.
Sa facem acum un scurt popas introductiv asupra capitolului 17 din Apocalipsa. Acesta este unul din cele mai dificile capitole ale Apocalipsei dar, sa fiti siguri ca, pe cît de mare este dificultatea, pe atît de mare este si importanta si necesitatea întelegerii lui.
În acest capitol, duhul proorociei ne prezinta o descriere atît a înfatisarii exterioare a Babilonului spiritual a vremii sfîrsitului cît si a caracterului moral al acestei cetati simbol, precum si caderea definitiva si irevocabila a ei. Întelegerea acestui capitol, asa cum am spus, ne este absolut necesara. Si aceasta din doua motive: Primul este acela ca numai întelegînd corect acest capitol putem ajunge în stare sa întelegem restul cartii Apocalipsa, iar al doilea motiv si mai important decît primul este ca de întelegerea deplina a subiectului tratat în acest capitol va depinde felul în care vom primi solia practica pe care Duhul lui Dumnezeu ne-o transmite în capitolul urmator, capitolul 18.
În acest capitol (capitolul 18), o voce solemna cu accente extrem de grave si de urgente, întocmai ca un semnal de alarma someaza pe poporul lui Dumnezeu care se afla înca în Babilon spunîndu-i: "A cazut Babilonul cel mare; iesiti din mijlocul ei poporul Meu ca sa nu fiti partasi la pacatele ei si sa nu fiti loviti de urgiile ei". Aceasta chemare a cerului va fi auzita si va deveni de-a dreptul irezistibila numai pentru aceia care au înteles pe deplin caracterul corupator al Babilonului cît si faptul ca între cei ce apartin adevaratului popor al lui Dumnezeu si Babilonul acestei lumi nu trebuie sa existe nici o prietenie, nici o legatura. Însa pentru a da ascultare chemarii divine de a iesi din Babilon noi trebuie sa stim sa identificam corect cine este Babilonul si sa avem o întelegere clara atît a caracterului cît si a manifestarilor lui.
Babilonul este unul din cei cinci vrajmasi ai Domnului Hristos. Apocalipsa ni-i prezinta pe fiecare în parte de la cel mare pîna la cel mic. Primul vrajmas al lui Iisus, cel mai viclean si cel mai crud este balaurul, Satana. Despre el citim în capitolul 12. Al doilea vrajmas este fiara care iese din mare a carei descriere ne este data în prima parte a capitolului 13. Al treilea vrajmas al Domnului Iisus este fiara care iese din pamînt, numita la capitolul 16 cu versetul 13 proorocul mincinos; acest vrajmas este descris în cea de a doua parte a capitolului 13. Al patrulea vrajmas este Babilonul, desfrînata cea mare despre care citim în capitolul 14. Iar al cincilea vrajmas al Domnului Hristos este reprezentat de toti aceia care au ales sa se închine fiarei si sa accepte semnul ei, asa cum ne arata capitolele 13 si 14. Soarta finala a tuturor vrajmasilor Domnului Hristos este pecetluita. Nimicirea lor va fi totala si definitiva. Ea va avea loc într-o ordine diferita de cum ne-am fi asteptat. Ea va începe de la cel mic pîna la cel mai mare.
Astfel, în capitolul 16 vedem cum prapadul celor sapte plagi cade mai întîi asupra tuturor închinatorilor fiarei. Apoi, în capitolul 17 si 18 urmarim prabusirea si nimicirea Babilonului spiritual. La încheierea capitolului 19 are loc pedepsirea fiarei si a proorocului mincinos si în sfîrsit, în capitolul 20 are loc nimicirea marelui vrajmas al Domnului Iisus, Satana. Aici, poate ca este cazul sa resubliniez un lucru important privind ordinea cronologica a evenimentelor descrise în capitolele 16 pîna la 20 si anume: succesiunea capitolelor în Apocalipsa nu poate sa fie luata drept baza pentru a trasa o harta a timpului exact cînd are loc fiecare eveniment descris în capitolele respective. Cu alte cuvinte ordinea capitolelor nu respecta ordinea cronologica a evenimentelor. De pilda din cele studiate în ultimele doua prelegeri am remarcat ca o data cu evenimentele descrise în capitolul 16 se încheie definitiv istoria zbuciumata a planetei noastre.
