Suntem în acest loc unde se sfârșește pământul și unde începe cerul, aici unde ne dăm seama de destinația și de direcția pe care mergem, de rostul vieții de om pe fața pământului.
Marcu 14:3: binecunoscuta poveste a femeii care a vărsat vasul cu mir pe picioarele și pe capul lui Isus. „Pe când ședea Isus la masă, în Betania, în casa lui Simon leprosul, a venit o femeie, care avea un vas de alabastru cu mir de nard curat, foarte scump; și, dupăce a spart vasul, a turnat mirul pe capul lui Isus. Unora dintre ei le-a fost necaz, și ziceau: „Ce rost are risipa aceasta de mir? Mirul acesta s’ar fi putut vinde cu mai mult de trei sute de lei (Grecește: dinari.), și să se dea săracilor.” Și le era foarte necaz pe femeia aceea”.
Aceștia nu sunt păgânii, sunt ucenicii. Lor le era necaz, și era unul care conducea în direcția aceasta, și ei mergeau după ei. „Dar Isus le-a zis: „Lăsați-o în pace; de ce-i faceți supărare? Ea a făcut un lucru frumos față de Mine; căci pe săraci îi aveți totdeauna cu voi, și le puteți face bine oricînd voiți: dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna. Ea a făcut ce a putut; Mi-a uns trupul mai dinainte, pentru îngropare. Adevărat vă spun că, oriunde va fi propovăduită Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va istorisi și ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei.” (Marcu 14:6-9).
Mântuitorul a spus despre femei aceasta: „ea a făcut ce a putut”. Domnul nu îți cere ție să faci ce face altul, nu-ți cere ție să evanghelizezi unde evenghelizează altul. Nu-ți cere ție să lucrezi acolo unde lucrează altul, ție îți cere să faci ce poți, ce poți tu. Și dacă stăm să ne uităm bine în oglinda sufletului și ne adresăm întrebarea: am făcut eu tot ce am putut în viața mea? Am folosit eu toată puterea care mi-a fost dată? Nu e nimeni care să poată răspunde că a făcut tot ce a putut. Declarația aceasta simplă a lui Isus despre femeie este monumentală: „ea a făcut tot ce a putut”.
Dumnezeu ne-a dat daruri, fiecăruia dintre noi și ne-a dat putere să le folosim. Întrebarea care se pune este dacă am făcut tot ce am putut. Au fost atâtea ocazii, au fost cazuri, au fost împrejurări, au fost situații despre care am spus că nu ne interesează și nu ne privește, și am trecut mai departe, și atunci o șoaptă se aude la urechea și sufletul nostru: ai făcut ce ai putut pentru situația aceasta? Ai auzit vorbindu-se ceva, ai văzut întâmplându-se ceva, a fost o ocazie în dreptul unui om sau s-a întâmplat ceva cu cineva: ai făcut ce ai putut? Ai fi putut să faci ceva? Este vreo situație în care nu putem face nimic?
Nu, nu există nici o situație în care nu putem face nimic. Putem noi să intervenim în conflictul din Afganistan? Nu este nevoie sa luăm armele și să plecăm acolo, dar putem să intervenim: rugați-vă pentru cei puși în dregătorii, locuri înalte, pentru cei puși să ia decizii.putem noi să intervenim în tratatul dintre Rusia și Statele Unite cu privire la armamentul nuclear? Oh, asta este treaba lui Bush și a lui Putin, ei discută, președinții…Putem să intervenim? Sigur că da. Putem să luăm loc la masa tratativelor cu o rugăciune înălțată lui Dumnezeu ca îngerii să asiste acolo, așa cum ne este spus, că ei intră în consilii.
