CHEMARE
Doamne, s-au depănat mulți ani
de când mi-ai spus că o să vii,
La umbra aripilor Tale, stau
număr zile ruginii,
Și-n fiecare dimineață, caut
spre răsărit promisul nor.
Căci de venirea Ta Isuse,
mi-e dor, mi-e tare dor.
Doamne, au început să râdă mulți,
spunându-mi că tu nu mai vii,
Însă cu-același dor în suflet
nu dau crezare vorbelor pustii,
Ci îmi ridic privirea
către-ale Tale zări senine.
Și așternând un zâmbet sub lacrima de dor,
te chem pe Tine.
Doamne, sunt așa de străin,
pe pământul acesta plin de păcat,
Unde nu este milă, unde
de Tine toți au uitat.
Vreau să mă-ntorc pe corabie!
Precum al lui Noe porumbel,
Și-mbrățișat de mila Ta
să nu mai plec defel.
Doamne, mi-e așa de tânără,
inima dorinței către țara Ta,
Și-n suflet mă frământă întrebarea:
Cum voi putea?
Cât de departe sunt de casă?
Pleacă-Å¢i privirea spre robul Tău
și ajută-l să urce, ajută-l Tu.
„Și să-L cunosc…” pag. 117 – Iacob Coman
Material preluat de la www.intercer.net