Odata ce toti cei necredinciosi au ajuns în teascul mîniei lui Dumnezeu, acesta nu este altceva decît sfîrsitul dramei pacatului. Începînd cu acel moment, în veacurile ce vor urma în universul lui Dumnezeu nu va mai exista niciodata pacat si pacatosi si nici fiara, proorocul mincinos sau Babilonul, acel locas al dracilor. Singurul vrajmas al lui Iisus a carui existenta va fi prelungita cu 1000 de ani peste momentul încheierii capitolului 16 va fi numai Satana. Dar dupa 1000 de ani, asa cum ne asigura capitolul 20 si Satana va fi nimicit. Asadar, daca dorim sa stabilim în mod corect ordinea cronologica a evenimentelor finale, atunci cele scrise în capitolele 17 si 18 si în finalul capitolului 19, trebuie sa fie înglobate în aceeasi perioada de timp în care se desfasoara capitolul 16.
Dar sa vedem astazi ce ne spune duhul proorociei în capitolul 17. Iata acum primele 6 versete din acest capitol: "Apoi unul din cei sapte îngeri care tineau cele sapte potire a venit de a vorbit cu mine si mi-a zis: ‘Vino sa-ti arat judecata curvei celei mari care sade pe ape mari. Cu ea au curvit împaratii pamîntului si locuitorii pamîntului s-au îmbatat de vinul curviei ei’. Si m-a dus în Duhul într-o pustie. Si am vazut o femeie sezînd pe o fiara de o culoare stacojie, plina cu nume de hula. Si avea sapte capete si zece coarne. Femeia aceasta era îmbracata cu purpura si stacojiu. Era împodobita cu aur, cu pietre scumpe si cu margaritare. Tinea în mîna un potir de aur plin de spurcaciuni si de necuratiile curviei ei. Pe frunte purta scris un nume, o taina, Babilonul cel mare, mama curvelor si spurcaciunilor pamîntului. Si am vazut pe femeia aceasta îmbatata de sîngele sfintilor si de sîngele mucenicilor lui Iisus. Cînd am vazut-o, m-am mirat minune mare". Aceste sase versete reprezinta prima parte a capitolului 17.
Acest capitol este format din doua parti distincte; prima parte, cuprinde descrierea viziunii simbolice pe care Ioan a avut-o prin intermediul unuia din cei sapte îngeri, care au revarsat cele sapte potire ale mîniei lui Dumnezeu. Acel înger i-a spus la un moment dat: ‘Vino sa-ti arat judecata curvei celei mari’.
Partea a doua a capitolului 17 începe de la versetul 7 si se continua pîna la încheierea capitolului si contine explicatia îngerului cu privire la viziunea pe care Ioan a primit-o mai înainte. În prima parte Dumnezeu stabileste care este capul de acuzare al cerului împotriva Babilonului, iar în partea a doua cerul pronunta sentinta si arata pe ce cale va fi aceasta sentinta executata.
Daca lucrurile stau asa, atunci înseamna ca prima parte a capitolului 17 se refera la pacatele Babilonului care ating cota lor maxima în timpul plagii a sasea, iar partea a doua a capitolului 17 îsi gaseste împlinirea în timpul plagii a saptea. Aceste doua ultime plagi sînt descrise în capitolul precedent, capitolul 16, al carui studiu l-am încheiat în prelegerea trecuta.
Din studiul plagii a saptea a reiesit clar ca obiectivul principal asupra caruia se concentreaza în final toata mînia lui Dumnezeu este Babilonul, cetatea cea mare care a adapat toate neamurile din vinul mîniei desfrînarii ei. Desigur ca aici nu este vorba de vechea cetate a Babilonului antic ci de Babilonul spiritual al ultimelor zile.