„Ea a făcut ce a putut”. E adevărat că sunt neputincios, nu pot să fac ce vreau și cât aș vrea să fac, dar trist este ca nici nu vreau să fac cât pot. Dacă mi-aș pune la inimă lucrul acesta și mi-aș pune întrebarea: pot să fac ceva, sunt convins că aș putea să dau un răspuns la aproape orice situație. „Doamne, ce aș putea să fac?” și uneori soluția este așa de simplă și depinde atât de mult de noi, noi care zicem: nu mă privește, nu-i treaba mea, depinde atât de mult de noi încât am fi rușinați și am pleca în jos ochii dacă ne-ar fi arătat într-o zi: „dacă ai fi spus un cuvânt, dacă ai fi intervenit, dacă ai fi făcut ceva, ar fi fost cu totul și cu totul diferit". Este de dorit să auzim în dreptul nostru cuvintele acestea: "el a făcut ce a putut." Nu ce a putut altul, ce a putut ea, ce i-a dat Dumnezeu ei să facă.
De unde credeți că a venit gândul acesta al ei? Să ia un vas cu mir de nard… Si era ca o fiolă, ca o injecție, era sigilată în sticlă, nu avea dop, se turna sticla sigilată definitiv, era prea prețioasă aroma aceea, Biblia spunea că era foarte scumpă și dacă ar fi avut dop se peirdea prin evaporare. De unde i-a venit ei gândul acesta? De unde i-a venit lui David in minte să Îi zidească o casa Domnului? Trebuie să înțelegem că noi nu suntem înaintea lui Dumnezeu roboți telecomandați și Dumnezeu nu este ca unul care vine și-mi dă 5 mii lei ca mâine să îi cumpăr un cadou. Aceste gânduri au izvorât din dragostea lor pentru Dumnezeu, altfel dragostea nu mai este dragoste. Dacă-ți spun eu ce să faci ca să mă iubești, atunci ce fel de dragoste este aceea? Duhul Domnului a găsit plăcere în gândul ei, Isus a fost motivul inspirației, dar gândul acesta a fost produsul iubirii ei pentru Dumnezeu. Aceasta așteaptă Dumnezeu de la noi: expresia iubirii noastre. Noi am ajuns să facem din voia lui Dumnezeu o scuză, un paravan după care ne ascundem.
Domnul a fost plăcut surprins de gândul care i-a venit lui David și anume să-I construiască o casă. Domnul îi spune: "Am cerut Eu vreodată așa ceva? Am cerut Eu să-mi faceți vreo casă? Nu, dar pentru că te-ai gândit la așa ceva… " A fost o expresie a dragostei lui pentru Dumnezeu. La fel a fost și pentru această femeie. Ea a făcut ce a putut. Multă lume a înconjurat pe Domnul Hristos, însă puțini oameni aveau o inimă pentru Domnul, puțini oameni îl iubeau cu adevărat. Mulți oameni au folosit de pe urma Lui, au mâncat și pește, au mâncat și pâini, s-au făcut sănătoși și fără să aibe asigurare la spital. Mulți oameni se foloseau de Domnul Hristos. Dar puține inimi erau care îl iubeau în adevăr. Ce simte inima ta față de Domnul Isus? Ai în inima ta un colț acolo, un gând în care în fiecare zi Îi spui niște cuvinte frumoase, știute numai de tine și de El? Ai ce să Îi spui? Dacă nu ai ce să Îi spui, spune-I acest lucru: "Nu am ce să-ți spun, nu-mi vine nimic în minte pentru tine, te rog descoperă-Te mie, deschide-mi ochii ca să văd…"
Citeam despre un on care a fost însoțit de soția lui în Europa, și condițiile au fost teribile. Ei s-au oprit în statul Virginia, și femeia era gospodină și cu suflet și a ajutat și au pus acolo pe picioare o colibă, mai târziu au cioplit bușteni, au făcut o căsuță, apoi după o vreme greutățile, bolile au răpus-o. Pe piatra ei de mormânt scrie și în ziua de azi cuvintele pe care le-a scris soțul ei: "Ea a atins pământul Virginiei cu piciorul ei delicat și pustiul a devenit cămin”.
Ea a făcut ce a putut, a spus Domnul Hristos. Ea nu a putut să schimbe toată America, n-a putut să construiască New York-ul sau Cicago, n-a putut să lanseze naveta Discovery sau Challanger, n-a putut să înființeze rețeaua de computere IBM, dar acolo unde a călcat ea în Virginia, a curățit locul, a făcut o căsuță și a transformat pustiul într-un cămin. Ea a făcut ce a putut.
