.
Avem din nou ocazia sa ne plecam inimile înaintea lui Dumnezeu în semn de închinare si recunostinta pentru harul Sau, pentru purtarea Sa de grija aratata fata de fiecare dintre noi, cît si pentru aceasta noua ocazie de a deschide cuvîntul temeinic al profetiilor Sale. Prin aceste profetii Dumnezeu a asezat o lumina clara înaintea bisericii Sale, asa încît aceia care pun pret pe Cuvîntul Sau au în fata o cale pe care ei pasesc cu încredere, cu siguranta. Si oare în aceste vremuri atît de tulburi si nesigure, nu avem nevoie din ce în ce mai mult de o calauza sigura?
În prelegerea trecuta am ajuns cu studiile noastre din Apocalipsa la capitolul 10. În acest capitol, apostolul Ioan a zugravit prin inspiratie divina, în simboluri, una dintre cele mai impresionante scene ale profetiei biblice. El ne spune cum, imediat dupa ce a auzit sunînd trîmbita a sasea si sta în asteptare ca sa auda sunînd si cea de a saptea trîmbita, deodata i s-a aratat de Dumnezeu într-o vedenie cereasca un înger puternic pogorîndu-se din cer, avînd în mîna o carticica deschisa. Coborîndu-se pe pamînt si asezîndu-si un picior pe mare si celalalt pe uscat, acel înger a anuntat în mod solemn, jurînd pe Dumnezeu, ca de la acel punct al profetiei nu va mai fi nici o zabava în împlinirea celor proorocite de Dumnezeu prin slujitorii Sai profetii. Dupa cum am vazut deja, Dumnezeu i-a poruncit profetului Daniel sa tina ascunse si sa pecetluiasca cuvintele cartii sale pîna la vremea sfîrsitului cînd multi aveau sa citeasca. Un interes deosebit avea sa se dezvolte în aceasta directie si astfel, cunostinta oamenilor în ceea ce priveste planurile lui Dumnezeu si mersul evenimentelor urma sa sporeasca.
Observati ca pe masura ce noi consumam în generatia aceasta ultimele zile ale vremii sfîrsitului, Dumnezeu doreste sa sporeasca si sa desavîrseasca întelegerea noastra, întelegerea planurilor Sale de viitor cu aceasta planeta.
Dupa cum ne aducem aminte din alte studii anterioare, vremea sfîrsitului a început odata cu încheierea celor 1260 de ani de suprematie papala, adica la anul 1798. Acesta era timpul rînduit de Dumnezeu, cînd El avea sa declanseze o alta serie de evenimente menite sa pregateasca lumea pentru a putea trece cu bine de la o epoca la alta. Cu alte cuvinte, vremea sfîrsitului este tocmai acea perioada cruciala din istoria planetei noastre cînd urmeaza sa înceapa numaratoarea inversa la tronul lui Dumnezeu si în final împaratia lui Dumnezeu sa fie din nou restabilita pe acest pamînt. Întelegem acum ca anuntul solemn al îngerului ca în cer nu va mai fi de la acel punct pîna la sfîrsit nici o zabava, face legatura cu anuntul lui Daniel despre vremea sfîrsitului. Întocmai asa a si fost.
La anul 1798 s-a declansat vremea cînd cartea lui Daniel urma sa fie desigilata, adica înteleasa, si cînd ultimele evenimente profetizate îsi asteptau împlinirea. Evident, cu mult mai înainte de vremea cînd apostolul Ioan a proorocit, Dumnezeu a vestit prin proorocul Sau Daniel ce are sa se întîmple. Ca aceasta era carticica deschisa din mîna îngerului, nu este nici o îndoiala, deoarece din toate cartile profetice ale Bibliei cartea profetului Daniel era singura carte care ramasese ascunsa, tainuita, sau pecetluita pentru întelegerea oamenilor.
În aceasta viziune din capitolul 10, apostolul Ioan joaca rolul poporului lui Dumnezeu din vremea sfîrsitului. Îndemnat de glasul ceresc ca sa mearga si sa ia carticica din mîna îngerului, apostolul Ioan da ascultare acestei porunci si paseste înaintea îngerului cerîndu-i carticica. Îngerul i-o da cu urmatoarea porunca: "Ia-o si manînc-o! Ea îti va amarî pîntecele dar în gura ta va fi dulce ca mierea". Si proorocul Ioan asa a si facut. Dupa ce Ioan s-a conformat cuvintelor îngerului si lucrurile s-au întîmplat exact cum fusesera anuntate, cînd amaraciunea era simtita din plin de profet, din cer s-au auzit glasuri spunîndu-i profetului: "Tu trebuie sa proorocesti din nou". Cînd aceasta lucrare urmeaza sa fie încheiata, atunci si cel de al saptelea înger va putea suna din trîmbita lui dînd posibilitate glasurilor din cer sa anunte cuvintele din capitolul 11 cu versetul 15: "Împaratia lumii a trecut în mîinile Domnului nostru si ale Christosului Sau si El va împarati în vecii vecilor".
