Bârfitorul
Un credincios, crezând că-i „sfântul”
Se pripășește printre „răi”.
Iar arma lui este cuvântul
Alimentat de ochii săi.
Privește-n jur cu ochii critici
Cătând să vadă tot ce-i rău
Își suspectează toți „amicii”
Și îi bârfește tot mereu.
Orice s-ar face, nu e bine
Și nu-i poți face lui pe plac.
Iar când se-așează lângă tine
Nu ai cum să îi mai vii de hac.
Învinuiește fără preget
Și comentează ne-ncetat
La el nu mai există cuget
Ci gură bună …la-nțepat.
„Nu-i nimeni bun așa ca mine”!
Își zice plin de fanatism
Dar nu se-ndreaptă către bine
Ci e mânat de egoism.
Cum stai cu bârfa frățioare?
Ce spui când pe-alții întâlnești?
Ce subiect de informare
Te face gura să-ți răcești?
Nu te uni cu bârfitorul
Evită-l, nu-l mai asculta
De îi auzi pornit „motorul”
Nu te opri, nu te-așeza
Să nu mai crezi că-n toate cele
Ai fost doar tu înaintaș
Mai este cineva, în ceruri
El s-a făcut cu mulți Vrăjmaș.
De ești mușcat de-al bârfei șarpe
Privește sus spre Golgota
Ascultă calde și dulci șoapte
Ce vor pe veci a te-ndrepta!
E timp acum de îndreptare
E timpul pocăințelor.
Să nu mai fie-n adunare
Vre-unul care-i bârfitor.
© Viorel Dascalu 2010
Sursa: vioreldascalu.ro