Păstrăm noi încă în sufletul nostru fiorul acesta al întâlnirii, al umblării cu Domnul Hristos? Simțim noi când venim la rugăciune maiestatea prezenței Lui? Sau ne așezăm pe genunchi și dăm drumul la o casetă veche care scârțâie, care nu se mai înțelege bine ce spune? Ne arde inima în noi de prezența Lui? Mai este Isus nou, proaspăt și viu pentru noi? Sau este ceva care este purtat, cu care ne-am obijnuit așa de mult că nu îi mai sesizăm valoarea?
Citeam despre Thomas Arnold, cel care a avut un accident aproape mortal în șantierul naval în Anglia și după ce s-a făcut sănătos, a fost o minune a lui Dumnezeu care a impresionat toată Anglia. El însuși a fost impresionat cu gândul distrugerilor din rândul băieților care rătăceau pe străzi, fără meserii, adânciți în păcat, în nelegiuiri de tot felul. In sărăcia lui, Thomas Arnold a deschis prima școală de băieți, cu meserii, cu pregătire pentru viață. Și după ce școala aceasta s-a dezvoltat mult și tot mai mult și au ajuns să fie sute și mii de studenți din toată Anglia, a ajuns să devină un exemplu pentru lume. Thomas spunea: "Dacă as primi în școală, după mii de studenți, un singur student fără să am emoții, fără să-mi bată inima, fără să-l primesc cu plăcere, ca pe un prinț, ca pe un împărat al lui Dumnezeu, dacă aș primi pe unul singur așa, în clipa aceea ar trebui să plec din slujba pe care o am. N-aș mai vrea să rămân în slujba aceasta., în momentul în care nu aș mai avea emoții la primirea unui student în rândurile noastre."
Ea a făcut ce a putut. Gândul acesta trebuie să ne însoțească și pe noi în lucrarea vieții noastre. Nu vă uitați acolo unde nu puteți să ajungeți, ci uitați-vă în jurul vostru. Ce aveți la îndemână a întrebat Domnul Hristos? Nu vă uitați la marginile pământului :De unde să căutăm 200 de pâini? Nu, nu. Nu despre 200 de pâini vorbește Dumnezeu, ci despre ce aveți la îndemână? Ce puteți face voi, chiar acum în clipa aceasta?
Este o cântare care spune foarte frumos: Nu poți să dai daruri mari pentru lucrarea Domnului dar poate poți să dai paraua văduvei; poate nu poți să convertești puternici, dar poate poți să vorbești cu vecinul tău, poate poți să vorbești cu cineva care trece printr-o situație grea.
„Ea a făcut ce a putut; Mi-a uns trupul mai dinainte, pentru îngropare. Adevărat vă spun că, oriunde va fi propovăduită Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va istorisi și ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei.” Ce va rămâne în urma noastră, ce vor pomeni oamenii în dreptul nostru? Oamenii ne vor pomeni oricum, până acolo unde pomenirea se va uita, dar ce vor pomeni ei despre noi? Ce au văzut ei în viața noastră?
