.
Este privilegiul nostru sa stam din nou în jurul Cuvîntului lui Dumnezeu pentru a cerceta soliile pe care El le-a asezat în Cartea Sa pentru timpul acesta. Cartea biblica care ne-am propus sa devina obiectul studiului nostru în acest ciclu de prelegeri este cartea Apocalipsei. In studiul precedent am cautat sa subliniez adevarul ca Apocalipsa, nici pe departe, nu a fost planuita de Dumnezeu sa fie si sa ramîna pentru noi oamenii o carte tainica, o carte acoperita, pecetluita si de nepatruns; ci, dimpotriva, asa dupa cum însusi titlul cartii ne sugereaza, Apocalipsa este o carte care se deschide si se asteapta sa fie înteleasa de orice minte omeneasca, pentru ca ea este de fapt Descoperirea lui Iisus Christos. Da, Domnul Iisus Christos este subiectul major al întregei carti. El este Tinta finala la care Apocalipsa doreste sa calauzeasca pe toti cititorii ei.
Totodata Apocalipsa este si o carte profetica. Profetiile cuprinse pe paginile ei, ca mai toate profetiile Mesianice ale Vechiului Testament, aveau în obiectivul lor persoana Domnului Iisus Christos. Dupa cum cred ca deja ati observat din studiul personal al Sfintelor Scripturi, profetiile mesianice cuprinse în Vechiul Testament aveau în vedere aspectul mîntuitor al lucrarii Domnului Christos, adica acea lucrare savîrsita la Golgota pentru care Iisus a venit ca Miel al lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii. In cartea Apocalipsei este o oarecare diferenta; aici, profetiile mesianice se ocupa de alte aspecte ale lucrarii Domnului Christos în favoarea bisericii Sale. Profetiile mesianice ale cartii Apocalipsei, asa cum am subliniat si cu alte ocazii, se refera la lucrarea mijlocitoare a Domnului Christos în favoarea celor credinciosi, la lucrarea de încurajare, calauzire, aparare si de biruinta a Sa în folosul bisericii Sale de pe pamînt. Profetiile ei mesianice se ocupa nu atît de prima Sa venire cît mai ales de cea de a doua Sa venire.
Aceasta face ca Apocalipsa sa fie considerata ca fiind cea mai de valoare carte pentru crestinii din vremea sfîrsitului. Ceea ce face însa pe multi sa continue sa stea în rezerva fata de Apocalipsa si sa nu vada nici un folos din studierea ei este faptul ca nu sînt înca pregatiti sa o înteleaga si nu o înteleg pentru ca în cea mai mare parte a ei Apocalipsa are un limbaj foarte simbolic. De fapt acest lucru era oarecum de asteptat deoarece, fiind o carte profetica, Apocalipsa nu avea de ce face o exceptie în aceasta privinta. Priviti putin la cartile profetice ale lui Daniel, Ezechiel sau Zaharia din Vechiul Testament ce încarcate sînt cu simboluri. In raport cu ele, cartea Apocalipsei este un fel de continuare a lor, un fel de editie moderna a unor profetii de demult. Multi se întreaba azi: "De ce oare a ales Dumnezeu sa ne vorbeasca prin simboluri? Daca vremea sfîrsitului cu toate evenimentele ei apocaliptice, catastrofale este o vreme atît de importanta pentru omul de azi încît toti oamenii ar trebui sa fie informati si pusi în cunostinta de cauza, de ce nu a ales Dumnezeu asa ne vorbeasca clar, fara ocolisuri, fara complicatii si fara simboluri. Nu stia Dumnezeu care avea sa fie soarta interpretarii acestor simboluri; ca unii vor interpreta aceste simboluri într-un fel în timp ce altii în alt fel.
