Redeșteptare
De ce doar inimi reci lângă dezastre?
De ce să fim atât de beți de griji?
Să mai dormim la treburile noastre,
Dar pentru Cer să fim cu ochi deschiși.
Să iasă mai puțin la socoteală,
Și mai puțin în bancă sau în beci.
Iar restul să păstrăm pentru năvală
La poarta-împărăției cea de veci.
Treziți-vă, că-i timp de judecată,
Sculați-vă creștini, pentru Christos!
Începeți chiar acum o viață dreaptă,
Cu simț de pocăință, credincios.
Avem nevoie de redeșteptare
În fiecare zi, și de reformă.
În rugăciune și în consacrare
Să părăsim religia de formă.
Treziți-vă, creștini, pentru Iisus !
N-a fost destul Calvarul să ne-aprindă?
Cine mai este de Duh Sfânt condus,
Cu ochiul treaz spre lumea suferindă ?
Sursa: www.florinlaiu.com