CUPRINS:

1.    Deschidere 85/100 Suntem una-n iubirea Lui
2.    Rugă
3.    Introducere:
4.    Tema: A doua șansă –
5.    Poezie: Pledoarie –
6.    COR + COM – 5/100 Tată iubit, Te-adorăm
7.    Tema: Riscul iertării I –
8.    Tema: Riscul iertării II –
9.    Poezie: Otrava memorie –
10.   Punct instrumental:  
11.   Tema: Marele absent –
12.   Tema: Campionii corigenței –
13.   Poezie: Instanță –
14.   COR + COM – 11/52 Atâta har
15.   Întrebări pentru concursul biblic:
16.   Teme de discuție în sală + împărțire foi decizie:
17.    Închidere 33/100 Am fost iertat de Dumnezeu
18.    Rugă
19.    Postludiu – ieșire
                
    

    Ce înseamnă „a doua șansă”?

   Puteți da exemple de noi șanse de care avem parte fiecare? Fiecare început este o nouă șansă:

o    Începutul unui an

o    Schimbarea locuinței sau a serviciului

o    Împlinirea unei vârste

o    Fiecare început de săptămână

o    Fiecare dimineață – „Bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineață.” (Plângerile lui Ieremia 3:22-26)

    Diana, o perfecționistă care căuta întotdeauna să-și mulțumească profesoara, stătea înaintea acesteia plângând de-ți sfâșia inima. De ce? Pentru că stricase complet foaia de hârtie pe care trebuia să-și scrie tema. „Doamnă profesoară, pot să iau o altă foaie?” se tângui ea. Profesoara, plină de compasiune, o mângâie pe creștet și-i dădu o foaie nouă.

    În fiecare an, în fiecare zi, Mântuitorul nostru, plin de milă, ne dă câte o foaie nouă. „Îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineață”. Astfel, în fiecare zi putem „să nădăjduim în Domnul” și „să așteptăm în tăcere ajutorul Lui”. Cât de recunoscători ar trebui să fim pentru vestea cea bună că Isus nu ne dă doar o pagină nouă, ci o pagină nouă și o nouă ocazie în fiecare zi.

    Pavel ne amintește: „Dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă” (2 Corinteni 5:17). Atâta timp cât un om rămâne „în Hristos”, în imediată atingere cu Isus, această făgăduință este înnoită în fiecare zi. Uniți în credință cu Isus în fiecare zi a acestui an, putem cere împlinirea făgăduinței că „cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Corinteni 5:17) În fiecare zi, Isus ne va da o pagină nouă.

   Eventual puteți da ocazia cuiva să povestească pe scurt o întâmplare din viață, când s-a bucurat de o nouă șansă.

    E știut că oameni, din țările sărace, încearcă să aducă pe lume copii pe teritoriul unor țări dezvoltate, pentru că legislația unor astfel de țări, conferă drept de rezidență acestor copii. Este limpede că nici un părinte din occident nu-și dorește să nască un copil și să obțină pentru acesta drept de cetățenie într-o țară săracă. Totuși, părinții noștri au ales să ne nască aici, pe o planetă decăzută, înrobită, datoare și mutilată.
    Sunt vinovați părinții noștri pentru asta? E vina noastră pentru că lanțurile robiei au adunat verigă cu verigă prin secole și s-au întins până la noi?
    Cine să dea socoteală pentru arestul nostru?… va recunoaște vreodată vinovatul?
Poate că da, dar nu verdictul lui e important, ci situația mea.
    Mă întreb: Nașterea mea în robie presupune condamnarea ca destin, fără speranță de schimbare?  

    Judecând după gravitatea  alegerii noastre inițiale, dar și după deciziile de subscriere la convențiile păcatului, este clar că robia rămâne meritul nostru. Dar, economia situației umane se modifică radical prin contribuția Sacrificiului de pe Golgota. Prin sângele Său, Hristos ne-a absolvit de condiția noastră, de condamnare. Așa se face că fiecare om născut pe planetă, deși se naște pentru prima oară, trăiește o a doua șansă. Ceea ce noi trăim, este o ocazie. Acest dar are un scop precis: trăim pentru a ne pregăti în vederea veșniciei. Nu avem altă chemare decât chemarea la viață.
    Nu-i așa că ar fi lipsit de înțelepciune dacă am rata această șansă? Și totuși, cât de puțini aleg să facă apel la mântuire!? Cât de puțini decid să consume din rezerva de har oferită cu infinită generozitate, ca un capital la dispoziția tuturor.
    Doar orgolioșii nu prețuiesc iertarea. Doar împietriții refuză dragostea mântuitoare.

