În discuÈ›ie este interpretarea profeÈ›iei din Daniel 8,14 È™i 9,24-27 despre 2300 de seri È™i dimineÈ›i, până la curăÈ›irea Sfântului locaÈ™.
Interpretarea zilelor din profeÈ›ie ca însemnând ani în realitate începe de la evreii dinainte de Domnul Hristos, care È™i-au dat seama că templul lor nu putea fi reconstruit în È™apte săptămâni literale.
Primul scriitor creÈ™tin care aplică acest principiu la cele 1260 zile din Apoc. 12 este Ioachim de Flora (circa A.D. 1190). “Spiritualii,” urmaÈ™ii lui, au extins această aplicaÈ›ie la profeÈ›iile privind cele 1290, 1335 È™i 2300 de zile.
Scriitori din secolul al XIV-lea, ca De Lyra și Brutte au aplicat principiul zi-an la perioadele 1260, 1290 și 1335.
În 1440, Nicolaus Cusanus (Nicholas of Cusa, Nicolae din Cuza, probabil român din Transilvania) este prima autoritate care aplică principiul la perioada de 2300 È™i calculează timpul din vremea Persiei, 559 în. Hr. până în jurul anului 1750.
Scriitorii ReformaÈ›iunii aplică principiul zi-an la perioadele 1260, 1290 È™i 1335.
ToÈ›i scriitorii din secolele al XVII-lea È™i al XVIII-lea aplică acest principiu la aceleaÈ™i perioade È™i din ce în ce nai mulÈ›i la cea de 2300 de zie.
După ReformaÈ›iune, recunoaÈ™terea devine virtual universală pentru cele patru puteri ale lumii- Babilon, Medo-Persia, Grecia È™i Roma, pentru cele zece naÈ›iuni ieÈ™ite din căderea Imperiului Roman, pentru Cornul cel mic, Anticrist, Fiara È™i Desfrânata din Apocalipsa 13 È™i 17 ca fiind Papalitatea . Tot aÈ™a, cele È™apte biserici, sigilii È™i trâmbiÈ›e reprezintă Era creÈ™tină, balaurul – Roma păgână, femeia în alb – Biserica adevărată, curată, femeia în stacojiu – Biserica apostată. De acum cele cinci luni, sau 150 de ani ai sarasinilor (arabi), cei 391 (sau 396) ai turcilor erau recunoscuÈ›i în mod comun. FranÈ›a era “a zecea parte” a cetăÈ›ii adică a Romei. Ea avea să cadă È™i cei 1260 de ani de supremaÈ›ie spirituală a papalităÈ›ii avau sa se încheie cu evenimente produse de RevoluÈ›ia franceză. Plăgile – fie în curs, fie urmând să cadă asupra papalităÈ›ii, venirea Domnului È™i mileniul care urma, erau credinÈ›e stabilite. Spre sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea apare un grup mic, dar în creÈ™tere, care susÈ›ine că Domnul va veni după cei o mie de ani.
La această interpretare fundamentală a profeÈ›iilor, dezvoltată în lumea veche, se adaugă cercetările È™i mărturiile independente ale Americii din perioada colonială È™i naÈ›ională. Paralelismul este remarcabil. Deosebiri minore È™i neesenÈ›iale apar, dar linia principală de interpretare rămâne aceeaÈ™i.
Suntem pe drum să dovedim că Anul profetic 1844 nu este o credinÈ›ă, sau o interpretare a profeÈ›iei apărută în America, mai puÈ›in deci între adventiÈ™ti, È™i nu provine din scrierile lui Ellen G. White. Ce urmează poate să sursprindă încă È™i mai mult.
În primele patru secole ale creÈ™tinismului era generală credinÈ›a că profeÈ›ia din Daniel 7 se referă la Babilonia, Medo-Persia, Imperiul Macedonean È™i Roma. Din secolul următor, naÈ›iunile ieÈ™ite din invaziile barbare în vechiul teritoriu roman sunt socotite ca fiind cele zece coarne. Treptat papalitatea, care se conoslidează, este văzută ca fiind cornul al unsprezecelea – “cornul cel mic”. Eberhard din Salzburg arată că aceasta era o convingere stabilită în A.D. 1240. Suntem în plin catolicism, trei sute de ani înainte de ReformaÈ›iune. AceeaÈ™i convingere despre papalitate ca fiind “cornul cel mic” din profeÈ›ie este afirmată de Wycliff, Luther, Knox È™i alÈ›ii È™i devine axiomatică în lumea protestantă.