Cînd ne referim la cartea Apocalipsei, un lucru nu as vrea sa trecem cu vederea: Aceasta carte nu este scrisa pentru omul din lume, pentru omul firesc, ci pentru oamenii spirituali, pentru robii Domnului, cum ne spune primul verset al Apocalipsei, pentru aceia care îl cauta pe Dumnezeu cu sinceritate, cu umilinta, cu staruinta si cu un spirit de ascultare. De aceea gasim în versetul 3 din primul capitol o fericire pe care Dumnezeu o rosteste în dreptul acelora dintre robii Sai care citesc, asculta si pazesc lucrurile scrise în aceasta carte profetica. Daca simbolurile Apocalipsei sînt de nepatruns, atunci ele sînt si de nepazit. Atunci nimeni nu ar mai fi socotit vinovat si nefericit ca nu le-a dat atentie si nu le-a pazit. Daca Dumnezeu ne cere sa le pazim, atunci este clar ca El nu a învaluit în taina întelesul cuvintelor proorociei Sale. Ele sînt si vor continua sa ramîna ferecate însa pentru aceia care bazîndu-se doar pe puterea lor intelectuala, îsi închipuie ca vor ajunge sa patrunda gîndurile lui Dumnezeu.
In aceasta privinta apostolul Pavel este cît se poate de categoric cînd declara în 1 Corinteni 2,11.12: "Nimeni nu cunoaste lucrurile lui Dumnezeu afara de Duhul lui Dumnezeu; si noi n-am primit din duhul lumii, ci din Duhul care vine de la Dumnezeu ca sa putem cunoaste lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Sau". Asa stau lucrurile si cu cartea Apocalipsei. Ea este o carte adînca încarcata cu simboluri si semnificatii dar care pot sa fie întelese si recunoscute numai de aceia care se vor lasa calauziti de Duhul lui Dumnezeu. In Apocalipsa, aproape orice element din natura este folosit ca sa reprezinte ceva.
Iata, din lumea necuvîntatoarelor, gasim patru cai de diferite culori în capitolul 6, mielul, vitelul, lacustele, sarpele, leul, leopardul, ursul, broastele, vulturul, pasari, pesti si fiare grotesti bizare, neobisnuite cum este fiara din capitolul 13. In Apocalipsa sînt de asemeni aluzii la lumea din regnul vegetal la copaci si iarba prezentate în contextul cerului, pamîntului si marii. Soarele, luna si stele cerului, fulgerele, apele rîurilor si marea devin mijloace prin care Dumnezeu exprima anumite adevaruri. In Apocalipsa gasim în simboluri membri ai familiei – mama si copilul sau persoane din societate, societatea declasata a desfrînatilor, sau societatea nobila a celor morali si virtuosi. Unelte de razboi, cum este sabia, sau de secerat, cum este cosorul, instrumente muzicale, ca trîmbita si alauta, nume geografice din Biblie ca Eufrat, Sodoma, Armaghedon, Ierusalim, Babilon, Egipt, obiecte care se gaseau în templul din Ierusalim -altarul de tamîiere, chivotul, tamîia, sau personaje din istoria Bibliei ca Balaam si Izabela – toate îsi gasesc un loc pe paginile profetice ale Apocalipsei. Iar în centrul tuturor acestor simboluri este Mielul lui Dumnezeu, Leul din semintia lui Iuda, Radacina lui David – Iisus Christos, Domnul nostru.
Desi între simbolurile cartii Apocalipsei si celelalte carti profetice ale Bibliei se poate face o paralela foarte strînsa, totusi, multe dintre simbolurile Apocalipsei sînt noi. Ele au fost create pentru a sublinia si mai bine ceea ce Dumnezeu a vrut sa ne descopere prin apostolul Sau. A încerca sa cercetam simbolurile din Apocalipsa punîndu-le în legatura cu alte lucrari apocaliptice nebiblice nu înseamna altceva decît a aseza lucrurile lui Dumnezeu pe aceeasi treapta cu produsul mintii omenesti, ceea ce ar fi o profanare. Desigur ca în acest caz nu vad de ce ar mai fi necesara lucrarea Duhului Sfînt care sa ne descopere lucrurile lui Dumnezeu daca noi le asezam la un loc cu cele profane. O alta greseala pe care nu putini sînt cei ce o fac este aceea de a interpreta simbolurile din cartea Apocalipsei într-o maniera extremista. Pentru unii ca acestia ori toate sînt simboluri, ori toate simbolurile sînt luate în sens literal încetînd de a mai fi simboluri. Daca cercetam însa cu atentie si cu ajutorul Duhului Sfînt vom descoperi ca unele simboluri sînt numai partial niste simboluri pe parcursul cartii asa cum este cazul cu luna, stelele, soarele, rîurile sau marea. Desi nu exista nicaieri în Apocalipsa trasata precis limita între ce trebuie înteles ca simbol si ce trebuie înteles ca realitate, totusi daca mintea noastra se lasa luminata de întelepciunea lui Dumnezeu ea va fi în stare sa aleaga, sa descopere pe masura ce parcurge textele profetiei, unde este limita aceea între simbol si realitate.