Doar Iuda Iscarioteanul alege mai bine sinuciderea decât lacrimile căinței și iertarea. Doar cei care se cred infailibili consideră darul iertării divine ca pe ceva străin de viața lor. Istoria abundă de temnițe în care au sfârșit oameni ce au refuzat grațierea. Pentru că de cele mai multe ori grațierea a venit însoțită de condiții; primeai iertarea dacă trădai sau renegai pe cineva; iertarea venea doar dacă  mituiai vreun tribunal sau pur și simplu se întâmpla ca judecătorul să fie în toane bune. Fiecare proces omenesc și fiecare condamnare dictată de aceste procese poartă marca subiectivității. De prea multe ori prețul cerut în schimbul grațierii era compromisul moral, imposibil de acceptat pentru cei care aveau caracter.

    Spre deosebire fundamentală de instanțele pământești, instanța universului acordă iertare fără condiții. Dumnezeu declară: chiar dacă mă iubești sau nu, Eu te iubesc; și dacă îmi ceri și dacă nu, Eu voi muri pentru păcatele tale. Fără nici un fel de onorariu Eu voi fi Avocatul tău, voi garanta pentru tine, voi avea încredere în tine, voi uita trecutul tău și îți voi acorda o șansă..

    Din acest moment singura determinantă este voința mea; accept sau refuz oferta. Caut argumente să rezist iubirii lui Dumnezeu sau mă las copleșit de ea? Accept recunoscător și profit de marele har acordat sau îi întorc spatele?!…
    Cine știe ce motivații tainice și sumbre ne determină să dăm cu piciorul unui dar atât de mare cum este Salvarea prin Jertfa Mântuitorului!
    Cine știe ce izvor otrăvește valea gândurilor noastre și ne ține ferecați în respingerea bunătății divine?

    De pe marginea orizontului lumii un glas adresează chemarea: Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați, Eu vă voi da odihnă pentru sufletele voastre…
    Auzi această chemare și tu? Ascultă și hotărăște-te!

     Cu multă vreme în urmă oștirile flămânde ale lui Lisimah au năvălit să cucerească ținutul harnicului Dromichetes. Acesta din urmă, ajutat de bravii lui oșteni, bucurându-se și de o cunoaștere mai bună a locurilor (era la el acasă), a câștigat bătălia. Legați în lanțuri și escortați de soldații lui Dromichetes, oștenii lui Lisimah, în frunte cu acesta, au fost luați prizonieri. Dromichetes i-a condus pe prizonieri, prin mijlocul capitalei sale, spre locuința sa. Toată lumea se întreba  ce va fi cu prizonierii, ce are de gând comandantul cu ei? La curte nu existau atât de multe locuri de întemnițare, potrivit cu numărul mare de prizonieri. Era limpede că a hotărât să-i decapiteze, în piața din fața palatului.

   Mirarea a fost peste măsură de mare când, ajunși în curtea palatului, Dromichetes a poruncit gărzilor să dezlege prizonierii și să-i conducă în sălile de mese. Mirați peste măsură, dar supuși, curtenii au așezat pe dușmani la masa îmbelșugată pregătită pentru ei. Prizonierii își spuneau că, probabil, învingătorul lor a hotărât să-i decapiteze, dar că înainte de moarte le-a mai oferit ultima hrană.
Odată așezați la mese prizonierii, a început servirea hranei. Ostașii care până acum au păzit pe prizonieri, au primit poruncă să umple cele mai scumpe cupe și să le ofere vrăjmașului înfrânt.

