In toate perioadele istorice, oamenii care L-au cautat cu toata sinceritatea pe Dumnezeu, care au luat in serios Biblia, si au incercat sa traiasca adevarul, au fost considerati cei mai periculosi oameni.
In Evul Mediu, inchizitorii aveau logica lor atunci cand dadeau cele mai mari pedepse ereticilor ( adica acelor oameni care doreau sa-si traiasca viata de credinta , nu dupa dogme inventate de oameni, ci dupa Cuvantul lui Dumnezeu si propria constiinta). Acesti “ eretici “ erau considerati mai periculosi decat criminalii si hotii de rand, deoarece, spuneau ei, in timp ce criminalul obisnuit nimiceste trupul, un eretic “ nimiceste “ sufletul. De aceea, un eretic trebuia pedepsit mult mai aspru decat un criminal de rand.
Comunistii gandeau asemanator. Ei nu-i considerau atat de periculosi pe cei ce stateau la cozi interminabile, injurand regimul, pentru ca , ziceau ei, daca celor ce injura acum le dai o bucata de salam in plus, si cativa lei in plus la salariu, ii linistesti. Mai periculosi decat cei ce injurau regimul erau socotiti cei ce citeau Biblia si mergeau la biserica. Pe acestia nu-i puteau multumi cu ofertele lor. Ei doreau mult mai mult !
Intr-adevar, un crestin veritabil, care a facut din Cuvantul lui Dumnezeu o lumina pe cararea vietii lui, care a gustat din bucuria mantuirii, si asteapta o lume mai buna pe un Nou Pamant, nu se mai poate multumi cu desertaciunile acestei lumi trecatoare, oricat de stralucitoare ar parea ele si oricat de frumos ambalate ar fi .
Un crestin vrea mai mult ! El vrea vesnicia cu tot ce presupune ea ! Si aceasta nu pentru ca el are tupeu, ci pentru ca asa a promis Dumnezeu.
“ El, care n-a crutat nici chiar pe Fiul Sau, ci L-a dat pentru noi toti, cum nu ne va da fara plata, impreuna cu El toate lucrurile ? “ Romani 8,32
Intr-o ocazie trecuta, cand am vorbit despre viata viitoare pe Noul Pamant, am inteles ca Dumnezeu va implini orice nevoi ale fiintei umane, cu scopul de a-si face creaturile deplin fericite. Vor fi implinite nevoi fizice, emotionale, sociale, intelectuale, si mai ales spirituale, astfel incat fiecare om salvat, indiferent din ce groapa a pacatului a fost scos de harul lui Dumnezeu, el sa-si gaseasca deplina implinire in viata viitoare.
Acum va invit la un exercitiu de sinceritate : cand ne gandim la viata viitoare si la Noul Pamant, nu este asa ca ne gandim mai mult la noi, la nevoile ce ne vor fi implinite ?
Cati dintre noi se gandesc si la Dumnezeu, la asteptarile pe care le are cu privire la noi in viata viitoare ? Credeti ca lui Dumnezeu ii este indiferent cu cine va imparti vesnicia ?
Cartea Apocalipsei face una din cele mai tulburatoare descoperiri : Pamantul nostru, singura planeta razvratita din intregul Univers, va deveni, dupa innoirea tuturor lucrurilor, centrul Universului, locul in care Insusi Dumnezeu Isi va muta tronul. In acest ultim act al innoirii tuturor lucrurilor, Dumnezeu Isi va demonstra inca o data puterea Sa de a transforma blestemul in binecuvantare. Pacatul va face loc neprihanirii, moartea-vesniciei, iar crucea va face loc tronului.
In aceste conditii, in care Insusi Dumnezeu Isi va muta resedinta pe Noul Pamant, sa nu aibe El niste asteptari din partea noastra, a acelora care vor locui in imediata apropiere a slavei Sale?
Va propun din nou in aceasta ocazie sa visam cu ochii deschisi la lumea de dincolo de istorie. De data aceasta insa, sa incercam pentru cateva clipe sa nu ne mai gandim la noi si la asteptarile noastre cu privire la viata viitoare, ci sa ne gandim la Tatal ceresc, la asteptarile Sale cu privire la vesnicie.