Un foarte proeminent loc si rol în cartea Apocalipsei îl joaca diferitele numere ca 2, 3, 3.1/2, 4, 5, 6, 7, 10, 12, 24, 42, 144, 666 si altele. Aceste numere pot sa fie luate si în sens literal, dar chiar asa luate ele poarta în întelesul lor o semnificatie simbolica. Asa de pilda numarul 7 este folosit în cartea Apocalipsei de 54 de ori, mai mult decît oricare alt numar. în primul capitol numarul 7 este asezat în dreptul a sapte biserici literale, fizice existente atunci în Asia Mica. Prin numarul 7 care în gîndirea ebraica reprezenta ideea de perfectiune, de plinatate sau de universalitate, autorul Apocalipsei dorea ca cititorii cartii Sale sa treaca peste bariera timpului si a spatiului si sa vada în cele sapte biserici caracteristicile de seama ale bisericii crestine universale. Iata ce ne spune în aceasta privinta celebrul comentator J. A. Size în Vol. 1 din lucrarea sa în 3 volume despre Apocalipsa: "Cele sapte biserici reprezinta sapte faze sau perioade din istoria bisericii întinzîndu-se de la vremea apostolilor si pîna la a doua venire a lui Christos, caracteristici care sînt în parte cuprinse în numele acestor biserici si mai deplin în continutul epistolelor care le-au fost trimise".
Dar în Apocalipsa pe lînga cele sapte biserici mai sînt si sapte sfesnice, sapte stele, sapte duhuri ale lui Dumnezeu, sapte peceti, sapte îngeri cu sapte trîmbite, sapte potire cu cele zece urgii, o fiara cu sapte capete si zece coarne … Ce înseamna toate aceste simboluri, banuiesc ca este întrebarea din mintea multora dintre dumneavoastra.
Adaugati la aceasta un alt numar, urmatorul în ce priveste frecventa cu care apare pe paginile profetiei din Apocalipsa – este numarul 12. Sînt numite în aceasta ordine 12 semintii ale lui Israel cu 12 mii de sigilati din fiecare semintie. In capitolul 4 vedem 24 de batrîni care înseamna dublarea numarului 12. Noul Ierusalim, cetatea celor mîntuiti este vazuta în dimensiunile ei simbolice avînd lungimea si latimea de 12 mii de prajini, iar înaltimea zidului fiind de 144 de coti care este de fapt cifra 12 înmultita cu ea însasi.
Dupa cifra 12 urmeaza ca frecventa în Apocalipsa cifra 10, 4 si 6. Fara îndoiala ca din toate aceste cifre simbolice, oricine îsi poate da seama ca folosirea lor în cartea Apocalipsei nu este întîmplatoare si ca însemnatatea acestor cifre depaseste simpla lor valoare aritmetica. Poate ca multi dintre dumneavoastra v-ati astepta în continuare sa ne ocupam putin de explicarea acestor simboluri care poate ca v-au pus pe gînduri si v-au stimulat curiozitatea. Cu riscul însa de a va dezamagi putin, trebuie sa va spun acum ca nu am de gînd acum sa încerc sa dau fiecarui simbol în parte explicatia cuvenita. Imi pare rau ca nu pot rasplati chiar acum rabdarea si interesul unora de a sti mai multe despre Apocalipsa.
