Peisaj trist…
Cu pasul rar si obosit,
Am poposit aici
La margine de lume si de timp.
Doamne,
Mi-e inima pustie
Si-ades imi „ploua”-n suflet.
Am auzit de Cer,
Am auzit de o iubire necuprinsa,
Dar in durerea mea,
M-am asezat alaturi de aripa Ta intinsa.
Ma simt straina printre cei asemeni mie,
Si-am incercat sa-mi duc povara nevazuta printre pamânteni.
Dar e prea grea, am ochii plini de lacrimi
Si-acum, m-am prabusit aici si nu mai pot pleca.
Te vad cum Te apropii cu bratele deschise
Si simt c-ai vrea sa risipesti nefericirea mea.
Privirea Ta curata si duioasa, parca-mi spune:
„Sunt lânga tine, niciodata nu te voi lasa”!
Nu am nimic sa-Ti dau,
Doar inima mea goala, poate sa devina casa Ta.
Revarsa-n ea torent de dragoste cereasca
Si fa-o un balsam vindecator pentru durerea altcuiva.
