Cand am pasit in legamant
Isuse Doamne, sa-Ti urmez,
M-a intarit Cuvantul Sfant
Si-n inima am sadit un crez!
E crezul sfant al dragostei
Venit din marea vesnicie,
Sa-nvinga legea grea a firei,
Si transformat omul sa fie .
Prin El, am inceput urcusul,
Pricipiu-n fapte indraznete,
Escaladand cu greu suisul
Spre piscuri-nalte si marete .
Si-am nazuit mereu mai sus
Pe scara treptelor spre Soare,
Avand un dor tainic, nespus,
Sa fac in mine o schimbare .
Pe calea muntelui Golgotei
M-am straduit sa implinesc,
Faptele scumpe, dragostei,
Dupa Modelul Cel Ceresc .
Sa fiu patruns cu-nflacarare
De-al ei principiu jertfitor,
Si nu de-arama sunatoare,
Nici de chimval zanganitor .
De as vorbi in limbi straine
Sa para a fi chiar ingeresti,
Fara de dragoste-orisicine,
Le va afla, doar omenesti .
Si chiar, de as avea si darul
Cel mai maret de-a profeti,
Fara de dragoste, amarul,
Intregul crez, i-mi va zdrobi .
De as cunoaste toata stiinta
Si tainele sa pot cuprinde,
Dac-as avea toata credinta
Sa vad ca muntii, se intinde…
Fara-acea dragoste deplina
De Dumnezeu, nu sunt nimic;
Doar umbra unui eu, haina,
Ce merge-n jos, pana ce pic .
Si chiar daca averea toata
Mi-as imparti, ca sa hranesc,
Saracii goi ce stau in zloata
Si zi de zi, ei flamanzesc…
Si inca si trupul de mi-as da
Punandu-l jertfa pe-un altar,
Dar dragostea, n-as poseda
Toate vor fi, doar in zadar!
Caci dragostea e rabdatoare
Si incununata in bunatate,
Ea face bine pentru-oricare
Si-are belsug de sanatate .
Pe nimenea nu pizmuieste,
Si lauda nu-si scoate-n fata,
La orice lucru se gandeste
Sa dea un sfat si o povata .
Ea nu se umfla de mandrie,
Cu necuviinta nu se poarta,
Si nu-si revarsa a sa manie
Prin apararea cea desarta .
Ea nu isi cauta, folosul sau
In centrul celor ce traieste,
Si nu gandeste-a face rau
Acelor ce-o nedreptateste .
De tot ce-i rau, nelegiuire,
Ea nu poate-a se bucura,
Doar adevaru’in faptuire
O poate-oricand, inviora .
Si-astfel, ea poate acoperi
Vorbirile multe-n greseli,
Si fapte n-ar descoperi
Care-ar produce rafuieli .
Ea crede totul, ca pe strune,
Punand la toti deopotriva,
Intentiile cele mai bune
Cand viata este in deriva .
Si, poate chiar totul suferi
Dela toti, cei ce-o barfeste,
Tendinta de-a se preamari
In palmaresul sau lipseste .
Si ea, nadajduieste-ntruna
Cand lupta va fi terminata,
Sa capete pe veci cununa
A biruintei, mult visata .
Caci dragostea nu va pieri
Si nici-odata nu s-o stinge;
Proorociile, toate-or sfarsi,
Pe ea pacatul n-o atinge .
Chiar orice limbi vor inceta
Si orice stiinta va apune,
La tot ce stim,vom renunta,
In fata atator lucruri bune .
Acum raman, acestea trei:
Credinta, prin nadejdea tare,
Si cea mai mare-n dreptul ei,
E dragostea cea jertfitoare!
Ea e Cuvantul strans cu drag
In inima-mi ca si-un trofeu,
Caci n-are limita, nici prag,
Dragostea-n veci,va fi mereu!
Ea-mi este crezul mantuirii,
Imbold in bine de neinfrant,
Sperand la vremea innoirii
Sa merg cu ea, in cerul sfant.