În capitolul 17, cu care ne vom ocupa acum si în urmatoarea prelegere, gasim Babilonul simbolic reprezentat la rîndul lui, prin alte doua simboluri. Primul simbol, asa cum deja am citit este acela al unei femei desfrînate care prin destrabalarile ei reuseste sa puna stapînire si sa domine asupra împaratilor pamîntului, iar prin falsele ei învataturi sa îmbete pe locuitorii pamîntului. Al doilea simbol al Babilonului este acela al unei mari cetati care are stapînire peste împaratii pamîntului. Babilonul, simbolizat deci printr-o femeie desfrînata si printr-o cetate mare.
În ce priveste primul simbol, acela al femeii desfrînate, el sta în direct contrast cu cealalta femeie despre care ne-a vorbit mai înainte capitolul 12. Aceste doua femei reprezinta doua sisteme de religie total diferite si total opuse. Femeia învaluita în soare si cu luna sub picioare, descrisa în capitolul 12 este simbolul bisericii adevarate a Domnului Hristos, în timp ce femeia destrabalata vazuta în capitolul 17 este simbolul bisericii apostaziate, biserica Satanei.
Femeia învaluita în soare este sotia Mielului, mireasa Lui, în timp ce femeia desfrînata este evident, mireasa Satanei. Cînd ne referim la biserica lui Hristos nu ne referim la biserica Sa din vreo anumita perioada istorica sau dispensatiune biblica, ci ne referim la biserica Lui din toate veacurile.
Victorinus, unul din primii comentatori crestini ai Apocalipsei, s-a pronuntat astfel în aceasta privinta: "Asa cum Hristos a avut o biserica vizibila în toate timpurile, o întrupare a întelepciunii si a spiritului cerului, tinind sus marturia adevarurilor Sale si adevaratei închinari, tot asa si diavolul are si el o biserica, o întruchipare a spiritului si întelepciunii sale satanice care tine sus marturisirea de credinta si minciunile învataturilor Satanei".
Aceasta este biserica despre care ne vorbeste capitolul 17. Aceasta biserica, potrivit cu cele vazute de Ioan, statea pe ape mari. Asa dupa cum Babilonul antic era asezat pe apele rîului Eufrat, tot asa si Babilonul simbolic sta asezat pe ape multe. Semnificatia acestor ape multe ne este data în capitolul 17 la versetul 15 astfel: "Apele pe care le-ai vazut, pe care sade curva, sînt noroade, neamuri, gloate, limbi". Sederea femeii pe ape este o indicatie precisa a caracterului universal si dominant al bisericii Satanei. Dar Ioan vede totodata pe acea femeie desfrînata sezînd în pustie. Pe ape mari, si totusi în pustie. Fara îndoiala ca pustia în care Ioan vede mireasa Satanei nu este o pustie reala ci tot simbolica, precum au fost si apele mari pe care ea sedea. Pustia de aici este pustie nu în sens discriptiv, ci în ce priveste calitatea vietii, hrana, adapostul si chiar si apa sînt greu de gasit în pustie; si în plus, mai exista si primejdia de a fi atacat de fiarele salbatice. Pentru viata celor credinciosi, tinutul peste care domnea femeia desfrînata devenise o adevarata pustie.
Despre aceasta femeie destrabalata mai aflam în capitolul 17 ca a fost curtezana împaratilor pamîntului. De ce? Caracteristica de seama a bisericii lui Satana a fost foamea ei nepotolita dupa putere, popularitate si dupa bogatiile lumii. împaratii pamîntului, cu care biserica Satanei a desfrînat, sînt de fapt simbolul puterilor politice ale lumii care în cele din urma îsi vor aseza atît autoritatea cît si mijloacele lor materiale la dispozitia desfrînatei; iar gloatele locuitorilor pamîntului urmînd orbeste pe conducatorii lor se vor lasa îmbatati si ei de vinul curviei ei. Desfrîul în sine este o forma de iubire, dar care este falsa. Aceasta asa zisa iubire nu înobileaza, ci, dimpotriva înjoseste capacitatile fizice, spirituale, sentimentale si morale ale fiintei omenesti, întrebuintîndu-le cu scopul de a cîstiga niste valori, care practic, nu au nimic de a face cu iubirea.