“ Apoi am vazut un cer nou si un Pamant Nou ; pentru ca cerul dintai si Pamantul dintai pierisera , si marea nu mai era. Si eu am vazut coborandu-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfanta, Noul Ierusalim, gatita ca o mireasa impodobita pentru barbatul ei. Si am auzit un glas tare care iesea din scaunul de domnie, si zicea : ˜Iata CORTUL LUI DUMNEZEU cu oamenii ! ™ El va locui cu ei, si ei vor fi poporul Lui, si Dumnezeu Insusi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. “ Apocalipsa 21,1-3
V-ati gandit, cand ati citit acest text, de ce cetatea Noului Ierusalim, cu toata maretia si splendoarea ei, este numita “ CORT “ ? Ce poate insemna un cort pe langa o cetate uriasa, cam cat teritoriul Frantei de azi, cu temeliile ei de pietre pretioase si cele douasprezece porti de margaritar ?
Imaginea cortului este cat se poate de sugestiva. Parca vedem niste beduini care, la lasarea serii, se opresc, intind cortul, se asaza la masa, si , sub privirile batranului sef de trib, stau si povestesc despre cele petrecute, sau despre planurile zilei de maine.
Cortul nu are fortificatii, nu are camere separate ; el este ceva foarte intim in care calatorii obositi se opresc, mananca si isi impartasesc trairi si ganduri. Imaginea cortului ne vorbeste despre tihna, intimitatea si comuniunea pe care cei mantuiti o vor avea cu Tatal ceresc pe Noul Pamant. De aici putem trage o prima concluzie : Dumnezeu are nevoie pe Noul Pamant de niste oameni cu care sa poata comunica la cel mai inalt nivel. El nu are nevoie de un popor de innapoiati , de ignoranti, care, o vesnicie intreaga sa nu faca altceva decat sa se uite la coroanele lor de argint, sa stea la umbra pomilor din Eden, si sa se joace cu animalele de acolo. Dumnezeu nu va spune celorlalte fiinte din Univers : “ Lasati-i pe acesti bieti oameni ! Au ramas mult in urma supercivilizatiei cerului. Sunt fiinte primitive, de aceea sa-i lasam pe Pamant, ca intr-o rezervatie, pentru a nu fi zdrobiti . “
Nu ! Dumnezeu nu va spune si nu va face asa ceva ! Si totusi, El are niste asteptari de la noi.
Un proverb spune : Cand vrei sa-ti alegi o sotie, cauta o femeie cu care sa poti discuta inteligent cel putin cincizeci de ani de aici inainte. “
Oare Dumnezeu sa fie mai putin pretentios atunci cand a facut din Biserica mireasa Sa ?
Psihologii si sociologii afirma ca exista cinci nivele de comunicare :
1. Primul nivel de comunicare este reprezentat de bineturi : “ Ce mai faci ? “ “ Multumesc, bine. “ Este nivelul cel mai simplu si banal de comunicare intre oameni.
2. Al doilea nivel de comunicare consta in transmiterea de informatii, lucru pe care il fac presa scrisa, audiovizualul, internetul.
3. Scoala reprezinta al treilea nivel de comunicare, caci ea transmite, pe langa informatii, si idei.
4. Comunicarea de atitudine este al patrulea nivel, in care familia si biserica au rolul lor foarte important.
5. Ultimul nivel de comunicare consta in transmiterea de sentimente, lucru ce se realizeaza intre soti, prieteni, etc. Uneori acest nivel de comunicare se realizeaza nonverbal.
Daca ne imaginam ca pe Noul Pamant comunicarea dintre Dumnezeu si oamenii rascumparati se va rezuma la bineturi de genul :- “ Ce mai faceti ? “- “ Multumim, bine ! “, atunci inseamna ca locul nostru nu este acolo, in cortul lui Dumnezeu, in care comuniunea cu Creatorul va fi profunda si intensa. Dumnezeu asteapta sa comunice cu creaturile Sale la nivelul cel mai inalt cu putinta.
Sa nu uitam : Dumnezeu isi va muta tronul si resedinta Sa pe Noul Pamant ! Insa nimeni nu se muta la cineva daca nu va putea comunica cu acea persoana la cel mai inalt nivel.