Următorul punct de interes a fost durata de 1260 de zile-ani a dominaÈ›iei spirituale a Romei. Începând cu un secol înainte de RevoluÈ›ia franceză Cressener, Fleming, Newton È™i alÈ›ii afirmă această interpretare È™i se uită la anul 1800, sau puÈ›in înaintea lui, ca fiind sfârÈ™itul acestei perioade.
Captivitatea papei Pius VI în 1798 este larg recunoscută pe ambele parÈ›i ale Oceanului Atlantic ca fiind împlinirea profeÈ›iei. De aici înainte se aÈ™teaptă judecata lui Dumnezeu È™i celelalte evenimente legate de a doua venire a Domnului.
Cercetarea se deplasează, de la Daniel 7 la Daniel 8, spre cele 2300 de zile (“seri È™i dimineÈ›i”). ProfeÈ›ia aceasta devine obiectul interesului în Anglia, Europa, Africa È™i până îm India. În Statele Unite vreo È™aizeci de predicatori din diferite denominaÈ›iuni publică această profeÈ›ie. În Anglia este răspândită de la circa o mie de amvoane. Calculul timpului diferă uÈ™or, ajungând la 1843, 1844 sau 1847. Nu este o înÈ›elegere acceptată de toÈ›i privind ce urma să aibă loc la data respectivă.
După 1836 numărul predicatorilor acestei profeÈ›ii a crescut cu sutele.Între ei erau mulÈ›i laici. Unui dintre ultimii a fost baptistul William Miller. Niciodată nu a existat un cor aÈ™a de mare de interpreÈ›i ai profeÈ›iei. S-a adăugat un număr È™i mai mare de cercetători, de oameni educaÈ›i È™i cu renume, care au provocat un interes È™i mai mare al populaÈ›iei. Rezultatele acestei redeÈ™teptări vor fi diferite.
Are loc o deplasare a accentului interpretării profetice. Este făcută paralela între fiara cu zece coarne din Daniel 7 È™i cea din Apocalipsa 13. “Rana de moarte” dată fiarei fusese dată papalităÈ›ii de sabia franceză. De acum trebuie înÈ›eleasă profeÈ›ia din Apocalipsa 14. Ce înseamnă îngerul care zboară prin mijlocul cerului cu Evanghelia veÈ™nică deschisă în mână? Este vorba de evenimente care preced arătarea Domnului în glorie.
Legătura dintre cele 2300 de zile È™i cele 70 de săptămâni fusese deja publicată de Tillinghast din Anglia în 1654. El arătase că perioada mai mică este parte din cea de 2300 de zile. Johann Petri, pastor reformat din Germania, propune pentru prima dată în istorie, în 1768, interpretarea celor 70 de săptămâni ca fiind prima parte din cele 2300 de zile. Amândouă perioadele au început la 453 înainte de naÈ™terea Domnului Hristos È™i cei 2300 de ani se termină în 1847. El pornise de la botezul Domnului la 30 de ani, punct comun cu sfârÈ™itul celor 69 de săptămâmi. Dar principiul acesta îÈ™i găseÈ™te o largă acceptare de-abia în secolul al XIX-lea.
Acum, este mai mult decât o coincidenÈ›ă că doi cercetători au publicat independent, câte un articol similar, la câteva luni unul după celălalt. John Aquila Brown din Anglia , în Noembrie 1810 È™i Wiiliam Cummins Davis din Carolina de Sud, în Iamuarie 1811. Amândoi socotesc cele 70 de săptămâni ca prima parte din cele 2300 de zile. Brown porneÈ™te de la decretul lui Artaxerxe I Longimanus din 457 În. Hr. È™i ajunge în Ianuarie 1844. Davis socoteÈ™te botezul Domnului la mijlocul celei de a 70-a săptămână, în A.D. 37 È™i ajunge în 1847. Data corectă trebuia să fie A.D. 34.
