autor necunoscut
  • Lumea antica de la 1400 la 586 i.Hr. – autor Biserica Adventista
  • Lumea antica de la 586 la 400 i. Hr. – autor Biserica Adventista
  • Lupta credintei
  • Lupta lui Iacov – autor Viorel Simac
  • Mama
  • Mancaruri
  • Mantuire
  • Manualul Bisericii
  • Mat. biblice
  • Materiale copii
  • Materiale diverse
  • Maxime
  • Meditatii
  • Meditatii despre adevar
  • Meditatii despre Biblie
  • Meditatii despre bucurie
  • Meditatii despre caracter
  • Meditatii despre caracterul lui Dumnezeu
  • Meditatii despre copilarie
  • Meditatii despre creatiune
  • Meditatii despre credinta
  • Meditatii despre dragoste
  • Meditatii despre evanghelizare
  • Meditatii despre iertare
  • Meditatii despre Iisus Christos
  • Meditatii despre inchinare
  • Meditatii despre ispita si pacat
  • Meditatii despre ispravnicie
  • Meditatii despre jertfa lui Christos
  • Meditatii despre judecata lui Dumnezeu
  • Meditatii despre legamantul casatoriei
  • Meditatii despre libertatea de alegere
  • Meditatii despre lupta credintei
  • Meditatii despre mantuire
  • Meditatii despre natura
  • Meditatii despre odihna
  • Meditatii despre pocainta
  • Meditatii despre prima venire a lui Iisus
  • Meditatii despre Providenta lui Dumnezeu
  • Meditatii despre suferinte si incercari
  • Meditatii despre timp
  • Meditatii despre timpul sfarsitului
  • Meditatii despre valoarea omului
  • Meditatii despre viata
  • Meditatii despre viata bisericii
  • Meditatii despre viata de rugaciune
  • Meditatii despre vorbire
  • Meditatii pentru saptamana de rugaciune – autori diferiti
  • Metode de datare
  • Minuni
  • Minuni ale Creatiei
  • Misionarism
  • Misterul dinozaurilor
  • Moarte
  • Moralitate
  • Natura omului
  • O baza pentru cronologia Noului Testament – autor Biserica Adventista
  • O schita de studiu a Bibliei dintr-o perspectiva de ansamblu – autor Octavian Lupu
  • Originea omului
  • Originea Universului
  • Originea vietii
  • Pacat
  • Pasi prin credinta – autor Octavian Lupu
  • Patriarhi si profeti
  • Perioada dintre testamente – autor Biserica Adventista
  • Poezia biblica – autor Biserica Adventista
  • Poezii
  • Poezii cu autor necunoscut
  • Poezii de "Floare de colt"
  • Poezii de Aneta Moldovan
  • Poezii de Aurelian Olteanu
  • Poezii de Beniamin N. Rosca
  • Poezii de Benone Burtescu
  • Poezii de Benoni Catana
  • Poezii de Botis Radu
  • Poezii de Buciuman Ion
  • Poezii de Camelia Spiegel
  • Poezii de Cornelius Greising
  • Poezii de Costache Ioanid
  • Poezii de Cristian Manase
  • Poezii de Daniel Chirileanu
  • Poezii de Danut Alexandru Jercan
  • Poezii de Diaconu Daniel
  • Poezii de Diana Sarpe
  • Poezii de Dionisie Deoanca
  • Poezii de Ela Grotaa
  • Poezii de Elena Miron
  • Poezii de Elena Prisacaru
  • Poezii de Flavius Laurian Duverna
  • Poezii de Florin Laiu
  • Poezii de Gabriel Rusu
  • Poezii de George Dobrica
  • Poezii de George Uba
  • Poezii de Gheorghe Indricau
  • Poezii de Hanna Bota
  • Poezii de Iacob Coman
  • Poezii de Lidia Sandulescu Popa
  • Poezii de Ligia Andreea Dinu
  • Poezii de Loredana Olteanu
  • Poezii de Magdalena Toma
  • Poezii de Mariana Nistor
  • Poezii de Mihai Lucuta
  • Poezii de Mocean Eliza Alina
  • Poezii de Norel Iacob
  • Poezii de Petre V. Cazan
  • Poezii de Prenciu Corina Carmen
  • Poezii de Putnic Gherghina
  • Poezii de Rad Mariana
  • Poezii de Sandica Constantinescu
  • Poezii de Sanja Cristea Tiberian
  • Poezii de Traian Dorz
  • Poezii de Valeriu Burciu
  • Poezii de Vasile Gurgu
  • Poezii de Vasile Militaru
  • Poezii de Viorel Dascalu
  • Poezii pentru copii
  • Popoarele biblice – autor necunoscut
  • Portrete
  • Povestiri pentru copii
  • Predici
  • Predici – schite
  • Predici de Anul Nou
  • Predici despre a doua venire a lui Christos
  • Predici despre Biblie
  • Predici despre calauzirea lui Dumnezeu
  • Predici despre caracter
  • Predici despre caracterul lui Dumnezeu
  • Predici despre comuniunea cu Dumnezeu
  • Predici despre consacrare
  • Predici despre Creatiune
  • Predici despre credinta
  • Predici despre dragoste
  • Predici despre Duhul Sfant
  • Predici despre evanghelizare
