.
Pe masura ce ne apropiem de sfîrsitul profetiilor din Apocalipsa întreaga scena a istoriei lumii se clarifica, se lumineaza si atmosfera începe parca sa se curete de miasmele stricaciunii morale. Se paruse la un moment dat ca Babilonul, fiara, proorocul mincinos si toti conducatorii lumii mici si mari sînt la un pas de biruinta, doar la un pas de a scapa de prezenta si mustrarile vietii acelora cu adevarat credinciosi lui Dumnezeu. Însa chiar atunci cînd sortii izbîndei, omeneste vorbind, stateau întru totul de partea lumii, cînd biserica era la un pas de a privi lovitura de moarte, doar la un pas … ce minunat . . . cerul se deschide si Iisus, Mirele bisericii Sale, înconjurat de zecile de mii si mii ale ostirilor Sale îngeresti, se arata pe norii cerului îmbracat în slava orbitoare si cu putere. El este Arhanghelul Mihail, Aparatorul copiilor poporului Sau. El este împaratul împaratilor si Domnul domnilor.
La data aceea cînd Iisus se va descoperi lumii, pe fata pamîntului vor fi doua ramastite, doua tabere. Tabara celor credinciosi în frunte du Domnul Iisus, Mîntuitorul lor si tabara celor necredinciosi în frunte cu Satana, conducatorul pe care ei l-au ales. Una este ramasita care pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Iisus, si care este invitata la ospatul nuntii Mielului, la marea sarbatoare a biruintei adevarului si a dreptatii. Cealalta ramasita este a acelora care ca si Satana au ales calea razvratirii si a luptei contra poruncilor lui Dumnezeu. Tocmai acea zi pe care ei o planuisera sa fie ziua victoriei lor asupra celor credinciosi, marea lor sarbatoare, va fi în realitate ziua nimicirii lor, ziua mîniei lui Dumnezeu.
Asa cum am subliniat în încheierea prelegerii precedente, în urma marii confruntari dintre Iisus si Satana si ostile lor, cei credinciosi împreuna cu Iisus si cu îngerii Sai, încununati cu slava si cu o bucurie vesnica îsi iau drumul spre cer, iar pe pamînt ramîne numai Satana împreuna cu îngerii sai. Pamîntul este acum pustiu si gol. Urmasii lui Satana sînt morti. Opera marelui vrajmas al lui Iisus este încheiata. Acum urmeaza evenimentele descrise în capitolul 20, evenimente care de data aceasta respecta cronologia biblica, ca o dovada ca pornind de la acest punct istoria pamîntului se îndreapta spre fagasul ei normal, spre fagasul ei initial integrîndu-se în marele fluviu al istoriei universului lui Dumnezeu.
Dar înainte de a da citire profetiei cuprinse în capitolul 20, as dori sa fac o scurta precizare care socotesc ca este absolut necesara si care ne va ajuta sa întelegem cele scrise în acest capitol. Evenimentele descrise în acest capitol sînt prezentate pe doua planuri, unul pamîntesc si celalalt ceresc. În prima parte a capitolului urmarim o scena care are loc pe pamînt apoi o scena care se petrece în cer si în cele din urma o scena care are loc din nou pe pamînt si care deschide o poarta pentru împlinirea celor scrise în urmatorul capitol, capitolul 21. Acum va invit sa privim asupra profetiei din capitolul 20. El începe astfel: "Apoi am vazut pogorîndu-se din cer un înger care tinea în mîna cheia adîncului si un lant mare.
El a pus mîna pe balaur, pe sarpele cel vechi, care este diavolul si Satana, si 1-a legat pentru o mie de ani. L-a aruncat în adînc, l-a închis acolo si a pecetluit intrarea deasupra lui ca sa nu mai însele neamurile pîna se vor împlini cei o mie de ani. Dupa aceea, trebuie sa fie dezlegat pentru putina vreme". Cele citite mai înainte se refera la Satana si întelegem ca ele au loc pe pamînt în timpul celor o mie de ani, sau în timpul mileniului. Sa urmarim acum ce ne spune profetia ca are loc în aceeasi perioada de timp de o mie de ani, însa în ceruri. Sa continuam sa citim de la versetul 4: "Si am vazut niste scaune de domnie; si celor ce au sezut pe ele li s-a dat judecata. Si am vazut sufletele celor ce li se taiase capul din pricina marturiei lui Iisus si din pricina Cuvîntului lui Dumnezeu si ale celor ce nu se închinasera fiarei si icoanei ei si nu primisera semnul ei pe frunte si pe mîna.Ei au înviat si au împaratit cu Hristos o mie de ani".