Anul profetic 1844 face parte din istoria doctrinelor creÈ™tine. ContribuÈ›ia particulară a AdventiÈ™tilor a fost clarificarea evenimentului care urma să aibă loc la 1844. Nici această clarificare nu a început cu Ellen G. White.Ea însă a fost inspirată să susÈ›ină această poziÈ›ie. Compararea textelor din Daniel 7, 8 È™i 9 cu Leviticul 16 È™i cu Evrei 8 È™i 9 a stabilit credinÈ›a că “sfântul locaÈ™” “Sanctuarul” care trebuia curăÈ›it este cel din cer.
DuÈ™i însă de părerea populară de atunci că Pământul era acest locaÈ™, primii adventiÈ™ti au acceptat ideia lui William Miller că Domnul va veni în 1844. GreÈ™eala i-a costat o teribilă dezamăgire. Această experienÈ›ă amară a avut însă efectul de a alege pe cei care doreau într-adevăr ca Domnul să vină de ceilalÈ›i. Din acest nucleu s-a organizat în 1863 Biserica AdsventiÈ™tilor de Ziua a Șaptea, azi prezentă în aproape toate È›ările din lume.
Să vedem dacă interpretarea adventistă a evenimentului prezis să aibă loc la încheierea perioadei de 2300 de ani este susÈ›inută de Biblie.
Să începem cu scena descrisă în Daniel 7,9.10: “Mă uitam la aceste lucruri, până când s-au aÈ™ezat niÈ™te scaune de domnie. Și un Îmbătrânit de zile a È™ezut jos. Haina Lui era albă ca zăpada È™i părul capului Lui era ca niÈ™te lână curată; saunul lui de domnie era ca niÈ™te flăcări de foc È™i roatele lui ca un foc aprins. Un râu de foc curgea È™i ieÈ™ea dinaintea Lui. Mii de mii de slujitori Îi slujau È™i de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a È›inut judecata È™i s-au deschis cărÈ›ile”.
Trebuie să fim preveniÈ›i că limbajul revelaÈ›iei divine este necesar adaptat condiÈ›iei umane È™i limitării acesteia. De exemplu, când Biblia vorbeÈ™te despre tronul, sau scaunul de domnie al lui Dumnezeu, trebuie să înÈ›elegem că se referă la exercitarea aurorităÈ›ii Lui supreme, nu obligatoriu la o piesă de mobilă. Domnul ÎnsuÈ™i spune că “Dumnezeu este duh ” (Ioan 4,24). Îngerii angajaÈ›i în lucrarea lui Dumnezeu “sunt toÈ›i duhuri slujijtoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moÈ™teni mântuirea” (Evrei 1,14). NoÈ›iunea noastă despre duhuri este foarte limitată. Citim: “Pe când vorbeau ei astfel, Isus a stat în mijlocul lor È™i le-a zis: “Pace vouă!” Plini de frică È™i de spaimă ei credeau că văd un duh. Dar El le-a zis: … “UitaÈ›i-vă la mâinile È™i la picioarele Mele. Eu sunt; pipăiÈ›i-Mă È™i vedeÈ›i. Un dih n-are nici carne, nici oase , cum vedeÈ›i că am Eu” (Luca 24,37-39). Ne este greu să acceptăm ideia că un duh poate sau trebuie să se aÈ™eze pe un scaun, indiferent din ce material ar fi confecÈ›ionat. Rămâne deci valoarea simbolică a a obiectului. În cazul prezentat este vorba de de funcÈ›ia de asesori a îngerilor la Curtea de Judecată a cerului. Pentru ei profetul a văzut că s-au aÈ™ezat “niÈ™te scaune de domnie”. Iar despre scaunul de domnie a lui Dumnezeu semnificaÈ›ia este că în acest context, Dumnezeu ÎÈ™i exercită funcÈ›ia Lui de Conducător suprem al universului.
