COPILĂ‚RIE
Când m-am născut,
Pentru o clipă, pământul a tremurat
Speriat.
Apoi, totul a intrat în normal,
Mama m-a mângâiat încet pe cap
Și m-a pus la sân.
În copilărie,
Am fost special doar pentru ea,
Iar eu am privit-o ca pe un zeu.
La optsprezece ani
M-am urcat pe umerii ei aplecați
Și-am plonjat în tinerețe,
Plângând de dorul mamei.
Pentru o clipă, pământul a tremurat
Speriat,
Apoi totul a intrat în normal…
Norel Iacob, Oglindă de buzunar, pag. 70-71
Material preluat de la www.intercer.net