     De ce a făcut acest lucru, viteazul și înțeleptul Dromichetes? Nu știm. Știm însă că după servirea mesei, prizonierii au fost eliberați, în frunte cu liderul lor, iar după acel moment, nu s-au mai întors niciodată cu gânduri de cucerire.
O lecție de neuitat….

    Să oferi cinstire din cupele de aur dușmanului tău parcă e prea mult. Să ierți parcă mai e acceptabil, dar să tratezi cu prietenie și  onoare pe cel ce ți-a dorit răul, parcă depășește orice datorie, chiar și creștinească. Și totuși, din câte se pare este cea mai bună cale de a transmite celui greșit că l-ai iertat. Nu sabia este cea care aduce convertire de rău, ci încrederea.

    A birui pe cineva este o chestiune de tehnică și de dotare. Dacă ești bine pregătit și dispui de armamentul corespunzător, poți învinge. Întrebarea este dacă aceasta e biruința adevărată.
De obicei, istoria ne prezintă succesiunea clasică a lucrurilor; cuceritorul de astăzi va fi la rândul lui cucerit mâine. Roata istoriei s-a tot rotit aducând alternativ biruitori și înfrânți.

    Avem falsa impresie că  armele rezolvă totul. Am cultivat în mod  constant  părerea că răzbunarea pune capăt conflictelor și instalează dreptatea, dar am greșit. Nimic nu se vindecă prin dreptul la replică, nimic nu se câștigă prin răfuială, totul se obține prin iertare. Acceptarea este mult mai vindecătoare decât orice armă.

    Dintre toate lucrările lui Dumnezeu, cea mai importantă pentru noi este iertarea. Nu ne-ar folosi la nimic dacă El și-ar demonstra sfințenia sau dreptatea. Nu ne-ar ajuta cu nimic nici cunoștința, nici exemplele sfinților, dacă Mântuitorul nu ar declara în dreptul nostru „nici Eu nu te osândesc, du-te și să nu mai păcătuiești!”
    Cel mai important eveniment pentru un suflet este momentul când iertarea e însoțită de eliberare și încredere.
Ce garanții poate avea Dromichetes că iertând și eliberând pe dușmanii lui, aceștia vor respecta încrederea acordată? Ce garanție poate avea Mântuitorul, când mă iartă și mă reabilitează? Nici una. Totuși, El își asumă acest risc. Iertarea presupune un risc.
Eu sunt gata să-mi asum acest risc ?

Într-un moment de confuzie, el își trădează prietenii; își renegă crezul și se îndepărtează. Cum era de așteptat, a venit foarte curând înțelegerea corectă a situației și a hotărât să se întoarcă. Dificultatea abia acum își conturează pretențiile; cineva spune: ai greșit, nu mai ești credibil! Ești un trădător, în tine nu se mai poate avea încredere, nu ne mai asumăm riscul unui parteneriat cu tine.

Era tânăr, era capabil, avea foarte multă dorință de a munci, dar greșise. Orizontul își ferecase porțile în calea lui. Simțea că totul și-a pierdut semnificația. În situații asemănătoare, alți cunoscuți de ai lui au recurs la sinucidere, dacă nu s-au îndepărtat și mai mult. El aștepta.    
În timp ce frământarea inimii lui căuta soluții, un om, din anturajul celor pe care îi trădase cu puțin timp în urmă, i-a întins o mână. Am curajul să fac echipă cu tine, i-a zis acesta, vino să lucrăm împreună. Am încredere în tine, nu te mai gândi la greșeala ta, am iertat și am uitat. Binefăcătorul și-a periclitat prietenia cu grupul său, a riscat acordând încredere unui trădător, dar a considerat că merită.
De pe urma acestui gest, a rezultat un om de caracter și de mare talent. Numele trădătorului iertat este Ioan Marcu, iar rezultatul slujirii lui este cunoscuta Evanghelie după Marcu.