TotuÈ™i, pentru motive solid stabilite, trebuie să rămânem la limbajul biblic. Riscurile rătăcirii pe valurile imaginaÈ›iei È™i speculaÈ›iei omeneÈ™ti au fost demonstrate de prea multe ori. Câmpul religiei creÈ™tine este È™i el plin de asemenea interpretări fanteziste. ConÈ™tienÈ›i de limitele limbajului È™i ale înÈ›elegerii noastre, rămânem, în principiu, lângă formulările verbale ale Bibliei. De obicei, contextul ne arată când este vorba de simboluri.
Scena arătată profetului Daniel apare în interiorul descrierii ”cornului mic” È™i acÈ›iunilor lui.. Am arătat că în lumea creÈ™tină primară a patra putere mondială având de-a face cu poporul lui Dumnezeu a fost imediat identificată ca fiind Roma. Cornul cel mic a fost recunoscut ca simbolizând papalitatea, începând cu scrieri catolice încă de acum peste o mie de ani. Unsprezece caracteristici ale acestei puteri religioasă È™i politică apar în Daniel 7 È™i sunt reluate în Apocalipsa 13.
Textul citat arată că această judecată are loc în ceruri, în timp ce cornul cel mic este încă activ în lume, înainte de distrugerea lui È™i de venirea Domnului pe norii cerului.
Judecata aceasta consfinÈ›eÈ™te autoritatea Domnului Isus Hristos. Ea reabilitează pe sfinÈ›ii Celui Prea Înalt de acuzaÈ›iile false sub care au fost prigoniÈ›i È™i uciÈ™i de această putere uzurpatoare. Martirilor li se dă în sfârÈ™it, haina albă a neprihănirii (Apocalipsa 6,9-11). Bine înÈ›eles, reabilitarea lor este echivalentă cu condamnarea “fiarei” care i-a chinuit.
Această curăÈ›ire a reputaÈ›iei sfinÈ›ilor este susÈ›inută È™i de ideia nunÈ›ii Mielului. Mireasa este îmbrăcată de nuntă înainte de venirea Mirelui (Apocalipsa 19,66.7). O linie de cercetători ai profeÈ›iei au tras concluzia că aceasta este semnificaÈ›ia curăÈ›irii “sfântului locaÈ™” din Daniel 8,14. În Apocalipsa 21,2.3 este arătat “cortul lui Dumnezeu cu oamenii”. Traducerea King James foloseÈ™te cuvântul “tabernacol” pentru cort, adică “sanctuar”.
Această explicaÈ›ie are meritele ei. Ea conduce la aceeaÈ™i concluzie privind judecata preadventă. TotuÈ™i cineva ar putea obiecta că aceasta este doar o figură de stil, o parabolă. Apostolul Pavel o foloseÈ™te cu această valoare când scrie efesenilor că poporul lui Dumnezeu este “casa lui Dumnezeu” (2,19-22). Vom merge mai departe.
Capitolul 8 este o paralelă a capitolului 7 din Daniel.
Daniel 7 Daniel 8
Babilonia -leul
Medo-Persia -ursul Medo-Persia-berbecul
Grecia- pardosul Grecia-țapul
Roma-fiara care nu poate fi descrisă Roma-păgână È™i papală, forme ale lui
Anticrist- cornul cel mic
JUDECATA È™i ÎmpărăÈ›ia cerurilor CURĂ‚ÈšIREA SANCTUARULUI
Fiara este arsă în foc Cornul este “frânt fără ajutorul vreunei mâini
ComparaÈ›ia continuă pentru a demonstra că Judecata din Daniel 7,9-11 este acelaÈ™i lucru cu curăÈ›irea Sfântului LocaÈ™ din Daniel 8,14.
Cornul cel mic “avea o înfăÈ›iÈ™are ,mai mare decât celelalte coarne” (7,20) – “s-a mărit nespus de mult” (8,9), “a rostit vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt” (7,25) – “s-a înălÈ›at până la Căpetenia oÈ™tirii” È™i “inima i s-a îngâmfat” (8,11.25), “se va încumeta să schimbe vremile È™i Legea” (7,25) – “va face să înceteze jertfa necurmată” (8,11), va triumfa pentru “o vreme, două vremi È™i o jumătate de vreme” (7,25) – va triumfa pentru “două mii trei sute de seri È™i dimineÈ›i" (8,14), “va asupri pe sfinÈ›i” (7,25) – “va nimici… poporul sfinÈ›ilor” (8,25), “i se va lua stăpânirea” (7,26) – “va fi frânt” (8,25).
