Dor de cer

Este tarziu.
Peste pamantul obosit, coboara inserarea!
Aici, langa durerea unor oameni goi si tristi,
Mi-e dor de cer,
Mi-e dor de-un cantec linistit in prag de-amurg,
Sa-mi risipeasca departarea.

Nu-i locul meu aici unde pamantul „striga”.
Unde razboiul si durerea ne tin loc de paine!
In lumea asta unde totul moare,
Nu mai exista bucurie,
Este din ce in ce mai rara sarbatoarea,
Iar oamenii privesc ingrijorati spre maine.

Nu-i locul meu aici, dar voi mai sta o clipa
Stiind ca peste tot ce-i greu,
Ma poarta cu iubire Tatal meu!
Sub ocotirea Lui, privirea mea va fi senina,
Si-n drumul nostru catre Imparatia de lumina,
As vrea, ca mana mea, in mana Lui sa stea mereu.

Si voi ajunge intr-o zi acasa!
Cu-atata drag ma voi pleca
In fata Majestatii Lui de Dumnezeu!
Lacrima mea, va fi recunostinta pentru ocrotirea Lui deplina,
Dar va fi ultima ce va mai curge pe obrazul meu.

Am pace-n suflet,
Chiar de sunt departe
De casa pregatita pentru mine printre stele.
Cu-atata dor astept s-ajung odata-acolo.
Si voi ramane-n vesnicie printre ele.