.
Cea mai solemna si mai importanta solie divina care ar trebui sa atinga azi urechea si inima oricarui om de pe fata pamîntului este solia cartii Apocalipsa cuprinsa în capitolul 14. Aceasta este solia Evangheliei celei vesnice a lui Dumnezeu. Ea este o solie de avertizare, si de fapt, daca verificam cu atentie Sfintele Scripturi ea este ultima solie de avertizare pentru aceasta omenire, pentru generatia sfîrsitului. în aceasta solie, pe scurt, Dumnezeu anunta pe locuitorii pamîntului cu o înfricosatoare si solemna urgenta marele adevar ca în ceruri, în prezent are loc judecata celor credinciosi.
Acesta este cutremuratorul adevar pe care cei mai multi crestini nu-1 stiu, sau daca-1 sti TI îl trec adeseori cu vederea. Si cînd aceasta judecata se va sfîrsi, Dumnezeu Se va ridica sa judece întreg pamîntul. Si atunci va da pooporului Sau credincios rasplatirile cele vesnice pregatite pentru cei sfinti, iara asupra celor ce au refuzat pîna si aceasta ultima invitatie a Evangheliei Dumnezeu va revarsa paharul mîniei Sale. Atît rasplatirile Sale cît si torentele mîniei Sale vor fi vazute de toti în curînd cînd Isus Hristos va reveni. Iubiti cititori, noi trebuie sa ne pregatim pentru acest eveniment, trebuie sa fim gata. Astazi noi trebuie sa acordam toata atentia si consideratia acestei ultime solii de avertizare si de invitatie a lui Dumnezeu catre întreaga lume.
Notati va rog. Ea se gaseste cuprinsa în capitolul 14 din Apocalipsa începînd de la versetul 6 la 12, si suna astfel: "Si am vazut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie vesnica pentru ca s-o vesteasca locuitorilor pamîntului; oricarui neam, oricarei semintii, oricarei limbi si oricarui norod. El zicea cu glas tare: ATemeti-va de Dumnezeu si dati-I slava caci a venit ceasul judecatii Lui, si închinati-va Celui ce a facut cerul si pamîntul, marea si izvoarele apelor*. Apoi a urmat un alt înger, al doilea, si a zis: *A cazut, a cazut Babilonul, cetatea cea mare care a adapat toate neamurile din vinul mîniei curviei ei*.
Apoi a urmat un alt înger, al treilea, si a zis cu glas tare: xDaca se închina cineva fiarei si icoanei ei si primeste semnul ei pe frunte sau pe mîna, va bea si el din vinul mîniei lui Dumnezeu turnat neamestecat în paharul mîniei Lui; si va fi chinuit în foc si pucioasa înaintea sfintilor îngeri si înaintea Mielului; si fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Si nici ziua nici noaptea n-au odihna cei ce se închina fiarei si icoanei ei si oricine primeste semnul numelui ei. Aici este rabdarea sfintilor care pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Isus*". Pentru a întelege bine aceasta solie de avertizare a cerului noi trebuie sa o privim în contextul capitolelor 12 si 13 care au fost studiate mai înainte. Capitolul 12 este o viziune simbolica a cerului si a luptei care s-a declansat acolo între Isus si Satana si cum aceasta lupta s-a transferat pe pamînt. Si, de ce aici pe pamînt?
Pentru ca aici este singurul loc din univers unde Satana a reusit sa cîstige prin înselaciune atît teren cît si supusi. Cu toate acestea, Isus avea de gînd sa invadeze terenul lui Satana cu propria Sa prezenta si în împaratia Satanei sa-si întemeieze propria Sa împaratie,
împaratie vesnica compusa din fostii supusi ai Satanei dar care s-au hotarît sa pazeasca poruncile lui Dumnezeu si sa tina marturia lui Isus. în capitolul 13 avem descrierea împaratiei lui Satana privita atît din latura civila cît si din cea religioasa. Aceasta este o împaratie condusa de o fiara.
Satana pare sa fie nevazut, însa el este totusi prezent, deoarece tot ce are fiara si tot ce etaleaza ea în vazul tuturor locuitorilor pamîntului, putere, scaun de domnie, stapînire mare, si acel spirit de cruzime, de îngîmfare si de pofta nepotolita dupa suprematie mondiala, toate acestea nu sînt ale ei ci le-a primit de la Satana. Capitolul 13 se încheie cu aparenta biruinta a împaratiei Satanei si a uneltelor sale – fiara si proorocul mincinos.