Dar ce anume trebuia sa prooroceasca apostolul Ioan înainte de a suna cel de al saptelea înger din trîmbita sa? Ce solie speciala trebuia sa fie încredintata poporului lui Dumnezeu din vremea sfîrsitului ca sa fie dusa la multe noroade, neamuri, limbi si împarati? Acea solie care trebuia proclamata în toata lumea este mentionata în versetele de la începutul capitolului 11 unde Ioan, înca în rolul de popor al lui Dumnezeu primeste si o alta porunca. I se da în mîna o trestie sau o prajina de masurat si totodata si porunca: "Scoala-te si masoara templul lui Dumnezeu, altarul si pe cei ce se închina în el".
Aceasta profetie referitoare la templu era evident, o solie ce privea lucrarea lui Iisus de Mare Preot în sanctuarul din cer, lucrare despre care ne vorbeste atît de clar epistola catre Evrei. De ce sanctuarul din cer? Pentru ca, la ora aceea cînd apostolul Ioan scria Apocalipsa, si cu atît mai mult la data pe care o avea în vedere profetia sa pentru vremea sfîrsitului, nu mai era nimic din templul de odinioara de la Ierusalim. Aceasta solie avea în vedere nu numai lucrarea Domnului Christos ci si poporul lui Dumnezeu de pe pamînt care priu credinta urma sa se întîlneasca cu Iisus în templul ceresc.
Asa cum vedem, solia din Apocalipsa 11, despre sanctuarul din ceruri, este strîns legata cu solia din capitolul 14 din Apocalipsa care anunta sosirea ceasului judecatii lui Dumnezeu. Proorocul Daniel, în cartea sa, stabileste în mod foarte explicit judecata finala ca începînd dupa încheierea celor 1260 de ani. Daca asezam deci în legatura cele scrise de proorocul Daniel cu cele scrise de proorocul Ioan, atunci, anuntul divin ca judecata lui Dumnezeu a sosit nu putea sa fie proclamat decît dupa anul 1798. Pe masura ce acest an se apropia, un numar din ce în ce mai mare de cercetatori zelosi ai Bibliei, din toate bisericile crestine atît de pe vechiul continent al Europei cît si din Statele Unite, si-au îndreptat atentia ca nici o alta data în istoria lumii asupra studierii profetiilor din Daniel si Apocalipsa.
Dintre sutele de predicatori care au început sa proclame la data aceea vestea ca a sosit timpul sfîrsitului, s-a remarcat numele lui William Miler. De aici si miscarea pe care el si colaboratorii lui au initiat-o avea sa se numeasca miscarea milerita. Aceasta miscare a început la anul 1833 la foarte scurt timp deci, de la data cînd, potrivit cu profetia biblica sosise vremea sfîrsitului. William Miller, acel pionier al miscarii profetice a anilor 1840 era un sîrguincios cercetator al Sfintelor Scripturi, al profetiilor ei si fara îndoiala ca adevarurile si concluziile la care el a ajuns dupa ani de studiu erau de fapt rezultatul nemijlocit al seriozitatii sale fata de Cuvîntul lui Dumnezeu si voia Lui divina. Subiectul principal al predicarii sale era revenirea în slava a Domnului nostru Iisus Christos.
Dupa un numar de ani foarte fructuosi, lucrarea de predicare a acestei solii advente s-a transformat de-a dreptul într-o miscare religioasa uriasa, care a ramas în istorie cu numele de a doua mare miscare adventa. Poate ca sînteti curiosi sa stiti care a fost prima miscare adventa. Raspunsul nu poate fi altul decît aratînd spre miscarea religioasa care s-a produs cînd Iisus Christos, Domnul si Mîntuitorul nostru a venit pentru prima data în lumea noastra. În acea a doua miscare adventa care a început odata cu anul 1833 zeci si zeci de mii de oameni raspînditi prin toate bisericile crestine se adunau acum însetati de a asculta pe predicatorii mileriti. Solia lor era foarte urgenta. Ei chemau pe oameni la o pocainta deplina în vederea întîlnirii lor pe curînd cu Iisus. Si pentru ca sa dea un suport cît mai mare propovaduirii lor profetice, predicatorii mileriti îndreptau atentia tuturor ascultatorilor asupra unei profetii din cartea lui Daniel, profetie care avea un numar precis de ani. Este vorba de profetia din Daniel 8,14: "Pîna vor trece 2300 de seri si dimineti; apoi Sfîntul Locas va fi curatit".
