Știu faptele tale!
Veghează calea ta, laodiceene,
Cei Șapte Ochi ai Mielului junghiat,
Când umbli ziua pe cărări viclene,
Sau noaptea când ești tăinuit în pat.
Oriunde te-ai ascunde de Christos,
La Tarșiș, sau trecând peste abisuri,
Nu vei scăpa de ochiul Său gelos,
Care pătrunde și-n străfund de visuri.
Căci ochiul care astfel te veghează
Este iubirea, rug nemistuit;
El știe dacă inima ți-e trează
Sau dacă dorul tău e adormit.
Nu poți să-L minți, oricât vei explica;
El n-a uitat cum te-ai purtat atunci.
Sau, ai putea să strâmbi dreptatea Sa,
Pitindu-te abil printre porunci?
Laodiceene, Domnul te cunoaște,
Degetul Lui spre tine se îndreaptă,
Până când tu, zdrobit, vei recunoaște
Că harul te-a salvat, nu a ta faptă.
E timpul să te judeci, să-ți trimiți
La judecată faptele mânjite,
Ca să te-nalțe printre fericiți,
Să-ți dea putere proaspătă-n ispite.
Laodiceene, El te știe tot,
Sărmanule bogat întru pretenții!
La pragul tău stă bunul Antidot;
E timpul să deschizi experienței!
Sursa: www.florinlaiu.com