Versetul 5, în continuare, în cea de a doua parte ne face o scurta precizare în directia celor citite mai înainte despre cei credinciosi înviati, zicînd astfel: "Aceasta este întîia înviere". Sa citim mai departe si versetul 6 unde ni se spune: "Fericiti si sfinti sînt cei ce au parte de întîia înviere. Asupra lor a doua moarte nu are nici o putere, ci vor fi preoti ai lui Dumnezeu si ai lui Hristos si vor împarati cu El o mie de ani". Secventa aceasta se continua în versetele 11-13 care ne spun astfel: "Apoi am vazut un scaun de domnie mare si alb si pe Cel ce sedea pe el. Pamîntul si cerul au fugit dinaintea Lui si nu s-a mai gasit loc pentru ele; si am vazut pe morti, mari si mici, stînd în picioare înaintea scaunului de domnie, niste carti au fost deschise si a fost deschisa o alta carte care este cartea vietii. Si mortii au fost judecati dupa faptele lor, dupa cele ce erau scrise în cartile acelea. Marea a dat înapoi pe mortii care erau în ea. Moartea si locuinta mortilor au dat înapoi pe mortii care erau în ele. Fiecare a fost judecat dupa faptele lui".
De aici privirea noastra se transfera înapoi pe pamînt. Sa citim acum prima parte a versetului 5 care a ramas necitita, dupa care vom continua cu versetul 7-10 si vom sfîrsi lectura capitolului 20 citind si ultimele doua versete ale lui, versetele 14 si 15. Versetul 5, prima parte spune astfel: "Ceilalti morti nu au înviat pîna nu s-au sfîrsit cei o mie de ani". Versetul 7-10 continua: "Cînd se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat si va iesi din temnita lui ca sa însele neamurile care sînt în cele patru colturi ale pamîntului, pe Gog si Magog, ca sa-i adune pentru razboi. Numarul lor va fi ca nisipul marii. Si ei s-au suit pe fata pamîntului si au înconjurat tabara sfintilor si cetatea preaiubita. Dar din cer s-a pogorît un foc care i-a mistuit. Si diavolul care-i însela a fost aruncat în iazul de foc si de pucioasa unde este fiara si proorocul mincinos. Si vor fi munciti zi si noapte în vecii vecilor. Si moartea si locuinta mortilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost gasit în cartea vietii a fost aruncat în iazul de foc".
Dupa cum am vazut, Dumnezeu va începe sa curete rînd pe rînd scena lumii. Prin plagile a sasea si a saptea, prezentate în capitolul 16, vedem cum mînia lui Dumnezeu loveste din plin, rînd pe rînd, pe închinatorii fiarei, apoi Babilonul, dupa aceea pe fiara si pe proorocul mincinos, iar acum în capitolul 20 profetia se ocupa de ultimul vrajmas al lui Dumnezeu, de inamicul numarul 1 al universului, balaurul, sarpele cel vechi, diavolul si Satana. Satana pe care Domnul Iisus l-a numit la un moment dat stapînitorul lumii acesteia, urmeaza sa fie prins, închis si pedepsit. El a fost începatorul pacatului si de aceea tot el trebuie sa fie si ultimul care sa sufere din plin plata pacatului care este moartea.
În contrast cu el, Domnul Iisus este începatorul si desavîrsitorul credintei si mîntuirii celor credinciosi. Numai prin umilinta si moartea Sa Iisus a putut birui pe urzitorul pacatului si a mortii. Dar El nu poate reaseza în mîna Celui Prea înalt împaratia acestei lumi pîna nu a pus mai întîi capat lucrarii lui Satana si pîna cînd arhiamagitorul nu este pedepsit. Cheia si lantul din mîna îngerului trimis sa-l lege si sa-l întemniteze pe Satana, ne dam seama ca sînt figurative. Caci altfel, daca stam sa ne gîndim bine, cît de mult au rezistat lanturile cu care cei doi demonizati din Gadara au fost legati, la un moment, în fata puterii îngerilor care-i stapîneau? Ne dam seama ce ar însemna acum un lant adevarat în fata lui Satana? Înlantuirea lui Satana este mai degraba o expresie care vrea sa arate ca în ciuda puterii sale uriase, el va fi cu totul neputincios.
