PĂ‚RINÅ¢II NOȘTRI
În glasul părinților noștri e cânt,
În ochii părinților noștri e dor;
Ei au totdeauna înțeleptul cuvânt
Și-o mână întinsă și-avânt pentru zbor.
La casa părinților noștri e cald,
La pieptul părinților noștri e bine;
Ei poartă în inimi un dor de băiat
Și dorul de fată le curge prin vene.
Părinții noștri plâng mai mult ca noi,
Părinții noștri au o inimă mai mare,
Dar niciodată, seara, nu au ochii goi,
Când noaptea pune între noi hotare.
Părinții noștri au în suflet o comoară,
Ce-i luminează-n ceas de asfințit;
Chiar când singurătatea îi doboară,
Ei, pe genunuchi, rămân ca de granit.
Există un timp, când părinții veghează,
Există un timp, când părinții se roagă;
Există un timp de griji și de teamă,
Există o trudă de-o viață întreagă.
Sădește, Doamne, în părinți, adânc,
Sămânța vieții pentru veșnicie,
Să nu ne mai despartă margini de mormânt
Și lacrimile să se schimbe-n bucurie!
Adună-i, Doamne, pe-un pământ frumos
Părinți, copii, uniți lângă altar,
La capătul acestui drum spinos,
Când poarta cerului se va deschide iar!
Gabriel Rusu, colecția „Șansa eternității”, Editura Viață și Sănătate, 1997