  • Predici despre fagaduintele lui Dumnezeu
  • Predici despre Iisus Christos
  • Predici despre imparatia intunericului
  • Predici despre Imparatia lui Dumnezeu
  • Predici despre inchinare
  • Predici despre ispita si pacat
  • Predici despre jertfa lui Christos
  • Predici despre judecata lui Dumnezeu
  • Predici despre libertatea crestinului
  • Predici despre lupta credintei
  • Predici despre personaje biblice
  • Predici despre prima venire a lui Christos
  • Predici despre slujire
  • Predici despre suferinte si incercari
  • Predici despre timpul sfarsitului
  • Predici despre veghere
  • Predici despre viata bisericii
  • Predici despre viata de familie
  • Predici despre viata de rugaciune
  • Predici despre zecimi si daruri
  • Prietenie
  • Prima venire a lui Christos
  • Profetie biblica
  • Profetii
  • Programe de inceput de an
  • Programe despre a doua venire a lui Christos
  • Programe despre chemare la pocainta
  • Programe despre Creatiune
  • Programe despre dragostea lui Dumnezeu
  • Programe despre Duhul Sfant
  • Programe despre evanghelizare
  • Programe despre Iisus Christos
  • Programe despre jertfa lui Christos
  • Programe despre lauda lui Dumnezeu
  • Programe despre lupta credintei
  • Programe despre mama
  • Programe despre mantuire
  • Programe despre muzica
  • Programe despre Noul Pamant si viata viitoare
  • Programe despre personaje biblice
  • Programe despre prima venire a lui Christos
  • Programe despre timpul sfarsitului
  • Programe despre tinerete
  • Programe despre viata de familie
  • Programe despre viata de rugaciune
  • Programe despre virtuti crestine
  • Programe pentru copii
  • Programe tineret
  • Psalmii
  • Rai si iad
  • Raliul vietii – autor necunoscut
  • Recunostinta
  • Reforma in Transilvania – autor Oltei Cristina
  • Reforma si mai departe – autor Biserica Adventista
  • Relatia dintre religie si stiinta
  • Religie
  • Religie-stiinta
  • Resurse biblice
  • Retete culinare
  • Revenirea lui Iisus
  • Ritualuri vechi si noi
  • Roada Duhului
  • Roci, fosile si straturi geologice
  • Rolul lui Israel in profetia Vechiului Testament – autor Biserica Adventista
  • Rugaciune (4)
  • Rugaciune (5)
  • Rugaciune (6)
  • Rugaciuni ascultate – autor Vadic Tanase
  • Salate
  • Sanatate
  • Sanatate (2)
  • Sanctuarul
  • Saptamana Creatiunii
  • Sarbatori
  • Seria de 15 studii biblice – autor Herman Bauman
  • Seria de studii biblice "Alta viata" – autor necunoscut
  • Seria de studii biblice "Biblia spune"
  • Seria de studii biblice "Ce spune Biblia despre…" – autor Lori Balogh
  • Seria de studii biblice "Crestinism practic" – autor J. L. Tucker
  • Seria de studii biblice "Marile intrebari ale Bibliei"
  • Seria de studii biblice "Viata deplina" ( rezumate ) – autor Aron Moldovan
  • Seria de studii biblice "Vrei sa te faci sanatos ?"
  • Seria de studii biblice Revista "Perspective" – Chicago
  • Serial : Vietuitoarele "vorbesc" – autor Viorel Dascalu
  • Seriale
  • Seriale – Cartea Apocalipsei
  • Seriale – Cartea lui Daniel
  • Seriale "Creationism vs. evolutionism"
  • Seriale despre biserica
  • Seriale despre viata de rugaciune
  • Seriale doctrina biblica
  • Serii de studii biblice
  • Sfanta Cina
  • Sp. profetic
  • Speranta crestina
  • Starea omului in moarte- autor Ioan Dinu
  • Stiati ca…?
  • Studii biblice
  • Studii biblice diferite
  • Suferinte, incercari
  • Supe
  • Tehnica audio-video
  • Teme biblice
  • Teme din natura
  • Teme din Noul Testament
  • Teme din Vechiul Testament
  • Teme diverse
  • Texte greu de inteles explicate
  • Timpul sfarsitului
  • Trinitatea
  • Varsta pamantului
  • Verigi lipsa
  • Versete "complicate"
  • Viata viitoare
  • Viata zilnica in epoca patriarhala – autor Biserica Adventista
  • Vindecare prin Cuvant – autor Octavian Lupu
  • Vorbe celebre
  • ZICERI si contraZICERI – autor Benone Burtescu
  • Ziua de odihna
  • Ziua de odihna

Meta

  • Autentificare
  • Flux intrări
  • Flux comentarii
  • WordPress.org

[footer_backtotop]

Intercer Romania · Intercer Canada · Lucian Web Service · Termeni · Polita confidentialitate · Autentificare