Evenimentele finale cu tot deznodamîntul lor tragic pentru el trebuie sa fie o demonstratie convingatoare ale cui au fost si sînt de fapt toata cinstea, slava si puterea cu care el s-a falit timp de cîteva milenii. Oamenii necredinciosi au fost nimiciti de aratarea slavei revenirii Domnului Iisus. Cei credinciosi si sfinti au fost înaltati la ceruri cu Iisus si li s-a dat judecata celor necredinciosi. Satana si îngerii lui vor fi acum singurii locuitori ai acestei planete desfigurate si pustii din cauza lucrarii lor. Asupra cui si-ar mai putea exercita Satana si îngerii lui puterea lor înselatoare? Iata dar aici adevarata temnita a lui Satana. În aceasta temnita va trebui sa stea Satana timp de o mie de ani.
În privinta mileniului parerile crestinilor sînt foarte împartite si ma întreb mereu de ce. Unii crestini nici nu vor sa vorbeasca despre asa ceva; ei neaga cu totul existenta mileniului fara sa-si dea seama ca negarea acestui eveniment sta în directa opozitie cu afirmatiile pozitive ale profetiei din acest capitol. Alti crestini interpreteaza evenimentele finale astfel: Iisus vine în mod secret, fara sa stie lumea, si îsi rapeste biserica chiar înainte de a veni asupra ei necazul cel mare. Dupa aceea vor urma o mie de ani în care Evanghelia se va predica cu putere în special poporului Israel care a refuzat pe Iisus si apoi si celor care au pierdut prima sansa cînd Evanghelia a fost dusa pîna la marginile pamîntului. Drept urmare a acestei predicari întreg poporul Israel va primi pe Iisus si multi din lume se vor pocai. Dupa aceasta mie de ani va avea loc Armaghedonul si în cele din urma revenirea glorioasa a Domnului Iisus. Aceasta este o o interpretare care sustine patru puncte, dar nici unul din ele nu are o baza în Cuvîntul lui Dumnezeu. În primul rînd Iisus nu va reveni în secret atunci cînd va lua la cer pe credinciosii Sai, ci dimpotriva, cuvîntul ne spune ca orice ochi îl va vedea.
În al doilea rînd Biblia ne spune ca Evanghelia se va predica la orice faptura ca sa slujeasca de marturie si dupa aceea va veni sfîrsitul. Cînd spunem sfîrsitul, aceasta înseamna ca totul s-a terminat, aceasta înseamna ca nu va mai fi nici o sansa de mîntuire, nici pentru iudei si nici pentru cei dintre neamuri care nu s-au grabit sa se foloseasca de unica lor ocazie. Nici al treilea punct nu corespunde cu Biblia. Armaghedonul va avea loc înainte de mileniu si nu dupa consumarea lui. Iar în ce priveste cel de al patrulea punct, profetia ne spune ca Iisus va reveni nu dupa mileniu, ci înaintea lui.
Alti crestini cred si învata pe altii ca în mod precis la anul 1915 a început mileniul, un timp de pace si fericire pe pamînt, si ca noi deja ne gasim în acest timp minunat. Însa, daca ne gîndim serios la cele ce s-au întîmplat în ultimele zeci de ani, pornind de la 1915, si la cele ce au loc pe pamînt în prezent, si daca acestea sînt numai începutul mult asteptatului mileniu, atunci cred ca ar trebui mai degraba sa ne rugam Domnului ca sa ne scuteasca de anii care ne-au mai ramas de trait din acest fericit mileniu.