Dar, priviti acum si asupra capitolului 14. Din acest capitol ni se atrage atentia ca acesta împaratie a Satanei nascuta din revolta si întemeiata pe minciuna, neascultare si ura fata de Dumnezeu si de oamenii Sai, este în mod inevitabil sortita pieirii. La începutul capitolului 14 vedem cum Mielul, cu fiinta Sa plapînda ce parea amenintat sa fie distrus de fiara, sade acum triumfator, înconjurat de urmasii Sai pe Muntele Sionului. Cine ar fi putut crede asa ceva? în capitolul 13, urmasii Mielului nu mai aveau nici un drept si nici un loc sigur sub soare în împaratia lui Antihrist, împaratia fiarei. Dar acum, în capitolul 14, ei sînt la un loc sigur, rascumparati de Miel pentru vesnicie. Cu hainele caracterului lor albite în sîngele Mielului, ei s-au pastrat neîntinati într-o lume decazuta si nu au acceptat sa se închine nici fiarei si nici chipului ei, pentru ca ei apartineau altui Stapîn si altei lumi. De aceea, pe fruntile lor, în locul semnului numelui fiarei, se putea citi numele Mielului si al Tatalui Sau.
Despre acesti urmasi ai Mielului din ultimele zile ale istoriei ni se mai spune în capitolul 14 ca în toiul focului încercarilor finale prin care au trecut, ei au învatat un cîntec unic, un cîntec cu totul necunoscut în tot universul nepatat al lui Dumnezeu. Acesta este cîntecul experientei lor. Acesta este cîntecul acelora care, în ciuda primejdiilor si tiraniei din partea fiarei, la care s-au expus datorita credinciosiei lor fata de Miel, ei au ramas neîntinati si statornici alaturi de Miel.
Asa se va încheia Marea Lupta cîndva începuta în cer, ne asigura prima parte a capitolului 14. Satana, cu împaratia sa si cu toti urmasii sai Vor fi în cele din urma nimiciti de Isus, de împaratia Sa si a urmasilor Sai credinciosi. Aceastat a fost si concluzia pe care profetul Daniel a rostit-o cîndva înaintea împaratului Nabucodonosor atunci cînd i-a tîlcuit împaratului acel vis descris de Daniel în capitolul 2 din cartea sa. Deznodamîntul divin suna astfel: "Dar în vremea acestor împarati, Dumnezeul cerurilor va ridica o împaratie care nu va fi nimicita niciodata si care nu va trece sub stapînirea unui alt popor. Ea va sfarîma si va nimici toate acele împaratii; si ea însasi va dainui vesnic". Astazi, stimati cititori, ne gasim în preajma împlinirii ultimelor avertizari profetice.
Desi cea de a doua fiara din Apocalipsa 13 nu a aparut înca si nu a început sa lucreze cu puterea fiarei dinaintea ei, si desi locuitorilor pamîntului nu li s-a impus cu forta sa primeasca semnul fiarei pe frunte sau pe mîna, totusi, noi sîntem numai la un pas de împlinirea acestor lucruri. Si tot asa, desi împaratia cerurilor nu a repurtat si ultima si definitiva biruinta asupra împaratiei fiarei, iar Mielul si urmasii Sai înca nu au urcat pe culmea triumfului pe Muntele Sionului, totusi, putem spune cu toata certitudinea ca de acel eveniment ne mai desparte doar putina vreme. Daca acum 2 000 de ani apostolul Pavel îsi permitea sa încurajeze biserica prin cuvintele: "înca putina, foarte putina vreme si Cel ce vine va veni, si nu va zabovi", ma întreb cu cît mai multa certitudine am putea noi rosti astazi aceasta soliei Tocmai pentru ca timpul încheierii tuturor lucrurilor este foarte aproape, de aceea si Dumnezeu doreste sa adreseze în auzul întregului pamînt ultima Sa solie de avertizare, ultimul apel al dragostei Sale divine.
