Nu-mi puneti gratii in gandire
Cristina R
Nu-mi puneti gratii in gandire,
Mi-ajung acelea din fereastra…
Nu-mi puneti gratii in privire,
Lasati-mi nesfarsirea-albastra!
Puneti-mi lacate la usa,
Trantiti-mi si vizeta-n fata
Dar eu, o urma de cenusa
Il am pe Dumnezeu in viata!
Eu chiar traiesc, desi peretii
Mi-s reci ca nemiloasa moarte,
Nu voi, ci El da sens vietii
Ce ma asteapta mai departe!
Voi ma tratati ca pe-o nefiinta
Si imi ranjiti din coltul gurii…
Da-n suflet, nu e cu putinta
Sa imi plantati samanta urii!
De voi mi-e mila, nu de mine
Cand strangeti mai adanc catusa…
Pe voi va plang, mie mi-e bine
Cand mormaind inchideti usa…
Voi sunteti servitori cu grade
Cand ne zvarliti un colt de paine,
Voi sunteti mintea care sade,
Eu sunt un stol de zboruri line…
Si chiar de-ar fi sa mor pe patul
Zidit dintr-un ciment prea dur,
Voi sunteti legea, eu pacatul,
Voi doar traiti, eu stiu sa-ndur.
Si de-am schimba vreodata locul
„Cinstiti” cum sunteti, va deplang;
Voi sunteti apa, eu sunt focul,
Voi mergeti, eu deja ajung…