Stimati cititori, daca sîntem interesati sa luam cuvîntul Sfintelor Scripturi în serios, atunci trebuie sa admitem ca exista un mileniu si ca acest eveniment va avea loc exact atunci cînd Dumnezeu l-a planuit, dupa predicarea Evangheliei, dupa marea confruntare a Armaghedonului, dupa nimicirea închinatorilor fiarei, dupa caderea Babilonului, dupa aruncarea fiarei si proorocului mincinos în iazul cu foc si dupa sechestrarea Satanei pe acest pamînt gol si plin de ruinele împaratiilor acestei lumi. Întrebarea care se pune acum si care este foarte importanta este: Care este de fapt scopul mileniului? Pentru ce a prevazut Dumnezeu acest spatiu de timp?
Ce evenimente, ne spune profetia ca vor umple acest interval de o mie de ani? Multi gîndesc ca aceasta mie de ani este creata si rezervata în mod special lui Satana. Dar sa ne întrebam: Pentru ce ar avea nevoie Satana de o mie de ani? De ce ar merita el atîta atentie? Timp de 6000 de ani Satana si îngerii sai au umplut universul întreg de durere, de lacrimi, de lupte, de vrajmasie, de minciuna si moarte. Ar merita el un asemenea cadou? Nu, desigur ca nu! Mia de ani despre care ne vorbeste profetia a fost rezervata de Dumnezeu celor credinciosi si nu lui Satana. Mileniul a fost rezervat pentru unul dintre cele mai importante puncte din planul de mîntuire, si anume, judecata celor nedrepti, a celor necredinciosi. "Nu stiti", întreaba la un moment apostolul Pavel pe credinciosii din Corint, în 1 Corinteni 6,2, "nu stiti ca sfintii vor judeca lumea? Nu stiti ca noi vom judeca pe îngeri?
Mileniul este rezervat sfintilor, este rezervat unei lucrari importante. În acel solemn tribunal al cerului, aceia care cu putin timp mai înainte au fost persecutati, judecati tendentios fara probe, doar pe marturia mincinoasa a unor acuzatori decazuti, si în cele din urma au fost condamnati la moarte, s-au asezat acum pe scaunele de judecata ale tribunalului ceresc sa judece pe fostii lor judecatori. Apostolul Pavel, desigur ca va fi printre judecatori, si printre cazurile pe care el le va judeca vor fi si acelea ale lui Felix, Festus, Agripa si Nero. Domnul Iisus va fi judecatorul lui Anania, Caiafa, Pilat si Irod. Oamenii din fiecare generatie vor fi principalii judecatori ai generatiei lor. Crestinii vor fi judecatorii altor crestini si chiar judecatorii preotilor sau pastorilor lor. Copiii vor fi judecatorii parintilor lor si parintii vor fi judecatorii propriilor lor copii. Sotul va fi judecatorul sotiei, sau sotiile vor fi judecatorii propriilor lor soti. Satana si îngerii lui vor trebui sa-si primeasca sentintele din mîna acelora pe care generatie dupa generatie, timp de 6000 de ani i-a ispitit, i-a necajit, i-a persecutat si lovit din toate partile.
Fara nici o discutie ca în acesta judecata vor fi asezate în balanta toate lucrurile, toate posibilitatile si ocaziile vietii, toate gîndurile, toate sentimentele si toate faptele celor ce stau acum la bara judecatii. Cuvîntul ne mai spune ca la aceasta sesiune de judecata ce va dura o mie de ani în ceruri, vor fi deschise doua categorii de carti. Una este cartea vietii Mielului, iar cealalta este formata de cartile de aducere aminte, în care îngerii din ceruri au notat cu o neistovita atentie si credinciosie toate faptele celor necredinciosi. Si fiecare, subliniaza profetia, a fost judecat dupa faptele lui.
Profetia a aratat apoi ce se va întîmpla dupa ce se va încheia aceasta lunga sesiune de judecata din ceruri, si anume: cei necredinciosi, care au fost judecati, sînt readusi la viata si asezati din nou la dispozitia lui Satana. De ce, veti întreba. De ce mai e nevoie de aceasta întîlnire? De ce sa fie Satana dezlegat si sa i se dea înca o data posibilitatea sa însele neamurile, acea puzderie de oameni a tuturor veacurilor care acum umple fata pamîntului? Prin aceasta întîlnire Dumnezeu urmareste un scop care are mai multe aspecte. În primul rînd, pentru a-i da ocazia oricarui nepocait sa-l vada pe adevaratul stapîn de care a ascultat.