Barnaba, nu a fost o personalitate de primă linie în topul celor mai celebri ucenici. Nu s-a remarcat nici în domeniul predicării răsunătoare, nici în domeniul literar. El este acel anonim de mare caracter, care, conștient de slăbiciunile personale, înțelegea nevoia acordării unei noi șanse celui care a greșit și se căiește. Atitudinea lui nu neagă trădarea, nici nu minimalizează importanța corectitudinii și a consecvenței. Atitudinea lui Barnaba este atitudinea vizionarului, care depășește bariera primei impresii și superficialității. El vede lucrurile în ansamblul lor, nu judecă punctual viața cuiva. Deși nu se întrezărea nici un câștig din iertare, dimpotrivă, el își asumă rolul celui care întinde mâna reabilitării. Din totdeauna, reabilitarea cuiva a presupus un preț. Cel care acordă încredere unui trădător, poate fi asociat cu acesta, își poate pierde prietenii de până acum, își riscă poziția socială și cariera. Oare chiar merită să ierți pe cei ce au greșit?

Din punct de vedere economic nu. Iertarea este o afacere falimentară, cu un ridicat grad de risc. Tendința este să ocolești pe cei ce au trădat o dată; mai bine îi evităm… mai bine…

Dar, dacă m-aș așeza eu pe locul trădătorului, aș mai privi situația ca pe una economică? Aș mai face calcule? Aș mai fi atât de dur în judecățile pe care le emit?
Cât de diferit vedem lucrurile de pe poziția celui ce are nevoie de iertare și de încredere! Am fi cu mult mai toleranți și mult mai constructivi în relațiile noastre dacă am porni de la premisa că toți am greșit într-un fel sau altul.
Veacul în care trăim are o mare lipsă: BARNABA. Unde este acela ce iartă? Unde sunt cei care uită după ce au iertat? Ce s-a întâmplat cu oamenii care aveau încredere în ceilalți?
Sunteți cumva unul dintre ei?…

Iacov, David, Maria, Petru, Pavel,… Oameni care au trăit a doua șansă.

Iacov eșuează lamentabil încercând să fure de la fratele său. La pârâul Iaboc, prin atingerea unei coapse, înșelătorul primește o nouă șansă; un alt nume, un destin special și o nouă direcție de viață.

David, eroul întregului regat al lui Israel, pierde tocmai examenul integrității morale. O mână întinsă îl reabilitează și consemnează pentru posteritate categorisirea inimaginabil de scumpă; „om după inima lui Dumnezeu”. Poate fi vorba de merit? Nicidecum. Se poate aduce în discuție vreo amendă sau de anularea unor consecințe ale greșelii? Nici vorbă. David a fost un naufragiat, doar grația divină l-au reașezat în condiția de om.

Maria, pe marginea prăpastiei; pronunțarea osândei avusese loc în procesul ei. A fost achitată la recursul deschis din oficiu de către Mielul lui Dumnezeu, care poartă păcatele lumii.  

Petru, fratele de faptă a lui Iuda. Trădează, minte, înjură, se compromite total. Numai că la răscrucea dintre Galileea și Calea Lactee, îl așteaptă  a doua viață. Practic, viața lui Petru abia atunci începe, când Mântuitorul pronunță cuvintele: „mă întâlnesc cu voi în Galileea, spuneți ucenicilor și lui Petru”. Ratarea fusese anulată, uitată; urma o nouă șansă, misiunea: „paște mielușeii mei!”

Pavel, nici nu are nevoie să trădeze pentru că el s-a născut și a fost educat de la început de partea cealaltă a baricadei. El și Dumnezeu. Cine avea să câștige? Dacă pierdea lupta, însemna că va trebui să retracteze totul, să revizuiască trecutul, să accepte rănile abdicării de la o direcție greșită. Nu-i ușor. În același timp șansele de a fi convertit dintr-un dușman într-un servitor devotat, nu sunt deloc încurajatoare. Și totuși… Dincolo de eroare, Ochiul divin observă  valoarea și îi acordă o șansă.

În fond, întreaga Scriptură este o țesătură de corigenți. Nici unul nu a reușit din prima. Toți au eșuat și au beneficiat de Harul lui Hristos.
Nici eu, nici tu, nici ceilalți, nu suntem premianți dar putem fi campioni. Campion este acel ce înțelege că are încă o șansă și se folosește de ea.