Sub înfatisarea simbolica a trei îngeri zburînd prin mijlocul cerului cu o Evanghelie vesnica ca s-o vesteasca întregului pamînt, Dumnezeu întreprinde o ultima încercare în întreaga lume, o ultima campanie, o ultima oferta înaintea marei lupte care ne sta în fata. Acesti îngeri sînt împuterniciti de Dumenzeu sa mearga în graba la orice neam, semintie, limba si popor de pe întreg pamîntul, pentru a-i face pe toti oamenii constienti de cîteva lucruri extreme de importante, de care va depinde soarta vesnica a fiecarui om. Dumnezeu stie bine ca nu toti oamenii din generatia sfîrsitului au avut ocazia sa cunoasca evenimentele care ne stau în perspectiva, sa cunoasca subiectele care se pun în discutie în Marea Lupta dintre Isus si Satana, si nu toti au avut ocazia sa decida sa se aseze cu credinciosie de partea lui Dumnezeu sau de partea Satanei.
Cei mai multi oameni nu stiu ca în prezent întreg cerul se afla în sesiune de judecata si ca aceasta judecata a început cu casa lui Dumnezeu, cu aceia care si-au legat viata lor de Isus. Ei nu stiu cînd a început aceasta judecata si în ce consta ea. Din pacate multi, enorm de multi crestini ai zilelor noastre traiesc fara nici o umbra de teama cu privire la soarta lor vesnica. Satana priveste la ei, se bucura cînd îi vede plutind în acea liniste nepasatoare si face tot ce-i posibil ca sa-i întretina în aceasta stare. Dar, ridicati-va putin privirea de la pamînt si de la religia noastra personala de care sînt atît de satisfacuti.
Ridicati-va privirea de la acea atmosfera de sarbatoare a bisericilor noastre, de la acea placere de fast, de spectacol, de la acea goana dupa popularitate dupa care toate bisericile de azi alearga. Si priviti la îngerii cerului, la cei trei îngeri. Priviti si ascultati cît de solemna este chemarea lor: "Temeti-va de Dumnezeu si dati-I slava, caci a venit ceasul judecatii Lui. Multe din bisericile care se numesc si se considera evanghelice, fundamentaliste, au uitat sa mai predice despre judecata, sa mai avertizeze pe membrii lor ca Dumnezeu a intrat la judecata cu poporul Sau. Evanghelia pe care cele mai multe anvoane o predica azi este o Evanghelie fara judecata, fara legea divina, fara cerintele divine de altadata de ascultare, de consacrare totala, de sfintenie. Evanghelia fara lege si fara judecata este o evanghelie saraca, incompleta si foarte
primejdioasa.
Daca am putea trai cu o evanghelie fara sa ne mai preocupe si chestiunea judecatii, credeti ca ar mai fi fost nevoie de solia primului înger? Potrivit cu acea pfrofetie biblica pe care o gasim în cartea profetului Daniel, aceasta judecata a început în ceruri la anul 1844. Pornind de la aceasta data, potrivit cu cele scrise în cartilew din ceruri, cazul fiecarui credincios din vremurile trecutului a fost luat în discutie si a fost masurat în lumina dreptarului a doua lucruri: primul fiind legea lui Dumnezeu iar al doilea, jertfa si neprihanirea Domnului Isus Hristos. Prin cuvîntul lui Dumnezeu toti oamenii au fost si sînt chemati sa traiasca, sa vorbeasca si sa lucreze ca niste oameni care au sa fie judecati dupa o lege a slobozeniei. însa, aceasta judecata contine în sine o veste buna.
Acelora care în lumina legii divine si-au vazut pacatosenia vietii lor si au apelat la sîngele Domnului Isus ca sa-i curateasca de orice pacat si la neprihanirea Sa sa le acopere goliciunea propriilor lor vieti, Isus le ofera iertare, curatire, si le împartaseste din meritele vietii Sale. Caci El a fost facut pentru noi întelepciune, neprihanire, sfintire si rascumparare. Generatia noastra va fi si ea supusa judecatii divine, ca si oricare alta generatie. Oare, îsi vor întoarce oamenii atît crestinii, cît si necrestinii privirea spre cer, spre Dumnezeu? Vor da ei ascultare avertizarii primului înger? Ne vom privi noi viata în lumina legii divine si vom alerga noi la sîngele curatitor al jertfei de pe Golgota? Prin glasul aceluiasi înger, Dumnezeu cheama pe locuitorii întregului pamînt sa se închine adevaratului Creator. într-o vreme cînd fiara si icoana ei vor pretinde si vor forta pe toti sa li se închine, Dumnezeu ne va cere sa ne închinam Aceluia care a facut cerul si pamîntul.
