Bănuitorul
Tot cătând mereu să aflu
Ce mai face fratele
Deschid un proces mai amplu
Cercetându-i faptele.
Mi se pare că-i cam mândru
Și nu vrea ca să asculte
Iar când sfaturi îi dau, tandru,
Neglijează foarte multe.
Sunt convins că mă urăște,
Că n-ar vrea să mă mai vadă
Și constat că vrajba crește
Căci m-a ocolit pe stradă.
Ochii lui îmi par prea acri,
Ba se-ntorc și fug de mine
Eu îi cred că-s tot mai negri
Vrând tot rău și nicicând bine.
În biserică se-așază
La opt scaune de mine
Și privind, mă studiază
De sus până jos, dar bine.
Nu vreau ca să stau de vorbă,
Căci nu vrea să m-asculte,
Doar îl urmăresc, din umbră,
Și-am să mai descopăr multe.
Liniștindu-mi conștiința,
Că nimic nu mai pot face,
Publicându-mi umilința,
Gura nicicând nu-mi mai tace.
Sunt convins că am dreptate
E greșit, nu-ncape vorbă
Și condamn ale lui fapte
Judecându-l fără normă.
Sunt mai bun decât e dânsul
E mai păcătos ca mine!
Dar o să m-apuce plânsul
Căci Isus se-ntoarce, vine!
© Viorel Dascalu 2010
Sursa: vioreldascalu.ro