Intrebarea pe care mi-o pun cu ingrijorare cu privire la propria mea persoana este aceasta : voi putea comunica cu Dumnezeu o vesnicie, asa cum tanjeste inima Sa de Tata, daca pe acest Pamant am vorbit cu El doar cateva minute pe zi, in fuga ?
Voi sti ce sa fac cu viata vesnica, daca nu am stiut sa folosesc bine cei cativa ani de viata acum ? Intrebarile mi se par cat se poate de rascolitoare si va invit sa vi le puneti si voi !
Cu multi ani in urma am citit despre visul pastorului Roland. Nu stiu daca acest vis a fost real, sau este o simpla parabola. Oricare ar fi realitatea, mesajul este clar si tulburator. Roland era un om al lui Dumnezeu, slujind ca pastor intreaga sa viata. Intr-o noapte are un vis in care afla cu groaza ca el nu se regaseste printre cei mantuiti.
– “ De ce, Doamne ? Doar Te-am slujit intreaga viata ! “
– “ Roland, stiu ca esti surprins, dar hai sa ne uitam impreuna la viata ta . Alege oricare din zilele vietii tale si te invit sa o analizam. “
– “ Bine, Doamne. Sa fie ziua de 15 februarie 1983 ! “
– “ Roland, in acea zi te-ai sculat la sase si jumatate. Ai facut o scurta rugaciune de multumire timp de un minut, dupa care ti-ai facut igiena personala. Apoi ai citit ziarele de dimineata timp de o ora, ai luat micul dejun la care te-ai rugat treizeci de secunde, dupa care te-ai dus la piata sa faci cateva cumparaturi pentru sotia ta. Dupa ce ai revenit acasa, ai studiat in biroul tau timp de doua ore si ti-ai pregatit predica pentru primul serviciu divin din comunitate. A urmat masa de pranz, inainte de care ai inaltat din nou o scurta rugaciune de multumire de treizeci de secunde. Dupa masa, ai primit un telefon de la un membru al bisericii care era bolnav, si te-ai dus sa-l vizitezi. Revenit acasa, ai ajutat-o pe sotie la cateva treburi in gospodarie, i-ai ajutat pe copii sa-si pregateasca lectiile, apoi ati luat cina impreuna. Te-ai rugat din nou in jur de treizeci de secunde. Apoi ai citit ceva, dupa care, fiindu-ti somn, te-ai culcat, nu inainte sa te rogi din nou : doua minute. “
– “ Bine, Doamne, dar intreaga zi am facut numai lucruri bune : am studiat, mi-am ajutat sotia si copiii, am vizitat un bolnav ¦De ce nu sunt mantuit ? “
– “ Roland, vreau sa te intreb ceva : daca intr-o zi obisnuita ca aceasta ai avut placere sa stai de vorba cu Mine doar trei sau patru minute, ai acum pretentia sa stai cu Mine o vesnicie ? “
Chiar daca visul lui Roland este imaginar, luati-l ca pe o parabola cu mult talc ! Cu siguranta, in ziua inchiderii tuturor socotelilor, parabola aceasta va deveni realitate pentru multi oameni care nu au inteles ca Dumnezeu asteapta de la noi sa comunicam cu El, asa cum un parinte tanjeste sa comunice cu copiii sai.
Un alt lucru pe care Dumnezeu il asteapta de la noi in viata viitoare poate aparea mai surprinzator decat cel amintit deja. Pentru a-l intelege, va invit sa citim cateva texte biblice, care ne vor ajuta sa patrundem in inima de Tata a lui Dumnezeu:
Osea 11,8 : “ Mi se zbate inima in Mine si tot launtrul Mi se misca de mila. “
Ieremia 31,20 : “ Imi arde inima in Mine pentru el si voi avea negresit mila de el. “
Tefania 3,17 : “ Va tacea ( Dumnezeu) in dragostea Lui si nu va mai putea de veselie pentru tine. “
Ce au in comun aceste texte biblice ? Toate vorbesc despre inima de Tata a lui Dumnezeu, despre niste trairi intense : mila, zbucium, suferinta, bucurie, adica sentimente pe care le cunoastem si noi, cei creati dupa Chipul si asemanarea Lui. Deosebirea dintre noi si El este ca la Tatal ceresc toate aceste trairi interioare sunt infinit mai intense.