La 1844, dupa cum am subliniat, potrivit cu profetia biblica, a început în cer sesiunea de judecata a locuitorilor pamîntului. Tot cronologic vorbin, numai la cîtiva ani mai tîrziu, la anul 1856, lumea avea sa cunoasca una din marile rataciri care avea sa aduca noapte asupra mintilor multor generatii de atunci si pîna astazi, aceasta fiind teoria evolutionista. Ideea acestei teorii, simplificata pe întelesul oricarei minti, era ca nu Dumnezeu a creat tot ceea ce vedem, inclusiv fiinta omeneasca, ci ca toate au ajuns la existenta datorita unui proces lung de evolutie care a durat miliarde si miliarde de ani. Cu alte cuvinte solia acestei teorii evolutioniste declara nu moartea, ci inexistenta lui Dumnezeu.
Si care a fost urmarea, urmarea logica în mintea acelora care au îmbratisat aceasta teorie? Daca Dumnezeu nu exista, atunci eu nu trebuie sa dau nimanui socoteala cu privire la viata mea. Eu nu sînt raspunzator înaintea niciunui scaun divin de judecata ci, cel mult, înaintea scaunelor de judecata ale lumii. însa solia primului înger este mult prea clara pentru a putea fi înteleasa gresit. Ea someaza pe orice om cu judecata lui Dumnezeu si cu prezenta personala a lui Dumnezeu în univers.
Pentru a ne închina Creatorului nostru pe deplin, noi trebuie sa recunoastem nu numai opera puterii Sale creatoare, ci si semnul acestei puteri, Sabatul Domnului. Caci în sase zile a facut Domnul cerul si pamîntul si s-a odihnit în ziua a saptea. De aceea a binecuvîntat Domnul ziua a saptea si a sfintit-o. Dumnezeu a binecuvîntat si a sfintit o singura zi din toate cele sapte ale saptamînii punînd-o deoparte pentru un scop anumit, ca zi de închinare înaintea Lui. Cine va da ascultare azi soliei urgente a cerului? Cine se va teme cu adevarat si se va închina înaintea lui Dumnezeu în ziua pe care El a rînduit-o? Cine dintre noi va onora pe Creatorul sau cu adevarat în felul în care El asteapta astazi de la noi? Oare, daca aceasta este ultima Sa solie de avertizare si de apel pentru toti locuitorii pamîntului, dupa care urmeaza sfîrsitul si întîlnirea triumfala cu Isus în cer, stau si ma întreb care din aceasta generatie vor ajunge în cer? Va ajunge acolo vreun urmas al Mielului din zilele noastre care va alege cu buna stiinta sa se închine înaintea Creatorului sau în alta zi decît în ziua pe care El a sfintit-o si a binecuvîntat-o?
Ziua duminicii, întîia, si nu a saptea zi a saptamînii este astazi aproape universal recunoscuta între crestini ca fiind Sabatul Domnului. Numai ca în lumina Sfintelor Scripturi acesta este Sabatul omului si nu al Domnului. Biserica Catolica recunoaste fara nici o umbra de sfiala ca ea este aceea care a operat aceasta schimbare. Atunci, întreb, este duminica cu adevarat Ziua Domnului? Sau trebuie sa fim cinstiti cu noi însine si pe deplin interesati de propria noastra mîntuire dînd ascultare mai degraba la ce spune Dumnezeu si nu ce spune omul. Celor ce nu vor sa dea ascultare glasului lui Isus, El le spune prin pana evanghelistului Marcu, la capitolul 7 versetul 7 astfel: "Degeaba Ma cinstesc ei dînd învataturi care nu sînt decît niste învataturi omenesti". Spuneti-mi va rog, nu cumva asezînd religia noastra fata în fata cu solia primului înger, auzim înlauntrul constiintei noastre concluzia mare a Domnului Isus: "Degeaba". Atunci, acum este timpul sa ne ridicam si sa dam ascultare somatiei urgente a cerului "Temeti-va de Dumnezeu; dati-I slava si închinati-va celui ce a facut cerul si pamîntul".
