Este cu adevarat familia crestina in criza ? Se pare ca avem o imagine idilica si utopica despre familiile crestine: daca vedem tineri ( sau mai putin tineri ) casatorindu-se in fata altarului, in prezenta bisericii si cerand binecuvantarea lui Dumnezeu la inceput de drum, avem impresia ca totul ar trebui sa mearga ca pe roate. Daca ne-am intemeiat un camin in biserica, credem ca acest camin este un fel de zona interzisa pentru diavol, fiind feriti de o multime de probleme pe care le vedem in jurul nostru. Sa fie chiar asa ?
Cand vedem barbati imbracati in costume la patru ace, alaturi de sotiile lor elegante si de copiii care ii insotesc la serviciile divine, toate par in regula. Uneori insa ( in ultima vreme din ce in ce mai des ) apar surprize. Aflam, ca un trasnet cazut din cer, ca o familie respectabila din biserica , pe care o credeam unita si avand o temelie solida, este in pericol sa se destrame. Foarte grabiti, ca de obicei, le punem si eticheta: “E clar ! Au fost ipocriti. Au jucat doar o piesa de teatru.”
Cand o familie, despre care credeam ca este un model in biserica si societate, e pe cale de destramare, sa fie vorba de ipocrizie ? Oare cei doi nu au fost sinceri cand au venit in fata altarului pentru a cere binecuvantarea si ocrotirea lui Dumnezeu ?
Trist, dar adevarat! Sinceritatea nu este suficienta pentru reusita unei casnicii. Ea este o conditie necesara, dar nu si suficienta pentru ca o familie sa reziste tuturor vicisitudinilor vietii.
De la intrarea pacatului in lumea noastra, ne aflam intr-un razboi pe viata si pe moarte intre bine si rau, intre Christos si Satana. Si, ca in orice razboi, unii sunt victoriosi, altii supravietuiesc cu rani grave, iar altii pier. Cartea Apocalipsei ne prezinta o imagine care ar trebui sa ne puna serios pe ganduri, legat de aceasta mare lupta dintre bine si rau, in care, fie ca vrem, fie ca nu vrem, suntem si noi angrenati:
“…Vai de voi, pamant si mare ! Caci diavolul s-a coborat la voi cuprins de o manie mare, fiindca stie ca are putina vreme.” Apocalipsa 12, 12
Ce inseamna ca diavolul s-a coborat pe pamant cuprins de o manie mare ? Oare el e maniat pe scoarta terestra, pe marile si oceanele lumii ? Are el vreo rafuiala cu formele de relief, cu speciile de animale sau soiurile de plante ? Cu siguranta ca nu ! Mania lui are o tinta precisa: omul si tot ce e legat de el. Si pentru ca cel mai intim resort al existentei omenesti este viata lui de camin, aici tinteste in primul rand mania diavolului. Daca suntem biruiti aici, in viata de familie, Satana stie ca nu mai avem nevoie de o alta lovitura.
Oare de ce uraste Satana atat de mult familia ? Citind raportul biblic al Genezei, intelegem ca atunci cand omul cazut in pacat si a trebuit sa paraseasca Edenul, Creatorul i-a ingaduit sa ia cu el cel putin trei mari binecuvantari, care sa-l insoteasca pe parcursul vietii lui efemere: sabatul, casatoria si munca. Aceste trei mari binecuvantari aveau menirea sa usureze viata scurta si plina de truda a omului pe acest pamant. Daca omul ar fi apreciat aceste dovezi ale harului divin, lumea noastra ar fi aratat cu totul altfel. Odihna sabatului, tihna unui camin fericit si roadele aducatoare de satisfactii ale unei munci utile- iata trei comori apartinand lumii de dincolo de istorie a pacatului- o lume a Paradisului. Gustand din aceste binecuvantari, omul ar trebui sa-si aduca permanent aminte de Edenul pierdut si, mai ales, de Edenul cel nou fagaduit de Dumnezeu tuturor celor mantuiti.
Insa aceste trei comori edenice nu ne reamintesc doar noua, oamenilor, de unde venim si incotro mergem. Ele ii amintesc si lui Satana de fericirea pe care el insusi a trait-o inainte de revolta si alungarea sa din cer. Amintirea a ceea ce a fost si a pierdut, precum si perspectiva ca omul sa-i ia locul in locuintele ceresti definitiv pierdute pentru el, il umplu pe Satana de o manie de nedescris. Si pentru ca vulcanul urii nu poate ramane sub tensiune prea mult timp, el e gata sa-si reverse torentele spre acele caminuri fericite care-i aduc aminte de ceea ce el insusi a pierdut pentru totdeauna.