Tot astfel este numita în Sfintele Scripturi si înstrainarea si pervertirea afectiunilor inimii si ale credinciosiei crestinilor fata de Iisus: ca fiind desfrîu. Deoarece în Cuvîntul lui Dumnezeu unirea dintre cel credincios si Iisus este asemenea unei casatorii, ruperea acestor legaturi intime prin apostazie este pe buna dreptate socotita a fi un desfrîu. Idolatria, acceptarea unor învataturi neadevarate sau închinarea la cele materiale au fost totdeauna tratate de Dumnezeu ca fiind un act de desfrîu. Dumnezeu merge pîna acolo încît chiar numai prietenia, simpla prietenie cu lumea, manifestata prin acceptarea si însusirea standardelor ei de viata, este socotita a fi curvie si înregistrata de cer ca fiind vrajmasie contra lui Dumnezeu. Asa ne spune apostolul Iacob în capitolul 4 cu versetul 4 din epistola sa. Cînd oamenii aleg sa-L înlocuiasca pe Dumnezeu cu altceva, sau cînd îsi predau de buna voie inimile lor unor învataturi si ritualuri care nu vin de la Dumnezeu, ba stau chiar în vadita opozitie cu cele ce El a recomandat în cuvîntul Sau, aceasta este în ochii Sai sfinti asemenea desfrînarii.
Pe lînga aceasta forma spirituala de desfrînare, viziunea apostolului Ioan din capitolul 17, prima parte, ne mai atrage atentia asupra unei alte curse a Satanei pe care o va întinde locuitorilor pamîntului; bisericile apostaziate ale timpului din urma se vor uni cu puterile politice ale pamîntului, pentru ca astfel Satana sa poata înhama atît spiritual cît si civil întreaga lume la carul planurilor sale vrajmase contra lui Dumnezeu si contra bisericii credincioase a Domnului Hristos.
Dar despre biserica apostaziata a zilelor din urma, biserica Satanei, mai sta scris în capitolul 17 ca a fost vazuta sezînd pe o fiara de culoare stacojie plina cu nume de hula. În profetiile biblice fiarele de obicei simbolizeaza niste puteri politice. Atît culoarea rosie a fiarei, asemanatoare cu culoarea balaurului din capitolul 12, cît si numele de hula care acopera aceasta fiara dau de înteles ca fiara aceasta este vrajmasul lui Dumnezeu. Unii comentatori s-au grabit sa identifice aceasta fiara din capitolul 17 cu fiara din Apocalipsa 13. Însa daca le privim cu atentie observam ca între ele este o diferenta destul de mare. Fiara din capitolul 13, simbolul papalitatii, îmbina în manifestarile ei atît preocupari religioase cît si politice, pe cînd aceasta fiara din capitolul 17 reprezinta numai puterea politica în timp ce femeia desfrînata reprezinta puterea religioasa.
Acum apostazia cît si opozitia fata de Dumnezeu merg mîna în mîna. Culoarea stacojie a vesmintelor femeii desfrînate este în total contrast cu culoarea vesmintelor miresei Mielului, mireasa Domnului Hristos este îmbracata în inul subtire, stralucitor si curat al faptelor ei neprihanite, pe cînd mireasa Satanei este învesmîntata în culoarea simbolica a pacatului. Pe fruntea femeii desfrînate sta scris un nume, o taina, "Babilonul cel mare, mama curvelor si spurcaciunilor pamîntului". Babilonul nu este o simpla biserica apostaziata, ci este mai degraba un nume de familie care cuprinde toate bisericile care la vremea sfîrsitului, într-un fel sau în altul vor împlini în mod literal cuvintel;e scrise de apostolul Pavel în 1 Timotei 4,1: "Dar Duhul spune lamurit ca în vremile din urma unii se vor lepada de credinta ca sa se alipeasca de duhuri înselatoare si de învataturile dracilor. Desi Babilonul spiritual al zilelor din urma va fi format din cele trei parti principale: Catolicismul, Spiritismul si Protestantismul apostaziat, fara îndoiala ca alte sute si mii de mici sisteme religioase sau bisericesti se vor naste si vor creste în vremea sfîrsitului din acest trunchi; si vor manifesta în credinta si în faptele lor acelasi spirit al Babilonului.