Al doilea înger îsi împleteste misiunea cu aceea a primului înger si anunta si el în auzul întregului pamînt: "A cazut Babilonul, cetatea cea mare care a adapat toate neamurile din vinul mîniei curviei ei". Aici este prima oara cînd gasim în Apocalipsa amintit numele Babilon. Si, natural ca întrebarea noastra este: Ce legatura are numele vechii capitale a Imperiului Babilonian cu ultima solie a lui Dumnezeu pentru locuitorii acestui pamînt?
Desigur ca nu acela era Babilonul la care se referea cel de al doilea înger! Chiar la data cînd apostolul Ioan nota în cartea sa cuvintele îngerului, Babilonul antic era de mult îngropat în faldurile istoriei si ale pamîntului. Atunci, este simplu de înteles ca numele Babilonului amintit în Apocalipsa este neaparat un simbol ale carui radacini merg înapoi în istorie spre turnul Babei. în istoria relatiilor omului cu Dumnezeu, turnul Babei reprezinta prima încercare deliberata si organizata a omenirii de a opune rezistenta si a se lupta împotriva lui Dumnezeu si împotriva planurilor Sale. Si acel loc a capatat numele Babei, care înseamna confuzie, încurcatura.
De atunci si pîna azi Babei, sau Babilonul de mai tîrziu, au ramas un simbol al arogantei, al confuziei, al apostaziei, al încercarilor omenesti de a se salva prin mijloace proprii. Babilonul este folosit aici în Apocalipsa pentru a simboliza bisericile crestine din vremea sfîrsitului care marturisesc ca urmeaza lui Isus, dar care în realitate tradeaza cauza lui Isus. Caderea Babilonului este de natura spirituala si ea este rezultatul a doua cauze: prima este data de alianta bisericilor din vremea sfîrsitului cu puterile civile ale statului, alianta descrisa în Apocalipsa ca fiind desfrînare cu împaratii pamîntului, iar a doua cauza a caderii Babilonului se datoreaza învataturilor false pe care bisericile le-au amestecat încupa lor si le-au oferit oamenilor.
Aici este o clara referinta la bisericile Romei. Asa cum de-a lungul secolelor biserica din Roma s-a departat de la învataturile apostolilor si pîna astazi a ramas tot departe, tot asa se poate spune si despre bisericile protestante. Marea majoritate a acestor biserici au întors treptat treptat spatele marilor adevaruri ale reformatiunii protestante si ale Evangheliei celei vesnice. Babilonul modern al crestinismului zilelor noastre cuprinde pe toti aceia care resping autoritatea Sfintelor Scripturi ca norma a credintei si a purtarii, dar care continua sa se numeasca crestini. în mare masura în aceste biserici, învataturile limpezi ale cuvîntului lui Dumnezeu au fost înlocuite cu speculatii filozofice si cu traditii bisericesti iar spiritul lumesc a corupt evlavia si curatia membrilor lor. înca din zilele apostolilor fusese prezisa o cadere de la credinta a crestinilor. Curînd însa, în zilele noastre, acest proces va fi încheiat.
Curînd, Dumnezeu va striga prin mesagerii Sai credinciosi pe tot pamîntul, avertizînd pe toti aceia care vor sa ia seama: "A cazut Babilonul". Care dintre dumneavoastra, ascultînd acum solia celui de al doilea înger va alege de buna voie sa se refugieze într-o cladire gata sa cada? Cine va alege sa-si piarda propria sa mîntuire, viata vesnica sub darîmaturile spirituale ale Babilonului de azi? Cine va alege în acest ceas solemn al istoriei pamîntului sa se îmbete cu vinul desfrînarii Babilonului refuzînd apa curata a Evangheliei lui Dumnezeu? Sînt sigur ca nimeni dintre dumneavoastra care ati citit aceasta prelegere, nu va face o alegere gresita. Sînt sigur ca în inima dumneavoastra deja ati ales sa dati ascultare chemarii insistente si urgente a lui Dumnezeu si sa va asezati de partea lui Isus, Acela care este pentru noi Calea Adevarul si Viata. Si, fie ca Domnul sa asculte rugaciunea noastra de consacrare.
