.
Fara îndoiala ca Apocalipsa a fost scrisa de apostolul Ioan prin inspiratie divina, avînd în vedere pe crestinii din zilele lui. Dar, dupa ani de partasie cu aceasta carte a Apocalipsei si cu adevaratul ei Autor, si dupa ce mi-am luat timp sa studiez suficient de multe carti care au cautat sa dea o cît se putea de corecta interpretare profetiilor ei, concluzia la care am ajuns este ca aceasta ultima carte profetica a Bibliei, a fost în mod special destinata a fi materialul de studiu al bisericii sfîrsitului. Oridecîte ori ma gîndesc la acest fapt ramîn uimit si ma cutremur la gîndul cît de putini crestini ai zilelor noastre cunosc si apreciaza privilegiul de a avea în Biblia lor o carte ca aceea a Apocalipsei. Desi poate ca ei deschid Bibliile lor zi de zi si o iau cu ei la biserica la sfîrsitul fiecarei saptamîni, totusi, cît de necunoscuta si de ignorata continua sa ramîna aceasta carte pentru cei mai multi dintre crestini!
Cineva s-a exprimat odata ca de fapt acesta este si planul lui Satana, ca el este în mod special interesat sa ne tina cît mai departe de numai doua carti din întreaga Biblie: prima carte, spunea acea persoana, este Geneza; iar a doua carte, este Apocalipsa. De ce? Foarte simplu. In primul rînd Satana ar dori sa nu luam în seama cartea Genezei, pentru ca el nu doreste ca noi sa facem cunostinta cu Creatorul nostru, cu Legea Sa, ca el nu doreste sa aflam nimic despre Satana, vrajmasul nostru si al lui Dumnezeu, si ca el nu ar vrea sa aflam ca sîntem niste pacatosi sortiti pieirii. Lui Satana în schimb, i-ar conveni ca oamenii sa cînte, sa plînga, sa sacrifice si sa vorbeasca tot timpul numai despre Golgota, atîta timp cît ei nu sînt constienti de prezenta sa nefasta si ca în persoana lui au de a face cu un vrajmas care trebuie biruit.
In al doilea rînd, Satana nu doreste ca oamenii sa studieze ultima carte a Bibliei, cartea Apocalipsei, pentru ca aceasta ar fi singura carte din care oamenii ar întelege în modul cel mai explicit planul lui Dumnezeu de a curati universul sau de pacat si de pacatosii neîntorsi la El. Satana, nu numai ca nu ar dori sa ne vada constienti de efectele dezastroase ale pacatului de-a lungul istoriei, ci el totodata doreste sa ne fereasca de a vedea binecuvîntarile vesnice care asteapta pe cei credinciosi. Cu alte cuvinte, Satana ar dori sa orbeasca mintile noastre asa încît sa nu putem vedea nici începutul si nici sfîrsitul existentei noastre. El ar vrea ca noi sa traim o viata preocupata încontinu de clipa prezenta, de satisfacerea numai a nevoilor fizice, preocupata numai de ambitii si de satisfactii de moment. El ar vrea ca încheierea istoriei planetei noastre sa gaseasca pe cei mai multi dintre noi departe de Dummnezeu, nepregatiti pentru viata cerului si cu totul înhamati la carul intereselor sale.
Observati cum în unele zone de pe pamînt el aproape ca a reusit sa stearga din mintea a milioane de oameni existenta lui Dumnezeu si scopurile Sale cu noi. Asa se face ca milioane de oameni azi au îmbratisat teoriile ateiste în timp ce în alte zone ale pamîntului oamenii au uitat de Dumnezeu fiind fascinati de stralucirea de o clipa a vietii prezente. Si în acest caz Satana este activ inspirînd oamenilor gîndul ca viata trebuie traita si ca pasiunile noastre oricare ar fi ele, trebuie satisfacute. Astfel, pe ceilalti oameni îi cufunda în adîncul oceanului gîndirii materialiste.
