Edenul e-aici…
Nu, Edenul n-a fost luat la cer…
Cine v-a spus ca Edenul nu mai e pe pamant?
Priviti, priviti cum se zideste iarasi,
ascultati cantecul stelelor diminetii,
izbucnind de fericire,
priviti-i temeliile de granit,
facute sa dureze cat vesnicia…
Nu, Edenul nu ne-a fost rapit!
Dumnezeu l-a rasadit in fiecare camin
tot asa de frumos, tot asa de maret,
numai ca, amagiti uneori
si atrasi de ispite serpesti ne mai indoim…
Dar nu!…
Edenul e-aici, la fel de sublim!
In cei doi copii ai luminii,
vibreaza acelasi dor rostogolit de mii de ani,
Edenul e-n ei… ca sa-i faca titani!…
In ei s-a nascut acelasi vis
pe care l-au trait primii doi pamanteni
pentru ca astazi
soarele lumineaza tot asa de frumos ca atunci,
oricat ar fi cerul de-nnegurat,
si orice fir de iarba
e imbracat cu aceeasi stralucire,
pamantul, oricat ar fi de poluat…
Din generatie in generatie,
din vesnicie pana in vesnicie,
Edenul a ramas si va ramane in etern
cetate-marturie, cetate de scapare
cu turnuri inaltate in dreptate
cu metereze de neprihanire
si caramizi cimentuite in iubire…