Citeam despre Loyd Garrison că avea un scris nemaiauzit de frumos; scrisul la fiecare in parte este specific, dar omul acesta avea un scris nemaiauzit. Erau oameni care îi cereau permisiune să stea lângă el când scria acte; nu puteau să creadă că din penița și un toc în mâna acestui om poate să iasă așa ceva. Fiecare pagină scrisă era o pictură, era artă, era ceva care te făcea să te rușinezi, te făcea să te simți mic, murdar. Și unii l-au întrebat: cum ai ajuns tu la această performanță? Ai scris dintotdeauna așa? Și el a răspuns: n-am scris dintotdeauna așa, am fost pedepsit, am primit note proaste la școală din cauza scrisului, iar învățătorii nu înțelegeau nimic din ceea ce scriam. Dar cum ai ajuns să ai scrisul acesta au întrebat ei? El a răspuns că într-o zi am mers pe stradă și am auzit o predică, și acolo am primit credința, L-am primit pe Hristos ca Mântuitor al meu și în clipa in care am primit credința am făcut un legământ cu Dumnezeu în inima mea și am spus: „Isus te rog intră în orice detaliu al vieții mele, să nu rămână nimic pe care voi pune mâna de unde să nu se vadă că Tu ești prezent. Vreau să fac tot ce pot.” Și Isus a intrat și în scrisul meu și de atunci m-am apucat să pun literele la locul lor, să le fac egale și să scriu cât mai frumos. Si foarte mulți, oameni știind originea acestei arte extraordinare din viața lui, știind că Isus era motivul scrierii lui frumoase, nu mai admirau o operă de artă pe o pagină, ci dincolo de ea au văzut ce înseamnă Isus în viața unui om. Omul acesta nu a scris pe cer, nu a mers pe lună ca să își lase un steag acolo cu numele lui, așa cum au făcut astronauții, nici n-a scris cărți măcar, nici nu a ținut predici, dar a făcut ce a putut. A scris așa de frumos, vrând să comunice lumii că Isus în viața unui om schimbă orice aspect și orice detaliu al vieții și că se cunoaște.
Ați auzit care a fost raționamentul oamenilor care l-au ascultat pe Petru, chiar pe când se chinuia să se jure, pe când se chinuia să vorbească așa cum vorbeau oamenii de lângă foc, cu vorbele lor brutale și murdare, cât se chinuia să fie asemenea lor. Ce au sesizat oamenii din jurul lui? "Tu ai umblat cu cineva, se cunoaște că ai umblat cu Isus, felul cum vorbești, se cunoaște." Poate că tu nu îți mai dai seama acum, dar cine te vede și te aude, nu poate să nu vadă că ai umblat cu Isus. Rugăciunea aceasta să ne însoțească și pe noi: „ Doamne, te rog, dă-mi putere să fac tot ce pot”.
Nu trăim încă în paradis, și dacă ar fi să aducem scuze pentru cădere, și pentru nelegiuire sau pentru păcat, s-ar găsi destule. Ceea ce trebuie însă să ne urmărească în fiecare zi este ca așa cum spunea cineva: „Nu cumva ca luptând cu un monstru să devii tu însuți monstru”. Ia seama la treaba aceasta, există riscul acesta. Strigă unul la tine, strigi și tu la el mai tare; devii și tu monstru imediat. Îți spune cineva vorbe urâte, îi spui și tu vorbe urâte. Te vorbește el, îl vorbești și tu. Apostolul îndeamnă prin cuvinte foarte clare: „Biruiți răul prin bine”.
Există o lege a binelui și a răului și anume: diavolul este hotărât să răspundă oricărui bine cu rău. Este o lege aceasta. Nu trebuie să fie nimeni surprins. Aceasta este natural. Uitați-vă la Fiul lui Dumnezeu, cum i-a fost răsplătit Lui, cum i-a fost răspuns Lui? Orice bine va fi întotdeauna răsplătit cu rău, într-un fel sau altul. Orice bine făcut pentru Dumnezeu va fi grăit de rău. „Ferice va fi de voi când din pricina Mea…”. Pentru ce era femeia aceasta vorbită de rău? De ce erau oamenii aceștia așa de supărati pe ea și făceau tot ce puteau ca să o supere, să o chinuie? Pentru ce? Pentru Domnul. Deci, voi o chinuiți pe ea pentru ca a făcut un lucru frumos pentru Mine? Nu trebuie să mire pe nimeni lucrul acesta, și nu trebuie să oprească sau să prevină pe cineva de a face bine și de a face lucrarea lui Dumnezeu pentru că va fi răsplătită cu rău. Așa se va întâmpla. Așa va fi. Nicio îndoială, nicio surpriză în direcția aceasta. Proprii copii, cei din casa ta, oamenii pentru care ai fost gata să îți pierzi viața ca ei să nu și-o piardă pe a lor, cel pe care nu i-a lăsat să moară, va face tot ce va putea ca să nu te lase să trăiești. Nu e nici o mirare în direcția aceasta.