In aceasta privinta, înca din timpurile stravechi ale Vechiului Testament, un mare întelept a rostit cîndva un adevar absolut. El a spus: "Cînd nu este nici o descoperire dumnezeiasca poporul este fara frîu" (Proverbe 29,18). Daca astazi putem observa cu durere si consternare mai mult decît altadata în istoria acestei planete cum mii si mii de oameni pier fara sa fi stiut nimic din viata adevarata cu Dumnezeu, aceasta nu se datoreaza decît unei singure cauze – civilizatia zilelor noastre duce lipsa de orice descoperire dumnezeeasca. Satana a reusit sa stearga aproape complet din mintea omului modern viziunea existentei lui Dumnezeu.
De aceea oamenii de azi nu mai simt nici o responsabilitate nici fata de cer, nici fata de pamînt; nici fata de ei si nici fata de altii. Egoism, nesabuinta, mîndrie, placeri distrugatoare, ura, dorinta de suprematie, au ocupat azi locul lui Dumnezeu. Satana a sters totodata din mintea oamenilor si viziunea viitoare a existentei lor. Milioane de oameni alearga azi prin viata încolo si încoace, an dupa an, uitînd ca în curînd acest tren al istoriei va trebui sa se opreasca potrivit orarului lui Dumnezeu în ultima lui statie, si ca ei vor trebui sa stea fata în fata cu Dumnezeu la bara judecatii divine. O, cît de dibaci este Satana! Cît de sinistra este întelepciunea lui si cît de iscusite sînt eforturile sale de a sterge din mintea noastra viziunea atît a trecutului cît si a viitorului care ne asteapta, adica Geneza si Apocalipsa, începutul si sfîrsitul. Dar, opriti-va iubiti cititori din alergatura dumneavoastra zilnica, zmulgeti-va din capcana planurilor si preocuparilor vremelnice si deschideti cu o inima flamînda si cu sinceritate de copil cartea Apocalipsei; si atunci … atunci se va face lumina în inima dumnneavoastra, atunci veti descoperi pe Iisus Christos, veti descoperi pe Creatorul si Rascumparatorul dumneavoastra. Atunci veti descoperi viitorul extraordinar pe care Dumnezeu îl are în vedere cu aceasta planeta si cu fiecare om.
Multi crestini au încercat, ce-i drept, cîndva pe parcursul vietii lor sa deschida cartea Apocalipsei cu intentia sincera de a o cunoaste si a întelege ceea ce Dumnezeu a intentionat sa ne transmita prin paginile ei. Dar, cînd au dat cu ochii de tot felul de vedenii, de simboluri, de imagini bizare sau întîmplari ce pareau a fi fost culese de undeva din lumea basmelor sau miturilor antice, nestiind cum sa gaseasca un drum în acea confuzie de sunete, imagini si cuvinte, acei crestini s-au retras perplexi si dezarmati, si poate chiar îndoielnici daca aceasta carte este sau nu cu adevarat inspirata.
Greseala pe care acestia au facut-o în încercarea lor se aseamana foarte mult cu greseala mea din tinerete, ca si a multor altor privitori neinitiati care am intrat cîndva pentru prima data într-o expozitie de pictura. Din dorinta de a observa cît mai bine totul, din dorinta de a pastra în cîmpul vizual cît mai bine acel tablou celebru, privitorii neinitiati fac greseala de a se apropia prea mult de tablou si în loc ca sa mai vada subiectul respectiv, în loc sa cuprinda scena ca un tot si sa înteleaga mesajul ei artistic, ei vad în fata ochilor numai pete de culoare, numai trasaturi de pensula, numai detalii fara nici o legatura între ele sau numai niste umbre fara un contur precis. Dar, dati-va cîtiva pasi mai în spate si deschideti larg ochii ca sa cuprindeti totul dintr-o privire. Cautati sa respirati dintr-odata întreaga atmosfera. Atunci acea confuzie de forme si culori de mai înainte va vorbi, va va transmite din ce în ce mai mult din mesajul pe care mîna artistului l-a exprimat prin acele dîre de vopsea aruncate pe pînza parca la întîmplare.
