In graba
Pe timpuri prăfuite
De anii ce s-a scurs
Trec suflete grăbite;
Vin iute… și s-au dus.
Nu stau prea mult pe lume
Fac doar un scurt popas
Și n-au nici zile bune
Căci moarte-i la un pas.
Și-ncep copilăria
Dorind să fie mari
Pretind că au tăria
Să facă pașii rari.
Dar se grăbesc în toate
Și timp nu au deloc
Mânați parcă din spate
Nu pot sta într-un loc
Și-ajung să fie tineri
Grăbiți chiar la iubit
Din Sabat până vineri
Nimic nu i-a oprit.
Ajung să-și facă casă
Și-apoi apar copii
Dar sunt grăbiți la masă…
Au treabă cu hârtii.
Le trece tinerețea
Se duce ca un nor.
Dar, oare, bătrânețea
O trec încetișor?
O, nu. Nici vârsta-treia
Nu-i timp de liniștit
Căci este datoria
Și tot ce-i de-mplinit.
Așa se scurge viața
Grăbită spre apus…
Dar… oare, dimineața,
Ceva frumos s-a spus?
Amiaza a fost timpul
Privitului frumos?
A radiat și chipul
De zâmbet luminos?
Iar seara, la culcare,
Au curs vorbe de drag?
În timpul de plecare
S-a zăbovit pe prag?
O, tu… cel plin de grabă
O clipă te-ai gândit
Că pentru orice treabă
E timp prestabilit?
Isus așa ne spune
Că timpu-i pe sfârșit;
În lucrurile bune
Să nu mai fii grăbit!
© Viorel Dascalu 2010
Cu permisiune
Sursa: www.vioreldascalu.ro