"Învățați de la Mine", spune Domnul Hristos. Ce mult conține cuvântul acesta. Ce era rău în ce făcea ea de era așa de supărați oamenii aceia din jurul ei? Și figurile lor supărate, lungi, întunecate, scrâjnirile lor, mărâielile lor, au putut acestea să împiedice pe femeia aceasta să-și încheie lucrarea care i-a încoronat viața ? Nu, n-a putut, pentru că ea nu la fețele acelea se uita, ci la o singură față. "Voi slujiți Domnului Hristos, nu oamenilor”, nici la amvon, nici la cor, nici în cea mai înaltă slujbă în ce privește credința oriunde în lume, voi nu slujiți oamenilor, voi slujiți Domnului. Dacă mulțumesc, pentru ei mulțumesc că au caracter, dar dacă nu, pentru ei nu mulțumesc, n-au caracter sau au caracter negativ. Dar voi, slujiți Domnului Hristos. Apostolul Pavel spune: noi suntem unii care ne căutăm lauda de la Dumnezeu și nu de la oameni. Și răspunsul pe care l-a primit el, pentru că totdeauna el și-a pus viața în joc ca să-i aducă la mântuire și la Dumnezeu, răspunsul a fost: pietre, bice, minciuni, atacuri, lanțuri, închisoare, și în final decapitat. Aceasta a fost plata.
Femeia aceasta a trecut prin această experiență, prin care trecem și vom trece și noi adesea. Nu vă descurajați, să nu vă pară rău niciodată că ați făcut un bine sub ceruri ! Niciodată. Nu vă pierdeți răsplata din pricina aceasta. Lăsa-ți să răsplătească Cel ce vede în ascuns. Nu obosiți – spune Biblia – în facerea binelui. Din motivul acesta, ea a făcut tot ce a putut. Nu obosiți în facerea binelui, căci veți secera la vremea secerișului dacă nu ați căzut de oboseală. Dacă ai căzut de oboseală: m-am săturat, nu mai îmi trebuie, până aici, îmi ajunge, am terminat… atunci nu vei secera la vremea secerișului, ci ai căzut de oboseală. Te-au obosit vorbele oamenilor, te-au obosit nemulțumirile oamenilor, cârtirile, nemulțumirile lor. Veți secera dacă nu ați căzut de oboseală.
O mare problemă care confruntă inima noastră și cu care noi venim adesea înaintea oamenilor și apelăm la ei, este aceea de a crede in Dumnezeu, de a crede în Domnul Isus Hristos. Pe undeva e normal, dar omenirea nu mai are această întrebare, s-au schimbat multe în lumea noastră. Omenirea nu se mai confruntă cu această întrebare a credinței în Dumnezeu sau nu. În realitate, în subconștient se găsește o altă întrebare: crede Dumnezeu în mine? Adică: are încredere în mine? Contează Dumnezeu pe mine? Așteaptă Dumnezeu ceva de la mine? Contează înaintea lui Dumnezeu ce face eu? Biblia spune: "Si ai crezut că Eu sunt ca tine?" Sau ai crezut că sunt ca oamenii? Dumnezeu contează pe tine și așteaptă din partea ta să faci nu ce nu poți, ci ce poți.
„Ea a făcut ce a putut”. Și mă rog din toată inima ca același lucru să îl spună și Hristos și în dreptul nostru al tuturor. El sau ea a făcut tot ce a putut. AMIN.
Plecăm capul să-ți mărturisim că noi nu am făcut tot ce am putut. Ne pare rău în adevăr, din adâncul sufletului, dar știm cât ești de bun și că ești gata să ne dai o nouă șansă să răscumpărăm vremea pierdută. Numai Tu poți să mai faci lucrul acesta și-Å¢i mulțumim că îl vei face și în viață noastră. Deschide-ne ochii ca să facem întotdeauna tot ce putem cu darurile și cu harul pe care l-ai dat fiecărui dintre noi. AMIN!