Ce vreau sa spun este ca asa cum oamenii au descoperit ca exista o întreaga tehnica si arta nu numai de a picta, dar si de a descifra si a privi o pictura, sau a scrie si a decodifica mesajul unei carti, tot asa, si chiar cu atît mai mult pentru a întelege o carte profetica este nevoie de a avea o anumita atitudine si natural o anumita metoda. In primul rînd, cînd pasim pentru a studia aceasta carte, sa lasam la o parte orice prejudecata, orice spirit de îndoiala sau de usuratate. Apocalipsa este o carte tot atît de inspirata ca oricare alta carte din Sfintele Scripturi. Daca ne-am gîndi numai la un singur fapt si anume ca din cele 404 versete ale Apocalipsei, 265 dintre ele contin limbaj împrumutat din Vechiul Testament; ca exista 285 de citate directe din Vechiul Testament si un numar de aproximativ 550 de referinte la Vechiul Testament, atunci, desigur ca vom privi Apocalipsa asa cum trebuie, ca pe o carte inspirata.
In al doilea rînd atitudinea noastra trebuie sa fie aceea a unui copil care asteapta sa fie învatat de mama sau de profesorul sau, dispus sa asculte, sa fie atent si sa se lase ajutat. Gînditi-va putin la faptul ca aceasta carte a circulat în epoca în care a fost scrisa din loc în loc si din biserica în biserica si ea a fost citita în fata unor oameni dintre care destul de putini erau trecuti prin scoala si educati, fie chiar numai pentru a fi în stare sa o citeasca. Cum va închipuiti ca au putut întelege primii cititori ai Apocalipsei soliile acestei carti? Noi astazi, cînd vorbim despre cele cuprinse în cartea Apocalipsei, folosim adeseori tot felul de termeni teologici care sînt complicati chiar numai sa-i pronunti, cum ar fi escatologie, premileanism, simbolism sau soteriologie. Insa apostolul Ioan nu a fost preocupat sa complice lucrurile. Duhul lui Dumnezeu l-a inspirat ca sa aleaga cele mai comune imagini ca lampa, sfesnic, coroana, sabie, nor, chei, cai, stele, trîmbite, sarpe, vesminte, rîu, mireasa, strazi sau poarta, cuvinte pe care orice copil le putea întelege. Probabil ca oamenii au învatat de la
Dumnezeu în aceasta privinta ca lucrurile deosebit de importante trebuie exprimate în cuvinte simple. De exemplu, cuvintele care stau în dreptul unui semnal de trecere peste orice linie ferata sînt scurte: opreste, asigura-te si porneste. De ce credeti ca a fost nevoie sa fie exprimate atît de simplu? Tocmai pentru ca si un copil sa le înteleaga si sa-si dea seama ca de acele semnale depinde viata sau moartea. In atitudinea noastra trebuie sa fim nu numai asemenea unui copil, ci trebuie în mod constant sa cerem de la Dumnezeu lumina si putere de a întelege si a împlini toate cuvintele proorociei acestei carti. Nu uitati. Cartile care au fost scrise pe genunchi cu rugaciune, se înteleg bine numai daca sînt citite tot pe genunchi.
Si acum sa vorbim si despre cea mai buna metoda de a studia cartea Apocalipsei. In primul rînd este necesar a avea o imagine sinoptica, de ansamblu a materialului care se gaseste în cele 22 de capitole ale cartii. De aceea în continuare doresc sa va ofer un fel de ghid. Am asezat acest ghid într-o forma organizata, scrisa, care sa contribuie în mod sigur la întelegerea continutului Apocalipsei.
Si acum, sa ne dam cîtiva pasi înapoi, ca sa privim tabloul Apocalipsei si sa încercam sa cuprindem într-o privire de ansamblu totul. Sa începem dar, cum era si de asteptat, cu capitolul 1.