Acei zelosi cercetatori ai profetiei au descoperit totodata si cheia descifrarii acelei perioade de ani. Din Sfintele Scripturi au descoperit ca o zi profetica este egala cu un an calendaristic si drept urmare, cele 2300 de seri si dimineti reprezentau de fapt 2300 de ani calendaristici. Problema care ramasese pentru un foarte scurt timp nedezlegata era, cînd trebuia sa înceapa numaratoarea celor 2300 de seri si dimineti, adica a celor 2300 de ani. În capitolul 8 din Daniel, daca citim cu atentie întelegem ca îngerul Gabriel era preocupat sa-i ofere lui Daniel interpretarea la viziunea pe care el a avut-o mai înainte. Totul era explicat acum, cu exceptia însemnatatii acelei perioade profetice de 2300 de ani. Iata acum cuvintele îngerului: "Iar vedenia cu serile si diminetile de care a fost vorba, este adevarata. Tu pecetluieste vedenia aceasta, caci este cu privire la niste vremi îndepartate" (Daniel 8,26) . Cred ca ati notat cuvintele ‘pecetluieste vedenia, caci este cu privire la niste vremi îndepartate’.
În urmatorul verset, versetul 27, proorocul Daniel marturiseste: "Eu Daniel, am stat lesinat si bolnav mai multe zile. Eram uimit de viziunea aceasta si nimeni nu stia". Apoi, la capitolul 9, începînd cu versetul 21, Daniel consemneaza urmatoarele: "Pe cînd vorbeam eu înca, în rugaciunea mea a venit repede, în zbor iute, Gabriel, pe care-l vazusem mai înainte într-o vedenie si m-a atins în clipa cînd se aducea jertfa de seara. El m-a învatat, a stat de vorba cu mine si mi-a zis: ‘Daniele, am venit acum sa-ti luminez mintea. Ia aminte la cuvîntul acesta si întelege vedenia. Saptezeci de saptamîni au fost hotarîte asupra poporului tau si asupra cetatii tale celei sfinte, pîna la ungerea Sfîntului sfintilor. Sa stii dar si sa întelegi ca de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, pîna la Unsul, Mesia, la Cîrmuitorul vor trece sapte sâptamîni; apoi timp de saizeci si doua de saptamîni pietile si gropile vor fi zidite din nou. Dupa aceste saizeci si doua de saptamîni Unsul va fi stîrpit si nu va avea nimic. El va face un legamînt trainic cu multi timp de o saptamîna, dar la jumatatea saptamînii va face sa înceteze jertfa si darul de mîncare".
Dumnezeu deci a ascultat rugaciunea lui Daniel si i-a descoperit si întelesul celor 2300 de seri si dimineti care ramasesera un subiect de uimire pentru profet. Acum însa totul era clar. Cei 2300 de ani urmau sa fie numarati pornind de la anul rezidirii Ierusalimului imediat dupa robia babiloniana. Decretul de rezidire al Ierusalimului, care a fost aplicat în cele din urma, a fost emis70 de saptamani în primavara anului 457 Î.Hr., dar a intrat în vigoare de abia în toamna aceluiasi an. Din aceasta perioada de 2300 de ani trebuie deci sa scadem saptezeci de saptamîni, sau 490 de ani. Acesti ani, spusese îngerul, fusesera rezervati poporului Israel, dar ceva foarte important trebuia sa aiba loc în aceasta perioada de saptezeci de saptamîni. La încheierea celor 69 de saptamîni trebuia ca Mesia sa fie uns ca Mîntuitor, ceea ce avea sa se întîmple la botezul Sau cînd El avea sa fie uns cu Duhul Sfînt si cu putere. Apoi, la jumatatea ultimei saptamîni din cele saptezeci de saptamîni, Unsul avea sa fie stîrpit, condamnat la moarte, adus ca jertfa pentru pacatele întregii lumi. Acea jertfa divina a Domnului Iisus, pe Golgota, urma sa puna capat jertfelor si darurilor de mîncare care se aduceau zilnic si ocazional la templu.