1.    Cine știe cele mai multe cazuri concrete de iertare, din Biblie.
–    Geneza 50:17 Iosif iartă frații lui.
–    
–    
–    

2.    Cine a iertat o persoană dar a învățat pe altcineva să nu ierte, referindu-se la aceeași persoană?
 (David iartă pe Șimei dar sfătuiește pe Solomon să-l pedepsească)  (2 Samuel 19:21-23)

3.    Cui aparțin următoarele expresii:
    „pentru ce nu-mi ierți  păcatul?”                        –– (Iov 7;21)
    „roagă-te să ți se ierte gândul acesta al inimii tale!”    ––– (Fapte 8;22)
    „dar pe cine iertați voi, îl voi ierta și eu…”             –– (2 Cor. 2; 10)
    „Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci, șterge-mă din Cartea Ta, pe care ai scris-o!” (Exodul 32:32)
    „Tată iartă-i, căci nu știu ce fac” (Luca 23:34)
    „El îți iartă toate fărădelegile tale El îți vindecă toate bolile tale” (Psalmul 103:3)

    Dacă spațiul permite și aveți pe cineva priceput, ar fi foarte bine să pregătiți o planșă mai mare sau un fel de banner  pe care să fie scris și afișat  genericul programului, încă de Vineri seara.  A  DOUA  ȘANSĂ‚
   Se poate  organiza un fel de sondaj în comunitate, în loc de introducere, cu întrebarea: Ce înseamnă a doua șansă?  Eventual puteți da ocazia cuiva să povestească pe scurt o întâmplare din viață, când s-a bucurat de o nouă șansă.
    Pentru  discuție  împarte participanții în grupe, așa cum stau și distribuie bilețele cu  teme de discuție. Multiplica foaia cu titlul teme de discuție pentru participanți și taie bilețele. Participanții vor da răspunsul la întrebările lor în ordinea numărului de pe bilet. Acordă pentru acest lucru 10 minute. Anunță-i ca să știe, să fie conciși.
    De dorit ar fi să multiplicați Foaia de decizie  pentru fiecare participant din sală. Implicarea participanților în program și determinarea unei decizii este de fapt scopul manifestărilor noastre în programele tineretului. Dacă participantul nu este condus la o decizie, am vorbit degeaba. (dacă nu poți multiplica scrie măcar pe folie, iar participanții să-și noteze deciziile).
    Întrebările de la concursul cu sala vor fi mult mai eficiente și mai clare dacă le veți scrie pe folie sau pe retroproiector.
   Cântările de deschidere și închidere sunt mult mai trăite și mobilizatoare dacă proiectați textul  de pe folie. Însăși ținta comună (textul de pe ecran) dă un plus de vigoare și motivație închinării noastre. Faceți acest lucru, chiar dacă nu se face de obicei, chiar dacă trebuie să vă deranjați să instalați aparatul pentru numai două cântări. Merită, veți vedea!

1.    Când ai spus ultima dată  Iartă-mă ?

2.    Ai spus vreodată expresia   Iert dar nu uit ? În ce situație ?

3.    O greșeală majoră, pentru care am fost iertat și despre care vă pot spune a fost…

4.    Cel mai greu de iertat cred că este atunci când ……

5.    Care din următoarele declarații te caracterizează cel mai bine ?
a.    Cred că am greșit mai mult decât am iertat.
b.    Cred că am iertat mai mult decât am greșit.
      
6.    Dacă ar trebui să asemăn iertarea cu ceva aș asemăna-o cu …….   Pentru că………

7.    Cel mai  frumos gest de iertare, despre care știu este în următorul caz ……

8.   Cel mai mare avantaj al celui care iartă cred că este …………

PLEDOARIE

Nu-mi cere să uit că m-ai trădat
Și nici că ai greșit a câta oară;
Te voi sili să-mi dai ce n-ai furat,
Iertarea nu-ți va fi ușoară!

Cum să te văd cu ochi senin,
Dacă de-atâtea ori m-ai umilit?
Ai să plătești greșeala ta din plin,
Chiar și cuvântul nerostit.

Ai să regreți iubite frate
Și ziua când mi s-a părut
Că porți pe creștet lauri de dreptate;
Ai să-mi redai ce n-am avut!