Ceea ce vreau sa subliniez referitor la simbolurile cartii sfinte este faptul ca ele au fost asezate acolo nu pentru a ne stîrni curiozitatea, nu pentru a promova un fel de gimnastica a mintii, ci ele sînt aici pentru ca Dumnezeu a avut ceva de transmis bisericii Sale prin ele. A încerca sa dau niste explicatii dispersate despre fiecare simbol în parte nu înseamna decît a rupe din context acele simboluri si a risca astfel sa pierdem tocmai ideile pe care aceste simboluri au fost destinate sa le transporte pîna la noi. Explicatiile diferitelor simboluri pe care le veti gasi pe parcursul acestor prelegeri sînt sigur ca vor rasplati rabdarea si perseveranta dumneavoastra în studiu. In aceasta directie am alcatuit chiar o lista a majoritatii simbolurilor din Apocalipsa precum si a explicatiilor lor, asa cum le gasim în celelalte carti ale Sfintelor Scripturi. Daca doriti sa aveti o astfel de lista va rugam sa ne faceti cunoscuta dorinta dumneavoastra iar noi va vom pune la dispozitie imediat aceasta lista.
Acum sa ne întoarcem la întrebarea noastra înca nerezolvata: "De ce a gasit Dumnezeu de bine ca sa inspire pe apostolul sau Ioan sa foloseasca metoda vorbirii prin simboluri si nu metoda unei predici directe, frontale si explicite?" La aceasta întrebare trebuie sa recunosc ca se poate raspunde numai în parte, dar raspunsul pe care îl am este deplin satisfacator, chiar si pentru ceea ce ramîne în necunoscut. Pentru aceasta va rog sa întoarceti privirea în istorie la epoca în care apostolul Ioan izolat pe insula Patmos îsi scrie cartea sa catre toate cele 7 biserici din Asia. La data aceea crestinii din provincia romana a Asiei erau în grea strîmtoare.
Anul 96 D.Hr., anul cînd se crede ca a fost scrisa Apocalipsa, ne plaseaza chiar în timpul domniei împaratului Domitian care, prin politica sa a cautat sa desavîrseasca valul de persecutii pe care împaratul Nero l-a lansat împotriva crestinilor, cu 23 de ani mai înainte. Persecutiile declansate de Nero au fost oarecum sporadice, în timpul lor aveau sa cada rapusi 2 din titanii crestinismului -apostolul Pavel si apostolul Petru. Dar acum sub Domitian persecutiile par sa ia un caracter mai sistematic. Efectele antagonismului si repulsiei pe care Nero o simtise fata de crestini fusesera limitate de granitele Romei. Acum, sub Domitian, antipatiile cezarilor se întinde pîna la marginile imperiului. Nero privise pe Pavel si Petru ca pe niste evrei corupti, promotori ai unei credinte netrebnice. Dar Domitian este un cezar flamînd dupa onoruri divine.
Crestinii care se închinau Domnului Iisus erau acum somati sa se închine cu aceeasi pasiune si consideratie cezarului. Domitian este primul imperator roman care întelege bine ca în spatele miscarii crestine statea de fapt figura ilustra, dar destul de enigmatica pentru el a lui Iisus, care tindea sa ameninte onoarea si slava lui ca împarat. El este primul imperator care declara razboi persoanei lui Iisus precum si primul care avea sa piarda acest razboi – ca o pregustare a tuturor celor care de-a lungul tuturor veacurilor cît si la încheierea istoriei acestei planete vor trebui sa recunoasca ca au pierdut în lupta lor contra lui Iisus.
Razboiul contra crestinilor începuse. Acum inimile celor credinciosi erau pline de groaza. Deja unii începusera sa fie insultati în public, sa fie boicotati în afaceri, sa fie exilati sau izolati, sau sa-si piarda chiar viata. Putea oare crestinismul care era înca în fasa sa supravietuiasca acelei avalanse de persecutii? Cum putea transmite Dumnezeu o solie speciala bisericii Sale care se afla în razboi cu Roma fara însa a spori flacarile persecutiei? Una din caile folosite de Dumnezeu pentru a întari biserica Sa în opozitia ei fata de scaunul Romei a fost prin a exprima soliile cerului în termeni simbolici pe care autoritatile romane nu i-ar fi putut întelege. Cunoscînd acum conditiile istorice ale acelor timpuri putem interpreta cartea Apocalipsei ca un fel de replica apostolica codificata, adresata crestinatatii, un fel de apel divin la credinciosie si statornicie în credinta.