Dar, notati ca saptezeci de saptamîni, sau 490 de ani, erau numai o parte din cei 2300 de ani. Sanctuarul ceresc si sanctuarul pamantescCînd avea sa se termine aceasta perioada?, si-au pus întrebarea predicatorii mileriti. Si ce anume eveniment avea sa marcheze încheierea acestei lungi perioade profetice? Socotind 2300 de ani începînd de la anul 457 Î.Hr. ajungem cu numaratoarea noastra la anul 1844 D.Hr. La aceasta data, spunea îngerul Gabriel lui Daniel, Sfîntul Locas urma sa fie curatit. Dar, care Sfînt Locas? Daca Domnul a facut sa înceteze orice jertfa si darurile de mîncare din templul pamîntesc, atunci care sanctuar sau templu avea în vedere aceasta proorocie? Predicatorii mileriti nu au gasit la data aceea înainte de 1844 un raspuns precis absolut la aceasta întrebare. Dar ei, în zelul si bucuria lor netarmurita ca au descoperit si dezlegat o taina profetica, au tras imediat concluzia ca aici, fara nici o îndoiala, curatirea sanctuarului însemna curatirea pamîntului prin foc la a doua venire a Domnului Christos. Tocmai de aceea, ei au început sa predice cu tarie si fara nici o zabava, vestea ca Iisus Christos va veni în curînd. Si, va rog sa credeti ca predicarea lor a avut un succes extraordinar. Asa cum am spus, întreaga America de Nord, Anglia si Europa vestica au fost cuprinse de flacara soliei advente. Aceasta solie era plina de miere, dulce pe buzele tuturor. Toata lumea era în asteptare.
La succesul predicarii profetice a lui Miller si a colaboratorilor sai a mai contribuit si faptul ca profetia celei de a sasea trîmbite îsi gasise la anul 1840, deci tot în aceeasi perioada, o împlinire exacta. Daca o profetie fusese corect interpretata, gîndeau oamenii, nu se poate ca sa nu fie si aceasta profetie tot atît de corect interpretata. Si lumea a dat crezare. Pîna si batjocoritorii si îndoielnicii erau pusi pe gînduri acum. Dar, desigur, Domnul Iisus nu a venit la acea data. Cînd a trecut data anuntata fara ca sa se fi împlinit asteptarile lor, aceleasi mii de credinciosi care pîna mai ieri tresaltau de bucurie la gîndul întîlnirii lor cu Iisus erau acum cufundati în cea mai neagra disperare. Si cei mai multi dintre membri miscarii advente, în dezamagirea lor teribila au refuzat sa mai creada în Sfintele Scripturi. Unii s-au întors la vechea viata lumeasca a bisericilor în care se gasisera pîna atunci, iar un numar extrem de mic dintre ei au continuat cu o si mai mare straduinta si înfocare sa descopere, daca e posibil, motivul dezamagirii lor. Ei îsi dadeau seama ca la mijloc era o neîntelegere, o greseala; si ei erau siguri ca greseala nu era la Dumnezeu ci trebuia cautata în felul în care ei interpretasera profetiaRigla profetica a lui Dumnezeu celor 2300 de ani. Timpul de început al acestei perioade fusese corect stabilit, ca si timpul încheierii. Atunci, ce nu era corect în interpretarea lor?
Întorcîndu-se la studiul lor din Daniel 8,14, ei au înteles ca nicaieri în Sfînta Scriptura nu se gaseste vreun text care sa numeasca, fie chiar si simbolic, pâmîntul nostru ca fiind sanctuarul ce trebuia curatit. Cercetînd si mai mult, ei au descoperit ca vechiul sanctuar al lui Israel, mai întîi sub forma aceea mobila a cortului întîlnirii, apoi sub forma aceea statornica a templului de la Ierusalim, fusese ridicat dupa modelul pe care Dumnezeu i l-a aratat lui Moise pe muntele Sinai. Si în cele din urma, credinciosii adventisti de la 1844, care au mai ramas statornici credintei în Cuvîntul lui Dumnezeu, au descoperit întelesul Sarbatorile ceremoniale si intelesul lor…celor scrise în Epistola catre Evrei, mai ales a celor scrise în versetul 24 din capitolul 9. "Caci Christos n-a intrat într-un locas de închinare facut de mîna omeneasca, ci a intrat chiar în cer, ca sa se înfatiseze pentru noi înaintea lui Dumnezeu". Iar citind în Evrei 8,1.2, pionierii celei de a doua mari miscari advente, au înteles corect mesajul care suna astfel: "Punctul cel mai însemnat al celor spuse este ca avem un Mare Preot care S-a asezat la dreapta scaunului de domnie al maririi în ceruri ca slujitor al locului prea sfînt si al adevaratului cort care a fost ridicat nu de om ci de Domnul."