Am eșuat de-atâtea zeci de ori
Dar niciodată n-a fost vina mea.
Eu sunt cel bun; eu nu comit erori,
Dar vinovat e totuși cineva.

Găsesc de bine condamnarea ta
Chiar dacă încă n-ai greșit.
Mă simt eliberat că vei purta
Povara unor crime gratuit.

Ești țap ispășitor, stimatul meu.
Nu-i drept, dar cineva e vinovat.
Crezi că-aș putea greși vreodată eu ?
Aș recunoaște dacă am greșit vreodat` ?

De la-nceput am fost un ipocrit
Tot alții mi se par de vină.
Crezi că-i ușor să fii cinstit ,
Când ai clădit minciună și ruină?

Te poți ruga să am curaj pentru o clipă?
Și să mă plec în lacrimi de iertat?
Poți ridica o viață falsă din risipă?
Ai vrea să uiți că eu nu am uitat?

OTRAVA   MEMORIEI

Drumul vieții poartă-n poală
Ironie, nedreptate,
Într-o cupă de otravă
Cu aromă de răniri și nepăsări.
La răscruci, cu noaptea plânsă,
Ne așteaptă trădători;
Ne-au vândut
Și-acum se roagă de iertări.

Ca-n povești cu nobili mândri,
Stau în cale cerșetori.
Dar, grăbiți,
Noi trecem peste lacrimi cu osândă.
Zi de zi furtuni de gânduri
Răscolesc prin întrebări:
„M-ai iertat?”
Sau  „ard și mâine șoaptă fumegândă?”

Cu un ochi strigăm după-ndurări,
Cu alt ochi
Adulmecăm torturi,
Judecând fără apel  pe cei greșiți sub zare.
O lacrimă-i otravă, o lacrimă-i lumină;
Un ochi e bun,
Un gând e demon
În care zămislim prejudecăți și răzbunare.
Un gând e bun, un ochi  nu uită;
Suntem deopotrivă
Judecați și procurori,
Purtăm în noi fântâni de condamnare.

……….
Drumul vieții poartă-n poală
Cerșetorul din răscruce:
Dacă ierți,
Iertarea izbăvește de osândă și povară.

INSTANÅ¢Ă‚

Degeaba mă ierți Doamne,
Degeaba mă iartă fratele meu.
Procurorul
Nu ești nici tu , nici el.
Cel ce nu uită
Sunt eu.

Sufletul  meu, ca de piatră
E călăul.
Disperarea mea îmi șoptește sinistru:
„Ai greșit!”
„Să nu te ierți, nu uita!”

Undeva, în inima mea
S-a  ferecat izvorul căinței,
Plâng fără lacrimi și ochii  mă dor.
Aripile
Mi-au căzut  ca de plumb
Nu pot să mă iert,
Nu pot să uit.

Degeaba …

Degeaba m-Ai plătit cu sânge,
Degeaba m-a spălat cu lacrimi fratele meu.
Procurorul nu ești Tu, nici el;
Procurorul e-n inima   mea,
Sunt eu.
…
Dacă  Tu m-Ai spălat,
Dacă el m-a iertat,
Coboară Te rog în lacrima mea
Cu pacea cerului Tău !

*Completați sau marcați, după caz, deciziile
 de mai jos, potrivit cu dorința dumneavoastră!

   Constat că nu am mulțumit de prea multe ori lui Dumnezeu pentru a doua șansă pe care mi-a acordat-o. Voi face acest lucru cât mai curând posibil.
    
    Între mine și persoana următoare   _________________________________________       (scrieți numele întreg sau  prescurtat)
      este un        conflict, relația noastră nu este bună.     
       Mă angajez        ca săptămâna viitoare, în ziua de
       __________ , să        merg la această persoană, să
      discut și să fac tot posibilul pentru a ne împăca.

  Conștient că orice om poate greși, mă decid să iert și să uit orice greșeală pe care cineva a făcut-o față de mine. Indiferent dacă persoanele care mi-au greșit îmi cer sau nu acest lucru. Este o hotărâre între mine și Dumnezeu. El mă va ajuta.

Material preluat de la www.intercer.net