Vorbind despre religia zilelor din urma, tot apostolul Pavel noteaza în 2 Timotei 4,3 cîteva lucruri foarte alarmante. El zice astfel: "Caci va veni vremea cînd oamenii nu vor putea sa sufere învatatura sanatoasa, ci îi vor gîdila urechile sa auda tot lucruri placute; si-si vor da învatatori dupa poftele lor. îsi vor întoarce urechea de la adevar si se vor îndrepta spre istorisiri închipuite". Observati contrastul! Biserica lui Hristos, mireasa Lui se tine de credinta, se lipeste strîns de adevar, de învataturile sanatoase ale Bibliei, în timp ce Babilonul va respinge cu dispret adevarul, va calca în picioare învataturile sanatoase si-si va alege învatatori dupa gusturile ei, care sa-i predice ei si fiicelor ei deca-zute învataturi stricacioase care n-au nici o baza în cuvîntul lui Dumnezeu ci sînt de provenienta satanica. Numele scris pe frunte este simbolul caracterului care întotdeauna este imprimat asupra mintii si manifestat în purtare si în fapte. Numele care sta scris pe fruntea bisericii Satanei este, fara nici o discutie un nume care sta în directa opozitie cu numele pe care Dumnezeu vrea sa-1 scrie pe fruntea adevaratilor Sai urmasi si anume "Sfintenie Domnului". "Fiti sfinti caci Eu sînt sfînt, zice Dumnezeu".
În capitolul 14, primele 2 versete citim ca numele sau caracterul lui Dumnezeu sta scris pe fruntea acelora care vor cîstiga în aceste zile biruinta asupra Babilnului, cu toate învataturile si practicile lui pacatoase. Haidem sa ne zidim o cetate si sa ne facem un nume, si-au spus cîndva la începutul istoriei acestui pamînt întemeietorii vechii cetati Babel. Si într-adevar, ei si-au facut un nume care de-a lungul veacurilor a ramas ca un simbol al neascultarii si decaderii spirituale. Acesta este spiritul Babilonului si al tuturor bisericilor din vremea sfîrsitului care vor viola cuvîntul divin, vor apostazia de la credinta cea adevarata data sfintilor o data pentru totdeauna. El va arata un spirit de nesupunere fata de poruncile clare ale lui Dumnezeu. Cetatea ca si religia Babilonului antic au fost zidite pe aceeasi temelie spirituala, aceea a neascultarii de cuvîntul lui Dumnezeu. Aceasta este taina numelui scris pe fruntea femeii desfrînate, aceasta fiind taina care se va da în cele din urma pe fata în viata crestinatatii apostaziate a zilelor din urma.
Astazi crestinii se falesc ca poarta numele lui Iisus, ca lupta sub stindardul Sau, ca apara cauza Evangheliei Sale, ca au reusit sa aiba un cuvînt greu de spus în treburile politice ale tarilor lor si ale lumii. Dar vai, în curînd evenimentele care vor avea loc pe pamînt vor da pe fata adevaratul nume al crestinatatii si adevaratul caracter al religiei populare si anume: "Babilon, mama desfrînatelor". Poate ca acum este momentul stimati cititori, sa va opriti din mersul dumneavoastra la pas cu lumea crestina de azi si sa va întrebati cui apartineti în realitate? Babilonului sau Ierusalimului ceresc? Care este numele, adevaratul nume care este încrustat ca o taina pe religia vietii dumneavoastra? Este el "Sfintenie Domnului" sau numele de hula? Apartineti dumneavoastra bisericii lui Hristos, miresei Mielului, sau miresei vrajmasului lui Iisus. Astazi este momentul cînd puteti schimba total directia vietii si credintei dumneavoastra. Acum este momentul cînd puteti spune: "Doresc sa urmez lui Iisus si adevarurilor Sale, Doamne. Doresc sa port numele Sau în caracter si în viata mea de zi cu zi. Doresc sa fiu al Lui si sa ma aseman cu El. Doresc sa ramîn credincios credintei Sale si poruncilor legii Sale aparînd astfel cauza Sa în aceste zile atît de importante pentru cer! Ajuta-ma Doamne la toate acestea prin puterea Duhului Tau cel Sfînt si în numele Domnului Iisus Hristos, Mîntuitorul meu iubit. Amin!