Din marea dezamagire prin care au trecut adventistii de la 1844, a iesit un nou spor de lumina si atît de bogate binecuvîntari. Solia lor, în trecerea anilor, avea sa se înbogateasca cu noi adevaruri pe care Dumnezeu le-a descoperit, pe masura Crucea in sanctuarce ei s-au consacrat si mai mult studiului Sfintelor Scripturi si împlinirii voiei lui Dumnezeu. La scurt timp dupa marea dezamagire de la 1844 pionierii adventisti au înteles si ultima parte a capitolului 10 din Apocalipsa, si anume versetul 10 si 11 care contin de fapt deznodamîntul experientei lor. Sa-i dam citire din nou: "Am luat carticica din mîna îngerului si am mîncat-o. În gura mea a fost dulce ca mierea, dar dupa ce am mîncat-o mi s-a umplut pîntecele de amaraciune. Apoi mi-au zis: ‘Trebuie sa proorocesti din nou cu privire la multe noroade, neamuri, limbi si împarati’".
Putini adventisti de la 1844 care au rezistat marii dezamagiri au înteles corect nu numai experienta lor dulce si apoi amara, dar si chemarea lui Dumnezeu, mandatul unei noi însarcinari, de data aceasta cu caracter mondial, de a transmite întregii lumi descoperirile profetice, Evanghelia cea vesnica cît si vestea cea mare a revenirii Domnului Iisus Christos.
Iubiti cititori. Eu fac parte dintr-o biserica mondiala care recunoaste în temere de Dumnezeu înalta chemare si raspunderea pe care am primit-o, de a proclama în toata lumea Evanghelia împaratiei vesnice a lui Dumnezeu si vestea revenirii în slava a Domnului Iisus Christos. Ne numim Adventisti de Ziua a Saptea pentru ca, tot în urma studiului atent al Sfintelor Scripturi, pionierii nostri adventisti de la 1844 au descoperit ca adevarata zi de odihna a adevaratului popor al lui Dumnezeu din Noul Testament a ramas acelasi Sabat biblic al zilei a saptea, ziua pe care Dumnezeu a onorat-o si a sfintit-o. Personal, ma simt nespus de fericit ca Dumnezeu mi-a facut aceasta favoare deosebita de a fi în aceasta ultima generatie un urmas al acelora care la 1844 au crezut si au predicat ca Domnul Iisus vine în curînd. Ei au gresit si drept urmare au gustat amaraciunea dezamagirii unor sperante neîmplinite. Însa azi, eu pot spune fara nici o primejdie de a repeta experienta lor amara ca Iisus Christos va veni, va veni cît de curînd! Mai este putin si în curînd va suna si cel de al saptelea înger din trîmbita sa. Si atunci se va sfîrsi taina lui Dumnezeu dupa vestea buna vestita de El robilor Sai proorocilor.
Iubiti cititori. Înca putina, foarte putina vreme si Cel ce vine va veni si nu va zabovi. Nu va mai fi nici o zabava, asa a rostit glasul acelui înger puternic din mîna caruia apostolul Ioan a luat acea carticica deschisa. Nu va mai fi nici o zabava, ne spun si evenimentele prezise de Dumnezeu care se împlinesc azi sub ochii nostri.
O, fie ca graba cerului sa se întîlneasca azi cu grija, cu seriozitatea si graba credintei noastre. Fie ca ziua mult asteptata de credinciosii anului de gratie al cerului, 1844, acea zi mult dorita si de noi, sa vina cît mai curînd. Faca Bunul Dumnezeu ca în ziua mareata a revenirii Domnului Iisus Christos sa fim cu totii laolalta iesind în întîmpinarea Mîntuitorului nostru iubit.
Duceti aceasta veste tuturor celor dragi din familiile dumneavoastra. Duceti aceasta veste solemna lumii întregi. Asezati-va fara nici o zabava viata în mîna lui Dumnezeu si lucrati împreuna cu noi pentru grabirea venirii zilei celei mari pe care o asteptam. Amin!