RevelaÈ›ia privind curăÈ›irea Sanctuarului este punctul de vârf al profeÈ›iilor lui Daniel, Restul cărÈ›ii conÈ›ine explicaÈ›ia dată de îngerul Gabriel la această viziune. Ultimele versete din carte (12,3.13) se referă la această judecată È™i, implicit, la asigurarea dată bătrânului profet despre soarta lui. Domnul Hristos citează pe Daniel de 80 de ori, cel mai frecvent citat fiind “Fiul omului”. Pavel È™i Ioan tratează serios aceeaÈ™i temă. Aceste referiri dau greutate deosebită temei curăÈ›irii Sanctuarului.
Începând din acest punct, nu mai apar fiare È™i alte simboluri. Limbajul se schimbă È™i devine specific slujbelor din sanctuar. CurăÈ›irea sfântului locaÈ™ trimite ferm la Leviticul 16 È™i precis la ziua ispăÈ™irii, Yom Kipur, care avea loc odată pe an.
Când se aduceau jertfe pentru păcat, vinovăÈ›ia era transferată simbolic, prin sângele stropit, asupra sanctuarului. O dată pe an, marele preot făcea curăÈ›irea sanctuarului. El intra în Sfânta Sfintelor, unde nimeni altul nu intra, în nicio altă ocazie. Poporul aÈ™tepta afară cu mare încordare, temându-se că mijlocirea preotului putea să nu fie acceptată. Când Marele Preot ieÈ™ea din norul de tămâie, un sentiment de uÈ™urare îi cuprindea pe toÈ›i. Dumnezeu continua să îi aibă în grija Lui, cu toate abaterile lor acum iertate. Bucuria era È™i mai mare în anul jubileului, când sclavii erau eliberaÈ›i È™i toate datoriile È™terse.
Expresia “curăÈ›irea Sanctuarului”, citată din Leviticul 16, are mai multe sensuri, toate trimiÈ›ând la o lucrare de judecată. “A curăÈ›ii” este egal cu “a revenduca”, “a repune în drepturi”, “a restabili ”, “a justifica”, “a reabilita”. (ComparaÈ›i cu: “vindicate” din limba englrză).
Din punct de vedere istoric, literar È™i lingvistic, Daniel 8,14 se referă la acelaÈ™i eveniment ca Daniel 7,9-11.
O fază a judecăÈ›ii lui Dumnezeu trebuie să aibă loc înainte de venirea Domnului. Vor fi două învieri, prima a sfinÈ›ilor È™i alta, a nelegiuiÈ›ilor, după o mie de ani (Apoc. 20,7.8). Se impune ca linia să fie trasă între cele două clase înainte de ziua cea mare. Ori aceasta este misiunea JudecăÈ›ii.
S-ar putea obiecta că Dumnezeu nu are nevoie de o sesiune de judecată ca să constate cine merită să primească viaÈ›a veÈ™nică. “Domnul cunoaÈ™te pe cei care sunt ai Lui“ (II Timotei 2,19). Din faptul că toÈ›i proorocii È™i Domnul Hristos ÎnsuÈ™i au învăÈ›at pe oameni despre judecata lui Dumnezeu înÈ›elegem că aceasta va fi făcută pentru folosul fiinÈ›elor create – păcătoÈ™i È™i neprihăniÈ›i, oameni sau îngeri.ToÈ›i, inclusiv Satan, vor avea ocazia să vadă dovezile pe care s-a bazat decizia finală în cazul fiecăruia. Dumnezeu este iubire, dar dreptatea este de asemenea parte din caracterul Lui. Nu va mai fi nicio întrebare în veÈ™nicie despre caracterul guvernării lui Dumnezeu.
ToÈ›i cercetătorii Bibliei recunosc că Sanctuarul însuÈ™i È™i toate slujbele lui erau simboluri ale lui Mesia È™i ale lucrării Lui. Ziua ispăÈ™irii este o trimitere fără greÈ™ la judecata preadventă, a cărei concluzie este îmbrăcarea Miresei Mielului în haina de nuntă.
