Un vechi proverb persan spune: „Încrede-te în Dumnezeu, dar leagă-ți cămila!” Proverbul acesta recunoaște tensiunea care însoțește orice discuție despre încredere: care este partea lui Dumnezeu și care este partea noastră? Încrederea nu înseamnă ca noi să stăm cu mâinile-n sân și să așteptăm să facă Dumnezeu totul.

I. Să trăim făgăduințele.
       În Iosua 1, Dumnezeu le-a făcut o făgăduință lui Iosua și israeliților. Dumnezeu le-a promis biruință în orice loc pe care-și vor pune piciorul (vers. 3). Acum, în capitolul 2, Iosua „își suflecă mânecile”. Trimite spioni să cerceteze țara și în special cetatea Ierihonului. Dar de ce a trimis spioni? Nu-i promisese Dumnezeu întreg ținutul? Era acesta un semn de lipsă de încredere din partea lui Iosua? De ce nu s-a încrezut în Dumnezeu și bizuindu-se pe făgăduințe să fi trecut râul și să fi cerut să i se predea țara?

        Întrebările devin și mai relevante dacă sărim la capitolele 5 și 6 unde este relatată căderea Ierihonului. Vă aduceți aminte cum au pus israeliții stăpânire pe Ierihon? Pur și simplu mărșăluind în jurul ei timp de 7 zile, după care Dumnezeu, în mod miraculos, a făcut să se prăbușească zidurile. Și atunci de ce a mai trimis Iosua spioni dacă Dumnezeu avea să facă o minune?

        Iată care e lecția pe care trebuie s-o învățăm: uneori este bine să punem mâna și să facem lucrurile care trebuie. Sunt oameni care dorind o viață de umblare cu Dumnezeu, sunt așa de dependenți de El că dimineața se roagă până și să le descopere ce șosete să își pună. Oameni ca aceștia vor să asculte de Dumnezeu, vor ca Dumnezeu să aibă controlul și ajung să caute voia Lui până și în lucruri mărunte ca șosetele pe care le vor purta.

        A te încrede în Dumnezeu înseamnă să te lași călăuzit și condus de El. Și aceasta trebuie că s-a întâmplat și în Iosua 2. Chiar dacă Dumnezeu avea un alt plan, Iosua nu a greșit atunci când a trimis spioni în Ierihon. Aceasta nu era o dovadă de lipsă de încredere sau credință, ci era numai lucrul care se cuvenea să fie făcut. Dumnezeu i-a surprins pe israeliți cu un final diferit, dar l-a onorat pe Iosua pentru că procedase în mod inteligent.

        Uneori ni se întâmplă să ne împotmolim. Roțile se învârt, motorul forțează, însă nu ne mișcăm deloc. În astfel de situații este bine să ne cercetăm, să vedem dacă nu cumva ne-am împotmolit din cauză că nu știm încotro să mergem sau dacă știm care este destinația, dacă nu cumva așteptăm să se întâmple ceva mai înainte.

         Încrederea în Dumnezeu înseamnă să te lași călăuzit de El și să-ți folosești mintea și darurile date de El pentru a te îndrepta în direcția corectă. Cât timp ne mișcăm în direcția cea bună, prin puterea Lui, cât timp continuăm să ne încredem în El și Îl lăsăm să facă rectificări atunci când e nevoie, putem avea siguranța că într-adevăr ne încredem în El și mergem în puterea Lui.

II. Dumnezeu merge înaintea noastră.
         Spionii au intrat în casa unei prostituate, probabil pentru că era locul unde străinii nu trezeau suspiciunea localnicilor și unde ar fi putut afla mai multe despre cetate.

Într-un fel sau altul, împăratul a aflat de prezența lor și și-a trimis oamenii să-i prindă. Rahav, prostituata, i-a ascuns pe spioni, a mințit pentru ei și i-a trimis pe oamenii împăratului pe o pistă falsă, apoi le-a dat spionilor informațiile de care aveau nevoie și le-a arătat drumul pe care se puteau întoarce în tabără în siguranță. În schimb, ea și familia ei aveau să fie lăsați în viață. Prin credința ei, Rahav a câștigat un loc proeminent în istoria lui Israel și în istoria creștinismului.

         Dumnezeu merge înaintea noastră și pregătește drumul, pregătește inimile oamenilor, descoperindu-Și gloria și renumele. Mai mult, El merge înaintea noastră și noi Îl găsim în locurile cele mai neașteptate. Acești spioni L-au găsit pe Dumnezeu la lucru în credința unei prostituate.

         Adesea, când vine vorba de a da mărturie despre credința noastră, suntem reținuți, ne simțim de parcă am intra pe terenul dușmanului, de parcă ne-am asuma riscuri mari. Ne angajăm în mărturisire cu sentimentul că este datoria noastră să-L facem cunoscut pe Dumnezeu celor care nu-L cunosc. Ne simțim ca pe un teritoriu necunoscut, dar având asupra noastră Lumina pe care trebuie s-o aducem în acel loc primejdios. Istoria lui Rahav ne amintește că Dumnezeu ne-a luat-o înainte și este deja acolo.

         Atunci când căutăm ocazii de mărturisire, să nu uităm că Duhul Sfânt este deja acolo și lucrează și mișcă inimi. Dăm dovadă de cea mai mare înțelepciune și avem cea mai mare eficiență atunci când suntem conștienți că Dumnezeu merge înaintea noastră și că noi trebuie să încurajăm, să stimulăm ceea ce El deja lucrează în viețile oamenilor. Împărtășirea credinței nu înseamnă doar aducerea oamenilor la mântuire, aceasta fiind etapa secerișului în procesul evanghelizării. Înainte de aceasta sunt mulți alți pași, multe întâlniri și multe cuvinte, multe fapte și multe expresii de iubire, multe lucruri pe care Dumnezeu le face, descoperindu-se pe Sine și atrăgând oameni la El.

Concluzie
         Matthew Henry, un renumit comentator al Bibliei, scria: „credința în făgăduința lui Dumnezeu nu trebuie să înlocuiască ci să încurajeze sârguința în folosirea mijloacelor potrivite. Iosua este sigur că Dumnezeu este cu el, dar trimite oameni înaintea lui. Noi nu ne încredem în Dumnezeu, ci Îl ispitim dacă așteptările noastre ne micșorează strădania.”

        Unde te-a chemat Dumnezeu să mergi? Ce ți-a spus să faci? Dacă simți că te-ai împotmolit, dacă nu ești sigur în ce direcție să mergi ori cum să te pui în mișcare, adu-ți aminte că Dumnezeu merge înaintea ta. El pregătește drumul și El știe unde te va conduce călătoria. El știe exact de ce anume ai nevoie.

Sursa: http://resursepredici.blogspot.com