Azi, nimeni nu-l poate vedea pe Satana, dar atunci, asa cum orice ochi al celor mîntuiti L-a vazut pe Iisus cu ocazia revenirii Sale, tot asa acum, orice ochi al celor nemîntuiti sa aiba ocazia sa-l vada pe acela de care au ales sa asculte. Toti cei nemîntuiti traiesc fiorul acelei mari întîlniri; sînt uimiti, fascinati. Si Satana îsi reia rolul sau de înselator si tata al minciunii, pretinzînd ca el, prin puterea si suprema sa întelepciune a fost în stare sa-i învieze pe toti, si ca de aici si pîna la biruinta finala nu le-ar mai fi ramas decît un pas. La orizont se profileaza marea ocazie a celor nemîntuiti. În timp ce din cer se coboara într-o stralucire si maretie de nedescris Noul Ierusalim, cetatea celor mîntuiti, mireasa Domnului Iisus împreuna cu Mirele ei mult iubit, Satana îsi da seama ca acesta este sfîrsitul lui si al îngerilor lui, sfîrsitul existentei lui în univers.
De aceea, ca un act disperat al inteligentei sale satanice, gîndeste ca împreuna cu milioanele de urmasi pe care acum i-a înselat pentru ultima oara, va putea da lovitura de gratia Domnului Iisus. El, care a reusit sa strînga toate neamurile cîndva, pe Gog si pe Magog la batalia Armaghedonului, si a fost înfrînt, se pare ca nu a învatat lectia. Îsi închipuie ca va putea pune mîna pe cetatea cea sfînta. Însa cuvintele cu care se încheie ultima pagina a pacatului pe planeta noastra ne spun ca o concluzie: "Dar din cer s-a pogorît un foc care i-a mistuit. Dumnezeu a planuit acea întîlnire a lui Satana cu toti supusii lui din toate timpurile si acea ultima întîlnire a celor doua tabere pentru ca o ultima demonstratie sa fie asezata la îndemîna întregului univers, o demonstratie atît a caracterului lui Satana cît si a caracterului Domnului Iisus. Sa se demonstreze ca asa cum a fost la început, viclean, fara mila, fara rusine, nedrept, mincinos si ucigas, el a ramas acelasi.
Lunga perioada de timp de un mileniu nu a produs nici o schimbare în caracterul lui. Si tot asa si cu cei nemîntuiti al caror numar este acum ca nisipul marii. Inima lor este si dupa înviere tot atît de dispusa sa accepte minciunile lui Satana si sa se lase stapînita si condusa de vointa celui rau.
Prietene drag, permite-mi sa te întreb: Ce soarta îti alegi? În Evanghelia dupa Matei, capitolul 25 sînt 3 parabole care se refera la sfîrsit. În ultima din ele cuvîntul ne spune ca în acea zi a tuturor socotelilor Iisus va desparti pe oameni cum desparte pastorul oile de capre. Va pune oile la dreapta iar caprele la stînga Lui. Apoi va zice celor de la stînga Lui: "Duceti-va de la Mine blestematilor în focul cel vesnic care a fost pregatit diavolului si îngerilor lui". Întreb din nou prietene: Ce alegere vrei sa faci? Focul cel vesnic, sau bucuria si fericirea celor mîntuiti cu Iisus în Noul Ierusalim? Focul a fost pregatit de Dumnezeu numai diavolului si îngerilor lui. Tie si mie Dumnezeu ne-a pregatit cu totul altceva. Priveste la Golgota împreuna cu mine, întelege ce a avut loc acolo si asculta cuvintele de aur ale Evangheliei care spun: "Fiindca atît de mult a iubit Dumnezeu lumea ca a dat pe Singurul Sau Fiu, pentru ca oricine crede în El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica".
O, ce viitor minunat ne-a pregatit Dumnezeu si cît de scump a fost el platit! Spune-mi, nu ai dori sa schimbi chiar azi directia vietii tale? As fi foarte bucuros sa stiu ca doresti sa fii ajutat sa te predai lui Iisus. El te asteapta si împreuna cu El te asteapta un cer de binecuvîntari nebanuite. De aceea, te invit sa-L alegi pe Iisus chiar azi si sa ne unim glasurile în rugaciune.