Sanctuarul israelit era microcosmosul ÎmpărăÈ›iei lui Dumnezeu. Tablele Legii în Sfânta Sfintelor, în slava prezenÈ›ei lui Dumnezeu erau simbolul autorităÈ›ii Lui. Întreaga structură era mărturia planului Său de a locui cu oamenii. Există o temere aparent îndreptăÈ›ită că opoziÈ›ia prelungită faÈ›ă de adevărul biblic al judecăÈ›ii din Sanctuarul din cer să nu fie de ordin raÈ›ional. Biblia afirmă că “toÈ›i trebuie să ne înfăÈ›iÈ™ăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos “(II Cor. 5,10). Cu bunătate, Dumnezeu ne învaÈ›ă cum să scăpăm de împunsăturile unei conÈ™tiinÈ›e vinovate. Tăgăduirea judecăÈ›ii nu este parte din soluÈ›ie.
Îmbrăcarea poporului sfinÈ›ilor în haina albă a neprihănirii veÈ™nice este ultima fază a lucrării Domnului Hristos. Ea este punctul ei culminant. Moartea pe cruce a furnizat nijloacele legale pentru acest moment. Revenirea Lui, învierea morÈ›ilor È™i aÈ™ezarea noului pământ sunt dezvoltări ale acestui moment. Nu este de mirare că vrăjmaÈ™ul Domnului caută pe toate căile posibile să abată atenÈ›ia oamenilor, sau să creieze confuzie la acest subiect central. Este de înÈ›eles rolul unic al poporului rămăÈ™iÈ›ei de a ridica È™i de a È›ine sus în faÈ›a lumii făclia acestui adevăr.
Epistola către Evrei repetă că sanctuarul din pustie a fost doar o copie modestă a adevăratului Sanctuar din cer. Chiar dacă nu putem preciza natura lui, funcÈ›ia Domnului Hristos în acel Sanctuar este de neînlocuit.
Această lucrare a Domnului Hristos este principala activitate a cerului în timpul sfârÈ™itului. Expresia aceasta apare È™i este repetată în explicaÈ›ia îngerului Gabriel. Ea se desfăÈ™oară după timpul de supremaÈ›ie a cornului cel mic È™i pregăteÈ™te ziua cea mare a Domnului.
Viziunea lui Daniel despre istoria cornului cel mic este repetată lui Ioan după È™ase sute de ani. Simbolurile sunt foarte puÈ›in modificate, dar identificarea este uÈ™oară. Apocalipsa 12,13 È™i 14 desfăÈ™oară caracteristicile È™i acÈ›iunile acestei puteri duÈ™mane. Scena judecăÈ›ii din Daniel 7 este acum înlocuită cu scena predicării aceluiaÈ™i eveniment în lume. Pentu prima dată în istorie se predică pe pănânt că “a venit ceasul judecăÈ›ii” (Apoc. 14,5.7). Până la această dată, în tot cursul istoriei, proorocii au vorbit despre acest eveniment la timpul viitor. Acum se vorbeÈ™te la timpul prezent. Dumnezeu a ridicat un popor smerit È™i mic, care să spună lumii acest adevăr relevant È™i extraordinar de puternic.
ProfeÈ›iile împlinite sunt scheletul solid al credinÈ›ei. Riscul devierii este incomparabil mai mare pentru cititorii superficiali ai Bibliei. Anul profetic 1844 este important fiindcă arată că venirea pe lume È™i misiunea Bisericii Advente sunt reflectarea pe pământ a lucrării Domnului Hristos în Sanctuarul din cer. Acestea ne dau orientare în confuzia Babilonului spiritual de azi. La nivel personal, în mijlocul ispitelor periculoase ale sfârÈ™itului, avem asigurarea cerului că soarta noastră este în mâini sigure. “Cel ce a început” în noi această lucrare bună, “o va încheia” la termen. Judecata de cercetare preadventă este motiv de bucurie È™i de încredere.
Titus Cazan
Cu permisiune
Sursa: www.tituscazan.com