Atacand sabatul si facandu-ne sa nu-l traim la cotele dorite de Dumnezeu, Satana stie ca a rupt firul care ne leaga , pe verticala, de sursa vietii ceresti. Atacand caminul, el rupe , pe orizontala, firele ce ne leaga de semenii nostri, viata noastra devenind pustie, insingurata si neimplinita.
Asadar suntem in plin razboi ! Un razboi despre care apostolul Pavel scrie:
“Caci noi n-avem de luptat impotriva carnii si sangelui, ci impotriva capeteniilor, impotriva domniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii care sunt in locurile ceresti.” Efeseni 6, 12
Care sunt cateva din problemele unei familii crestine?
Probabil ca cele mai multe probleme intr-o familie de crestini nu sunt legate de violenta, de batai, injuraturi, alcoolism sau abandon familial, asa cum se intampla in cazul celor mai multe familii necrestine.Si acestea pot exista, din nefericire, insa ele nu predomina.
Problemele caminului pot aparea de la lucruri cat se poate de marunte:
– Un cuvant rostit din neatentie care poate rani profund si pentru mult timp persoana iubita. Doar un singur cuvant… Dar sa nu uitam ca orice cuvant este o forta: fie spre bie, fie spre rau.
– Neintelegeri de ordin financiar. Unul vede ca fiind prioritar un anumit lucru, in timp ce celalalt vede un alt lucru ca fiind urgent de realizat. De obicei, sotul vede masina ca fiind o prioritate pe lista cumparaturilor , in timp ce sotia vede mobila ca avand intaietate pe lista planurilor de viitor.
– Mici defecte de caracter, de care nu ducem lipsa niciunul dintre noi, dar pe care le vedem cel mai bine la cel de langa noi. Dupa ce le inventariem, facem adesea greseala de a incerca sa le inlaturam , uitand ca lucrarea aceasta nu ne apartine noua, ci Duhului lui Dumnezeu.
– Neintelegeri legate de preferinte. Unul ar dori ca dormitorul sa fie zugravit in alb, in timp ce celalalt doreste sa-l zugraveasca in galben. Lipsa intelegerii fata de dorintele partenerului de viata poate provoca, in timp, fisuri serioase in unitatea caminului.
– Amestecul parintilor in viata de cuplu a fost si va fi intotdeauna o cauza majora a multor tensiuni si esecuri ale caminurilor crestine.
– Lipsa unei viziuni comune cu privire la educatia copiilor poate fi si ea cauza unor tulburari nedorite in camin. Daca unul din parinti crede ca trebuie aplicata o pedeapsa anumita copilului, pentru indreptare, iar celalalt se opune, insusi copilul va fi derutat, nestiind care din parinti are dreptate. Aceasta greseala frecventa in educarea copiilor creaza rupturi seriose nu doar intre parinti, dar si intre parinti si copii. Aceastia din urma vor avea tendinta de a-l iubi pe parintele mai tolerant, in timp ce parintele mai sever va fi privit cu rezerva.
Desigur, lista poate continua. Si nu cu lucruri deosebit de grave, ci cu lucruri aparent neinsemnate, dar care, daca nu sunt tratate cu seriozitate si rugaciune, pot submina fericirea si stabilitatea caminului. Faptul ca exista tot felul de probleme care ameninta fericirea caminurilor noastre nu este o noutate pentru nimeni. Importante sunt insa solutiile pentru ale depasi.
Da, solutii exista ! Trebuie numai sa le cautam si, dupa ce Tatal ceresc ni le descopera, trebuie , mai ales , sa le punem in practica.
Iata cateva dintre solutiile pe care un copil al lui Dumnezeu le are din belsug la indemana:
1. Rugaciunea pentru unitatea familiei. Poate suna didactic, rece, formalist, insa trebuie sa recunoastem ca fara sprijinul cerului, nu avem nicio sansa sa terminam casnicia cu bine. Oricat am fi de vigilenti si oricat l-am iubi pe partenerul de viata, daca nu suntem asistati de prezenta lui Dumnezeu pe parcursul casniciei noastre, oricand si fara sa ne asteptam, ea poate esua.