In primele versete din acest capitol avem o scurta introducere dupa care urmeaza salutari si cuvinte de lauda la adresa Domnului Christos Cel înviat. Dupa aceasta apostolul Ioan ne vorbeste despre porunca pe care a primit-o din partea Domnului ca sa scrie o carte si ca prim capitol al cartii sale este prezentata persoana slavita a Domnului Christos care I S-a aratat lui Ioan într-o vedenie. Cu aceasta se încheie capitolul 1. In capitolele 2 si 3 se gasesc un numar de sapte epistole din partea lui Iisus catre un numar de sapte biserici care se gaseau la ora aceea în provincia Asia. In capitolul 4 scena se transfera în cer unde apostolul Ioan priveste în viziune tronul lui Dumnezeu cu cei 24 de batrîni si cele patru fapturi vii ce stateau cu totii în jurul tronului. Si capitolul 4 se încheie cu o cîntare de lauda adresata Creatorului.
Vedenia din capitolul 5 are loc tot în cer vizînd direct persoana Domnului Christos ca Rascumparator omenesc în simbolul unui miel înjunghiat, singurul care a fost vrednic în tot universul sa deschida o carte pecetluita cu sapte peceti. Si aceasta vedenie se încheie prin izbucnirile unui imn de lauda la adresa Mîntuitorului si a lucrarii Sale de rascumparare a celor de pe pamînt. In primele 8 versete din capitolul 6 are loc ruperea primelor 4 peceti, lasînd ca sa se auda si sa se vada în cavalcada patru calareti, fiecare calarind un cal de alta culoare.
In partea a doua a capitolului 6, cînd Mielul rupa a 5-a pecete, apostolul Ioan are ocazia sa auda glasurile martirilor întrebînd pe Dumnezeu cu privire la timpul cînd va începe judecata pamîntului si razbunarea sîngelui lor nevinovat. Iar în ultima parte a capitolului 6 sînt descrise cîteva din evenimentele cu care cea de a 6-a pecete avea sa se încheie. In capitolul 7 în prima parte avem o identificare simbolica a poporului lui Dumnezeu care urmeaza sa fie sigilat pentru cer în timp ce în cea de a doua parte a capitolului avem viziunea sosirii acestui popor la tronul lui Dumnezeu, care, pîna sa ajunga acolo a trebuit sa treaca prin necazul cel mare din care însa au iesit cu bine si cu hainele lor spalate în sîngele Mielului.
In capitolul 8 descoperim ca dupa o perioada de o jumatate de ora profetica de liniste în cer, a avut loc ruperea celei de a saptea peceti în sunetul de trîmbita a numai patru îngeri dintr-un grup de sapte îngeri care au aparut deodata pe scena vedeniei ceresti. Acest sunet de trîmbita a fost semnalul declansarii unor catastrofe pe pamînt. In capitolul 9 ascultam si privim pe de al 5-lea si al 6-lea înger sunînd din trîmbitele lor, si drept urmare pe pamînt are loc mai întîi o invazie de lacuste, iar la sunetul celei de a sasea trîmbite este vazuta o ostire de 200 de milioane de calareti aducînd cu ei o întreita urgie: foc, fum si pucioasa.
In capitolul 10 un înger puternic care s-a coborît din cer avînd în mîna o carticica deschisa, rosteste o proclamatie solemna dupa care îi înmîneaza lui Ioan acea carticica cu porunca de a pecetlui si a nu scrie nimic din cuvintele pe care le-au rostit cele sapte tunete ale lui Dumnezeu. In capitolul 11 i se porunceste lui Ioan sa masoare templul lui Dumnezeu, dupa care i se arata doi martori care profetizau si care au fost omorîti de fiara care se ridicase din adînc dar care dupa trei ani si jumatate au înviat si s-au înaltat la cer. Aici, la sfîrsitul capitolului 11 ascultam pe cel de al saptelea înger sunînd din trîmbita lui si proclamînd biruinta definitiva a împaratiei lui Dumnezeu asupra împaratiilor lumii, în uralele unui imn de lauda.
