Gandurile lor…
Iata am ajuns aici pe munte…
Suntem atat de aproape de cer,
iar pasii inca urca, urca, pana cand
palmele vor atinge bolta vesniciei…
Si Doamne, ce multe-am invatat pana-am ajuns aici:
De la stanci am invatat sa speram,
Cerul ne-a invatat sa luminam,
Soarele, sa risipim caldura vietii,
Norii ne-au invatat sa credem in zbor,
sa dorim sa strabatem zarea spre mai frumos,
zapada, sa ne imbracam in alb,
si apele sa ne fie freamatul trecere
spre pacea plina de dor…
Urcand pe munte am invatat de la copaci
sa fim puternici,
pentru ca viscolul, furtuna,
sa nu ne-nconvoaie pe drum…
Ploaia ne-a invatat sa turnam peste altii
dragoste si impacare…
Amurgul ne-a invatat cuvintele rugii pioase,
Rasaritul ne-a luminat credinta intr-un nou inceput,
iar firele de iarba, umilinta…
Pasarile ne-au dat cantec si zbor,
Stelele – drum inalt catre vesnicie!
Da, Doamne, Iti multumim,
pentru atatea lucruri pe care le-am invatat,
pentru bucuria noului drum,
si pentru credinta ce ne imbraca in alb…
De-aceea strigam:
suntem in sfarsit cu piciorul pe munte, pe stanca,
De aceea cantam:
Nu vreti si voi sa cantati, sa se deschida cerul,
sa auzim o voce ca a multor ape
si ca tumultul cerului in sarbatoare:
FITI BINECUVINTATI,
FITI BINECUVINTATI!
