CU CHIPUL TĂ‚U
Cântăre-te-mă
dacă mă găsești prea ușor
așează asupra-mi greul Cuvântul Tău.
Privește-mă:
dacă mă vezi înjumătățit
crește-mi credința cu bobul de muștar
ca s-ajung un întreg.
Dacă m-am avântat prea în înalt
și-am uitat că nu cresc până la cer copacii
atunci frânge-mă Tu într-o cruce,
ca de pe aceeași colină a lumii înfiptă să încep
iarăși
urcarea…
De sunt uscat să nu mă tai,
mai ține-mă un an,
de-ncep să mă scufund salvează-mi eșuatele gânduri
în întuneric de pășesc, artificiul veciilor să lumineze
așteptarea
Cercetează-mă iarăși și iarăși
sunt oare așa cum mă dorești?
Poți să vezi chipul divin propus?
și dacă nu
începe iarăși: frânge, rupe, curăță, topește,
frământă și zidește
ca-n prima zi.
N-o să mă răzvrătesc.
Un om cu chipul Tău să fiu, doresc.
Hanna Bota, „Dincolo de sine”, pag. 18
Material preluat de la www.intercer.net
