S E C E T A
Ne roade inima o surdă așteptare,
ceva sau cineva lipsește.
Am curățit de idoli drumul mare
și-am hotărât să fie zilnic sărbătoare,
dar golul spiritului crește.
Zidim de-o veșnicie ruinate ziduri,
cu dreapta tot mai obosită
și-n urmă, mâna stângă naște viduri…
Se sapă-n fețe amăgire printre riduri
și-o sete-adânc nepotolită.
Am dărâmat pe vechiul Baal, pe Astartee,
Dar inima-i păgână.
Evlavioși, rămânem mai departe
cu-acele stranii înălțimi și chipuri sparte,
păcate ce se-ngână.
Cu gândul dus în lumea lui adevărată,
răbdând porunci și cicăleală;
Sfințim îngăduința vinovată,
Ne ținem legea, negreșit, pentru răsplată
Și-aproape că sperăm tocmeală.
Ar trebui să curgă spre biserici
râu de genunchi smeriți și șoapte.
Să se trezească-n miezul nopții clerici.
Din Orientul larg până-n Americi
să nu mai fie noapte !
Florin Lăiu
Material preluat de la www.intercer.net
