CĂ‚MINUL CELOR MÂNTUIÅ¢I
Departe, printre stele, departe, undeva,
Pe plaiuri însorite, acolo-i țara mea.
Acolo nu sunt lacrimi, nu crește-al morții spin,
E viață nesfârșită, cu bucurii din plin.
Acolo nu există nici umbră, nici păcat,
E numai armonie – nimic nu-i întinat.
Trăiesc în pace frații și mult se mai iubesc.
Acolo vreau, Isuse, s-ajung să locuiesc!
Cutremur, inundații, prăpăd, intemperii
Nu sunt! Cetatea are eterne temelii.
Acolo osanale cânta-vor triumfal
De-a pururi mântuiții la marea de cristal.
Așa-i căminul nostru, al celor mântuiți,
Al celor ce cu Domnul vor fi pe veci uniți.
Acesta-i Paradisul! Spre-acest măreț cămin
Și Duhul, și Mireasa ne-mbie, zicând: «Vin!»
Și cel ce-aude glasul, să vină cât e har,
Spre-a moșteni căminul ce Domnu-l dă în dar.
Andrei Thomas, colecția „Hristos vine”, Editura Graphe, 2007
