Tiatira era un vechi oras lidian, situat pe raul Lycus, un afluent al lui Hermus, in nordul Lidiei, dar atat de aproape de hotarul Misiei incat pana si cei din antichitate greseau adesea, numindu-l un oras misian. Istoria timpurie a sa nu este bine cunoscuta, cu exceptia faptului ca este un oras sfant al zeului-soare lidian, Tirimnos, descris de obicei ca un zeu calaret. Se pare ca in secolul al III-lea i.d.Hr. orasul intrase in decadenta si a fost fondat din nou de catre Seleucus Nicator (301-281 i.d.Hr.), care l-a colonizat cu greci. De atunci Tiatira a ramas unul din cele mai mici orase grecesti din vestul Asiei Mici. Desi a devenit centrul comercial al vaii lui Lycus, el nu a fost niciodata o metropola, ca Efes, Smirna sau Pergam.
         Intrucat se pare ca orasul s-a bucurat de o viata destul de linistita si pasnica in cea mai mare parte a existentei sale, istoria lui este destul de neinsemnata in comparatie cu cea a altor orase, cum ar fi Smirna sau Efes. In anul 190 i.d.Hr. Tiatira a fost cel mai aproape de a fi implicata in razboi, deoarece Antiohus cel Mare si-a asezat fortele militare in aceasta cetate, in asteptarea intalnirii cu ostirile romane. Totusi, lupta dintre Antiohus si Scipio a avut loc la Magnesia, la aproximativ 40 mile (60 km.) la sud de Tiatira, iar prin aceasta intamplare fericita, cetatea a scapat.
         Vechiul oras este ingropat sub Akhisar, un oras cu o populatie de aproape 20.000 de locuitori, a carui industrie produce acum in principal covoare. Numele turcesc Akhisar, "Castelul Alb", vine de la ruinele albe ale unui castel medieval care se afla in apropierea orasului modern. Niciodata nu s-au facut sapaturi stiintifice in acest oras, dar sapand pentru a-si aseza temeliile caselor, locuitorii orasului deseori au descoperit vechi opere de arta. Astfel, au iesit la iveala numeroase inscriptii, care sunt pastrate in diferite muzee.
         Vechea Tiatira era un oras de bresle. In nici un alt oras din vestul Asiei nu mai era meseriasii la fel de bine organizati in bresle ca in acest oras. Printre ele, breasla boiangiilor ocupa un loc de frunte. Boiangii din Tiatira invatasera sa fabrice vopseaua pentru purpura din radacina de garanta, in loc de scoici, asa cum era ea obtinuta in alte centre antice in care se producea purpura. Aceasta vopsea de purpura, acum numita rosu turcesc, le permitea boiangiilor din Tiatira sa concureze cu succes cu alte centre de vopsitorie. Despre Lidia, una din primele persoane convertite de Pavel la Filipi, se spune ca era "vanzatoare de purpura, din cetatea Tiatira" (Faptele Apostolilor 16,14). Se pare ca aceasta cetate anatoliana avea agenti comerciali in tari straine, ca de pilda in Macedonia, unde era situat orasul Filipi.
         In vechiul oras Tiatira se gasea un templu dedicat unei zeitati numita Sambathe, iar in acest templu o preoteasa slujitoare facea preziceri. Unii comentatori biblici cred prin cuvintele "lasi ca Izabela, femeia aceea, care se zice proorocita, sa invete si sa amageasca pe robii Mei" (Apocalipsa 2,20), Ioan se refera la aceasta preoteasa din templul lui Sambathe. Totusi, nu este sigur daca aceasta interpretare este corecta, si este la fel de nesigur daca W. M. Ramsay are dreptate atunci cand crede ca in aceasta a patra epistola din Apocalipsa (cap. 2,18-29) Ioan face referire la crestinii breslasi, inclinati spre compromis. El considera ca multi membri ai comunitatii crestine traiau inca sub disciplina organizatiilor carora le apartinusera inainte de a deveni crestini si continuau sa participe la unele practici imorale si dubioase, care aveau loc in cursul sarbatorilor si a altor adunari.
         Ca biserica din Tiatira si-a pierdut curatia si a trecut prin necazuri in perioada timpurie a erei crestine reiese din remarca facuta de parintele bisericesc Epifaniu, care pretinde ca la inceputul secolului al III-lea intreaga cetate si vecinatatile ei imbratisasera erezia montanista. De altfel, nu se stiu multe lucruri cu privire la istoria bisericii crestine din acest oras, a carui stare spirituala a devenit reprezentativa pentru biserica decazuta din intreg Evul Mediu.

                                                   Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania