Sărac cu duhul
E greu să intri-așa în ceruri ca dromaderul printr-un ac.
Gândește-te, laodiceene, n-ai fi ferice mai sărac?
Te simți prea sigur fără Domnul, cu duhul ghiftuit de lume;
Tot rătăcind prin ale tale, tu ți-ai uitat mărețul nume.
Tu ai uitat că Împăratul venit din ceruri pe pământ,
A fost sărac, smerit cu duhul și umilit până-n mormânt.
Ar fi putut zidi cetate cu turnuri de filozofie,
Dar, cu această trudă-înaltă, mi-ar fi adus salvare mie?
Ar fi putut să ne uimească și apoi chiar să ne înspăimânte,
Turnând știință peste oameni, ca ei spre stele să se-avânte.
I-ar fi rămas prin cărți cuvântul și nume mare de savant,
Iar lumea? După două veacuri s-ar fi făcut fum și neant !
Sărac a fost, n-avea nimica. Și chiar de-ar fi crescut în aur,
N-ar fi turnat vițelul-idol, nici nu l-ar fi făcut tezaur.
Da, El s-a mulțumit cu lemnul și cu virtutea care-l duce,
Și l-a cioplit o viață-ntreagă, pân-a făcut din el o cruce.
Celor de azi, bogați cu duhul, le pare crucea cântec straniu.
Au bani și tehnică, de-aceea toarnă vițelul de uraniu…
Iar cei ce n-au așa ispite, au un biet sâmbure de „eu”,
Pe care-l îngrijesc cu teamă să țină loc de Dumnezeu.
Totuși, a fi sărac cu duhul nu-nseamnă, frate, să fii prost,
Căci ignoranța e mai scumpă, te duce la mai mare cost:
Dar nici să crezi ca pe-o Scriptură știința luată de la om.
El doar se laudă cu multe, dar n-a creat nici un atom,
Ci doar amestecă și taie din faptele lui Dumnezeu
Și îți întinde apoi fructul științei binelui cu rău.
Când simți că fumul violenței împute arogant văzduhul,
Să zici în mintea ta: „Ferice de omul cel sărac cu duhul!”
Da, să nu crezi că Domnul cere să fii umplut de neștiință,
Dar pleacă-te și tu, ca Newton, în rugăciune de credință.
Cu cât vei fi copil la suflet, cu cât vei fi mai gol de tine,
Va încăpea mai mult în minte știința cea numai de bine.
Nu te-nălța pe picioroange de slove goale și hârtii;
Ci pune talpa ta în iarbă, că-i fără margini ce nu știi.
Sursa: www.florinlaiu.com