Solomon stia prea bine lucrul acesta atunci cand scria pentru noi Psalmul 127:
“Daca nu zideste Domnul o casa, degeaba lucreaza cei ce o zidesc; daca nu pazeste Domnul o cetate, degeaba vegheaza cel ce o pazeste.” Psalmul 127, 1
Rugaciunea pentru unitatea familiei nu este aceea pe care o facem adesea: “Doamne, schimba-l , te rog, pe sotul ( sotia ) meu ( mea )! Nu vezi cat de gresit este ?” Un crestin adevarat se roaga altfel: “Doamne, schimba-ma , te rog, pe mine ! Nu vezi cat sunt de pacatos ?”
2. Lecturi pe teme de familie, educatie si comunicare. Putem avea studii biblice din biografiile marilor oameni ai credintei ca Avraam, Isaac, Iacov, Samuel, David etc. In cursul acestor studii vom observa ca si acesti eroi ai credintei au avut probleme, uneori grave, in familiile lor. Cum le-au depasit ? Ce solutii au gasit ? In ce masura situatia mea se regaseste in experienta unuia din ei ? Prin studiu biblic, Duhul Sfant ne poate da nu doar incurajare de a continua lupta pentru o casnicie fericita, dar El ne poate oferi si solutii practice care ne pot scoate din impas.
Exista o multime de carti de specialitate care se adreseaza problemelor de familie. Am ramas surprins cand , citind introducerea unei lucrari apartinand cunoscutei autoare Nancy Van Pelt, ea marturisea ca, desi are o familie solida si armonioasa, la inceput au existat probleme si crize. Toate au fost insa deopasite cu ajutorul lui Dumnezeu, prin rugaciune.
Lecturile pe teme specifice familiei pot fi de un mare ajutor, insa cu o conditie: sa folosim cele invatate pentru propria indreptare si nu ca arme de atac impotriva celui de langa noi. Morala fabulei “Lupul moralist” ar trebui sa-i puna pe ganduri pe cei care procedeaza altfel.
3. O solutie ciudata la prima vedere, propusa de E.G.White in revista Review and Herald, din 21 iulie 1904, este citirea zilnica a imnului iubirii din 1 Corinteni cap. 13.
“Cititi acest capitol in fiecare zi si veti obtine din el mangaiere si intarire. Invatati din el ce pret pune Dumnezeu pe iubirea sfintita si de origine cereasca si luati la inima invataturile date de El.”
De ce afirm ca este o solutie ciudata ? Deoarece cap. 13 din 1 Corinteni nu este de o subtilitate prea mare. Este un capitol simplu, usor de inteles si de un copil. Il citesti odata si ai inteles totul.
De ce atunci suntem sfatuiti sa-l citim zilnic ? Pentru ca cele scrise acolo sa devina deprindere in viata noastra. Ii admiram pe oasmenii care au reflexe foarte bune ( soferii, de ex. ), dar aceste reflexe nu au aparut din senin. Ele au fost dobandite prin multa exersare, repetitii si efort. Dragostea adevarata, care sta la temelia oricarui camin solid, nu se dobandeste ocazional, ci prin exersarea zilnica a celor scrise in frumosul imn al iubirii.
In parabola judecatii finale, relatata in Matei cap.25, cei de la dreapta Mantuitorului intreaba: “Cand, Doamne ? Cand Te-am vazut noi flamand, insetat, gol etc ? “ Oare n-au stiut ei ca au facut bine in viata ? Desigur. Insa ei nu au contabilizat faptele lor bune. Pentru ei, manifestarea iubirii fata de semeni a devenit un reflex . Ei nu s-au chinuit sa faca faptele iubirii, ci le-au facut in mod natural, spontan. La fel ca respiratia sau bataile inimii.
Nu memorarea mecanica a imnului iubirii ne va ajuta sa ne salvam caminurile, ci trairea zilnica a lucrurilor continute in el, pana ce acestea vor deveni reflexe ale sufletelor noastre. Vom face tot ce scrie Pavel acolo in mod spontan, natural, fara sforari si fara lupte interioare. Acesta este idealul vietuirii intr-un camin adevarat.
“Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate; dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul. Dragostea nu va pieri niciodata…” 1 Corinteni 13, 4-8 pp
Unde credeti ca este cel mai greu de trait principiile amintite de apostolul Pavel in acest imn al dragostei?