Dar persecutia a fost numai una din primejdiile la bisericile din Asia se vedeau expuse. Pe lînga aceasta, biserica mai era amenintata si de erezii si de pacate. In timpul acela comunitatile erau vizitate intens de profeti falsi, de învatatori mincinosi, de oameni lacomi de cîstiguri mîrsave care încercau sa darîme credinta adevarata. De asemenea, membri imorali dinlauntrul acestei comunitati, cautau prin influenta lor sa darîme standardele curate ale vietuirii crestine îndemnînd pe cei nestiutori si nestatornici la pacat.
Persecutie, erezie, pacat. Acestea nu erau niste fenomene inexplicabile. Apostolul Ioan le-a recunoscut prezenta si originea lor în cartea Apocalipsei punîndu-le în seama adevaratului lor autor – Satana. Satana era la lucru. In spatele acelor stari de lucruri grozave care loveau comunitatile crestine din Asia, apostolul Ioan a vazut acea lupta de milenii dintre Domnul Christos si Satana, dintre Miel si balaur, dintre Cetatea sfînta Ierusalim, sau biserica lui Christos si Babilon, cetatea cea mare sau lumea. Biserica lui Christos devenise tinta suprema a furiei lui Satana si Satana ataca acum din toate directiile prin macelarirea fizica a membrilor bisericii pe cale intelectuala prin introducerea în biserica a tot felul de învataturi de origina pagîna, iar pe cale morala prin stabilirea de norme de viata care erau mai prejos decît exemplul vietii sfinte a lui Iisus. Acestea au fost dintotdeauna cele trei tactici de lupta ale lui Satana reprezentate în Apocalipsa prin 3 uneltetale sale – fiara care iese din adîncuri, fiara care iese din pamînt si desfrînata Babilon. In fiecare epoca lupta Satanei a fost mereu aceeasi, tacticile lui nu s-au schimbat. Daca ne aruncam azi privirea în lume vedem pe alocurea persecutii religioase sub forma unor valuri de violenta fizica împotriva urmasilor lui Christos.
In alte parti ale lumii biserica se lupta sa reziste ideologiei materialiste a veacului nostru, spiritului lumesc care o împresoara. Iar în alte parti ale lumii lumea încearca sa mînjeasca curatia vietii urmasilor lui Christos cu tot felul de pacate ca astfel sa o poata desparti de Christos. Desi Apocalipsa este prin excelenta o carte simbolica, ea este totusi o solie directa si clara din partea lui Dumnezeu pentru biserica lui Christos de atunci si de azi. Biserica lui Iisus de astazi este chemata sa sufere prigonire, sa tina sus stindardul adevarului si sa reziste tentatiilor pacatului.
Prietene drag, frate crestin, esti tu un adevarat crestin? Apartii bisericii luptatoare a lui Iisus sau ai închinat steagul? Esti tu angajat în aceasta lupta? Esti tu tinta vie a lui Satana sau aliatul lui? Iisus doreste sa-ti adreseze o solie speciala azi prin cartea Apocalipsei. El zice: "Ferice de cine citeste, de cine asculta si de cine pazeste cuvintele scrise în cartea aceasta". Aceasta carte este pentru noi, pentru tine si mine. Pe paginile ei vei descoperi pe Iisus Mielul lui Dumnezeu care te invita: "Paseste cu curaj pe urmele Mele". Fie ca acum, chiar în aceste momente sa spui: Doamne Iisuse, Ti-am auzit chemarea; Iti multumesc ca nu ma parasesti în tumultul acestei lumi care cauta sa ma fure si sa ma îndeparteze de tine. Iti multumesc pentru aceasta carte minunata Apocalipsa, aceasta descoperire a Ta. Vreau Doamne sa Te reprezint cu cinste, sa fiu un martor al Tau în aceste zile de coruptie si confuzie. Vreau sa stau de partea Ta si sa port luptele Tale pentru ca vreau sa fiu al Tau pentru vesnicie. Ajuta-ma la aceasta si-Ti multumesc din adîncul inimii mele. Amin!
Octavian Cureteu