Capitolul 12 are trei parti. In prima parte a lui avem vedenia unei femei în durerile nasterii, al carei prunc este rapit la cer pentru a fi ferit de mînia balaurului ce cauta sa-l manînce. In a doua parte a capitolului 12 aflam despre un razboi în cer în care Mihail si îngerii Lui au aruncat din cer pe balaur si îngerii lui, pentru ca în ultima parte a capitolului, balaurul, mîniat pe femeia care nascuse si care a fugit în pustie, a pornit sa faca razboi contra ramasitei femeii. In capitolul 13 balaurul cheama o fiara din adînc si prin puterea si autoritatea pe care balaurul i-a dat-o acea fiara a pornit razboi contra sfintilor si i-a biruit. în a doua parte a capitolului 13 vedem aparînd din pamînt o alta fiara, dar care lucra prin puterea fiarei dintîi. Cei necredinciosi primesc semnul fiarei în timp ce cei credinciosi sînt sortiti pieirii.
Capitolul 14 cuprinde vedenia cu cei 144.000 de credinciosi adunati pe Muntele Sionului si cu o serie de 3 îngeri rostind asupra pamîntului niste solii de o solemnitate impresionanta prin care se anunta pedepsirea fiarei si a acelora care vor accepta semnul ei. In finalul capitolului vedem cum secerisul pamîntului este adunat iar Iisus este vazut venind pe norii cerului. In vedenia din capitolul 15 întreaga oaste a martirilor ajunsa la tronul lui Dumnezeu intoneaza acum cîntarea lui Moise si cîntarea Mielului, doua imnuri de biruinta. In capitolul 16 vedenia ne îndreapta privirea spre momentul cînd glasul divin din templu porunceste celor sapte îngeri sa verse pe pamînt potirele mîniei lui Dumnezeu.
In varsarea ultimului potir îsi gaseste prabusirea si Babilonul, scaunul fiarei. In vedenia din capitolul 17 este prezentata în detaliu caderea Babilonului, iar în capitolul 18 este strigatul de triumf al cerului împotriva Babilonului. In capitolul 19 întreg cerul este vazut în sarbatoare, este sarbatoarea nuntii Mielului. în aceeasi vedenie apostolul Ioan surprinde din nou imaginea calului alb pe care calareste Cuvîntul lui Dumnezeu, pentru ca în ultima parte a vedeniei sa aiba loc scena aruncarii în iazul cu foc a fiarei si a proorocului mincinos. In capitolul 20 apostolul Ioan vede legarea si aruncarea lui Satana în temnita Adîncului pentru o vreme de o mie de ani timp în care, la versetele 4-6 ni se prezinta ce lucrare are loc în ceruri si apoi ce se va întîmpla pe pamînt la sfîrsitul mileniului, si anume învierea tuturor celor necredinciosi.
Dupa aceasta, în partea a treia (versetele 7-10) vedem pe Satana dezlegat cum instiga pe cei necredinciosi ca sa dea navala sa puna mîna pe Cetatea Sfînta, si cum foc din cer se coboara ca sa mistuie pe cei necredinciosi în iazul cu foc împreuna cu fiara si cu proorocul mincinos. Prin vedeniile capitolelor 21 si 22, pana inspiratiei divine ne asaza în fata privirii noastre uimite cetatea plina de splendoare a Noului Ierusalim ce urmeaza sa fie asezata pe un pamînt nou si sub un cer nou. Dupa aceste vedenii, cartea Apocalipsei se încheie cu cuvinte de îndemn, de asigurare si de solemna avertizare.
Acum, dupa ce am trecut pe deasupra întregului peisaj spiritual al Apocalipsei, într-o vedere de ansamblu, ceea ce ne-a ramas este aceea de a organiza tot acest aparent amalgam de povestiri, vedenii si cîntari de lauda într-o forma convenabila, asa încît sa ne fie cît mai usor sa le putem patrunde întelesul.
Octavian Cureteu