Daca inima noastra de oameni stie ce inseamna suferinta, oare cat de mare si intensa este SUFERINTA UNEI INIMI DE DUMNEZEU ?
Credeti ca Dumnezeu va suferi pentru cei pierduti ? Cat timp ? Sau Ii va fi indiferent cand ii va vedea pierind in moartea vesnica ?
Incercati sa va asezati in locul unui parinte care si-a pierdut copilul! Are vreo importanta cum a murit acel copil ? Mai conteaza pentru parinti daca acel copil a pierit din cauza drogurilor, alcoolului, sau i s-a curmat firul vietii intr-un accident de circulatie ? Pentru parinti nu mai conteaza. Ei si-au pierdut copilul si suferinta lor este imensa.
Pentru cine va suferi Dumnezeu cel mai mult ?
Daca noi, oamenii, suferim mai mult pentru cei care ne-au fost cel mai aproape, este numai drept sa credem ca si Tatal ceresc va suferi enorm pentru cel care a fost cel mai aproape de tronul Sau-heruvimul ocrotitor in care Isi pusese cea mai mare incredere, Lucifer. Vi se pare de necrezut ? Mie nu mi se pare.
Daca am ajuns sa intelegem ca Dumnezeu va suferi pentru toti cei nemantuiti, mai ramane o intrebare : De ce anume are nevoie cineva care sufera ?
Raspunsul la aceasta intrebare nu trebuie sa-l cautam prin cartile de psihologie, pentru ca el vine din viata traita : o fiinta care sufera are nevoie de un umar pe care sa planga. Adica de putina mangaiere, de putina compasiune.
Oare Tatal ceresc nu va avea nevoie de compasiune, de putina mangaiere, de un umar pe care sa planga, atunci cand va trebui sa trimita la moarte vesnica milioane de oameni care au intors spatele mantuirii oferite de El ? Sa ne aducem aminte de scenele petrecute in Gradina Ghetemani ! Cata nevoie avea Mantuitorul, El, Fiul lui Dumnezeu, Creatorul a tot ce vedem, de putina compasiune din partea omului ! In lupta aceea teribila cu ispita de a renunta la planul de salvare a omenirii, Domnul Isus avea nevoie de un umar pe care sa-si sprijine Fiinta tremuranda. Din nefericire acel umar nu a existat ! Daca ucenicii ar fi cunoscut aceasta nevoie a Mantuitorului, cu siguranta ca nu ar mai fi dormit in clipele acela solemne.
Si acum o alta intrebare : Daca Dumnezeu va suferi pentru pierderea atator fiinte create, si daca inima Sa de Tata se cere mangaiata, cine credeti ca va fi cel mai in masura sa-L inteleaga si sa-I fie alaturi ?
Raspunsul nu poate fi decat unul singur : cei care au pierdut si ei, ca Dumnezeu, cei care au trecut prin aceeasi experienta dureroasa. Adica noi, oamenii.
Biblia ne asigura ca Dumnezeu Isi va muta resedinta pe Pamantul cel Nou, dupa incheierea istoriei pacatului. Ni se pare lipsit de sens acest fapt ? Sa lase Dumnezeu locuinta Sa vesnica de slava, de undeva din centrul Universului, pentru a locui cu oamenii, fie ei si mantuiti, pe un Pamant reconditionat ? De ce va face El un asfel de gest ?
Daca Dumnezeu va face acest lucru- si il va face cu siguranta !-inseamna ca pe Noul Pamant El va gasi un umar pe care sa poata plange in tacere, si niste oameni cu care sa poata discuta inteligent cel putin o vesnicie. Ne place sa citim in Apocalipsa ca Dumnezeu va sterge orice lacrima din ochii celor mantuiti(cap. 21,4). Dar cine sa stearga lacrimile Lui, daca nu noi, cei ce vom fi trait o experienta asemanatoare cu a Lui ?
Dumnezeu asteapta mult de la viata viitoare. El asteapta mult si de la viata aceasta. De la mine si de la tine. Il vom dezamagi oare ?
Lori Balogh