In lume ? E relativ usor: daca esti ironizat si dispretuit pentru credinta ta, suporti relativ usor. Stii ca oamenii lumesti nu stiu si nu pot mai mult si te resemnezi. Doar o faci pentru Domnul…
Dar daca ti se intampla sa fii ironizat si marginalizat in biserica ? Mai poti la fel de usor sa manifesti aceeasi iubire care sufera totul ? Ceva mai greu ! Daca treci cu usurinta peste o jignire adusa de un oarecare, nu la fel de usor treci peste ea daca e rostita de un frate de credinta.
Dar daca aceeasi jignire ti se aduce in familie? Atunci este cel mai greu de suportat. De ce ? Pentru ca in camin nu mai exista masti, restrictii sociale, probleme de imagine… In camin esti tu insuti, fara farduri si conventii.
Imnul iubirii ne invata sa nu ne parasim tovarasul de viata cand descoprim la el unele defecte pe care nu le cunoasteam inainte, ci sa sa fim rabdatori, pana ce Duhul Sfant i le va indeparta din caracter.
Imnul iubirii ne invata sa nu spargem farfuriile cand ne aflam intr-o criza de manie, ci sa rabdam cu bunatate orice neajuns al vietii.
Imnul iubirii ne invata sa nu-l jignim pe cel de langa noi, ci sa ne purtam cu respect, chiar daca el greseste.
Imnul iubirii ne invata sa speram chiar cand aparentele sunt contrare, sa avem incredere in tovarasul de viata, sa-i ocrotim imaginea inaintea celorlalti, sa-i acoperim lipsurile fara sa le popularizam injurul nostru.
Imnul iubirii ne invata sa iubim cu adevarat.
Ce se intampla cand imnul iubirii nu este “cantat” in caminurile noastre ? Iata doua scurte exemple:
O membra a bisericii, care avea mari probleme cu sotul, a intrebat odata pe o persoana cu autoritate, cerandu-i un sfat: “Eu nu pot fi o buna crestina din cauza sotului meu. Mereu ma provoaca, iar eu explodez. Ce sa fac ? Sa ma despart de el ?” Raspunsul a fost: “Domnul ti-a dat un asemenea sot tocmai ca sa-ti dai seama ca nu esti inca o buna crestina.”
Un pastor a povestit ca intr-o zi a venit la el un membru al bisericii care i-a spus foarte bucuros:
“Frate pastor, eu mi-am parasit sotia si copilul pentru ca sa fiu un bun crestin. Langa ei nu puteam sa fiu un crestin bun. Cand voiam sa ma rog, copilul plangea. Cand voiam sa studiez, sotia ma trimitea dupa cumparaturi. Nu se mai putea asa. Acum sunt liber si pot sa fiu un bun crestin.”
Ce iluzie sa crezi ca poti fi un crestin bun daca nu aplici intai in caminul tau principiile iubirii adevarate !
Concluzii:
Mantuitorul ne-a poruncit sa predicam Evanghelia la orice faptura. Lucrarea aceasta poate avea, sau nu poate avea succesul dorit de noi. Rezultatele nu ne privesc pe noi, ci pe Dumnezeu. Problema noastra este insa alta: sa ne salvam caminurile intr-un veac in care Satana ataca furibund familia.
Noe a predicat lumii antediluviene timp de 120 de ani. Cu ce rezultate ? Aparent a fost un esec total. Doar 8 oameni au fost salvati, dupa atatia ani de predicare neobosita. Si totusi, nu fost un esec. Noe si-a salvat familia… Mai mult decat atat, Noe a salvat omenirea.
Acum , cand ne aflam in pragul vesniciei, cu perspectiva revenirii in glorie a Mantuitorului, cand diavolul isi concentreaza toate fortele in distrugerea a tot ce ne-a mai ramas din Edenul pierdut ( sabatul, caminul si munca ), cand caminurile noastre sunt lovite crunt de valurile ispitelor de tot felul, sa strigam la Dumnezeu:
“Doamne, salveaza-ne caminul ! Pana ce vei aduce din nou la noi Edenul ceresc, apara Tu acest colt de rai de tot raul vazut si nevazut ! Fii Tu Domnul nostru si condu barca vietii noastre pana la limanul dorit, pana spre tarmul celalat, spre viata vesnica…”
Lori Balogh
