Calatorind spre vesnicie…
Ai ales
sa ma nasc in aceasta lume
Eu…
un mic calator
care
nu intelegea ce inseamna plansul…
Alergam printre nori de fericire,
priveam uimit cu ochisorii flori colorate,
atingeam cu manutele fulgi de nea,
ma oglindeam in apele curate
si
imi descopeream in ele
zambetul inocent de copil
fara sa inteleg ca
Tu…
Un Tata minunat,
Le-ai creeat pe toate…
Clipele frumoase se stingeau
una cate una
Lacrimile,
imi aminteau ca nu exista doar bucurie
zambetul perfect disparea
si
se ascundea dupa valurile crunte ale vietii.
Apoi…
aparea din nou sub forma
unei raze de soare
care
Imi amintea mereu ca Te am pe Tine…
Cand nu Te simteam aproape
ma strecuram printre lacrimi si vise
zambete si suspine
si incercam sa caut drumul catre Tine
Stiam ca ma astepti…
dar
din atatea carari…pe care trebuia sa o aleg?
In intuneric si singuratate
Te-am chemat sa apuci de mana
si…
nesigur ca-mi mai esti aproape
ma intrebam daca imi vei raspunde
dar Tu,
Tatal meu,
ma iubeai prea mult ca sa ma lasi in intuneric..
simteai ca pasii mei au obosit
de-atata alergare
si
fericit ca Te strig
M-ai luat pe bratele Tale
oferindu-mi speranta ca
acolo unde ma vei duce
nu voi mai plange…
Astazi,
calatorim impreuna pe drumul care duce
spre Casa,
Tu,
un Rege minunat si
eu,
un simplu calator..
mai este mult din drum?
nu stiu…
dar gandul vesniciei
imi da putere
sa merg
mai departe…
autor: Odrida Pescar
